ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4456/2010

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4456/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

actelor și lucrărilor de la dosar se constată următoarele:

Prin sentința comercială nr. 10486 din 13

octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială,

instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive și excepția

prematurității și a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta SC

Q.C.B. SRL în contradictoriu cu pârâta R.A.D.E.F.R.F., având drept obiect

obligarea pârâtei la încheierea, prin negociere directă a contractului de

vânzare - cumpărare a activelor denumite cinematografele din Pitești, din

Târgoviște, din Brăila, din Buzău și din București.

Pentru a se pronunța

astfel, instanța de fond a reținut faptul că prin anularea H.G. nr. 1874/2006

(prin Decizia nr. 2579 din 20 iunie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație

și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal) care prevedea

strategia de vânzare a sălilor și grădinilor de spectacol cinematografic aflate

în proprietatea privată a statului și în administrarea pârâtei, a fost

desființat temeiul juridic care permitea înstrăinarea menționatelor active care

erau trecute pe lista celor disponibile.

În consecință, în

lipsa unei asemenea strategii, printr-o interpretare „per a contrario”,

instanța considerând că articolul 67 din O.G. nr. 39/2005 ar interzice vânzarea

unor astfel de active, soluția de respingere a cererii s-ar impune.

Instanța de fond a

mai avut în vedere și dispozițiile art. 12 lit. b) din Legea nr. 346/2004 care

prevedeau obligația de a negocia, prețul vânzării și nu pe aceea de a vinde

necondiționat activele cinematografice.

Prin Decizia nr. 34

din 25 ianuarie 2010, Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a

respins ca nefondat apelul declarat de SC Q.C.B. SRL.

În considerentele

deciziei, instanța de apel a reținut că potrivit dispozițiilor articolului 65

din O.G. nr. 39/2005 „se află în proprietatea privată a statului și în

administrarea R.A.D.E.F.R.F., sălile și grădinile de spectacol cinematografic,

precum și terenurile aferente acestora, prevăzute în anexa ce face parte

integrantă din prezenta ordonanță”, cinematografele în litigiu fiind înscrise -

la pozițiile nr. 74 - Cinematograful din București; - Cinematograf din Brăila; -

Cinematograf din - Buzău; - Cinematograf - din Pitești, și - Cinematograf din -

Târgoviște.

De asemenea s-au avut

în vedere prevederile art. 12 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 346/2004,

potrivit cu care activele disponibile care fac parte din patrimoniul intimatei

vor fi vândute la solicitarea locatorului, la prețul negociat, stabilit pe baza

raportului de evaluare întocmit de un expert acceptat de părți, după deducerea

investițiilor efectuate în activ de locatar, dispoziții ce impun îndeplinirea

cumulativă a următoarelor condiții:

- apelanta să facă

parte din categoria întreprinderilor mici și mijlocii - realizat;

- intimata să fie

proprietara activelor - nerealizat pentru că intimata era administratora

acestora; conform prevederilor articolului 65 din O.G. nr. 39/2005, sălile și

grădinile de spectacol cinematografic și terenurile aferente aflându-se în

proprietatea privată a statului;

- activele să fie

disponibile - nerealizat pentru că cinematografele menționate nu figurau în

această calitate în Lista Activelor Disponibile, întocmită de intimată conform

dispozițiilor art. 13 alin. (4) și (5) din Legea nr. 364/2004, care avea

caracter public și care se afla postată pe site-ul Camerei de Comerț și

Industrie.

Instanța de apel a

luat în considerare și dispozițiile art. 13 alin. (4) din Legea nr. 364/2004

conform cu care - “Regiile autonome, societățile/companiile naționale, precum

și societățile comerciale cu capital majoritar de stat sunt obligate să

stabilească și să întocmească liste cuprinzând activele disponibile…”- condiție

esențială ce trebuia îndeplinită și în cazul strategiei de vânzare a sălilor și

grădinilor de spectacol cinematografic aflate în proprietatea statului și în

administrarea intimatei, potrivit dispozițiilor H.G. nr. 1874/2006 prin care au

fost detaliate modalitățile de vânzare a cinematografelor către utilizatorii

actuali prin negociere directă, constatându-se că acest act normativ și

implicit strategia reglementată a fost anulată irevocabil prin Decizia nr. 2579

din 20 iunie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios

administrativ și fiscal.

- activele să fie

deținute de locatar în baza unor contracte de închiriere în vigoare, conform

dispozițiilor art. 12 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 346/2004 - nerealizat

întrucât, contractele de locațiune din 2004 au fost reziliate de către intimată

la data de 18 ianuarie 2008 astfel cum atestă adresa din 18 ianuarie 2008 (fila

18 dosar apel);

- solicitarea pentru

cumpărarea activelor realizat, adresa din 12 octombrie 2006;

- efectuarea de către

locatar a unor investiții de 15 % din valoarea activului - nerealizat.

S-a mai constatat că

apelanta și-a respectat obligațiile asumate cu ocazia organizării licitației și

nu a efectuat investițiile al căror cuantum a fost stabilit cu exactitate

pentru fiecare obiectiv în parte, astfel cum rezultă din adresa din 18 ianuarie

2008, motiv pentru care contractele de locațiune din 2004, conform art. 9 lit.

b) au fost reziliate.

Coroborând aceste

argumente cu faptul că potrivit dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 303/2008,

privind aprobarea O.U.G. nr. 7/2008 referitoare la modificarea și completarea

O.U.G. nr. 39/2005 de la data de 30 decembrie 2008 sălile și grădinile de

spectacol cinematografic, prevăzute în Anexa nr. 1 la O.G. nr. 39/2005, aflate

în domeniul privat al statului și în administrarea intimatei, vor trece în

domeniul public al statului, (chiar dacă nu retroactivează), iar Anexa nr. 1

despre care se face vorbire în actul normativ menționat figurează și

cinematografele în litigiu respectiv: poziția nr. 74 - București; nr. 58 -

Brăila; nr. 103 - Buzău; nr. 24 Pitești și nr. 153 Târgoviște, instanța a

reținut neîndeplinirea cerinței esențiale a disponibilității activelor apare ca

evidentă și, în consecință, a respins apelul ca nefondat.

Referitor la excepția

lipsei calității procesuale pasive din data de 30 decembrie 2008 invocată de

intimată în raport de prevederile art. 8 din Legea nr. 303 din 30 decembrie

2008, Curtea a considerat că momentul în raport de care se analizează obligația

unei persoane de a răspunde față de pretențiile invocate împotriva sa, este

acela al introducerii cererii de chemare în judecată și că potrivit

dispozițiilor art. 294 alin. (1) C. proc. civ. în apel nu se poate schimba

cauza, obiectul cererii sau calitatea părților.

Împotriva deciziei,

reclamanta a declarat recurs prin care a invocat motivele de nelegalitate

reglementate de dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., în

susținerea cărora a arătat următoarele:

- Privitor la motivul

întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 8 C. proc. civ., recurenta susține

că adresa nr. 910 din 18 ianuarie 2008 nu se referă la contractul de închiriere

din 2005, privitor la activul - Cinematograful X, închiriat până la 31

decembrie 2010, iar sub acest aspect nu se motivează în niciun mod situația

privitoare la acesta, decizia fiind nemotivată, contrar dispozițiilor art. 261 alin.

(1) pct. 5 C. proc. civ.

De asemenea, se arată

că - deși instanța a reținut neretroactivitatea art. 8 din Legea nr. 303/2008 –

a făcut aplicarea acestei dispoziții legale, apreciind că obiectul negocierii

pentru încheierea unui contract nu mai există, deoarece cinematografele vor

trece în domeniul public al statului.

Recurenta

mai susține că decizia recurată nu analizează temeiul de drept al apelului

privind neaplicarea art. 12 - 14 din Legea nr. 346/2004 și păstrează sentința,

care reține că ar fi incidentă exclusiv O.G. nr. 39/2005, deși acest act

normativ nu reglementează procedura de vânzare a cinematografelor către

întreprinderile mici și mijlocii, motivarea - pe acest aspect- fiind străină de

natura pricinii.

-

Privitor la motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C.

proc. civ. se susține că societatea reclamantă îndeplinește toate condițiile

impuse de prevederile art. 12 lit. b), art. 13 - 14 din Legea nr. 346/2004, iar

în condițiile în care art. 12 lit. b) precizează în mod expres că activele

disponibile utilizate de către întreprinderile mici și mijlocii “vor fi vândute

la solicitarea locatarului”, este evidentă neîndeplinirea de către pârâtă a

unei obligații legale, imperative.

Se susține de către

recurentă că, instanța de apel a interpretat incorect dispozițiile legale

incidente și nu a observat toate dispozițiile legale aplicabile în speță,

respectiv cele ale art. 13 alin. (4) teza I, art. 13 alin. (2), art. 12 lit. b)

din Legea nr. 346/2004, în sensul că: la data judecății nu exista o dispoziție

legală potrivit căreia vânzarea activelor să fie condiționată de înscrierea

acestora pe lista activelor disponibile ori vânzarea să se facă în conformitate

cu strategia de vânzare aprobată de Guvernul României; dreptul reclamantei de a

solicita vânzarea activului deținut în baza contractului de închiriere se

naște, corelativ cu obligația regiei de a vinde, legiuitorul stabilind expres

condițiile și etapele necesare în vederea finalizării procedurii de vânzare.

De asemenea, se

afirmă că dispozițiile legale incidente au dobândit o interpretare

jurisprudențială, de la al cărui caracter unitar, instanța de apel s-a

îndepărtat, dându-se exemplu Decizia nr. 3076 din 28 octombrie 2008, pronunțată

în Dosarul nr. 20809/3/2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În susținerea

aceluiași motiv de recurs, recurenta consideră că dreptul său de a solicita

vânzarea activelor deținute în baza contractelor de închiriere se naște,

corelativ obligației regiei de a vinde aceste active, în temeiul Legii nr. 346/2004,

iar dispozițiile art. 8 din Legea nr. 303/2008 nu sunt incidente, neexistând un

protocol încheiat în condițiile legii și nicio hotărâre a consiliului pentru a

opera trecerea activelor în domeniul public al unităților administrativ teritoriale.

Recursul este

nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

- În ce privește

motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 8 C. proc. civ.,

instanța constată că niciuna dintre cele două ipoteze avute în vedere de

recurentă - aceea a lipsei motivării în privința situației unuia dintre

activele în litigiu și aceea a existenței unei motivări străine de natura

pricinii, în privința temeiului de drept al apelului - nu se confirmă.

Astfel, în privința

situației Cinematografului X, faptul că acesta este deținut în continuare de

locatar, la el efectuându-se investiții substanțiale, nu are nicio relevanță,

în contextul în care instanța apelului a analizat îndeplinirea condițiilor

cumulative cerute de lege pentru toate active în litigiu, în bloc, situație

expusă pe larg în considerentele deciziei atacate la pag. 3 - 4.

De asemenea,

recurenta nu poate susține existența unei motivări străine de natura pricinii,

constând în neanalizarea temeiului de drept privind neaplicarea art. 12 - 14

din Legea nr. 346/2004, în contextul în care instanța apelului a analizat

incidența cerințelor impuse de textele de lege evocate, constatând că în cauza

dedusă judecății acestea nu sunt îndeplinite.

În atare situație,

afirmația recurentei potrivit cu care soluția instanței s-ar fi fundamentat

exclusiv pe dispozițiile O.G. nr. 39/2005 nu corespunde realității.

Pe de altă parte, se

impune a se arăta că decizia atacată este suficient motivată fiind în măsură să

permită exercitarea controlului judiciar de către instanța de recurs.

Deși, recurenta a

indicat ca temei al recursului și incidența motivului de nelegalitate prevăzut

de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., din argumentele aduse în susținere nu rezultă

care anume act dedus judecății ar fi fost interpretat greșit și nici cum

instanța ar fi schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al

acestuia.

- Nici criticile

întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu pot fi primite,

constatându-se că dispozițiile legale incidente în cauză au fost interpretate

și aplicate corect.

Instanța apelului a

reținut în acord cu dispozițiile Legii nr. 346/2004 că cerințele prevederilor art.

12 lit. b) trebuie îndeplinite cumulativ, iar în cauza dedusă judecății această

condiție nu este îndeplinită, în condițiile în care intimata nu este

proprietara activelor în litigiu, având doar calitatea de administrator al

acestora, activele (cinematografe) aflându-se în proprietatea privată a

statului conform art. 65 din O.G. nr. 39/2005.

De asemenea, nu este

îndeplinită nici cerința ca activele să fie disponibile, în contextul în care

niciunul din cele 5 cinematografe nu figurează înscris pe lista activelor

disponibile întocmită de intimată conform dispozițiilor art. 13 alin. (4) și (5)

din Legea nr. 346/2004, listă afișată pe site-ul Camerei de Comerț și

Industrie. Mai mult, H.G. nr. 1874/2006, care reglementa strategia de vânzare a

sălilor și grădinilor de spectacol cinematografic a fost anulată irevocabil

prin Decizia nr. 2579 din 20 iunie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

secția de contencios administrativ.

Chiar dacă pentru

unul dintre cele 5 active este îndeplinită condiția deținerii în baza unui

contract de închiriere în vigoare, situația nu prezintă relevanță cât timp, așa

cum s-a arătat anterior, parte din condițiile cerute de lege nu sunt

îndeplinite.

În plus, activele în

discuție nu mai fac parte din patrimoniul intimatei dat fiind că prin Legea nr.

303/2008, privind aprobarea O.U.G. nr. 7/2008, referitoare la modificarea și

completarea O.U.G. nr. 39/2005, de la data de 30 decembrie 2008 au fost trecute

în domeniul public al statului, fiind înscrise în Anexa nr. 1 la Lege.

Sub

acest aspect, așa cum a reținut și instanța de apel nu se poate face abstracție

de situația juridică actuală a celor 5 cinematografe, de faptul că aparțin

domeniului public al unităților administrativ - teritoriale locale, comunale,

orășenești, municipale și al sectoarelor Municipiului București, fără ca prin

aceasta să se înțeleagă o retroactivare a actului normativ menționat, situație

ce întărește caracterul de bun disponibil al imobilelor în discuție și implicit

a lipsei unei condiții esențiale prevăzute de Legea nr. 364/2004.

Pentru

considerentele expuse, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat

de reclamanți, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul formulat de

reclamanta

SC Q.C.B. SRL

, împotriva Deciziei Curții

de Apel București nr. 34 din 25 ianuarie 2010, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată,

în ședință publică, astăzi,

20 decembrie 2010.