ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3402/2012

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3402/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Reclamanții G.Gh. și

G.L. prin acțiunea comercială înregistrată la Tribunalul Bihor, au solicitat

obligarea pârâtei SC D.P.C. SRL Oradea să respecte prevederile cap. IV din

Contractul de comodat încheiat în data de 6 decembrie 2005 în sensul să readucă

la starea la care l-a primit în folosință imobilul situat în Oradea, str.

I.P.P. nr. X împreună cu utilajele din dotare și plata la zi a utilităților

consumate iar în caz contrar, să fie autorizați pe cheltuiala pârâtei să

efectueze toate reparațiile necesare readucerii imobilului și a utilajelor din

dotare în starea inițială de folosință, cu cheltuieli de judecată.

Prin precizare de

întâmpinare și cerere reconvențională, pârâta SC D.P.C. SRL Oradea a invocat

excepția prematurității, a solicitat în principal respingerea acțiunii ca

neîntemeiată și în subsidiar compensarea obligațiilor.

Prin Încheierea din

data de 28 ianuarie 2010 Tribunalul Bihor a trimis cauza spre competentă

soluționare Tribunalului Arad având în vedere Încheierea nr. 137 din 19 ianuarie

2010 dată de Înalta Curte de Casație și Justiție București prin care s-a dispus

strămutarea dosarului la această instanță.

În ședința din data

de 23 martie 2010, reclamantul-pârât reconvențional G.Gh. a declarat că,

renunță la capătul de cerere privind autorizarea efectuării tuturor

reparațiilor pe cheltuiala pârâtei și că, solicită obligarea pârâtei-reclamantă

reconvențional să readucă imobilul la starea la care a fost dat în folosință.

În ședința din data

de 4 mai 2010 reclamantul-pârât reconvențional G.Gh. a declarat că, renunță la

pretențiile privind utilitățile consumate de către pârâta-reclamantă

reconvențional.

Prin Sentința

comercială nr. 750 din 19 aprilie 2011, Tribunalul Arad a luat act de

renunțarea la judecată a reclamantului-pârât reconvențional G.Gh. în ceea ce

privește capetele de cerere privind autorizarea efectuării tuturor reparațiilor

pe cheltuiala pârâtei-reclamantă reconvențional SC D.P.C. SRL Oradea și

pretențiile privind utilitățile consumate. S-a respins acțiunea comercială

formulată de reclamanta-pârâtă reconvențional G.L. împotriva pârâtei-reclamantă

reconvențional SC D.P.C. SRL Oradea, pentru obligația de a face și pretenții;

s-a respins capătul de cerere al acțiunii comerciale formulată de

reclamantul-pârât reconvențional G.Gh. pentru obligarea pârâtei-reclamantă

reconvențional SC D.P.C. SRL Oradea să readucă imobilul la starea la care a

fost dat în folosință și s-a respins cererea reconvențională formulată de

pârâta-reclamantă reconvențional SC D.P.C. SRL împotriva reclamanților-pârâți

reconvenționali G.Gh. și G.L. pentru compensare obligații, fără cheltuieli de

judecată.

Pentru a pronunța

această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, că, acțiunea și

cererea reconvențională sunt neîntemeiate.

Astfel, s-a constatat

că în cuprinsul Contractului de comodat încheiat în data de 6 decembrie 2005 nu

s-a menționat care este starea imobilului predat în folosință și predarea

imobilului s-a făcut fără încheierea unui proces-verbal, iar răspunsurile date

de către părți la interogatoriile încuviințate sunt contradictorii, cum de

altfel sunt contradictorii și depozițiile martorilor P.L., M.I., L.I.

Cum prin raportul de

expertiză tehnică întocmit de către expertul T.A. s-a stabilit doar

contravaloarea lucrărilor de reparații necesare imobilului pentru a fi

funcțional dar lucrarea a fost efectuată în data de 20 martie 2010, deci după

aproximativ 2 ani de la data predării spațiului (data predării spațiului a fost

26 septembrie 2007 când s-a semnat procesul-verbal și s-au predat cheile conform

depoziției martorului P.C.), nu s-a putut reține că, degradarea spațiului s-a

produs în perioada executării contractului de comodat.

Cum expertizarea

utilajelor nu s-a putut efectua și în ședința din 19 aprilie 2011 s-a făcut

aplicarea prevederilor art. 170 alin. (3) C. proc. civ., instanța de fond a

apreciat că, acțiunea este neîntemeiată și a respins-o.

Având în vedere

obiectul cererii reconvenționale - compensarea obligațiilor cu prestația făcută

- și împrejurarea că, instanța de fond nu a stabilit o obligație în sarcina

pârâtei-reclamantă reconvențional SC D.P.C. SRL Oradea ca să poată opera art.

1143 C. civ., s-a respins și cererea reconvențională.

Apelul declarat de

reclamanții G.Gh. și G.L. împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat

de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă prin Decizia civilă nr.

266/2011 din 5 decembrie 2011.

În argumentarea

acestei decizii instanța de apel a reținut, în esență, din analiza

înscrisurilor depuse la dosar, în special a contractului de comodat că într-adevăr

imobilul a fost predat comodatarului cu destinația de brutărie. Cu toate

acestea nici din acest contract și nici din vreo anexă sau alt înscris însușit

de părți prin semnătură nu ar rezulta nici starea imobilului de la data

predării acestuia, ca urmare nici a utilajelor sau a oricăror altor bunuri

existente în interiorul spațiului, dar nici de la data restituirii acestuia

către proprietari.

De asemenea, s-a

reținut că părțile nu au întocmit un inventar al bunurilor și ca urmare nu se

poate stabili ce s-a predat și ce s-a primit, dacă acestea erau funcționale,

noi sau vechi, simpla afirmație a proprietarilor neputând fi însușită de

instanță în absența coroborării acesteia cu probele din dosar.

S-a constatat că la

instanța de fond s-au administrat probe cu înscrisuri, interogatorii și

martori, precum și o expertiză în care s-a stabilit contravaloarea lucrărilor

de reparații necesare imobilului în martie 2010, însă instanța a considerat că

la 2 ani și jumătate de la data predării imobilului proba nu este relevantă

câtă vreme chiar proprietarii imobilului nu au întreprins nicio măsură de

conservare a acestuia, fără a mai fi în discuție vreo reparație și s-a reținut

că nu s-a putut administra proba cu expertiza utilajelor din culpa

reclamantului.

De aceea, instanța de

apel a reținut că nu a încuviințat ca expertul să răspundă la obiecțiunile

formulate de reclamant prin care se solicita stabilirea costului necesar pentru

ca imobilul să fie adus la stadiul de brutărie, cu materiale moderne și conform

normelor actuale, contravaloarea conductelor de apă și a altor utilități (a

căror întreținere cade de altfel în sarcina proprietarului) sau a stabilirii

din punct de vedere contabil dacă pârâta și-a dedus cheltuielile fiscal ori

dacă acestea au fost amortizate.

Împotriva acestei

decizii reclamanții G.Gh. și G.L. au declarat recurs întemeiat pe dispozițiile

art. 304 pct. 5, 8 și 9 C. proc. civ.

În argumentarea

motivelor de recurs prevăzute de pct. 5 și 8 recurenții au susținut, în esență,

că după strămutarea pricinii nu au fost reprezentați de avocat, astfel că

potrivit art. 129 alin. (4) judecătorul trebuia să ceară părților explicații,

oral sau în scris și să pună în dezbaterea părților orice împrejurare de fapt

ori de drept pentru lămurirea situației de fapt.

Tot în susținerea

motivelor de recurs precizate, recurenții consideră că instanța de apel putea

pune în discuție consecința renunțării la martorii propuși în apel, ori putea

să ordone expertului să răspundă la obiecțiunile formulate de ei.

Recurenții menționează

că deși au depus obiecțiunile la raportul de expertiză, acestea au fost

respinse în mod nelegal întrucât această probă a fost cerută legal în cadrul

motivelor de apel și nu putea fi respinse de instanța de apel, iar instanța de

fond și apel în mod greșit au înlăturat relatările martorilor audiați în cauză

care au învederat instanței starea imobilului avută în momentul predării către

proprietari.

Cât privește motivul

de recurs prevăzut de pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., recurenții susțin că

decizia recurată este nelegală fiind dată cu încălcarea prevederilor art. 1564,

1568 și următoarele C. civ., întrucât s-a reținut în mod greșit că în speță nu

s-au dovedit pretențiile reclamanților și totodată a înlăturat prevederile

articolului anterior invocat.

Pentru aceste motive

recurenții au solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat.

Prin întâmpinarea

depusă la dosar intimata pârâtă răspunzând punctual motivelor de recurs

invocate a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Recursul este nefondat.

Motivul prevăzut de

art. 304 (5) C. proc. civ. vizează situația când prin hotărârea dată s-au

încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105

alin. (2) C. proc. civ.

Din perspectiva

motivului de recurs indicat recurenta a criticat decizia recurată susținând că

după strămutarea judecării cauzei nu au fost reprezentați de un avocat și că

potrivit art. 129 alin. (4) judecătorul trebuia să manifeste rol activ în

soluționarea cauzei.

Criticile sunt

nefondate.

Dreptul la apărare

este garantat prin modul în care sunt organizate instanțele, prin legile de

procedură și prin asistența judiciară. Se observă în raport de această critică

că din întregul ansamblu de drepturi procesuale puse la dispoziția părților în

proces pentru apărarea intereselor lor legitime, recurenții nu au făcut nicio

referire la încălcări concrete, prin trimiterea la dispoziția procedurală pe

care instanța de apel ar fi neglijat-o.

Critica vizând

încălcarea de către instanța de apel a dispozițiilor art. 129 C. proc. civ.

este nefondată, dat fiind faptul că instanța în exercitarea rolului său activ

este suverană în a aprecia asupra oportunității administrării probelor în

proces din perspectiva utilității, concludenței și pertinenței acestora.

Instanța de apel a pus

în discuția părților toate aspectele esențiale în soluționarea cauzei, a

respectat principiul contradictorialității și al dreptului la apărare

dezbaterile având loc în prezența apelantului G.Gh. iar susținerile au fost

consemnate conform practicalei deciziei recurate.

Motivul de

nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. potrivit căruia se poate

cere modificarea soluției recurate atunci când instanța a interpretat greșit

actul dedus judecății sau a schimbat natura și înțelesul acestuia, nu a fost

argumentat în fapt și în drept în mod distinct.

Din același punct de

vedere, al nemotivării, se observă că recurenta a relatat opinii proprii despre

dezlegările date împrejurărilor de fapt analizate de instanța de apel ceea ce

vizează în realitate netemeinicia deciziei.

În cazul de față,

motivul de nelegalitate a fost invocat cu scopul de a repune în discuție

probele și de a solicita instanței de recurs să reconsidere concludenta lor,

ceea ce nu este permis în această fază procesuală.

Motivul prevăzut de

art. 304 (9) C. proc. civ. vizează lipsa temeiului legal al hotărârii criticate

sau aplicarea greșită a legii.

Niciuna din cele două

ipoteze nu a fost argumentată corect. Analiza sumară a probelor nu constituie

argument suficient pentru a susține lipsa de ternei legal a deciziei criticate.

Modul de redactare al deciziei și reanalizarea probelor depuse la fond și

completate în apel demonstrează preocuparea instanței de a stabili dacă soluția

este fundamentată pe probe și pe dispozițiile legale aplicabile speței.

În ce privește a doua

ipoteză, care vizează aplicarea greșită a legii se constată, din expunerea

rezumatului argumentelor aduse în sprijinul aplicării greșite a legii, că

singura critică formulată privește aplicarea dispozițiilor art. 1564 și următoarele

C. civ., dar nu au arătat în ce constă nelegalitatea deciziei recurate din

perspectiva textului de lege invocat, criticând în ansamblu probatoriul

administrat și nemulțumirea privind înlăturarea relatărilor martorilor audiați.

De altfel, recurenții

în întreaga argumentare a motivelor indicate s-au referit la administrarea

probelor de către instanța de apel, la respingerea obiecțiunilor formulate la

raportul de expertiză, la înlăturarea relatărilor martorilor audiați la

procesul-verbal de predare-preluare a imobilului, aspecte ce vizează chestiuni

de netemeinicie ce privesc fondul cauzei și nicidecum motive de nelegalitate.

Pentru a răspunde

lipsei temeiului legal, recurenții se aflau în situația de a demonstra lipsa de

bază legală a soluției cu argumente din care să rezulte că, din conținutul

deciziei recurate, nu se poate determina dacă legea a fost sau nu corect

aplicată.

În concluzie, cu

referire la motivele invocate se va reține că recurenții s-au îndepărtat de la

dispozițiile menționate de art. 304 pct. 5, 8 și 9 C. proc. civ. sub aspectul

conținutului lor iar prin argumentele aduse s-a cerut instanței de recurs să

statueze asupra cauzei ca atare, judecând în fond și nu doar să verifice

decizia din apel în ce privește modul de aplicare a legii.

Așa fiind, se

constată că, instanța de apel a analizat și a răspuns tuturor criticilor

formulate, în cauză neexistând motive de nelegalitate, astfel încât, sub acest

aspect decizia atacată este la adăpost de orice critică și în consecință Înalta

Curte de Casație și Justiție în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va

respinge recursul ca nefondat.

În temeiul

dispozițiilor art. 274 C. proc. civ. Înalta Curte constată întemeiată cererea

formulată de intimata-pârâtă privind acordarea cheltuielilor de judecată, pe

care o va admite și va obliga recurenții reclamanți, în solidar, la plata sumei

de 2000 RON și 187 Euro în echivalent în RON la data efectuării plății,

cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de reclamanții G.Gh. și G.L. împotriva Deciziei nr. 266/2011

din 5 decembrie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția a II-a civilă.

Obligă recurenții

reclamanți G.Gh. și G.L., în solidar, la plata sumei de 2.000 RON și 187 Euro

în echivalent în RON la data efectuării plății, cheltuieli de judecată către

intimata-pârâtă SC D.P.C. SRL Oradea.

Irevocabilă.

Pronunțați în ședință

publică, astăzi 13 septembrie 2012.

Procesat de GGC - LM