ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3402/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Reclamanții G.Gh. și G.L. prin acțiunea comercială înregistrată la Tribunalul Bihor, au solicitat obligarea pârâtei SC D.P.C. SRL Oradea să respecte prevederile cap. IV din Contractul de comodat încheiat în data de 6 decembrie 2005 în sensul să readucă la starea la care l-a primit în folosință imobilul situat în Oradea, str. I.P.P. nr. X împreună cu utilajele din dotare și plata la zi a utilităților consumate iar în caz contrar, să fie autorizați pe cheltuiala pârâtei să efectueze toate reparațiile necesare readucerii imobilului și a utilajelor din dotare în starea inițială de folosință, cu cheltuieli de judecată.

Prin precizare de întâmpinare și cerere reconvențională, pârâta SC D.P.C. SRL Oradea a invocat excepția prematurității, a solicitat în principal respingerea acțiunii ca neîntemeiată și în subsidiar compensarea obligațiilor. Prin Încheierea din data de 28 ianuarie 2010 Tribunalul Bihor a trimis cauza spre competentă soluționare Tribunalului Arad având în vedere Încheierea nr. 137 din 19 ianuarie 2010 dată de Înalta Curte de Casație și Justiție București prin care s-a dispus strămutarea dosarului la această instanță. În ședința din data de 23 martie 2010, reclamantul-pârât reconvențional G.Gh. a declarat că, renunță la capătul de cerere privind autorizarea efectuării tuturor reparațiilor pe cheltuiala pârâtei și că, solicită obligarea pârâtei-reclamantă reconvențional să readucă imobilul la starea la care a fost dat în folosință.

În ședința din data de 4 mai 2010 reclamantul-pârât reconvențional G.Gh. a declarat că, renunță la pretențiile privind utilitățile consumate de către pârâta-reclamantă reconvențional. Prin Sentința comercială nr. 750 din 19 aprilie 2011, Tribunalul Arad a luat act de renunțarea la judecată a reclamantului-pârât reconvențional G.Gh. în ceea ce privește capetele de cerere privind autorizarea efectuării tuturor reparațiilor pe cheltuiala pârâtei-reclamantă reconvențional SC D.P.C. SRL Oradea și pretențiile privind utilitățile consumate. S-a respins acțiunea comercială formulată de reclamanta-pârâtă reconvențional G.L. împotriva pârâtei-reclamantă reconvențional SC D.P.C. SRL Oradea, pentru obligația de a face și pretenții; s-a respins capătul de cerere al acțiunii comerciale formulată de reclamantul-pârât reconvențional G.Gh.

pentru obligarea pârâtei-reclamantă reconvențional SC D.P.C. SRL Oradea să readucă imobilul la starea la care a fost dat în folosință și s-a respins cererea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă reconvențional SC D.P.C. SRL împotriva reclamanților-pârâți reconvenționali G.Gh. și G.L. pentru compensare obligații, fără cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, că, acțiunea și cererea reconvențională sunt neîntemeiate. Astfel, s-a constatat că în cuprinsul Contractului de comodat încheiat în data de 6 decembrie 2005 nu s-a menționat care este starea imobilului predat în folosință și predarea imobilului s-a făcut fără încheierea unui proces-verbal, iar răspunsurile date de către părți la interogatoriile încuviințate sunt contradictorii, cum de altfel sunt contradictorii și depozițiile martorilor P.L., M.I., L.I.

Cum prin raportul de expertiză tehnică întocmit de către expertul T.A. s-a stabilit doar contravaloarea lucrărilor de reparații necesare imobilului pentru a fi funcțional dar lucrarea a fost efectuată în data de 20 martie 2010, deci după aproximativ 2 ani de la data predării spațiului (data predării spațiului a fost 26 septembrie 2007 când s-a semnat procesul-verbal și s-au predat cheile conform depoziției martorului P.C.), nu s-a putut reține că, degradarea spațiului s-a produs în perioada executării contractului de comodat. Cum expertizarea utilajelor nu s-a putut efectua și în ședința din 19 aprilie 2011 s-a făcut aplicarea prevederilor art. 170 alin. (3) C. proc. civ., instanța de fond a apreciat că, acțiunea este neîntemeiată și a respins-o.

Având în vedere obiectul cererii reconvenționale - compensarea obligațiilor cu prestația făcută - și împrejurarea că, instanța de fond nu a stabilit o obligație în sarcina pârâtei-reclamantă reconvențional SC D.P.C. SRL Oradea ca să poată opera art. 1143 C. civ., s-a respins și cererea reconvențională. Apelul declarat de reclamanții G.Gh. și G.L. împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă prin Decizia civilă nr. 266/2011 din 5 decembrie 2011. În argumentarea acestei decizii instanța de apel a reținut, în esență, din analiza înscrisurilor depuse la dosar, în special a contractului de comodat că într-adevăr imobilul a fost predat comodatarului cu destinația de brutărie.

Cu toate acestea nici din acest contract și nici din vreo anexă sau alt înscris însușit de părți prin semnătură nu ar rezulta nici starea imobilului de la data predării acestuia, ca urmare nici a utilajelor sau a oricăror altor bunuri existente în interiorul spațiului, dar nici de la data restituirii acestuia către proprietari. De asemenea, s-a reținut că părțile nu au întocmit un inventar al bunurilor și ca urmare nu se poate stabili ce s-a predat și ce s-a primit, dacă acestea erau funcționale, noi sau vechi, simpla afirmație a proprietarilor neputând fi însușită de instanță în absența coroborării acesteia cu probele din dosar.

S-a constatat că la instanța de fond s-au administrat probe cu înscrisuri, interogatorii și martori, precum și o expertiză în care s-a stabilit contravaloarea lucrărilor de reparații necesare imobilului în martie 2010, însă instanța a considerat că la 2 ani și jumătate de la data predării imobilului proba nu este relevantă câtă vreme chiar proprietarii imobilului nu au întreprins nicio măsură de conservare a acestuia, fără a mai fi în discuție vreo reparație și s-a reținut că nu s-a putut administra proba cu expertiza utilajelor din culpa reclamantului.

De aceea, instanța de apel a reținut că nu a încuviințat ca expertul să răspundă la obiecțiunile formulate de reclamant prin care se solicita stabilirea costului necesar pentru ca imobilul să fie adus la stadiul de brutărie, cu materiale moderne și conform normelor actuale, contravaloarea conductelor de apă și a altor utilități (a căror întreținere cade de altfel în sarcina proprietarului) sau a stabilirii din punct de vedere contabil dacă pârâta și-a dedus cheltuielile fiscal ori dacă acestea au fost amortizate. Împotriva acestei decizii reclamanții G.Gh. și G.L. au declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 5, 8 și 9 C. proc. civ.

În argumentarea motivelor de recurs prevăzute de pct. 5 și 8 recurenții au susținut, în esență, că după strămutarea pricinii nu au fost reprezentați de avocat, astfel că potrivit art. 129 alin. (4) judecătorul trebuia să ceară părților explicații, oral sau în scris și să pună în dezbaterea părților orice împrejurare de fapt ori de drept pentru lămurirea situației de fapt. Tot în susținerea motivelor de recurs precizate, recurenții consideră că instanța de apel putea pune în discuție consecința renunțării la martorii propuși în apel, ori putea să ordone expertului să răspundă la obiecțiunile formulate de ei.

Recurenții menționează că deși au depus obiecțiunile la raportul de expertiză, acestea au fost respinse în mod nelegal întrucât această probă a fost cerută legal în cadrul motivelor de apel și nu putea fi respinse de instanța de apel, iar instanța de fond și apel în mod greșit au înlăturat relatările martorilor audiați în cauză care au învederat instanței starea imobilului avută în momentul predării către proprietari. Cât privește motivul de recurs prevăzut de pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., recurenții susțin că decizia recurată este nelegală fiind dată cu încălcarea prevederilor art. 1564, 1568 și următoarele C. civ., întrucât s-a reținut în mod greșit că în speță nu s-au dovedit pretențiile reclamanților și totodată a înlăturat prevederile articolului anterior invocat.

Pentru aceste motive recurenții au solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat. Prin întâmpinarea depusă la dosar intimata pârâtă răspunzând punctual motivelor de recurs invocate a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Recursul este nefondat. Motivul prevăzut de art. 304 (5) C. proc. civ. vizează situația când prin hotărârea dată s-au încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ. Din perspectiva motivului de recurs indicat recurenta a criticat decizia recurată susținând că după strămutarea judecării cauzei nu au fost reprezentați de un avocat și că potrivit art. 129 alin. (4) judecătorul trebuia să manifeste rol activ în soluționarea cauzei.

Criticile sunt nefondate. Dreptul la apărare este garantat prin modul în care sunt organizate instanțele, prin legile de procedură și prin asistența judiciară. Se observă în raport de această critică că din întregul ansamblu de drepturi procesuale puse la dispoziția părților în proces pentru apărarea intereselor lor legitime, recurenții nu au făcut nicio referire la încălcări concrete, prin trimiterea la dispoziția procedurală pe care instanța de apel ar fi neglijat-o. Critica vizând încălcarea de către instanța de apel a dispozițiilor art. 129 C. proc. civ. este nefondată, dat fiind faptul că instanța în exercitarea rolului său activ este suverană în a aprecia asupra oportunității administrării probelor în proces din perspectiva utilității, concludenței și pertinenței acestora.

Instanța de apel a pus în discuția părților toate aspectele esențiale în soluționarea cauzei, a respectat principiul contradictorialității și al dreptului la apărare dezbaterile având loc în prezența apelantului G.Gh. iar susținerile au fost consemnate conform practicalei deciziei recurate. Motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. potrivit căruia se poate cere modificarea soluției recurate atunci când instanța a interpretat greșit actul dedus judecății sau a schimbat natura și înțelesul acestuia, nu a fost argumentat în fapt și în drept în mod distinct. Din același punct de vedere, al nemotivării, se observă că recurenta a relatat opinii proprii despre dezlegările date împrejurărilor de fapt analizate de instanța de apel ceea ce vizează în realitate netemeinicia deciziei.

În cazul de față, motivul de nelegalitate a fost invocat cu scopul de a repune în discuție probele și de a solicita instanței de recurs să reconsidere concludenta lor, ceea ce nu este permis în această fază procesuală. Motivul prevăzut de art. 304 (9) C. proc. civ. vizează lipsa temeiului legal al hotărârii criticate sau aplicarea greșită a legii. Niciuna din cele două ipoteze nu a fost argumentată corect. Analiza sumară a probelor nu constituie argument suficient pentru a susține lipsa de ternei legal a deciziei criticate. Modul de redactare al deciziei și reanalizarea probelor depuse la fond și completate în apel demonstrează preocuparea instanței de a stabili dacă soluția este fundamentată pe probe și pe dispozițiile legale aplicabile speței.

În ce privește a doua ipoteză, care vizează aplicarea greșită a legii se constată, din expunerea rezumatului argumentelor aduse în sprijinul aplicării greșite a legii, că singura critică formulată privește aplicarea dispozițiilor art. 1564 și următoarele C. civ., dar nu au arătat în ce constă nelegalitatea deciziei recurate din perspectiva textului de lege invocat, criticând în ansamblu probatoriul administrat și nemulțumirea privind înlăturarea relatărilor martorilor audiați. De altfel, recurenții în întreaga argumentare a motivelor indicate s-au referit la administrarea probelor de către instanța de apel, la respingerea obiecțiunilor formulate la raportul de expertiză, la înlăturarea relatărilor martorilor audiați la procesul-verbal de predare-preluare a imobilului, aspecte ce vizează chestiuni de netemeinicie ce privesc fondul cauzei și nicidecum motive de nelegalitate.

Pentru a răspunde lipsei temeiului legal, recurenții se aflau în situația de a demonstra lipsa de bază legală a soluției cu argumente din care să rezulte că, din conținutul deciziei recurate, nu se poate determina dacă legea a fost sau nu corect aplicată. În concluzie, cu referire la motivele invocate se va reține că recurenții s-au îndepărtat de la dispozițiile menționate de art. 304 pct. 5, 8 și 9 C. proc. civ. sub aspectul conținutului lor iar prin argumentele aduse s-a cerut instanței de recurs să statueze asupra cauzei ca atare, judecând în fond și nu doar să verifice decizia din apel în ce privește modul de aplicare a legii. Așa fiind, se constată că, instanța de apel a analizat și a răspuns tuturor criticilor formulate, în cauză neexistând motive de nelegalitate, astfel încât, sub acest aspect decizia atacată este la adăpost de orice critică și în consecință Înalta Curte de Casație și Justiție în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc.

civ. va respinge recursul ca nefondat. În temeiul dispozițiilor art. 274 C. proc. civ. Înalta Curte constată întemeiată cererea formulată de intimata-pârâtă privind acordarea cheltuielilor de judecată, pe care o va admite și va obliga recurenții reclamanți, în solidar, la plata sumei de 2000 RON și 187 Euro în echivalent în RON la data efectuării plății, cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții G.Gh. și G.L. împotriva Deciziei nr. 266/2011 din 5 decembrie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția a II-a civilă. Obligă recurenții reclamanți G.Gh. și G.L., în solidar, la plata sumei de 2.000 RON și 187 Euro în echivalent în RON la data efectuării plății, cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă SC D.P.C. SRL Oradea. Irevocabilă. Pronunțați în ședință publică, astăzi 13 septembrie 2012. Procesat de GGC - LM