ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3552/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Petenta SC A.B.I. SRL, prin cererea înregistrată pe

rolul Curții de Apel Oradea, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, a solicitat suspendarea executării

sentinței comerciale nr. 265/COM/2010 din 4 martie 2010

pronunțată de Tribunalul Bihor, secția comercială și

contencios administrativ.

Prin încheierea nr. 56 din 1 iunie

2010, Curtea de Apel Oradea, secția comercială și de contencios

administrativ și fiscal, a respins cererea de suspendare a executării

sentinței comerciale nr. 265/COM/2010 pronunțată de Tribunalul

Bihor, formulată de petenta SC A.B.I. SRL în contradictoriu cu intimata SC

D.I. SRL Oradea.

A dispus restituirea în favoarea

petentei SC A.B.I. SRL a cauțiunii în sumă de 16.200 lei,

achitată prin recipisa de consemnare din 31 mai 2010 și înregistrată

în registrul de valori al secției la poziția 169/2010.

Pentru a pronunța această

încheiere, instanța a reținut următoarele:

Prin sentința comercială nr.

265/COM din 4 martie 2010, Tribunalul Bihor a admis în parte cererea

reclamantei SC A.B.I. SRL, a admis în parte cererea reconvențională

formulată de către pârâta - reclamantă reconvențională

SC D.I. SRL împotriva reclamantei - pârâtă reconvențională SC

A.B.I. SRL, a constatat rezilierea contractului de închiriere din 2 august 2005

dintre părți, pe baza acordului acestora, a dispus evacuarea

pârâtei-reclamantă reconvențională SC D.I. SRL din imobilul

proprietatea reclamantei - pârâtă reconvențională situat în

Oradea, str. Vasile Alecsandri, nr. 5, subsol; a admis în parte cererea

precizată formulată în dosarul conexat, cu nr. 9719/271/2007 de

către reclamanta SC D.I. SRL împotriva pârâtei SC A.B.I. SRL și în

consecință a obligat pârâta să plătească reclamantei

suma de 161.925 lei reprezentând contravaloarea investiției efectuate de

către reclamantă la imobilul pârâtei, după scăderea chiriei

datorate de către reclamantă pârâtei. A respins solicitarea

reclamantei de obligare a pârâtei la plata celorlalte sume solicitate cu acest

titlu.

Instanța a apreciat că

motivele invocate de apelantă nu pot sta la baza suspendării

executării sentinței apelate, întrucât vicierea procedurii de

comunicare a sentinței a cărei suspendare se solicită nu

prezintă nicio relevanță în soluționarea cererii de

suspendare a executării. De asemenea, apelanta și-a motivat cererea

de suspendare pe netemeinicia sentinței apelate, or în faza

soluționării cererii de suspendare a executării, instanța

de apel nu are căderea de a verifica legalitatea și temeinicia

hotărârii, o asemenea analiză urmând a fi făcută doar în

cadrul soluționării apelului.

S-a mai avut în vedere că

susținerea generică a apelantei, în sensul că, dacă s-ar

trece la executarea silită, i s-ar creea un „prejudiciu absolut

considerabil, precum și o mare nedreptate", nu poate determina admiterea

cererii de suspendare a executării, în lipsa unor dovezi concrete din care

să rezulte paguba efectivă ce s-ar produce apelantei prin executarea

silită, în funcție de care instanța să analizeze și

să țină cont de consecințele probabile ale acestei

măsuri asupra tuturor persoanelor implicate și ale căror

interese ar putea fi lezate, astfel încât să se asigure un echilibru între

beneficiile uneia din părți și consecințele negative ale

celeilalte părți.

Instanța a mai apreciat că

achitarea cauțiunii de către apelantă nu presupune în mod necesar

admiterea cererii de suspendare a executării, ci aceasta poate fi

privită în contextul art. 280 alin. (4) C. proc. civ., doar ca o

condiție de admisibilitate a cererii de suspendare, ceea ce înseamnă

că, doar după îndeplinirea acestei obligații de către

apelantă, instanța urmează să examineze temeinicia cererii

de suspendare, în funcție de motivele invocate de aceasta.

Împotriva acestei încheieri a

declarat recurs petenta SC A.B.I. SRL, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct.

9 C. proc. civ., prin care se solicită admiterea recursului, și în

consecință suspendarea executării hotărârii comerciale.

În motivarea recursului său,

recurenta susține că nu a invocat ca și motiv de suspendare a

executării sentinței apelate, vicierea procedurii de comunicare, ci

doar a răspuns în apărare la excepția de tardivitate invocată

de către intimată.

Recurenta susține că, prin

blocarea conturilor sale prin poprire în condițiile în care nu mai poate

achita ratele la bancă aferente creditului de 100.000 de euro aflat în

derulare reprezintă un prejudiciu imens adus societății.

Se mai susține că

instanța putea lesne să-și dea seama că hotărârea

instanței de fond este vădit netemeinică, întrucât nu a

ținut cont de contractul încheiat între părți, care este

"legea părților".

De altfel, recurenta consideră

că la soluționarea prezentului recurs trebuie avut în vedere faptul

că judecătorul care a pronunțat sentința comercială nr.

265/COM/2010 este același judecător sindic care a pronunțat

sentința nr. 2072 din 29 octombrie 2009, prin care s-a dispus intrarea în

procedura insolvenței a intimatei.

În final, recurenta susține

că la pronunțarea hotărârii comerciale în data de 4 martie 2010,

intimata nu a fost reprezentată legal de către administratorul

judiciar C.V.A. IPURL, fapt pentru care apreciază că în mod normal

și legal în cadrul apelului va fi admisă excepția privind lipsa

calității de reprezentant, o excepție absolută și

peremptorie.

Recursul este nefondat.

Din examinarea actelor de la dosar,

prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale

incidente cauzei, se constată că motivele petentei în susținerea

recursului sunt nefondate, întrucât instanța de apel în mod corect a

reținut că motivele aduse în susținerea cererii de suspendare nu

constituie argumente temeinice care să conducă la admiterea cererii,

având în vedere că motivarea acesteia a vizat netemeinicia sentinței

apelate.

Faptul că instanța de apel

a apreciat că vicierea procedurii de comunicare a sentinței nu

prezintă nicio relevanță în soluționarea cererii de

suspendare, nu poate conduce la concluzia că atunci când s-a respins

cererea petentei instanța a avut în vedere că acesta reprezintă

un motiv de suspendare.

La pronunțarea încheierii,

instanța a avut în vedere faptul că motivele invocate de petentă

în susținerea cererii nu pot fi considerate temeinice pentru a justifica

suspendarea hotărârii în raport de starea de fapt reținută

și de actele aflate la dosar.

Or, pentru ca instanța să

dispună suspendarea executării silite a unei sentințe în cadrul

căii de atac a apelului, este necesar ca partea interesată să

obțină o asemenea măsură, să facă dovada unui

pericol iminent care nu ar putea fi înlăturat, iar, o eventuală,

întoarcere a executării silite să fie practic imposibil de realizat.

În cauză, recurenta

petentă nu a făcut dovada existenței unor motive temeinice, fapt

pentru care Înalta Curte constată că în mod corect și judicios

s-a respins cererea de suspendare a executării silite a sentinței

apelate.

În ceea ce privește criticile

referitoare la faptul că judecătorul care a pronunțat

sentința comercială nr. 265/COM/2010 este același judecător

sindic care a pronunțat sentința nr. 2072 din 29 octombrie 2009, prin

care s-a dispus intrarea în procedura insolvenței a intimatei, precum

și cea referitoare la lipsa reprezentantului legal al intimatei, respectiv

administratorul judiciar C.V.A. IPURL de la data pronunțării

hotărârii din 4 martie 2010, Înalta Curte nu le va analiza având în vedere

că prezentul recurs este formulat împotriva încheierii nr. 56 din 1 iunie

2010, prin care s-a respins cererea de suspendare, instanța fiind

îndrituită să se pronunțe doar asupra aspectelor de nelegalitate

care vizează această încheiere și nu asupra altor aspecte care

vizează alte hotărârii pronunțate în alte litigii.

Pentru considerentele reținute,

Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ. va respinge

recursul declarat de SC A.B.I. SRL Oradea împotriva încheierii nr. 56 din 1

iunie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția

comercială, de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de SC A.B.I. SRL Oradea împotriva încheierii nr. 56 din 1 iunie 2010

pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția comercială, de

contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 27 octombrie 2010.