ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3640/2010

Asupra

contestației în

anulare de față:

Din examinarea

lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor, secția comercială, la data de 14

noiembrie 2007, reclamanta

SC T.C. SRL ORADEA, în contradictoriu cu pârâții

R.A.D.E.F. R. BUCUREȘTI și M.C.P.N.B., a solicitat pronunțarea unei hotărâri

prin care pârâtele să fie obligate să încheie contractul de vânzare-cumpărare

pentru imobilele situate în Oradea, str. Transilvaniei „C.P.” județul Bihor și

imobilul situat în Salonta str. Libertății „C.V.” județul Bihor.

Prin sentința nr. 140/COM/2008

din 16 aprilie 2008, Tribunalul Bihor, secția comercială, a respins excepția

prematurității introducerii cererii invocată de pârâtele R.A.D.E.F. R. BUCUREȘTI

și M.C.P.N.B. și a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată

de pârâta R.A.D.E.F. R.

A admis acțiunea

reclamantei fiind obligate pârâtele să încheie contractul de vânzare-cumpărare

pentru imobilele situate în Oradea, str. Transilvaniei „C.P.” și Salonta str.

Libertății „C.V.”, ambele situate în județul Bihor, fără cheltuieli de

judecată.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de fond a reținut, cu privire la excepția prematurității

introducerii cererii că, Legea nr. 346/2004 nu instituie o procedură prealabilă

și că, Ordonanța nr. 39/2005 aprobată prin Legea nr. 328/2006 nu prevede o

procedură prealabilă înainte de sesizarea instanței de judecă, astfel, în

raport de dispozițiile art. 109 alin. (2) și art. 137 C. proc. civ., a respins,

ca neîntemeiată, excepția prematurității introducerii cererii.

Cu privire la

excepția lipsei calității procesuale pasive invocate le pârâta R.A.D.E.F. R. FILM,

instanța a reținut că pârâta deține calitatea de locator în baza Contractului

de închiriere nr. 2 din 1 aprilie 1998 încheiat cu reclamanta - în calitate de

locatară și în raport de dispozițiile art. 12 alin. (2) din Legea nr. 246/2004,

a apreciat că este neîntemeiată această excepție, pârâta având calitatea

procesuală pasivă de a încheia contractul de vânzare-cumpărare în calitate de

locator al imobilelor respective.

În ceea ce privește

fondul cauzei, s-a reținut că reclamanta deține calitatea de locatară a

spațiilor în litigiu în baza contractului de închiriere nr. 2 din 1 aprilie

1998 și a actelor adiționale, contracte de locațiune care sunt în vigoare,

nefiind desființate de către părți și față de împrejurarea că aceasta se

încadrează în categoria întreprinderilor mici și mijlocii astfel cum a fost

definită prin art. 2 din Legea nr. 346/2004, s-a apreciat cererea ca fiind

întemeiată și pe cale de consecință a obligat pârâtele să încheie contractul de

vânzare-cumpărare pentru imobilele situate în Oradea și Salonta, cu respectarea

procedurii prevăzută de art. 12 lit. b) din Legea nr. 346/2004.

Împotriva acestei

sentințe au declarat apel pârâtele

R.A.D.E.F. R. BUCUREȘTI și M.C.P.N.B.

În dezvoltarea

motivelor de apel formulate de pârâta

M.C.P.N.B. s-a considerat netemeinică soluția

primei instanțe de respingere a excepțiilor invocate și de admitere a acțiunii

reclamantei, deoarece procedând în acest fel instanța a prejudiciat interesele

pârâtelor, optând doar pentru analizarea cauzei în raport de Legea nr. 346/2004

normă cu caracter general, fiind nesocotite prevederi imperative prevăzute în art.

129 C. proc. civ.

În dezvoltarea

motivelor de apel formulate de pârâta

R.A.D.E.F. R. BUCUREȘTI se susține că,

instanța nu a reținut că R.A.D.E.F. nu este proprietara celor două

cinematografe, acestea fiind proprietatea Statului Român, conform dispozițiilor

art. 65 din O.G. nr. 39/2005. De asemenea, nu s-a reținut că cinematografele în

cauză nu sunt active disponibile și nu sunt înscrise pe lista activelor

disponibile cu caracter public, iar respingerea excepției lipsei calității

procesual pasive a R.A.D.E.F. este greșită, deoarece regia are doar în

administrare cele două spații, fapt ce nu îi conferă calitate procesual pasivă.

Curtea de Apel

Oradea, prin decizia nr. 92/C/2008-A din 30 septembrie 2008, a respins, ca

nefondate, apelurile pârâtelor, reținând că, nici după intrarea în vigoare a H.G.

nr. 1874/2006 de aprobare a strategiei privind vânzarea sălilor și grădinilor

de spectacol cinematografic și a terenurilor aferente și nici după întâlnirea

părților ca urmare a invitației nr. 7162 din 14 noiembrie 2006 a R.A.D.E.F. R. și

întocmirea procesului verbal din data de 27 noiembrie 2006, când s-a stabilit

că intimata și-a respectat clauzele contractuale, a făcut investiții la cele

două active aprobate prin documentația de evaluare întocmită de către societate

în cadrul celor două proceduri anterioare de vânzare a activelor, nu s-a

finalizat procedura demarată prin încheierea contractului de vânzare-cumpărare

de către cele două apelante, acestea invocând faptul că strategia aprobata prin

H.G. nr. 1874/2006 fost contestată în instanță de către terțe persoane și că R.A.D.E.F.

nu a mai fost mandatată de minister datorită acestui motiv al contestării.

Împotriva acestei

decizii au declarat recurs pârâtele

R.A.D.E.F. R. BUCUREȘTI și M.C.P.N.B.

Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția comercială, prin decizia nr. 1598 din 25 mai 2009,

a admis recursurile pârâtelor

R.A.D.E.F. R. BUCUREȘTI și M.C.P.N.B., a modificat

decizia atacată în sensul admiterii apelurilor formulate de pârâți împotriva

sentinței tribunalului, pe care a schimbat-o în tot, cu consecința respingerii,

ca nefondată, a acțiunii reclamantei SC T.C. SRL ORADEA și obligarea acesteia

la cheltuieli de judecată.

Pentru a decide

astfel, instanța de recurs a avut în vedere faptul că, potrivit art. 67 din O.G.

nr. 39/2005, vânzarea a fost condiționată de realizarea unei strategii emisă de

M.C.P.N.B. pentru fiecare societate și aprobată prin hotărâre de guvern, iar

strategia urma să cuprindă criteriile și modalitățile de realizare ale

privatizării și vânzări, sens în care s-a apreciat că nu sunt îndeplinite

cerințele pentru obligarea pârâtelor la încheierea contractului de

vânzare-cumpărare cu raportare doar la ceea ce Legea nr. 346/2004 și O.M.C.C. nr.

2461/2004 au prevăzut, momentul demarării procedurii de vânzare nefiind

echivalent cu momentul finalizării acesteia, sub aspectul negocierii prețului,

ca element esențial al contractului, față de dispozițiile art. 1295 C. civ.

De asemenea, a

reținut instanța de recurs că H.G. nr. 1874/2006 a fost anulat și că prin

efectul legii, imobilele în cauză au fost trecute în domeniul public, devenind

inalienabile.

Împotriva acestei

decizii a formulat

contestație

în anulare, contestatoarea SC T.C. SRL ORADEA, înregistrată pe rolul Înaltei

Curți de Casație și Justiție, secția comercială, la data de 2 iunie 2009,

întemeiată pe dispozițiile art. 318 C. proc. civ. și prin care a solicitat

admiterea acesteia, anularea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre

rejudecare.

În motivarea cererii,

contestatoarea

SC T.C. SRL ORADEA susține că instanța de recurs, prin hotărârea pronunțată, se

află în situația reglementată de dispozițiile art. 318 alin. (1) C. proc. civ.

și anume „dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale….”

Mai susține

contestatoarea că,

schimbarea regimului juridic al cinematografelor, în sensul trecerii lor în

domeniul public de interes local nu se realizează ca efect al apariției O.U.G. nr.

7/2008, ci ca urmare a adoptării Legii nr. 303/2008, act legislativ apărut după

pronunțarea deciziei Curții de Apel Oradea și că din cauza acestei erori,

instanța nu a putut aprecia asupra aplicabilității în timp a legii civile,

inalienabilitatea imobilului fiind singurul motiv avut în vedere de instanța de

recurs.

Verificând condițiile

de admisibilitate ale acestei căi extraordinare de atac, de retractare,

prevăzute expres și limitativ de dispozițiile art. 318 alin. (1) C. proc. civ.,

care reglementează contestația în anulare specială, hotărârile instanței de

recurs pot fi atacate cu contestație în anulare, atunci când dezlegarea dată

este rezultatul unei greșeli materiale sau când respingând recursul sau

admițându-l în parte, instanța a omis să cerceteze vreunul din motivele de

modificare sau casare, Înalta Curte constată că susținerile contestatoarei sunt

nefondate.

Având în vedere

caracterul de excepție al textului mai sus-evocat, analiza susținerilor

contestatoarei presupune a avea în vedere acele greșeli materiale care au dus

la pronunțarea unei soluții eronate.

Se poate observa că o

astfel de eroare trebuie să fie în legătură cu aspectele formale ale judecății,

pentru verificarea căreia nu se impune reexaminarea fondului cauzei sau

reaprecierea probelor administrate în cauză.

Față de aceste

precizări prealabile, din motivele dezvoltate de contestatoare, rezultă că s-au

formulat critici pe alte chestiuni decât cele procedurale, tinzând în realitate

la o reformare a soluției, sens în care se constată că motivele invocate nu se

circumscriu tezei avute în vedere de prevederile art. 318 alin. (1) C. proc.

civ., care să permită exercitarea acestei căi extraordinare de atac.

Așa fiind, în temeiul

dispozițiilor art. 318 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge

contestația în anulare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Repune cauza pe rol.

Respinge, ca

nefondată, contestația în anulare formulată de contestatoarea SC T.C. SRL

ORADEA împotriva deciziei nr. 1598 din 25 mai 2009 pronunțată de Înalta Curte

de Casație și Justiție, secția comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 2 noiembrie 2010