ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4300/2012

Deliberând

asupra cererii de revizuire de față, din actele și lucrările dosarului,

constată următoarele:

Prin sentința comercială nr. 10589,

pronunțată la data de 10 noiembrie 2010, secția a VI-a comercială, a

Tribunalului Constanța a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanta SC

R.F.M.I. SRL, în contradictoriu cu pârâta KA.D.E.F. - R., pe care a obligat-o

să încheie cu reclamanta contractul de vânzare - cumpărare a activului „Cinematograful

B.

”

, situat în Constanța, B-dul Mamaia,

județul Constanța, respingând cererea de obligare a pârâtei la plata daunelor

cominatorii, ca neîntemeiată.

Spre a

hotărî astfel, prima instanță a reținut, în principal, că reclamantei îi sunt

aplicabile prevederile art. 12 lit. b) din Legea nr. 346/2004, care consacră

dreptul acesteia de a cumpăra activele deținute în baza unui contract de

închiriere, iar corelativ acestui drept, pârâtei îi revine obligația de

vânzare, apreciind că operațiunea privind procedura de vânzare - cumpărare s-a

declanșat și consumat în baza menționatei legi, a O.U.G. nr. 88/1997 și a Ordinului

nr. 2461 din 25 septembrie 2004.

Sub

aspectul daunelor cominatorii tribunalul a reținut că, deși au caracter

sancționator de natură a stimula debitorul obligației, acordarea lor rămâne la

aprecierea instanței și că din probele cauzei nu rezultă exprimarea relei -

credințe la încheierea contractului de vânzare - cumpărare.

Secția a

V-a comercială a Curții de Apel București, prin decizia comercială nr. 209,

pronunțată la data de 11 mai 2011, a admis apelul formulat de pârâtă împotriva

sentinței tribunalului, pe care a schimbat-o, în parte, în sensul că a respins

ca neîntemeiată cererea formulată de reclamantă de obligare a pârâtei la

încheierea contractului de vânzare - cumpărare a activului „Cinematograful

Bulevard”, menținând celelalte dispoziții ale sentinței.

Pentru a

pronunța această decizie, prima instanță de control judiciar a reținut că, în

mod greșit, prima instanță a constatat că operațiunea de vânzare a fost

finalizată, fiind îndeplinite toate cerințele pentru obligarea pârâtei la

încheierea contractului, întrucât procedura de vânzare - cumpărare, deși a fost

demarată, nu a fost finalizată, iar contractul nu a fost perfectat înainte de

intrarea în vigoare a Legii nr. 303 din 30 decembrie 2008 de aprobare a O.U.G. nr.

7/2008, prin care „Cinematograful Bulevard” din Constanța a trecut în domeniul

public al statului, pe deplin aplicabilă drepturile și obligațiile părților în

curs de formare, considerând fără relevanță, atât faptul că protocolul de

primire - predare al imobilului în litigiu nu a fost încheiat, cât și

împrejurarea că apelanta a continuat să administreze în fapt bunul, având în

vedere că trecerea bunului în domeniul public al statului s-a realizat în

momentul intrării în vigoare a legii.

Împotriva

menționatei decizii a formulat recurs reclamanta, invocând dispozițiile art. 304

pct. 7, pct. 8 și pct. 9 C. proc. civ., deopotrivă, apărărilor intimatei

referitoare la faptul că apelanta a continuat să administreze în fapt bunul, nu

se poate susține că, procedând astfel, a prezentat considerente străine de

natura pricinii, în sensul art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Recurenta

a solicitat admiterea recursului și modificarea deciziei atacate în sensul

respingerii apelului formulat de pârâtă în cauză.

În dezvoltarea

motivelor de nelegalitate invocate s-a arătat, în esență, că argumentele

instanței de apel referitoare la aplicabilitatea O.U.G. nr. 7/2008 pentru

modificarea și completarea O.U.G. nr. 39/2005, respectiv, la lipsa de relevanță

a susținerilor intimatei în sensul că apelanta deținea dreptul de. administrare

asupra cinematografului, sunt străine de natura pricinii; că această instanță a

interpretat greșit adresa din 19 noiembrie 2004 și adresa din 23 decembrie

2004, iar decizia recurată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a

legii - cu trimitere la art. 129 alin. (5) C. proc. civ.; art. 15 alin. (2) din

Constituția României și art. l C. civ.; art. II pct. 5 din Legea nr. 303/2008; art.

7, 8 și 9 din Legea nr. 213/1998; art. 12 alin. (1) lit. b), art. 13 alin. (2)

și (4) și art. 14 din Legea nr. 346/2004 și art. 27 din O.U.G. nr. 88/1997 -

prin ignorarea probelor administrate, a principiului neretroactivității legii

civile, în lipsa dovezii unui protocol, prevăzut de Legea nr. 303/2008, de

primire - predare a activului în discuție pentru a opera o schimbare a

regimului său juridic și rară a ține seama de dispozițiile legale ce constituie

temeiul de drept al acțiunii.

Prin

decizia nr. nr. 522 din 8 februarie 2012 pronunțată de înalta Curte de Casație

și Justiție, secția a II-a civilă, în Dosarul nr. 3832/3/2009 s-a respins ca

nefondat recursul declarat în cauză.

Motivul

de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. vizează nemotivarea

unei hotărâri judecătorești atunci când nu se arată motivele pe care se

sprijină dar și atunci când hotărârea cuprinde motive contradictorii ori străine

de natura cauzei;

Cum

instanța de apel avea a răspunde, conform cerințelor art. 261 alin. (1) pct. 5 C.

proc. civ., motivelor de apel vizând aplicarea O.U.G. nr. 7/2008 pentru

modificarea și completarea O.G. nr. 39/2005 privind cinematografia, aprobată

prin Legea nr. 303 din 30 decembrie 2008 și, deopotrivă apărările referitoare

la faptul că apelanta a continuat sa administreze în fapt, nu se poate susține

că procedând astfel, a prezentat considerente străine de natura pricinii, în

sensul art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Având în

vedere că, potrivit art. 304 pct. 8 C. proc. civ., interpretarea greșită a

actului juridic poate determina modificarea hotărârii judecătorești numai în

acele împrejurări în care o atare interpretare a determinat schimbarea naturii actului

juridic sau a înțelesului lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, se

constată că interpretarea dată adreselor din 19 noiembrie 2004 și din 23

decembrie 2004, ca înscrisuri depuse în probațiune, nu se circumscrie acestor

ipoteze și nu justifică invocarea precizatului motiv de recurs.

Referitor

la motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., instanța de recurs a

reținut că nu-și găsește incidența în speță.

Astfel,

nu poate fi reținut ca o omisiune în exercitarea rolului activ al

judecătorului, conform cerințelor art. 129 alin. (5) C. proc. civ., aspectul

invocat de recurentă referitor la pretinsa ignorare a probelor administrate.

Reținând că

Legea nr. 303 din 30 decembrie 2008 este pe deplin aplicabilă raporturilor

juridice „care sunt în curs de formare la data intrării sale în vigoare”, cazul

în speță, instanța de apel s-a raportat la principiul neretroactivității legii,

așa încât nu se poate reține încălcarea prevederilor art. 1 C. proc. civ. și art.

15 alin. (2) din Constituția României, care îl consacră.

Recurenta

justifică încălcarea art. II pct. 5 din Legea nr. 303/2008 pe lipsa dovezii

încheierii protocolului prevăzut de această lege, or instanța de apel, având în

vedere că, în speță, un astfel de protocol nu a fost încheiat, a reținut cu

justețe că schimbarea regimului juridic al imobilului în discuție și trecerea

lui în proprietatea publică a unității administrativ teritoriale s-a produs la

data intrării în vigoare a legii, indiferent dacă s-a încheiat sau nu un

protocol de primire - predare între RAD.E.F. și consiliul local.

Este de

observat că recurenta nu a argumentat în ce constă încălcarea invocatelor

dispoziții ale Legii nr. 213/1998 prin decizia recurată, mulțumindu-se să redea

conținutul acestora, demers insuficient pentru a permite analiza acestei

afirmații.

Împotriva

deciziei pronunțată în recurs, revizuenta SC R.F.M.I. SRL formulează o cerere

de revizuire, care după relevarea situație de fapt, într-o prezentare amplă, și

a reglementările incidente cauzei, a arătat că își întemeiază cererea de

revizuire pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

În

dezvoltarea motivului de revizuire, revizuenta reia situația de fapt a

activului denumit în continuare „Cinematograful B.” și a regimului juridic al

acestuia arătând modul de derularea a procedurii pentru vânzare prin negociere

directă și încheierea contractelor de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă

de vânzare, sens în care invocă înscrisuri ce au format obiectul corespondenței

dintre părțile în litigiu. In același sens, revizuenta susține că s-a conformat

prevederilor legale vizând procedura ofertei, iar imobilul din litigiu împreună

cu terenurile și bunurile mobile fac obiectul O.U.G. nr. 47/2011, fiind înscris

la poziția 58 Anexa nr. 1- Lista sălilor și grădinilor de spectacol

cinematografic aflate în administrația regiei autonome de distribuție și

exploatare a filmelor „R.”.

Față de

cele arătate și situația juridică a imobilului în litigiu în ceea ce privește

motivul de revizuire reglementat de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., revizuenta

învederează faptul că practica instanței supreme, în cazuri similare a fost în

sensul obligării R.A.D.E.F. - R. sa respecte procedura de vânzare - cumpărare a

activului declanșată în temeiul Legii nr. 346/2004, O.U.G. nr. 88/1997 și a

Ordinului Ministerului Culturii și Cultelor nr. 2461 din 28 octombrie 2004.

Referitor la jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă,

indică decizii - cazuri similare - ale instanței supreme pe care le relevă sub

aspectul soluțiilor pronunțate și invocă o decizie a Curții Europene a

Drepturilor Omului potrivit căreia arată ce a statuat Curtea în pricina

evocată.

Pentru

toate aceste împrejurări, revizuenta solicită admiterea cererii de revizuire

astfel cum a fost formulată și motivată, în temeiul de lege evocat.

Cererea

de revizuire este neîntemeiată.

Referitor

la criticile vizând modul în care a fost soluționat recursul, Înalta Curte

urmează sa le respingă, întrucât revizuirea este o cale extraordinară de atac,

fiind admisibilă numai în cazurile limitativ prevăzute de lege. Fiind, deci, o

cale de retractare a unei hotărâri irevocabile - în speță decizia pronunțată în

recurs - revizuirea nu poate fi exercitată pentru alte motive decât cele

prevăzute de lege, fiind inadmisibilă repunerea în discuție a unor probleme de

fond, a unor fapte și împrejurări care au fost discutate de instanță cu ocazia

rezolvării litigiului în fond.

Rațiunea

reglementării revizuirii prevăzute de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., se găsește

în necesitatea de a se înlătura încălcarea principiului puterii de lucru

judecat, când instanțele au dat soluții contrare în dosare diferite, dar având

același obiect, aceeași cauză și aceleași părți.

De

observat, că revizuenta a invocat contrari etatea unei hotărâri - decizia a

cărei revizuire se cere - în raport de hotărârile date în mai multe dosare, pe

care le menționează în mod expres în motivarea cererii de revizuire - filele

16-18 dosar de revizuire - care exprimă, de fapt, nemulțumirea acesteia cu

privire la soluțiile diferite pronunțate în cazuri similare de Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția a II-a civilă, încercând subtil o motivare din

perspectiva dispozițiilor pct. 7 al art. 322 C. proc. civ., în sensul

existenței triplei identități.

În altă

ordine de idei, Înalta Curte sau orice instanță de judecată învestită cu

soluționarea cererii de revizuire întemeiată pe dispozițiile pct. 7 al art. 322

C. proc. civ., trebuie să conțină în motivarea cererii toate elementele

caracteristice ale hotărârilor invocate ca fiind potrivnice pentru ca instanța

de judecată să aibă la îndemână examinarea lor din perspectiva căii de atac

exercitate.

Or,

invocarea unei jurisprudențe neunitare vizând aceste litigii la nivelul Înaltei

Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, și, de altfel a oricăror

instanțe de judecată învestite cu asemenea pricini, nu pot forma obiectul unei

cereri de revizuire în temeiul textului de lege evocat de revizuentă.

Însă această

împrejurare confirmă că în cauză nu sunt îndeplinite tripla identitate cerută

de textul de lege evocat, întrucât nu există identitate de părți. Faptul că

evocatele decizii sunt cazuri similare cu cel de față, nu înseamnă că sunt

hotărâri contradictorii în sensul art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

Prin urmare, Înalta

Curte față de considerentele anterior expuse, urmează să respingă cererea de

revizuire formulată de revizuentă.

Așa

fiind,

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Respinge

cererea de revizuire formulată de revizuentă SC R.F.M.I. SRL București împotriva

deciziei nr. 522 din 8 februarie 2012, pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția a II-a civilă, în Dosarul nr. 3832/3/2009.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi, 1 noiembrie 2012.