ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1964/2010

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

la 3 decembrie 2007

reclamantul

L.D.

cheamă în

judecată pe

pârâții

SC E.I.

SRL Beiuș

,

F. C.

și

P. F.

, asociați,

și

SC

E.I. SRL Beiuș

s

olicitând

instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se

constate nulitatea absolută a actului adițional nr. 2 din 30

septembrie 2005 și a actului adițional nr. 3 din 12 mai 2006 la

contractul de închiriere din 1 decembrie 2001, cu restabilirea situației

anterioare.

Prin cereri

reconvenționale formulate la 19 februarie 2008 pârâta

SC E.I. SRL și

în termeni identici, pârâții F.C., P.F. și pârâta SC E.I. SRL

solicită instanței să se constate

nulitatea absolută a actului

adițional nr. 37 din 30 octombrie 2003 la contractul din 1 decembrie 2001

prin care s-a majorat chiria de la 1.500 euro la 7.500 euro.

Prin sentința nr.

606/COM din 23 iunie 2009 Tribunalul Bihor, secția comercială,

respinge acțiunea formulată de reclamant, respinge cererile

reconvenționale formulate de pârâții-reclamanți

reconvențional și compensează cheltuielile de judecată

efectuate de părți, reținând, în acest sens, că prin actul

constitutiv sau statutul societății locatoare nu s-a prevăzut ca

doar în temeiul unei hotărâri AGA să se poată încheia un

contract de închiriere și actele adiționale la acesta, că pârâta

a fost împuternicită prin procură specială să reprezinte

societatea comercială locatară, că faptul că pârâtul nu ar

fi fost împuternicit de societatea locatoare să încheie actele

adiționale nr. 2 și 3 la contractul de închiriere din 1 decembrie

2001 nu are relevanță, administratorul pârât fiind ținut să

răspundă față de societatea care l-a mandatat pentru

eventuala depășire a atribuțiilor încredințate și

pentru eventualele pagube produse, că în cauză nu sunt incidente prevederile

art. 111 alin. (2) lit. f) și art. 150 din Legea nr. 31/1990, care au în

vedere situații juridice diferite.

Apelul declarat de

reclamant împotriva sentinței primei instanțe este respins ca

nefondat, cu câte 1.250 RON cheltuieli de judecată în favoarea

pârâților intimați

P.F.

și

F.C.

, prin decizia nr. 106/C/A din 8 decembrie 2009 a

Curții de Apel

Oradea, secția comercială de contencios administrativ și fiscal,

care, confirmând soluția primei instanțe, reține că,

potrivit art. 70-71

din

Legea nr. 31/1990 republicată, administratorii societății

comerciale locatoare puteau în mod valabil să încheie cele două acte

adiționale din litigiu fără a mai fi necesară

existența în prealabil a unor hotărâri AGA prin care să se

hotărască modificarea contractului de închiriere și să fie

împuterniciți administratorii societății pentru închirierea

celor două acte adiționale, precum și că legiuitorul a

reglementat distinct atribuțiile adunării generale a

acționarilor unei societăți comerciale pe acțiuni, (art. 111

din Legea nr. 31/1990) față de cele ale adunării generale a

asociaților unei societăți cu răspundere limitată (art.

194 din același act normativ), atribuțiile respective neputând fi

stabilite prin analogie, sens în care judicios a stabilit prima

instanță că nu sunt incidente în cauză art. 111, art. 150

și celelalte din Legea nr. 31/1990 invocate de reclamant, din actele

dosarului nerezultând existența unei cauze ilicite la încheierea actelor

adiționale din litigiu și nici încălcarea ordinii publice ori a

bunelor moravuri prin posibilitatea acordată chiriașului de a-și

recupera investițiile făcute la imobil prin deducerea valorii lor din

contravaloarea chiriei lunare datorate, ori prin instituirea în contract a unor

penalități de întârziere pentru nerespectarea obligațiilor

asumate, acestea fiind permise de prevederile legale și de principiul

libertății contractuale.

Împotriva deciziei de

mai sus reclamantul declară recurs solicitând, cu invocarea motivului de

nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., admiterea

acestuia, modificarea hotărârii atacate, cu consecința admiterii

apelului său, respectiv a cererii principale de chemare în judecată.

În fundamentarea

recursului său, reluând aserțiunile din apel, recurentul critică

- în esență - instanța de apel pentru greșita aplicare a

legii, respectiv a dispozițiilor art. 111 alin. (2) lit. f) și art. 150

din

Legea nr. 31/1990, dar și ale art. 70, art. 71 și 132 alin. (3) din

aceeași lege, instanțele reținând greșit - în opinia

recurentului - că în cauză nu sunt incidente dispozițiile

evocate și că nu este necesară o hotărâre a adunării

generale a acționarilor, care să fi aprobat încheierea actelor

adiționale la contractul de închiriere din litigiu, sau că societatea

comercială locatară a fost legal reprezentată prin pârâta

P.F., mandatată

în acest sens de administratorul legal desemnat, ori că nu se aplică

societăților cu răspundere limitată, prin analogie,

dispoziții cu caracter de principiu privind societățile pe

acțiuni.

Examinând recursul

reclamantului prin prisma criticilor de nelegalitate formulate se constată

că acesta nu este fondat.

Se constată, în

acest sens, că recurentul critică nefondat instanța de apel care

a confirmat judicios soluția primei instanțe, reținând corect

că dispozițiile

Legii nr. 31/1990 reglementând regimul

societăților pe acțiuni, societăți de capitaluri, nu

pot fi extinse, cu încălcarea voinței legiuitorului, la

societățile cu răspundere limitată - cum sunt cele din

cauza de față.

Corect reține

instanța de apel, în acest sens, că prevederile art. 111 alin. (2) lit.

f) din Legea nr. 31/1990, care stabilesc în competența adunării

generale ordinare adoptarea hotărârii privind gajarea, închirierea sau

desființarea uneia sau a mai multor unități ale

societății, vizează, pe de o parte, competențele AGA din

societățile pe acțiuni, iar, pe de altă parte, că

acestea nu se referă la încheierea de contracte de închiriere de imobile -

ca în speța de față. Corect reține instanța

criticată de recurent și că nici dispozițiile art. 150 din

aceeași lege nu sunt incidente în pricina dedusă judecății,

întrucât vizează actele juridice încheiate de administratorul unei

societăți comerciale pe acțiuni cu respectiva societate, ele

neputând fi extinse la societate comerciale cu răspundere limitată.

În mod judicios a stabilit instanța de

apel că nici dispozițiile art. 70-71 din Legea nr. 31/1990 și

nici ale art. 75, art. 76, art. 77 alin. (1) și art. 79 din lege - acesta

din urmă nefiind incident, de altfel - nu au fost încălcate,

câtă vreme recurentul reclamant nu a dovedit că prin actul

constitutiv al vreuneia dintre societățile implicate sau printr-o

hotărâre a AGA din aceste societăți s-ar fi stabilit

condiții restrictive pentru administratori privind încheierea de contracte

de închiriere a imobilelor societăților, sau privind încheierea de

acte adiționale la astfel de contracte, iar pârâta

P.F. a fost

mandatată în baza unei procuri autentificate să reprezinte societatea

locatară, eventualele prejudicii produse de aceasta societății

reprezentate putând fi pretinse numai de respectiva societate de la

administratorul care a dat menționata procură.

Față de cele de mai sus se

reține că decizia recurată este legală și

temeinică, că nu sunt fondate criticile avansate de recurent

împotriva acesteia, astfel că, dându-se eficiență

dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul reclamantului urmează

a fi respins ca nefundat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de reclamantul

L.D.

împotriva deciziei nr. 106/C/2009 A din 8 decembrie 2009 a Curții de Apel

Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat

.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 27 mai 2010.