ÎCCJ, decizie (scj.ro #82901)

Contract de închiriere. Trecerea bunului din domeniul privat în domeniul public al statului. Acțiune în pretenții formulată de noul proprietar. Analiza excepției lipsei calității procesuale active prin prisma art. 364 lit. i) C. proc. civ. Cuprins pe materii: Drept procesual civil. Arbitrajul Index alfabetic: acțiune în anulare - hotărâre arbitrală - contract de închiriere - calitate procesuală activă - proprietate publică C. proc. civ., art. 364 lit. i) În situația în care pe durata unui contract de închiriere bunul care face obiectul închirierii este trecut prin hotărâre de Guvern din domeniul privat în domeniul public al statului, acest contract încetează de drept. Prin urmare, noul titular al dreptului de proprietate nu are calitate procesuală activă în promovarea unei acțiuni în pretenții, nefiind parte în contractul de închiriere ale cărui efecte au încetat la momentul publicării în Monitorul Oficial a hotărârii de Guvern.

Astfel, invocarea faptului că de la publicarea în Monitorul Oficial a hotărârii de Guvern a fost cunoscută calitatea sa de nou titular al dreptului de proprietate nu se circumscrie noțiunii de încălcare a ordinii publice sau a unor dispoziții imperative ale legii sancționate cu desființarea hotărârii arbitrale, în temeiul art. 364 lit. i) C. proc. civ. Secția a II-a civilă, Decizia nr. 806 din 21 februarie 2012 Prin cererea arbitrală adresată Curții de Arbitraj Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României la 27 noiembrie 2009, reclamantul Consiliul Județean B. a solicitat obligarea pârâtei SC C.T. SRL la plata unor sume de bani reprezentând chirie și penalități aferente perioadei 22 decembrie 2006 – 22 noiembrie 2009 datorate în baza contractului de închiriere nr. 72/2006 pentru imobilul „Cinematograful L.” situat în Oradea.

Prin sentința arbitrală nr. 217/2010, Tribunalul Arbitral, constituit în conformitate cu art. 20 din Regulile de procedură ale Curții, a admis excepția lipsei calității procesuale a reclamantei, invocată de pârâtă și, în consecință, a respins acțiunea ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă. În fundamentarea acestei soluții, Tribunalul Arbitral a reținut, în esență, că reclamantul își întemeiază pretențiile pe contractul nr. 72/2006 care a fost încheiat între RADEF R.F. și SC C.T. SRL, la data încheierii contractului bunul aflându-se în domeniul privat al statului și administrarea RADEF R.F. Ulterior, respectiv la 13 decembrie 2006, prin H.G. nr. 1792, bunul a fost trecut în domeniul public al Județului B. În raport de acest context legal, Tribunalul Arbitral a apreciat că la data la care prin hotărâre de guvern bunul a trecut în proprietate publică, contractul de închiriere dintre RADEF și pârâta SC C.T.

SRL trebuia considerat încetat, un nou contract putându-se încheia numai în condițiile organizării unei licitații și a câștigării ei de către pârâtă. Împotriva sentinței nr. 217/2010 a Tribunalului Arbitral reclamanta a promovat acțiune în anulare întemeiată pe dispozițiile art. 364 lit. a), i) și e) C. proc. civ. susținând, în esență, că în mod greșit Tribunalul Arbitral a reținut lipsa calității sale procesual active, deoarece schimbarea proprietarului bunului nu constituie o modalitate de încetare a contractului. Sub un al doilea aspect, reclamanta a invocat și necompetența Tribunalului Arbitral în temeiul art. 343 3 C. proc. civ. Sub un ultim aspect, reclamanta a susținut că hotărârea arbitrală a fost pronunțată după expirarea termenului de cinci luni de la data constituirii tribunalului arbitral, cu încălcarea dispozițiilor art. 353 3 C. proc.

civ. Curtea de Apel București astfel investită cu soluționarea acțiunii în anulare potrivit prevederilor cuprinse în art. 365 C. proc. civ., prin sentința comercială nr. 65/2011, a respins ca nefondată acțiunea în anularea sentinței arbitrale nr. 217/2010, apreciind că motivele de desființare invocate de reclamantă nu subzistă. Curtea de Apel a reținut în considerentele sentinței că Tribunalul Arbitral era competent să soluționeze pricina în raport de clauza compromisorie cuprinsă la art. 15 din contractul nr. 72/2006 pe care reclamanta și-a întemeiat pretențiile. A reținut instanța, totodată, că în perioada 22 decembrie 2006 – 20 iunie 2008 imobilul s-a aflat în domeniul privat al unității administrativ teritoriale, care, în calitate de titulară a dreptului de administrare, era ținută să încheie un act adițional la contractul de închiriere care să reflecte modificările survenite cu privire la locatar.

În ce privește caducitatea arbitrajului instanța a reținut că reclamanta nu a respectat procedura impusă de art. 353 3 alin. (6) C. proc. civ. în sensul notificării tribunalului și celeilalte părți a faptului că înțelege să invoce caducitatea. Împotriva sentinței comerciale nr. 56/2011 a Curții de Apel București reclamantul Consiliul Județean B. a declarat recurs solicitând modificarea hotărârii în sensul admiterii acțiunii în anulare arbitrală astfel cum a fost formulată. Recurentul și-a întemeiat criticile aduse sentinței atacate pe motivele de recurs reglementate de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc.

civ., în dezvoltarea cărora a susținut următoarele: Motivarea hotărârii adoptate de instanța statală este vădit contradictorie, deoarece, pe de o parte, reține că pretențiile Consiliului Județean B. își au temeiul în contractul de închiriere nr. 72/2006, care la art. 15 cuprinde clauza compromisorie, iar, pe de altă parte, reține că, Consiliul Județean nu are calitate procesuală activă. Subsumat aceluiași motiv, recurentul a arătat că în măsura în care Tribunalul Arbitral a considerat că între părți nu există raport contractual nu putea trece la judecarea cauzei, deoarece conform art. 343 3 C. proc. civ. avea obligația să își verifice propria competență. Potrivit recurentului, motivarea instanței în sensul că se impunea încheierea unui act adițional la contractul de închiriere nr. 72/2006 este lipsită de fundament legal, întrucât pârâta, locatarul, a avut cunoștință de schimbarea proprietarului imobilului în condițiile în care H.G.

nr. 1792/2006 a fost publicată în Monitorul Oficial al României. Înalta Curte verificând sentința atacată, în raport de criticile formulate și dispozițiile legale incidente pretins încălcate în cauză, a constatat că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează: Cu titlu preliminar, Curtea amintește că potrivit art. 364 C. proc. civ., hotărârea arbitrală poate fi desființată prin acțiune în anulare pentru motivele arătate expres și limitativ în textul de lege, motive care pot fi caracterizate, după enunțul lor, ca strâns legate de convenția arbitrală deoarece privesc competența, procedura, sentința arbitrală sau pun în discuție ordinea publică. Cu alte cuvinte, motivele prevăzute în art. 364 C. proc.

civ. vin să sancționeze încălcarea unor reguli stabilite prin convenția arbitrală a principiului contradictorialității și a unor norme de ordine publică, instanțele statale chemate să exercite controlul hotărârii arbitrale pe calea acțiunii în anulare trebuie să se pronunțe exclusiv în raport de conținutul motivelor prevăzute în art. 364 C. proc. civ., care nu permit o cercetare a modului în care Tribunalul arbitral a soluționat fondul pricinii, a greșelilor de judecată care exced cadrul limitativ enunțat în art. 364 C. proc. civ. Caracterul exclusiv și unic al acțiunii în anulare arbitrală impune, în ceea ce privește soluționarea recursului împotriva hotărârii date de instanța judecătorească în acțiunea în anulare, necesitatea circumscrierii motivelor de recurs la limitele în care s-a desfășurat judecata în fața Tribunalului Arbitral și a instanței statale investită cu acțiunea în anulare, chiar dacă potrivit cu art. 304 1 C. proc.

civ. recursul declarat împotriva unei hotărâri care nu poate fi atacată cu apel nu este limitat la motivele de casare prevăzute de art. 304 C. proc. civ. În cauză, reclamanta și-a întemeiat acțiunea în anulare pe dispozițiile art. 366 lit. a), i) și e) C. proc. civ., iar prin prezentul recurs critică soluția numai sub aspectul dezlegării date pe motivele reglementate de art. 364 lit. a) și i). Cu privire la motivul prevăzut de art. 364 lit. a) C. proc. civ., „litigiul nu era susceptibil de soluționare pe calea arbitrajului”, reclamanta recurentă susține că raționamentul instanței este contradictoriu deoarece în măsura în care a confirmat dezlegarea dată pe excepția lipsei calității sale procesual active cu motivarea că nu este parte în contractul de închiriere, nu putea reține competența Tribunalului Arbitral în temeiul clauzei înscrise în art. 15 din contract.

Motivul din art. 364 lit. a) C. proc. civ. pune în discuție arbitralitatea situației litigioase și trebuie corelat cu dispozițiile art. 340 C. proc. civ. după care pot fi soluționate numai litigiile patrimoniale dintre părți cu excluderea acelora care privesc drepturi asupra cărora legea nu permite a se face tranzacție. Or, această ipoteză a non-arbitrabilității litigiului nu operează în cauză, pretențiile reclamantei vizând plata contravalorii chiriei pentru folosința bunului deținut de pârâtă în temeiul contractului de închiriere. Tribunalul Arbitral a fost sesizat prin acțiune arbitrală de reclamantă, clauza arbitrală cuprinsă în art. 15 din contractul pe care reclamanta s-a întemeiat și competența arbitrajului nu au fost contestate de niciuna din părțile în litigiu.

Verificarea competenței arbitrajului în soluționarea acțiunii arbitrale este o chestiune prealabilă și obligatorie după art. 343 3 alin. (2) C. proc. civ. Cu alte cuvinte, prealabil examinării pe fond a litigiului sau a unor excepții care vizează antamarea fondului, Tribunalul Arbitral își verifică competența și sub acest aspect nu există nici o contradicție în conduita Tribunalului Arbitral și soluția pronunțată pe excepția lipsei calității procesual active a reclamantei, excepție de fond, dirimantă a cărei soluționare a impus un examen pe fond a pretențiilor sale în raport de înscrisurile depuse, dispozițiile legale relevante și circumstanțele concrete ale cauzei. În ce privește motivul din art. 364 lit. i) C. proc.

civ., „când hotărârea arbitrală încalcă ordinea publică ori dispoziții imperative ale legii”, criticile invocate prin recurs cu privire la publicarea în Monitorul Oficial al României a H.G. nr. 1792/2006 de schimbare a proprietarului imobilului nu se circumscriu noțiunii de încălcare a ordinii publice sau a unor dispoziții imperative ale legii sancționate cu desființarea hotărârii arbitrale. În sensul art. 364 lit. i) C. proc. civ., ordinea publică trebuie înțeleasă ca o limitare și îngrădire a autonomiei de voință și libertății contractuale, deoarece include în sfera sa norme imperative de la care părțile nu pot deroga, în considerarea interesului general pe care acestea le protejează. Or, în cauză soluționarea excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei prin prisma argumentelor avute în vedere de Tribunalul Arbitral și de instanța judecătorească nu relevă încălcarea ordinii publice și a dispozițiilor imperative incidente.

Pentru rațiunile mai sus înfățișate, Înalta Curte în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. a respins recursul ca nefondat (…).