ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2037/2010
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2037/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința comercială nr. 629/COM/2009, Tribunalul Bihor, secția comercială și de contencios administrativ, a respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive, prematurității și inadmisibilității invocate de pârâtul MINISTERUL CULTURII ȘI CULTELOR și a admis în parte cererea reclamantei SC C.C.SRL, obligând pârâții R.A.D.E.F. R. și MINISTERUL CULTURII ȘI CULTELOR să încheie cu reclamanta contractul de vânzare-cumpărare privind imobilul situat în Oradea, „Atelier tehnic”, județul Bihor. Totodată, tribunalul a respins cererile privind stabilirea prețului de vânzare al imobilului și pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract autentic de vânzare-cumpărare, ca inadmisibile și a obligat pârâții la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că excepția lipsei calității procesuale pasive a MINISTERULUI CULTURII ȘI CULTELOR este neîntemeiată, întrucât în speță pârâta R.A.D.E.F. R.F. nu a dovedit că imobilul este proprietatea sa privată, iar aceasta este o regie autonomă ce funcționează în subordinea pârâtului MINISTERUL CULTURII ȘI CULTELOR.
Totodată, tribunalul a respins excepțiile inadmisibilității și prematurității întrucât Ordinul nr. 2461/2004 și H.G. nr. 1874/2006 au fost abrogate sau anulate.
Pe fondul cauzei, prima instanță de fond a apreciat că acțiunea este întemeiată, în speță, fiind îndeplinite condițiile impuse de Legea nr. 346/2004, imobilul este activ disponibil, iar pârâta a demarat procedura de vânzare a imobilului, dar nu a finalizat-o.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel, pârâții MINISTERUL CULTURII ȘI CULTELOR și R.A.D.E.F. R.F..
Prin decizia nr. 99/C/2009, Curtea de Apel Oradea a respins apelul declarat de pârâta R.A.D.E.F. R.F., ca nefondat și a admis apelul declarat de pârâtul MINISTERUL CULTURII ȘI CULTELOR, schimbând în parte sentința atacată, în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive și respingerii acțiunii formulată în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL CULTURII, CULTELOR ȘI PATRIMONIULUI NAȚIONAL.
Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut că potrivit art. 1 lit. b) și art. 2 din H.G. nr. 530/1991 raportat la art. 6 din Anexa nr. 3 la aceasta, Regia autonomă a distribuției și exploatării filmelor „R.F.” București este entitate cu personalitate juridică și funcționează pe bază de gestiune economică și autonomie financiară, fiind proprietara bunurilor din patrimoniul său. Instanța de apel a reținut că, în fața instanței de fond, R.A.D.E.F. R.F. a susținut că este proprietara imobilului în litigiu, depunând și fișa tehnică a imobilului, astfel încât nu se justifică chemarea în judecată a Ministerului Culturii, Cultelor și Patrimoniului Național, neexistând identitate între aceasta și persoana obligată în raportul juridic dedus judecății.
În ceea ce privește apelul declarat de pârâta R.A.D.E.F. R.F., curtea de apel a reținut că acesta este nefondat, întrucât art. 13 alin. (1) și (2) din Legea nr. 346/2004 definește noțiunea de activ disponibil și enumeră condițiile pe care trebuie să le îndeplinească un activ pentru a fi disponibil, astfel încât, nu înscrierea unui activ în lista prevăzută de alin. (4) al art. 13 îi conferă calitatea de activ disponibil, ci acest atribut trebuie analizat conform art. 13 alin. (2) din Legea nr. 346/2004 care definește criteriile de încadrare ale unui activ în categoria activelor disponibile.
Instanța de apel a reținut că pârâta R.A.D.E.F. R.F. a invocat doar faptul că activul nu a fost înscris pe o listă de active disponibile, conform art. 13 alin. (4) din Legea nr. 346/2004, însă aceasta nu poate să se prevaleze de neîndeplinirea unei atribuții legale, atâta timp cât imobilul în litigiu îndeplinește cerințele legale pentru a fi încadrat în această categorie.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta R.A.D.E.F. R.F., criticând decizia atacată pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 4, 7, 8 și 9.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta-pârâtă a arătat că întrucât imobilul face parte din patrimoniul R.A.D.E.F. „R.F.”, înstrăinarea acesteia se face doar în condițiile prevăzute de art. 67 din O.G. nr. 39/2005 privind cinematografia care are caracter special în raport cu Legea nr. 346/2004, prevăzând că vânzarea acestor imobile se poate face doar pe baza unei strategii emise de MINISTERUL CULTURII ȘI CULTELOR și aprobată prin Hotărârea de Guvern. Întrucât H.G. nr. 1874/2006 a fost irevocabil anulată prin Decizia nr. 2579 din 20 iunie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în prezent nu mai există un cadru legal de înstrăinare.
Recurenta a arătat că, art. 12 din Legea nr. 346/2004 prevede posibilitatea negocierii, iar nu obligativitatea încheierii unui contract de vânzare-cumpărare, iar art. 13 stabilește cum se atribuie calitatea de activ disponibil, spațiul în litigiu neavând acest caracter, întrucât nu este înscris pe lista activelor disponibile.
Recurenta a arătat că actele normative avute în vedere de către instanțele de fond – respectiv Ordinul nr. 2461/2004 și H.G. nr. 1874 /2006 au fost abrogate sau anulate.
S-a mai învederat că intimata – reclamantă nu a probat calitatea de întreprindere mică și mijlocie care să-i permită aplicarea Legii nr. 346/2004.
Intimata, a depus, în completarea motivelor de recurs, proba cu înscrisuri, conform art. 305 C. proc. civ., respectiv, lista activelor disponibile publicate de către recurentă pe site-ul Camerei de Comerț și Industrie a Județului Bihor, conform art. 13 alin. (4) din Legea nr. 346/2004, listă ce include și imobilul ce face obiectul prezentului litigiu.
Analizând motivele de nelegalitate invocate, Înalta Curte reține că, deși recurenta – pârâtă își întemeiază recursul în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 4, 7, 8 și 9 C. proc. civ. criticile formulate în dezvoltarea motivelor de recurs se subsumează motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Din examinarea motivelor de nelegalitate invocate în dezvoltarea recursului de față, Înalta Curte reține că recursul declarat este nefondat, pentru următoarele considerente:
Invocarea de către recurentă a dispozițiilor art. 67 din Ordonanța nr. 39/2005 privind cinematografia, ca aplicabile în prezenta cauză, astfel încât, în absența cadrului legal de înstrăinare ca urmare a anulării irevocabile a H.G. nr. 1874/2006, actul în litigiu nu poate fi înstrăinat, nu poate fi reținută de către Înalta Curte, întrucât norma generală invocată vizează exclusiv vânzarea sălilor și grădinilor de spectacol cinematografic, precum și terenurile aferente acestora, și, dat fiind principiul general de drept:
specialia generalibus derogant
, nu poate să fie extinsă prin analogie și la actul de înstrăinare a altor imobile, cum ar fi activele tehnice, cazul în speță.
O atare interpretare se desprinde din chiar exprimarea legiuitorului care în alin. (1) al art. 67 din Ordonanța nr. 39/2005 privind cinematografia, precizează expres care sunt imobilele a căror înstrăinare se poate face doar în baza unei strategii emise de MINISTERUL CULTURII ȘI CULTELOR și aprobate prin Hotărâre de Guvern.
Per a contrario, vânzarea de către R.A.D.E.F. R.F. a altor imobile decât cele prevăzute de art. 67 alin. (1) din Ordinul nr. 39/2005, nu este supusă acestei procedurii speciale, căzând sub incidența Legii nr. 346/2004 privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii.
Înalta Curte nu poate reține nici susținerea recurentei din cadrul primului motiv de nelegalitate, în sensul că art. 12 prevede doar posibilitatea negocierii, iar nu obligativitatea încheierii contractului de vânzare-cumpărare, întrucât, în speță, astfel cum în mod corect au reținut instanțele de fond, recurenta este cea care a demarat procedura de vânzare, solicitând intimatei să-și precizeze poziția în sensul dacă înțelege sau nu să încheie contract de vânzare-cumpărare cu privire la imobilul aflat în locațiune, după care a refuzat să finalizeze această procedură pe motiv că activul nu este pe lista activelor disponibile. Ca atare, în speță a fost îndeplinită condiția impusă de art. 12 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 346/2004 în sensul că recurenta a făcut oferta de vânzare a activului, neputând fi vorba despre impunerea de către intimată a încheierii contractului de vânzare-cumpărare în litigiu. Totodată, se reține din interpretarea sistematică a textului art. 12 din Legea nr. 346/2004 că, după emiterea ofertei de vânzare, recurenta este obligată să continue procedura inițiată de aceasta, în caz contrar fiind lezat dreptul conferit de același text de lege, întreprinderilor mici și mijlocii de a cumpăra activele disponibile ale regiei autonome.
În ceea ce privește invocarea de către recurentă a neîndeplinirii condiției impuse de art. 13 din Legea nr. 346/2004, în sensul că activul să fi fost înscris pe lista activelor disponibile întocmită de regia autonomă, Înalta Curte va respinge acest motiv reținând că, în recurs, a fost făcută dovada îndeplinirii acestei condiții prin depunerea de către intimată a înscrisului ce confirmă publicarea listei de active disponibile, listă ce include și imobilul în litigiu, în condițiile prevăzute de art. 13 alin. (4) din menționata lege.
Înalta Curte reține că al doilea motiv de nelegalitate invocat de recurentă este superflu, întrucât, din analiza considerentelor hotărârilor judecătorești date de instanțele de fond, reiese că acestea au reținut în mod corect că Ordinul nr. 2461/2004 este abrogat, iar H.G. nr. 1874/2006 este anulată prin decizie irevocabilă, respingând în consecință, excepția prematurității și excepția inadmisibilității acțiunii, excepții invocate de către pârâtă.
Înalta Curte nu va reține nici ultimul motiv invocat în dezvoltarea recursului întrucât această apărare relativă la aspectul neprobării calității de întreprindere mică și mijlocie de către intimată, nu a fost ridicată niciodată în fața instanțelor de fond. În plus, este de reținut că, adresându-i intimatei o ofertă de vânzare a imobilului recurenta a apreciat ca îndeplinită această condiție relativă la calitatea intimatei, cu atât mai mult cu cât intimata beneficia de un contract de locațiune în condițiile art. 12 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 346/2004.
Pentru considerentele mai sus invocate, în baza art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta R.A.D.E.F. R.F. BUCUREȘTI împotriva deciziei nr. 99 din 24 noiembrie 2009 a Curții de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 iunie 2010.