ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1345/2011

Deliberând asupra recursului

comercial de față, reține următoarele:

Prin sentința nr. 1002 din 6 octombrie 2008,

Tribunalul Dâmbovița a admis acțiunea reclamantului P.I.D. în contradictoriu cu

pârâta SC R.I. SA și a constatat nulitatea absolută a contractului de

închiriere și execuție nr. 3 din 7 februarie 2007 și a anexei I din 1 iunie

2007 la acesta. Totodată, prima instanță de fond a respins cererea de

intervenție în nume propriu formulată de intervenientul C.C.

Pentru

a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că reclamantul l-a

împuternicit pe P.V. – asociatul majoritar și administratorul SC R.I. SA să

efectueze, în beneficiul său, o serie de operațiuni în legătură cu terenul

proprietatea sa, în suprafață de 74.999 mp, însă, prin declarația autentificată

sub nr. 1262 din 15 iunie 2007 a revocat procura autentificată sub nr. 1518 din

29 august 2005. Anterior revocării, mandatarul reclamantului a încheiat

contractul și anexa la acesta, a căror nulitate se solicită în speță, emițând

și o factură proforma din care rezultă că, în schimbul serviciilor prestate de

societate, urma să i se ia reclamantului o suprafață considerabilă de teren.

Tribunalul a apreciat că sunt discutabile condițiile încheierii acestui

contract, întrucât mandatarul reclamantului cunoștea că la acea dată

reclamantul se află în țară și nu era abilitat să încheie un atare contract.

Ca atare, prima instanță a apreciat că actele în litigiu nu

sunt acte bilaterale, întrucât cuprind doar obligația materială a reclamantului

de a plăti prețul prestațiilor, deoarece lucrările pe care pârâta trebuia să le

execute erau deja efectuate din anul 2005, fiind efectuate inclusiv în

beneficiul acesteia, astfel încât contractul s-a întemeiat pe o cauză falsă,

care atrage nulitatea actului juridic.

Prin decizia nr. 9 din 21 ianuarie 2009, Curtea de Apel

Ploiești a admis apelurile declarate de pârâtă și intervenient și a desființat

sentința atacată, trimițând cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, apreciind

că prima instanță de fond a schimbat temeiul juridic al acțiunii introductivă

de instanță.

Prin, decizia nr. 442 din 5 februarie 2010, Înalta Curte de

Casație și Justiție a admis recursul reclamantului și a casat decizia atacată

trimițând cauza spre rejudecare instanței de apel.

Prin

decizia nr. 80 din 14 septembrie 2010, Curtea de Apel Ploiești, secția

comercială și de contencios administrativ și fiscal, a respins ca nefondate

apelurile declarate de pârâtă și intervenient.

Pentru

a decide astfel, curtea de apel a reținut că este nefondată critica relativă la

insuficienta timbrare a cererii introductive de instanță, având în vedere

obiectul acesteia care privește doar valabilitatea acțiunii nu și restituirea

sau contestarea vreunei sume de bani.

Curtea

de apel a respins și critica relativă la interpretarea probelor administrate,

întrucât, în speță, s-a pus în discuție doar valabilitatea actului nu și

executarea acestuia, depozițiile martorilor făcând referire doar la aspecte

privind efectuarea unor lucrări.

Pe

fondul cauzei, instanța de apel a apreciat că apelul declarat este nefondat,

având în vedere că prin actul a cărui nulitate se solicită, încheiat de

mandatarul P.V., s-a prevăzut un comision de 20% în favoarea societății pârâte,

în schimbul efectuării de către pârâtă a unor formalități pentru înstrăinarea

terenului reclamantului, în condițiile în care reclamantul - mandant era în

țară, iar procura inițială era cu titlu gratuit.

Curtea

de Apel, a apreciat că lucrările necesare înstrăinării terenului în schimbul

căruia s-a prevăzut comisionul erau efectuate cu mult înaintea actului de

intermediere și execuție în discuție, care a fost încheiat cu depășirea

limitelor procurii date de reclamant.

Instanța de apel a respins și critica relativă

la introducerea în cauză a procuratorului față de limitele investirii instanței

de judecată și având în vedere și conținutul deciziei de casare.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs,

pârâta și intervenientul, criticând decizia atacată pentru motivele de

nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea criticilor de nelegalitate

formulate, recurenții au arătat că instanța de apel a încălcat dreptul acestor

părți la apărare, prin respingerea probei cu expertiză solicitate de pârâtă.

De asemenea, a fost fraudată legea taxelor de

timbru, întrucât taxa de timbru trebuia calculată la valoarea contractului a

cărui nulitate de solicită.

Recurenții au arătat că instanța de apel nu a

ținut cont de faptul că în cauză au existat două procuri, respectiv procura nr.

1518 din 29 august 2008, prin care mandatarul a fost împuternicit să efectueze

toate procedurile și acțiunile necesare în vederea trecerii terenului în

litigiu din extravilanul în intravilanul Municipiului Târgoviște și procura din

14 iunie 2005 eliberată în Spania. Recurenții au învederat dă din cele două

acte reiese că mandatarul a respectat conținutul procurilor acordate.

Instanța de apel, au arătat recurenții a omis să

observe că actul a cărui nulitate se cere obligă pârâta la efectuarea de

cheltuieli, respingând proba cu expertiză care ar fi fost utilă pentru a dovedi

executarea cu bună-credință a celor două procuri.

Recurenții au arătat că instanța de apel a

ignorat forța juridică a celor două procuri și faptul că actul a cărui nulitate

se solicită a fost încheiat anterior revocării acestuia, judecând cauza fără

introducerea în proces a mandatarului P.V. și făcând confuzie între gratuitatea

mandatului și gratuitatea cheltuielilor efectuate cu aducerea la îndeplinire a

mandatului.

Recurenții au învederat că acțiunea de fond este

inadmisibilă întrucât în cauză nu a fost chemat și mandatarul P.V.

Recurenții au mai arătat că în speță nu există

cauză falsă sau ilicită, pentru că mandatarul nu a încheiat actul cu sine

însuși, conform art. 1308 alin. (2) C. civ., ci cu o terță persoană, respectiv

SC R.I. SRL. Ca atare, mandatarul nu apare în calitate de cumpărător atunci

când solicită plata mandatului.

În plus, instanțele au reținut cauza ilicită în

încheierea actului juridic a cărui nulitate se solicită, în condițiile în care

acțiunea introductivă este întemeiată pe depășirea limitelor mandatului, ceea

ce presupunea altă acțiune între părți.

Examinând motivele de nelegalitate formulate,

Înalta Curte reține că recursul declarat este nefondat pentru următoarele

considerente.

Prima critică de nelegalitate formulată relativă

la încălcarea dreptului la apărare al recurenților de către instanța de apel,

prin respingerea probei cu expertiză solicitată de către pârâtă, este

nefondată, având în vedere conținutul încheierilor pronunțate la 8 iunie 2010

și 7 septembrie 2010, de încuviințare și administrare a probelor solicitate,

termen la care niciunul dintre recurenții-apelanți nu au solicitat expres proba

cu expertiză instanței de apel, motivând o atare solicitare și depunând

obiectivele unei atare expertize. Mai mult, prin notele de ședință depuse la

fila 38 din dosarul de apel, după casare, apelanta-pârâtă nu a solicitat o

astfel de probă.

Înalta

Curte reține că administrarea probei cu expertiză tehnică nu se impunea, în

speță, conform art. 129 C. proc. civ., având în vedere obiectul cererii dedusă

judecății, respectiv, nulitatea actului juridic invocat, iar nu executarea unui

asemenea act. De altfel, în cuprinsul prezentelor motive de recurs, recurenții

solicită admiterea recursului întrucât instanța de apel nu a administrat proba

cu expertiză tehnică pentru a se proba cheltuielile efectuate de recurente,

conform contractului a cărui nulitate se solicită, făcând astfel trimitere la

executarea actului dedus judecății, aspect ce excede limitelor investirii

instanței de judecată.

Cât privește proba cu martori solicitată de

apelanți și respinsă de instanța de apel, Înalta Curte reține că o atare probă

nu era necesară, utilă și concludentă soluționării cauzei, cu atât mai mult cu

cât proba a fost deja administrată în fața primei instanțe de fond, fiind

câștigată cauzei.

Înalta Curte va respinge și critica întemeiată

pe art. 304 pct. 7 C. proc. civ. relativă la omisiunea instanței de apel de a

lua în considerare procura emisă la data de 14 iunie 2005 în Spania, judecând

cauza doar prin raportare la procura nr. 1518 din 29 august 2005, întrucât actul

a cărui nulitate se solicită a fost încheiat de reclamant prin mandatarul P.V.,

în baza procurii nr. 1518 din 29 august 2005, procura din 14 iunie 2005

nefăcând obiectul prezentului litigiu.

În ceea ce privește inadmisibilitatea acțiunii

de fond întrucât în cauză nu a fost citat procuratorul P.V., Înalta Curte

reține că acest aspect a intrat în puterea lucrului judecat, fiind irevocabil

tranșat prin decizia de casare nr. 442 din 5 februarie 2010, astfel încât nu

mai poate fi invocat în prezenta fază procesuală.

Cât privește motivul întemeiat pe art. 304 pct. 8

C. proc. civ., Înalta Curte reține că aspectul învederat de recurenți relativ

la existența contraprestației pârâtei în actul de intermediere și execuție a

cărui nulitate se solicită, nu prezintă relevanță, întrucât, în speță,

instanțele de judecată au fost chemate să analizeze valabilitatea unui atare

act de intermediere care stipula un comision în favoarea pârâtei, și implicit a

mandatarului reclamantului, în calitate de asociat majoritar și administrator

al pârâtei, și nu executarea acestuia, dat fiind faptul că un atare act s-a

încheiat în baza unui mandat gratuit.

Ca atare, Înalta Curte reține că, în speță, nu

se pune problema depășirii limitelor mandatului și nici problema juridică a

mandatului cu sine însuși sau dubla reprezentare, caz în care reclamantul ar fi

avut la dispoziție, altă acțiune în justiție – respectiv, inopozabilitatea unui

atare act sau acțiunea în anularea actului pentru dol prin reticență, ci

problema dedusă judecății vizează dispariția caracterului gratuit al mandatului

acordat prin încheierea unui act juridic ce prevede contraprestații în favoarea

mandatarului.

Înalta Curte reține că instanțele de fond au

făcut o corectă aplicare a legii apreciind că, în speță, actul a cărui nulitate

se solicită a anihilat intenția de a gratifica a mandatarului, fiind astfel

fondat pe o cauză falsă și ilicită, ceea ce atrage nulitatea absolută a

acestuia, conform art. 966 raportat la art. 968 C. civ.

Nu poate fi reținută critica relativă la

pronunțarea instanței de apel și a instanței de fond pe altceva decât s-a

cerut, întrucât acțiunea de fond ar fi fost fondată pe depășirea limitelor

mandatului, iar instanțele de judecată au reținut cauza ilicită întrucât,

astfel cum s-a reținut și în decizia de casare, în acțiunea introductivă,

intimatul-reclamant a invocat mai multe motive, respectiv, lipsa

consimțământului, frauda la lege și depășirea limitelor voinței reclamantului

în ceea ce privește intermedierea vânzării imobilului, temeiul de drept al

acțiunii fiind stabilit de instanța de judecată prin raportare la probatoriile

administrate și la motivele invocate în cererea de chemare în judecată, conform

art.84 raportat la art. 129 C. proc. civ.

Înalta Curte va respinge și motivul invocat

relativ la nelegala timbrare a cererii de chemare în judecată, având în vedere

obiectul acțiunii de fond și data investirii instanțelor de judecată - 22

octombrie 2007, prin raportare la decizia nr. 32/2008 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție.

Pentru considerentele mai sus invocate, în baza

art. 312 C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul declarat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

recurenții-pârâți SC R.I. SA Târgoviște și C.C. împotriva deciziei nr. 80 din

14 septembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția comercială, de

contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

29 martie 2011.