ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 806/2012

Ședința publică de la 21 februarie 2012

Asupra recursului de

față, constată următoarele:

I. Obiectul cauzei și hotărârea

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, ca primă

instanță

:

arbitrală adresată Curții de Arbitraj Internațional de pe lângă Camera de

Comerț și Industrie a României la 27 noiembrie 2009, reclamantul C.J. Bihor a

solicitat obligarea pârâtei SC C.T. SRL la plata unor sume de bani reprezentând

chirie și penalități, aferente perioadei 22 decembrie 2006 – 22 noiembrie 2009,

datorate în baza contractului de închiriere nr. 72 din 6 iunie 2006 pentru

imobilul C.L. situat în Oradea.

arbitrală nr. 217 din 4 noiembrie 2010, Tribunalul Arbitral constituit în

conformitate cu art. 20 din Regulile de procedură ale Curții, a admis excepția

lipsei calității procesuale a reclamantei, invocată de pârâtă, și în consecință

a respins acțiunea ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală

activă.

În fundamentarea

acestei soluții, Tribunalul Arbitral a reținut, în esență, că reclamantul își

întemeiază pretențiile pe contractul nr. 72/2006 care a fost încheiat între R.R.F.

și SC C.T. SRL, la data încheierii contractului bunul aflându-se în domeniul

privat al statului și administrarea R.R.F. Ulterior, respectiv la 13 decembrie

2006 prin H.G. nr. 1792 bunul a fost trecut în domeniul public al Județului

Bihor.

În raport de acest

context legal Tribunalul Arbitral a apreciat că la data la care prin hotărâre

de guvern bunul a trecut în proprietate publică, contractul de închiriere

dintre R. și pârâta SC C.T. SRL trebuia considerat încetat, un nou contract

putându-se încheia numai în condițiile organizării unei licitații și a

câștigării ei de către pârâtă.

sentinței nr. 217/2010 a Tribunalului Arbitral reclamanta a promovat acțiune în

anulare întemeiate pe dispozițiile art. 364 lit. a), i) și e) C. proc. civ.,

susținând, în esență, că în mod greșit Tribunalul Arbitral a reținut lipsa

calității sale procesual active, deoarece schimbarea proprietarului bunului nu

constituie o modalitate de încetare a contractului.

Sub un al doilea

aspect, reclamanta a invocat și necompetența Tribunalului Arbitral în temeiul art.

343

3

C. proc. civ.

Sub un ultim aspect,

reclamanta a susținut că hotărârea arbitrală a fost pronunțată după expirarea

termenului de cinci luni de la data constituirii tribunalului arbitral, cu

încălcarea dispozițiilor art. 353

3

C. proc. civ.

București astfel investită cu soluționarea acțiunii în anulare, potrivit

prevederilor cuprinse în art. 365 C. proc. civ., prin sentința comercială nr. 65

din 11 aprilie 2011, a respins, ca nefondată, acțiunea în anularea sentinței

arbitrale nr. 217/2010, apreciind că motivele de desființare invocate de

reclamantă nu subzistă.

Curtea de Apel a

reținut în considerentele sentinței că Tribunalul Arbitral era competent să

soluționeze pricina, în raport de clauza compromisorie cuprinsă la art. 15 din

contractul nr. 72/2006 pe care reclamanta și-a întemeiat pretențiile.

Reține instanța,

totodată, că în perioada 22 decembrie 2006 – 20 iunie 2008, imobilul s-a aflat

în domeniul privat al unității administrativ teritoriale, care în calitate de

titulară a dreptului de administrare era ținută să încheie un act adițional la

contractul de închiriere care să reflecte modificările survenite cu privire la

locatar.

În ce privește

caducitatea arbitrajului instanța reține că reclamanta nu a respectat procedura

impusă de art. 353

3

alin. (6) C. proc. civ., în sensul notificării

tribunalului și celeilalte părți a faptului că înțelege să invoce caducitatea.

II. Recursul.

Motivele de recurs

.

sentinței comerciale nr. 56 din 11 aprilie 2011 a Curții de Apel București

reclamantul C.J. Bihor a declarat recurs la 30 mai 2011, în termen legal

solicitând modificarea hotărârii în sensul admiterii acțiunii în anulare

arbitrală astfel cum a fost formulată.

Recurentul și-a

întemeiat criticile aduse sentinței atacate pe motivele de recurs reglementate

de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., în dezvoltarea cărora a susținut

următoarele:

Motivarea hotărârii

adoptate de instanța statală este vădit contradictorie, deoarece pe de o parte

reține că pretențiile C.J. Bihor își au temeiul în contractul de închiriere nr.

72/2006, care la art. 15 cuprinde clauza compromisorie, iar pe de altă parte

reține că, C.J. nu are calitate procesuală activă.

Subsumat aceluiași

motiv recurentul arată că în măsura în care Tribunalul Arbitral a considerat că

între părți nu există raport contractual, nu putea trece la judecarea cauzei,

deoarece conform art. art. 343

3

C. proc. civ., avea obligația să își

verifice propria competență.

Potrivit

recurentului, motivarea instanței în sensul că se impunea încheierea unui act

adițional la contractul de închiriere nr. 72/2006 este lipsită de fundament

legal, întrucât pârâta, locatarul, a avut cunoștință de schimbarea

proprietarului imobilului în condițiile în care H.G. nr. 1792/2006 a fost

publicată în M. Of. al României.

Intimata SC C.T. SRL

nu a formulat întâmpinare la cererea de recurs, concluziile sale, în sensul

respingerii recursului, fiind consemnate în practicaua acestei decizii.

verificând sentința atacată, în raport de criticile formulate și dispozițiile

legale incidente pretins încălcate în cauză, constată că prezentul recurs este

nefondat pentru considerentele ce urmează:

6.1. Cu titlu

preliminar, Curtea amintește că potrivit art. 364 C. proc. civ., hotărârea

arbitrală poate fi desființată prin acțiune în anulare pentru motivele arătate

expres și limitativ în textul de lege, motive care, pot fi caracterizate, după

enunțul lor, ca strâns legate de convenția arbitrală deoarece privesc competența,

procedura, sentința arbitrală sau pun în discuție ordinea publică.

Cu alte cuvinte

motivele prevăzute în art. 364 C. proc. civ., vin să sancționeze încălcarea

unor reguli stabilite prin convenția arbitrală a principiului

contradictorialității și a unor norme de ordine publică, instanțele statale

chemate să exercite controlul hotărârii arbitrale pe calea acțiunii în anulare

trebuie să se pronunțe exclusiv în raport de conținutul motivelor prevăzute în art.

364 C. proc. civ., care nu permit o cercetare a modului în care Tribunalul

arbitral a soluționat fondul pricinii, a greșelilor de judecată care exced

cadrul limitativ enunțat în art. 364 C. proc. civ.

6.2. Caracterul

exclusiv și unic al acțiunii în anulare arbitrală, impune, în ceea ce privește

soluționarea recursului împotriva hotărârii date de instanța judecătorească în

acțiunea în anulare, necesitatea circumscrierii motivelor de recurs la limitele

în care s-a desfășurat judecata în fața Tribunalului Arbitral și a instanței

statale investită cu acțiunea în anulare, chiar dacă potrivit cu art. 304

1

C. proc. civ., recursul declarat împotriva unei hotărâri care nu poate fi

atacată cu apel, nu este limitat la motivele de casare prevăzute cu art. 304 C.

proc. civ.

6.3. În cauză,

reclamanta și-a întemeiat acțiunea în anulare pe dispozițiile art. 366 lit. a),

i) și e) C. proc. civ., iar prin prezentul recurs critică soluția numai sub

aspectul dezlegării date pe motivele reglementate de art. 364 lit. a) și i).

6.4. Cu privire la

motivul prevăzut de art. 364 lit. a) C. proc. civ., „litigiul nu era

susceptibil de soluționare pe calea arbitrajului” reclamanta recurentă susține

că raționamentul instanței este contradictoriu deoarece în măsura în care a

confirmat dezlegarea dată pe excepția lipsei calității sale procesual active cu

motivarea că nu este parte în contractul de închiriere, nu putea reține

competența Tribunalului Arbitral în temeiul clauzei înscrise în art. 15 din

contract.

Motivul din art. 364 lit.

a) C. proc. civ., pune în discuție arbitralitatea situației litigioase și

trebuie corelat cu dispozițiile art. 340 C. proc. civ., după care pot fi

soluționate numai litigiile patrimoniale dintre părți cu excluderea acelora

care, privesc drepturi asupra cărora legea nu permite a se face tranzacție.

Or, această ipoteză a

nonarbitrabilității litigiului nu operează în cauză, pretențiile reclamantei

vizând plata contravalorii chiriei pentru folosința bunului deținut de pârâtă

în temeiul contractului de închiriere.

Tribunalul Arbitral a

fost sesizat prin acțiune arbitrală de reclamantă, clauza arbitrală cuprinsă în

art. 15 din contractul pe care reclamanta s-a întemeiat, și competența

arbitrajului nu au fost contestate de niciuna din părțile în litigiu.

Verificarea

competenței arbitrajului în soluționarea acțiunii arbitrale este o chestiune

prealabilă și obligatorie după art. 343

3

alin. (2) C. proc. civ.

Cu alte cuvinte

prealabil examinării pe fond a litigiului sau a unor excepții care vizează

antamarea fondului, Tribunalul Arbitral își verifică competența și sub acest

aspect nu există nici o contradicție în conduita Tribunalului Arbitral și

soluția pronunțată pe excepția lipsei calității procesual active a reclamantei,

excepție de fond, dirimantă a cărei soluționare a impus un examen pe fond a

pretențiilor sale în raport de înscrisurile depuse, dispozițiile legale

relevante și circumstanțele concrete ale cauzei.

6.5. În ce privește

motivul din art. 364 lit. i) C. proc. civ., „când hotărârea arbitrală încalcă

ordinea publică, ori dispoziții imperative ale legii” criticile invocate prin

recurs, cu privire la publicarea în M. Of. al României a H.G. nr. 1792/2006 de

schimbare a proprietarului imobilului, nu se circumscriu noțiunii de încălcare

a ordinii publice sau a unor dispoziții imperative ale legii sancționate cu

desființarea hotărârii arbitrale.

În sensul art. 364 lit.

i) C. proc. civ., ordinea publică trebuie înțeleasă ca o limitare și îngrădire

a autonomiei de voință și libertății contractuale, deoarece include în sfera sa

norme imperative de la care părțile nu pot deroga, în considerarea interesului

general pe care acestea le protejează.

Or, în cauză

soluționarea excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei, prin

prisma argumentelor avute în vedere de Tribunalul Arbitral și de instanța

judecătorească nu relevă încălcarea ordinii publice și a dispozițiilor

imperative incidente.

Pentru rațiunile mai

sus înfățișate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va

respinge prezentul recurs, ca nefondat, recurentul urmând a fi obligat potrivit

art. 274 C. proc. civ., la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de

această fază procesuală către intimat, cheltuieli constând în plată onorariu de

avocat și contravaloare bilet avion pentru termenul din 21 februarie 2012.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D

E C I D E

Respinge, ca nefundat, recursul

declarat de reclamantul C.J. BIHOR împotriva sentinței comerciale nr. 56 din 11

aprilie 2011 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială.

Obligă recurentul reclamant la plata

sumei de 7722 lei cheltuieli de judecată către intimata pârâtă SC C.T. SRL.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 21 februarie 2012.