ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4456/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor de la dosar se constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 10486 din 13 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive și excepția prematurității și a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta SC Q.C.B. SRL în contradictoriu cu pârâta R.A.D.E.F.R.F., având drept obiect obligarea pârâtei la încheierea, prin negociere directă a contractului de vânzare - cumpărare a activelor denumite cinematografele din Pitești, din Târgoviște, din Brăila, din Buzău și din București. Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut faptul că prin anularea H.G.

nr. 1874/2006 (prin Decizia nr. 2579 din 20 iunie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal) care prevedea strategia de vânzare a sălilor și grădinilor de spectacol cinematografic aflate în proprietatea privată a statului și în administrarea pârâtei, a fost desființat temeiul juridic care permitea înstrăinarea menționatelor active care erau trecute pe lista celor disponibile. În consecință, în lipsa unei asemenea strategii, printr-o interpretare „per a contrario”, instanța considerând că articolul 67 din O.G. nr. 39/2005 ar interzice vânzarea unor astfel de active, soluția de respingere a cererii s-ar impune. Instanța de fond a mai avut în vedere și dispozițiile art. 12 lit. b) din Legea nr. 346/2004 care prevedeau obligația de a negocia, prețul vânzării și nu pe aceea de a vinde necondiționat activele cinematografice.

Prin Decizia nr. 34 din 25 ianuarie 2010, Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a respins ca nefondat apelul declarat de SC Q.C.B. SRL. În considerentele deciziei, instanța de apel a reținut că potrivit dispozițiilor articolului 65 din O.G. nr. 39/2005 „se află în proprietatea privată a statului și în administrarea R.A.D.E.F.R.F., sălile și grădinile de spectacol cinematografic, precum și terenurile aferente acestora, prevăzute în anexa ce face parte integrantă din prezenta ordonanță”, cinematografele în litigiu fiind înscrise - la pozițiile nr. 74 - Cinematograful din București; - Cinematograf din Brăila; - Cinematograf din - Buzău; - Cinematograf - din Pitești, și - Cinematograf din - Târgoviște.

De asemenea s-au avut în vedere prevederile art. 12 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 346/2004, potrivit cu care activele disponibile care fac parte din patrimoniul intimatei vor fi vândute la solicitarea locatorului, la prețul negociat, stabilit pe baza raportului de evaluare întocmit de un expert acceptat de părți, după deducerea investițiilor efectuate în activ de locatar, dispoziții ce impun îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: - apelanta să facă parte din categoria întreprinderilor mici și mijlocii - realizat; - intimata să fie proprietara activelor - nerealizat pentru că intimata era administratora acestora; conform prevederilor articolului 65 din O.G.

nr. 39/2005, sălile și grădinile de spectacol cinematografic și terenurile aferente aflându-se în proprietatea privată a statului; - activele să fie disponibile - nerealizat pentru că cinematografele menționate nu figurau în această calitate în Lista Activelor Disponibile, întocmită de intimată conform dispozițiilor art. 13 alin. (4) și (5) din Legea nr. 364/2004, care avea caracter public și care se afla postată pe site-ul Camerei de Comerț și Industrie.

Instanța de apel a luat în considerare și dispozițiile art. 13 alin. (4) din Legea nr. 364/2004 conform cu care - “Regiile autonome, societățile/companiile naționale, precum și societățile comerciale cu capital majoritar de stat sunt obligate să stabilească și să întocmească liste cuprinzând activele disponibile…”- condiție esențială ce trebuia îndeplinită și în cazul strategiei de vânzare a sălilor și grădinilor de spectacol cinematografic aflate în proprietatea statului și în administrarea intimatei, potrivit dispozițiilor H.G. nr. 1874/2006 prin care au fost detaliate modalitățile de vânzare a cinematografelor către utilizatorii actuali prin negociere directă, constatându-se că acest act normativ și implicit strategia reglementată a fost anulată irevocabil prin Decizia nr. 2579 din 20 iunie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal.

- activele să fie deținute de locatar în baza unor contracte de închiriere în vigoare, conform dispozițiilor art. 12 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 346/2004 - nerealizat întrucât, contractele de locațiune din 2004 au fost reziliate de către intimată la data de 18 ianuarie 2008 astfel cum atestă adresa din 18 ianuarie 2008 (fila 18 dosar apel); - solicitarea pentru cumpărarea activelor realizat, adresa din 12 octombrie 2006; - efectuarea de către locatar a unor investiții de 15 % din valoarea activului - nerealizat. S-a mai constatat că apelanta și-a respectat obligațiile asumate cu ocazia organizării licitației și nu a efectuat investițiile al căror cuantum a fost stabilit cu exactitate pentru fiecare obiectiv în parte, astfel cum rezultă din adresa din 18 ianuarie 2008, motiv pentru care contractele de locațiune din 2004, conform art. 9 lit. b) au fost reziliate.

Coroborând aceste argumente cu faptul că potrivit dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 303/2008, privind aprobarea O.U.G. nr. 7/2008 referitoare la modificarea și completarea O.U.G. nr. 39/2005 de la data de 30 decembrie 2008 sălile și grădinile de spectacol cinematografic, prevăzute în Anexa nr. 1 la O.G. nr. 39/2005, aflate în domeniul privat al statului și în administrarea intimatei, vor trece în domeniul public al statului, (chiar dacă nu retroactivează), iar Anexa nr. 1 despre care se face vorbire în actul normativ menționat figurează și cinematografele în litigiu respectiv: poziția nr. 74 - București; nr. 58 - Brăila; nr. 103 - Buzău; nr. 24 Pitești și nr. 153 Târgoviște, instanța a reținut neîndeplinirea cerinței esențiale a disponibilității activelor apare ca evidentă și, în consecință, a respins apelul ca nefondat.

Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive din data de 30 decembrie 2008 invocată de intimată în raport de prevederile art. 8 din Legea nr. 303 din 30 decembrie 2008, Curtea a considerat că momentul în raport de care se analizează obligația unei persoane de a răspunde față de pretențiile invocate împotriva sa, este acela al introducerii cererii de chemare în judecată și că potrivit dispozițiilor art. 294 alin. (1) C. proc. civ. în apel nu se poate schimba cauza, obiectul cererii sau calitatea părților. Împotriva deciziei, reclamanta a declarat recurs prin care a invocat motivele de nelegalitate reglementate de dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., în susținerea cărora a arătat următoarele: - Privitor la motivul întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 8 C. proc.

civ., recurenta susține că adresa nr. 910 din 18 ianuarie 2008 nu se referă la contractul de închiriere din 2005, privitor la activul - Cinematograful X, închiriat până la 31 decembrie 2010, iar sub acest aspect nu se motivează în niciun mod situația privitoare la acesta, decizia fiind nemotivată, contrar dispozițiilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. De asemenea, se arată că - deși instanța a reținut neretroactivitatea art. 8 din Legea nr. 303/2008 – a făcut aplicarea acestei dispoziții legale, apreciind că obiectul negocierii pentru încheierea unui contract nu mai există, deoarece cinematografele vor trece în domeniul public al statului. Recurenta mai susține că decizia recurată nu analizează temeiul de drept al apelului privind neaplicarea art. 12 - 14 din Legea nr. 346/2004 și păstrează sentința, care reține că ar fi incidentă exclusiv O.G.

nr. 39/2005, deși acest act normativ nu reglementează procedura de vânzare a cinematografelor către întreprinderile mici și mijlocii, motivarea - pe acest aspect- fiind străină de natura pricinii. - Privitor la motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. se susține că societatea reclamantă îndeplinește toate condițiile impuse de prevederile art. 12 lit. b), art. 13 - 14 din Legea nr. 346/2004, iar în condițiile în care art. 12 lit. b) precizează în mod expres că activele disponibile utilizate de către întreprinderile mici și mijlocii “vor fi vândute la solicitarea locatarului”, este evidentă neîndeplinirea de către pârâtă a unei obligații legale, imperative.

Se susține de către recurentă că, instanța de apel a interpretat incorect dispozițiile legale incidente și nu a observat toate dispozițiile legale aplicabile în speță, respectiv cele ale art. 13 alin. (4) teza I, art. 13 alin. (2), art. 12 lit. b) din Legea nr. 346/2004, în sensul că: la data judecății nu exista o dispoziție legală potrivit căreia vânzarea activelor să fie condiționată de înscrierea acestora pe lista activelor disponibile ori vânzarea să se facă în conformitate cu strategia de vânzare aprobată de Guvernul României; dreptul reclamantei de a solicita vânzarea activului deținut în baza contractului de închiriere se naște, corelativ cu obligația regiei de a vinde, legiuitorul stabilind expres condițiile și etapele necesare în vederea finalizării procedurii de vânzare.

De asemenea, se afirmă că dispozițiile legale incidente au dobândit o interpretare jurisprudențială, de la al cărui caracter unitar, instanța de apel s-a îndepărtat, dându-se exemplu Decizia nr. 3076 din 28 octombrie 2008, pronunțată în Dosarul nr. 20809/3/2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. În susținerea aceluiași motiv de recurs, recurenta consideră că dreptul său de a solicita vânzarea activelor deținute în baza contractelor de închiriere se naște, corelativ obligației regiei de a vinde aceste active, în temeiul Legii nr. 346/2004, iar dispozițiile art. 8 din Legea nr. 303/2008 nu sunt incidente, neexistând un protocol încheiat în condițiile legii și nicio hotărâre a consiliului pentru a opera trecerea activelor în domeniul public al unităților administrativ teritoriale.

Recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: - În ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 8 C. proc. civ., instanța constată că niciuna dintre cele două ipoteze avute în vedere de recurentă - aceea a lipsei motivării în privința situației unuia dintre activele în litigiu și aceea a existenței unei motivări străine de natura pricinii, în privința temeiului de drept al apelului - nu se confirmă. Astfel, în privința situației Cinematografului X, faptul că acesta este deținut în continuare de locatar, la el efectuându-se investiții substanțiale, nu are nicio relevanță, în contextul în care instanța apelului a analizat îndeplinirea condițiilor cumulative cerute de lege pentru toate active în litigiu, în bloc, situație expusă pe larg în considerentele deciziei atacate la pag.

3 - 4. De asemenea, recurenta nu poate susține existența unei motivări străine de natura pricinii, constând în neanalizarea temeiului de drept privind neaplicarea art. 12 - 14 din Legea nr. 346/2004, în contextul în care instanța apelului a analizat incidența cerințelor impuse de textele de lege evocate, constatând că în cauza dedusă judecății acestea nu sunt îndeplinite. În atare situație, afirmația recurentei potrivit cu care soluția instanței s-ar fi fundamentat exclusiv pe dispozițiile O.G. nr. 39/2005 nu corespunde realității. Pe de altă parte, se impune a se arăta că decizia atacată este suficient motivată fiind în măsură să permită exercitarea controlului judiciar de către instanța de recurs.

Deși, recurenta a indicat ca temei al recursului și incidența motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., din argumentele aduse în susținere nu rezultă care anume act dedus judecății ar fi fost interpretat greșit și nici cum instanța ar fi schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia. - Nici criticile întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu pot fi primite, constatându-se că dispozițiile legale incidente în cauză au fost interpretate și aplicate corect. Instanța apelului a reținut în acord cu dispozițiile Legii nr. 346/2004 că cerințele prevederilor art. 12 lit. b) trebuie îndeplinite cumulativ, iar în cauza dedusă judecății această condiție nu este îndeplinită, în condițiile în care intimata nu este proprietara activelor în litigiu, având doar calitatea de administrator al acestora, activele (cinematografe) aflându-se în proprietatea privată a statului conform art. 65 din O.G.

nr. 39/2005. De asemenea, nu este îndeplinită nici cerința ca activele să fie disponibile, în contextul în care niciunul din cele 5 cinematografe nu figurează înscris pe lista activelor disponibile întocmită de intimată conform dispozițiilor art. 13 alin. (4) și (5) din Legea nr. 346/2004, listă afișată pe site-ul Camerei de Comerț și Industrie. Mai mult, H.G. nr. 1874/2006, care reglementa strategia de vânzare a sălilor și grădinilor de spectacol cinematografic a fost anulată irevocabil prin Decizia nr. 2579 din 20 iunie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ. Chiar dacă pentru unul dintre cele 5 active este îndeplinită condiția deținerii în baza unui contract de închiriere în vigoare, situația nu prezintă relevanță cât timp, așa cum s-a arătat anterior, parte din condițiile cerute de lege nu sunt îndeplinite.

În plus, activele în discuție nu mai fac parte din patrimoniul intimatei dat fiind că prin Legea nr. 303/2008, privind aprobarea O.U.G. nr. 7/2008, referitoare la modificarea și completarea O.U.G. nr. 39/2005, de la data de 30 decembrie 2008 au fost trecute în domeniul public al statului, fiind înscrise în Anexa nr. 1 la Lege. Sub acest aspect, așa cum a reținut și instanța de apel nu se poate face abstracție de situația juridică actuală a celor 5 cinematografe, de faptul că aparțin domeniului public al unităților administrativ - teritoriale locale, comunale, orășenești, municipale și al sectoarelor Municipiului București, fără ca prin aceasta să se înțeleagă o retroactivare a actului normativ menționat, situație ce întărește caracterul de bun disponibil al imobilelor în discuție și implicit a lipsei unei condiții esențiale prevăzute de Legea nr. 364/2004.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanți, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul formulat de reclamanta

SC Q.C.B. SRL

, împotriva Deciziei Curții de Apel București nr. 34 din 25 ianuarie 2010, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 20 decembrie 2010.