ÎCCJ, decizie (scj.ro #82901)

Contract de închiriere.

Trecerea bunului din domeniul privat în domeniul public al statului. Acțiune în

pretenții formulată de noul proprietar. Analiza excepției lipsei calității

procesuale active prin prisma art. 364 lit. i) C. proc. civ.

Cuprins pe materii: Drept

procesual civil. Arbitrajul

Index alfabetic: acțiune în

anulare

-

hotărâre arbitrală

-

contract de închiriere

-

calitate procesuală activă

-

proprietate publică

C. proc. civ., art. 364

lit. i)

În situația

în care pe durata unui contract de închiriere bunul care face obiectul

închirierii este trecut prin hotărâre de Guvern din domeniul privat în domeniul

public al statului, acest contract încetează de drept.

Prin

urmare, noul titular al dreptului de proprietate nu are calitate procesuală

activă în promovarea unei acțiuni în pretenții, nefiind parte în contractul de

închiriere ale cărui efecte au încetat la momentul publicării în Monitorul

Oficial a hotărârii de Guvern.

Astfel,

invocarea faptului că de la publicarea în Monitorul Oficial a hotărârii de

Guvern a fost cunoscută calitatea sa de nou titular al dreptului de proprietate

nu se circumscrie noțiunii de încălcare a ordinii publice sau a unor dispoziții

imperative ale legii sancționate cu desființarea hotărârii arbitrale, în

temeiul art. 364 lit. i) C. proc. civ.

Secția  a II-a civilă,

Decizia nr. 806 din 21 februarie 2012

Prin

cererea arbitrală adresată Curții de Arbitraj Internațional de pe lângă Camera

de Comerț și Industrie a României la 27 noiembrie 2009, reclamantul Consiliul

Județean B. a solicitat obligarea pârâtei SC C.T. SRL la plata unor sume de

bani reprezentând chirie și penalități aferente perioadei 22 decembrie 2006 –

22 noiembrie 2009 datorate în baza contractului de închiriere nr. 72/2006

pentru imobilul „Cinematograful L.” situat în Oradea.

Prin

sentința arbitrală nr. 217/2010, Tribunalul Arbitral, constituit în

conformitate cu art. 20 din Regulile de procedură ale Curții, a admis excepția

lipsei calității procesuale a reclamantei, invocată de pârâtă și, în

consecință, a respins acțiunea ca fiind introdusă de o persoană fără calitate

procesuală activă.

În

fundamentarea acestei soluții, Tribunalul Arbitral a reținut, în esență, că

reclamantul își întemeiază pretențiile pe contractul nr. 72/2006 care a fost

încheiat între RADEF R.F. și SC C.T. SRL, la data încheierii contractului bunul

aflându-se în domeniul privat al statului și administrarea RADEF R.F. Ulterior,

respectiv la 13 decembrie 2006, prin H.G. nr. 1792, bunul a fost trecut în

domeniul public al Județului B.

În

raport de acest context legal, Tribunalul Arbitral a apreciat că la data la

care prin hotărâre de guvern bunul a trecut în proprietate publică, contractul

de închiriere dintre RADEF și pârâta SC C.T. SRL trebuia considerat încetat, un

nou contract putându-se încheia numai în condițiile organizării unei licitații

și a câștigării ei de către pârâtă.

Împotriva

sentinței nr. 217/2010 a Tribunalului Arbitral reclamanta a promovat acțiune în

anulare întemeiată pe dispozițiile art. 364 lit. a), i) și e) C. proc. civ.

susținând, în esență, că în mod greșit Tribunalul Arbitral a reținut lipsa

calității sale procesual active, deoarece schimbarea proprietarului bunului nu

constituie o modalitate de încetare a contractului.

Sub un

al doilea aspect, reclamanta a invocat și necompetența Tribunalului Arbitral în

temeiul art. 343

3

C. proc. civ.

Sub un

ultim aspect, reclamanta a susținut că hotărârea arbitrală a fost pronunțată

după expirarea termenului de cinci luni de la data constituirii tribunalului

arbitral, cu încălcarea dispozițiilor art. 353

3

C. proc. civ.

Curtea

de Apel București astfel investită cu soluționarea acțiunii în anulare potrivit

prevederilor cuprinse în art. 365 C. proc. civ., prin sentința comercială nr.

65/2011, a respins ca nefondată acțiunea în anularea sentinței arbitrale nr.

217/2010, apreciind că motivele de desființare invocate de reclamantă nu

subzistă.

Curtea

de Apel a reținut în considerentele sentinței că Tribunalul Arbitral era

competent să soluționeze pricina în raport de clauza compromisorie cuprinsă la

art. 15 din contractul nr. 72/2006 pe care reclamanta și-a întemeiat

pretențiile.

A

reținut instanța, totodată, că în perioada 22 decembrie 2006 – 20 iunie 2008

imobilul s-a aflat în domeniul privat al unității administrativ teritoriale,

care, în calitate de titulară a dreptului de administrare, era ținută să

încheie un act adițional la contractul de închiriere care să reflecte

modificările survenite cu privire la locatar.

În ce

privește caducitatea arbitrajului instanța a reținut că reclamanta nu a

respectat procedura impusă de art. 353

3

alin. (6) C. proc. civ. în

sensul notificării tribunalului și celeilalte părți a faptului că înțelege să

invoce caducitatea.

Împotriva

sentinței comerciale nr. 56/2011 a Curții de Apel București reclamantul

Consiliul Județean B. a declarat recurs solicitând modificarea hotărârii în

sensul admiterii acțiunii în anulare arbitrală astfel cum a fost formulată.

Recurentul

și-a întemeiat criticile aduse sentinței atacate pe motivele de recurs

reglementate de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., în dezvoltarea cărora a

susținut următoarele:

Motivarea

hotărârii adoptate de instanța statală este vădit contradictorie, deoarece, pe

de o parte, reține că pretențiile Consiliului Județean B. își au temeiul în

contractul de închiriere nr. 72/2006, care la art. 15 cuprinde clauza

compromisorie, iar, pe de altă parte, reține că, Consiliul Județean nu are

calitate procesuală activă.

Subsumat

aceluiași motiv, recurentul a arătat că în măsura în care Tribunalul Arbitral a

considerat că între părți nu există raport contractual nu putea trece la

judecarea cauzei, deoarece conform art. 343

3

C. proc. civ. avea

obligația să își verifice propria competență.

Potrivit

recurentului, motivarea instanței în sensul că se impunea încheierea unui act

adițional la contractul de închiriere nr. 72/2006 este lipsită de fundament

legal, întrucât pârâta, locatarul, a avut cunoștință de schimbarea

proprietarului imobilului în condițiile în care H.G. nr. 1792/2006 a fost

publicată în Monitorul Oficial al României.

Înalta

Curte verificând sentința atacată, în raport de criticile formulate și

dispozițiile legale incidente pretins încălcate în cauză, a constatat că recursul

este nefondat pentru considerentele ce urmează:

Cu

titlu preliminar, Curtea amintește că potrivit art. 364 C. proc. civ.,

hotărârea arbitrală poate fi desființată prin acțiune în anulare pentru

motivele arătate expres și limitativ în textul de lege, motive care pot fi

caracterizate, după enunțul lor, ca strâns legate de convenția arbitrală

deoarece privesc competența, procedura, sentința arbitrală sau pun în discuție

ordinea publică.

Cu alte

cuvinte, motivele prevăzute în art. 364 C. proc. civ. vin să sancționeze

încălcarea unor reguli stabilite prin convenția arbitrală a principiului

contradictorialității și a unor norme de ordine publică, instanțele statale

chemate să exercite controlul hotărârii arbitrale pe calea acțiunii în anulare

trebuie să se pronunțe exclusiv în raport de conținutul motivelor prevăzute în

art. 364 C. proc. civ., care nu permit o cercetare a modului în care Tribunalul

arbitral a soluționat fondul pricinii, a greșelilor de judecată care exced

cadrul limitativ enunțat în art. 364 C. proc. civ.

Caracterul

exclusiv și unic al acțiunii în anulare arbitrală impune, în ceea ce privește

soluționarea recursului împotriva hotărârii date de instanța judecătorească în

acțiunea în anulare, necesitatea circumscrierii motivelor de recurs la limitele

în care s-a desfășurat judecata în fața Tribunalului Arbitral și a instanței

statale investită cu acțiunea în anulare, chiar dacă potrivit cu art. 304

1

C. proc. civ. recursul declarat împotriva unei hotărâri care nu poate fi

atacată cu apel nu este limitat la motivele de casare prevăzute de art. 304 C.

proc. civ.

În

cauză, reclamanta și-a întemeiat acțiunea în anulare pe dispozițiile art. 366

lit. a), i) și e) C. proc. civ., iar prin prezentul recurs critică soluția

numai sub aspectul dezlegării date pe motivele reglementate de art. 364 lit. a)

și i).

Cu

privire la motivul prevăzut de art. 364 lit. a) C. proc. civ., „litigiul nu era

susceptibil de soluționare pe calea arbitrajului”, reclamanta recurentă susține

că raționamentul instanței este contradictoriu deoarece în măsura în care a

confirmat dezlegarea dată pe excepția lipsei calității sale procesual active cu

motivarea că nu este parte în contractul de închiriere, nu putea reține

competența Tribunalului Arbitral în temeiul clauzei înscrise în art. 15 din

contract.

Motivul

din art. 364 lit. a) C. proc. civ. pune în discuție arbitralitatea situației

litigioase și trebuie corelat cu dispozițiile art. 340 C. proc. civ. după care

pot fi soluționate numai litigiile patrimoniale dintre părți cu excluderea

acelora care privesc drepturi asupra cărora legea nu permite a se face

tranzacție.

Or,

această ipoteză a non-arbitrabilității litigiului nu operează în cauză,

pretențiile reclamantei vizând plata contravalorii chiriei pentru folosința

bunului deținut de pârâtă în temeiul contractului de închiriere.

Tribunalul

Arbitral a fost sesizat prin acțiune arbitrală de reclamantă, clauza arbitrală

cuprinsă în art. 15 din contractul pe care reclamanta s-a întemeiat și

competența arbitrajului nu au fost contestate de niciuna din părțile în

litigiu.

Verificarea

competenței arbitrajului în soluționarea acțiunii arbitrale este o chestiune

prealabilă și obligatorie după art. 343

3

alin. (2) C. proc.

civ.

Cu alte

cuvinte, prealabil examinării pe fond a litigiului sau a unor excepții care

vizează antamarea fondului, Tribunalul Arbitral își verifică competența și sub

acest aspect nu există nici o contradicție în conduita Tribunalului Arbitral și

soluția pronunțată pe excepția lipsei calității procesual active a reclamantei,

excepție de fond, dirimantă a cărei soluționare a impus un examen pe fond a

pretențiilor sale în raport de înscrisurile depuse, dispozițiile legale

relevante și circumstanțele concrete ale cauzei.

În ce

privește motivul din art. 364 lit. i) C. proc. civ., „când hotărârea arbitrală

încalcă ordinea publică ori dispoziții imperative ale legii”, criticile

invocate prin recurs cu privire la publicarea în Monitorul Oficial al României

a H.G. nr. 1792/2006 de schimbare a proprietarului imobilului nu se circumscriu

noțiunii de încălcare a ordinii publice sau a unor dispoziții imperative ale

legii sancționate cu desființarea hotărârii arbitrale.

În

sensul art. 364 lit. i) C. proc. civ., ordinea publică trebuie înțeleasă ca o

limitare și îngrădire a autonomiei de voință și libertății contractuale,

deoarece include în sfera sa norme imperative de la care părțile nu pot deroga,

în considerarea interesului general pe care acestea le protejează.

Or, în

cauză soluționarea excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei

prin prisma argumentelor avute în vedere de Tribunalul Arbitral și de instanța

judecătorească nu relevă încălcarea ordinii publice și a dispozițiilor

imperative incidente.

Pentru rațiunile mai sus înfățișate, Înalta Curte în temeiul

art. 312 alin. (1) C. proc. civ. a respins recursul ca nefondat (…).