ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 808/2003

Asupra recursurilor de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința civilă nr. 667 din 25 iulie 2000,

Tribunalul Alba a admis acțiunea formulată de reclamanta S.C. B.S.N.C. Ocna

Mureș împotriva pârâților S.C. E.T. SRL Aiud și Consiliul Local Aiud și, pe

cale de consecință, a obligat pârâta E.T. la plata sumei de 25.825.631 lei, cu

titlu de pretenții, iar pârâtul, Consiliul Local Aiud, la suma de 110.596.530

lei cu același titlu.

Pentru a se pronunța astfel, s-a reținut că, la data

de 8 ianuarie 1992, între reclamanta S.C. B.S.N.C. Ocna Mureș și pârâta S.C. E.T.

(fostă R.A. 60.A.) s-a încheiat contractul de închiriere nr. 66/1992, având ca

obiect Crama B., situată în Aiud, în suprafață de 318,63 mp și că, ulterior,

acest contract a fost reziliat, conform sentinței nr. 658/1996.

S-a mai reținut că spațiul închiriat a fost destinat funcționării

unui restaurant, iar pentru a obține condițiile igienico-sanitare

corespunzătoare s-au efectuat lucrări de strictă necesitate.

Efectuarea acestor lucrări a fost confirmată de

expertiza dispusă în cauză, care a stabilit și sumele ce revin în sarcina

pârâtelor pentru investițiile efectuate.

Prin hotărârea nr. 99 din 29 decembrie 1998, spațiul

în litigiu a trecut în administrarea directă a Consiliului Local Aiud, dar, așa

cum a reținut raportul de expertiză, au fost identificate și evaluate aceste

investiții, așa cum sunt folosite în prezent de cele două pârâte.

Instanța de judecată a înlăturat susținerile pârâtei SC

E.T. SA, precum că nu și-a dat acordul la efectuarea investițiilor, atâta vreme

cât a încasat chiria, cât și în raport de împrejurarea că spațiul închiriat și

sediul pârâtei sunt situate în același oraș, iar în măsura în care nu era de

acord cu executarea lucrărilor, trebuia să se opună.

Totodată, s-a reținut faptul că o parte din lucrări

au fost efectuate de deținătorul anterior al spațiului I.C.S.M. Aiud și că

pârâta a fost de acord ca reclamanta să achite contravaloarea lor.

Cu privire la apărarea pârâtului, Consiliul Local,

instanța nu a reținut-o întemeiată, reclamanta făcând investiții ce profită și

acestei pârâte, care folosește spațiul cu aceeași destinație.

Ca atare, invocându-se principiul de drept al

îmbogățirii fără justă cauză, tribunalul a admis acțiunea reclamantei, privind

pretenții contravaloare investiții și a obligat pârâtele în consecință.

Împotriva hotărârii Tribunalului Alba, pârâții au

declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Curtea de Apel Alba Iulia, prin decizia nr. 2/A din 5

ianuarie 2001, a respins ambele apeluri ca nefondate, cu motivarea, în esență,

că părțile, de comun acord, au stabilit că destinația spațiului este acela de

restaurant, că nu s-a contestat efectuarea de lucrări de investiții pentru

funcționarea corespunzătoare a acestuia și că evaluarea îmbunătățirilor a fost

corect efectuată de expert.

Împotriva acestei din urmă hotărâri au declarat

recurs pârâții S.C. E.T. SA și Consiliul Local Aiud. Întrucât recursul

Consiliului Local Aiud nu a fost motivat, Curtea s-a oprit asupra excepției

prevăzută de art. 306 C. proc. civ. și a reținut:

Potrivit prevederilor art. 303 C. proc. civ.,

recursul se motivează în termen de 15 zile de la comunicarea motivării

hotărârii atacate.

Cum din actele dosarului se constată că decizia

atacată a fost comunicată pârâtei la data de 16 februarie 2001, potrivit

Borderoului aflat la dosarul de apel, iar motivele de recurs nu au fost depuse

nici până la această dată, urmează să se aplice sancțiunea prevăzută de art. 306

alin. (1) C. proc. civ. și să se constate nul recursul acestei pârâte.

Pârâta SC E.T. SA a declarat recurs împotriva

deciziei din apel, cu respectarea termenelor prevăzute de art. 301 și 303 C.

proc. civ., fără să-și motiveze în drept cererea.

Criticile formulate de această pârâtă vizează

nelegalitatea și netemeinicia deciziei atacate sub următoarele aspecte:

- reclamanta nu a făcut dovada că la spațiul deținut

s-ar fi executat și alte lucrări, în afara celor recunoscute, în valoare de

7.033.702 lei;

- reclamanta a depășit limitele contractului de

închiriere pentru investițiile efectuate, neavând acordul proprietarului;

- instanța de apel a reținut ca necesare aceste

investiții pentru desfășurarea activității de către reclamantă, însă, acest

fapt nu poate fi opozabil recurentei proprietare, care nu este obligată să

suporte modificări ale spațiului în funcție de obiectul de activitate al

societății locatare;

- depășindu-se limitele contractului de închiriere,

nu sunt incidente în cauză prevederile art. 1899 alin. (2) C. civ.;

- instanța ar fi trebuit să constate reaua credință a

constructorului (reclamanta) și să acorde despăgubiri la valoarea materialelor

și a manoperei, dar în nici un caz la plata sporului de valoare.

Pentru aceste motive, recurenta-pârâtă, SC E.T. SA, a

solicitat admiterea recursului, casarea celor două hotărâri atacate, iar în

fondul cauzei, admiterea în parte a acțiunii pentru suma de 7.033.702 lei.

Recursul este nefondat pentru considerentele ce se

vor arăta în continuare.

Pârâta, SC E.T. SA, susține că reclamanta nu a făcut

dovada unor investiții în afara celor recunoscute de aceasta, în sumă de 7.033.702

lei.

Această susținere nu este fondată, având în vedere că,

în cauză, a fost efectuată o expertiză, la care a participat reprezentantul

acestei pârâte, care a identificat la fața locului lucrările de investiții

efectuate de reclamantă. Expertul a răspuns și la obiectivele suplimentare,

formulate de pârâtă (dosar 4145/1999) cât și la obiecțiunile depuse, conform

dovezii aflate la dosar.

Instanțele de judecată au apreciat corect concluziile

raportului de expertiză, reținând că lucrările erau necesare funcționării

spațiului ca restaurant, că acestea există, chiar în lipsa recunoașterii

pârâtei.

Totodată, corect s-a reținut că pârâta, prin

încheierea contractului de închiriere, a fost de acord ca spațiul să fie

destinat funcționării restaurantului, așa încât investițiile efectuate au fost

tocmai pentru asigurarea condițiilor corespunzătoare destinației și nicidecum

pentru spor de valoare.

Susținerea pârâtei, precum că s-ar fi depășit

limitele contractului, nu este, de asemenea, fondată, cât timp a încasat chiria

și nu s-a opus la executarea acestor lucrări. De altfel, parte din lucrări au

fost executate de către deținătorul anterior I.C.S.M. Aiud, iar pârâta a fost

de acord ca reclamanta să achite contravaloarea acestora.

Critica ce vizează împrejurarea că modificările

spațiului nu-i pot fi opozabile, întrucât proprietarul nu este obligat să le

suporte în funcție de obiectul de activitate al locatarului, nu poate fi

examinată de instanță, ea nefiind formulată în apel, deci, neanalizată de

instanța de apel, nu poate fi pusă în discuție, potrivit principiului „

non

omisso medio

”.

Referitor la critica privind nereținerea de către

instanță a relei credințe a constructorului, în sensul că reclamanta ar fi fost

îndreptățită doar la despăgubiri, constând în contravaloare materială și

manoperă și nu spor de valoare, Curtea constată că instanțele anterioare s-au

pronunțat legal, admițând că îmbunătățirile au vizat lucrări necesare

activității desfășurate de reclamantă și nu sunt investiții voluptorii. De

altfel, reclamanta chiriașă a beneficiat doar 6 luni de aceste investiții, ele

profitând pârâților în cauză.

Prin urmare, Curtea, având în vedere considerentele

ce preced, în temeiul art. 306 C. proc. civ., urmează a constata nul recursul

declarat de pârâtul Consiliul Local Aiud, iar în temeiul art. 312 C. proc. civ.,

va dispune respingerea recursului declarat de pârâta SC E.T. SRL Aiud ca

nefondat.

Văzând și dispozițiile art. 274 C. proc. civ., obligă

recurentele la plata către intimată a sumei de 8.000.000 lei cheltuieli de

judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de pârâtul, Consiliul Local

Aiud, împotriva deciziei nr. 2/A din 5 ianuarie 2001, pronunțată de Curtea de

Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ.

Respinge recursul declarat de pârâta SC E.T. SA Aiud,

împotriva aceleiași decizii, ca nefondat.

Obligă recurentele la plata sumei de 8.000.000 lei

cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 februarie

2003.