ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1361/2011

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1361/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Curtea de

Apel București, secția I penală, prin sentința penală nr. 291/F din 28

septembrie 2010, în temeiul art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc.

pen. a respins ca neîntemeiată plângerea formulată de petentul T.E., împotriva

ordonanței din 28 iunie 2010 dată în dosarul nr. 2004/P/2009 al Parchetului de

pe lângă Curtea de Apel București, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi

penale față de făptuitorii B.S. avocat, B.P. și R.M.R.

Pentru a

hotărî astfel a reținut următoarele:

Prin

ordonanța din 28 iunie 2010 s-a dispus măsura de neîncepere a urmăririi penale

față de intimatul B.S. (avocat) sub aspectul comiterii infracțiunii de fals în

înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. și față de

intimații B.P. și R.M.R. sub aspectul comiterii infracțiunilor de instigare la

fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 25 C. pen. rap. la art.

290 alin. (1) C. pen. și uz de fals prev. de art. 291 C. pen.

S-a

dispus totodată și disjungerea cauzei și continuarea cercetărilor de către

Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 1 față de intimații B.P. și R.M.R. sub

aspectul comiterii infracțiunilor prev. de art. 214 alin. (2) C. pen., art. 26

C. pen. rap. la art. 214 alin. (2) C. pen., art. 9 din Legea nr. 241/2005.

În

motivarea ordonanței se arată că între PFA T.E., prin mandatar B.P. și SC F.M.

SRL, reprezentată de R.M. s-a încheiat în luna martie 2007 un contract de

închiriere a unui spațiu comercial situat în București, sector 1, pentru o

perioadă de 5 ani, cu o chirie de 2000 lei, apreciată de petent cu mult sub

prețul zonei, spațiul fiind subînchiriat către alte două societăți la care este

acționar B.S., soția intimatului.

Acest

contract a fost atestat de intimatul B.S., în calitate de avocat, a fost

înregistrat în registrul de atestare a actelor juridice la 25 iulie 2007,

figurând ca părți B.P. și R.M.

Această

înregistrare este efectuată în urma contractului de asistență juridică încheiat

între B.S. și R.M., contract cu nr. 20016 din 28 mai 2007, fiind întocmită și o

chitanță cu nr. 018 din 06 octombrie 2007 în care se face referire la

contractul cu nr. 20016 ….”am primit de la Radu M…… conform contractului

20016”.

Procurorul

a arătat că nu se poate reține în sarcina avocatului B.S. infracțiunea

reclamată, situație în care nu se poate reține nici instigarea la infracțiunea

prev. de art. 290 C. pen. și art. 291 C. pen. în sarcina celorlalți doi

intimați, temeiul avut în vedere fiind cel prevăzut de art. 10 lit. a) C. proc.

pen. (fapta nu există).

Prin

rezoluția procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

București din 19 iulie 2010 a fost respinsă plângerea petentului, ca nefondată,

constatându-se că înregistrarea contractului în registrul de atestare a actelor

juridice s-a făcut în ordine cronologică, nr. 20016 apărând după nr. 015, a existat

un contract de asistență juridică încheiat între B.S. și R.M. cu obiect

atestare contract încheiere și cu nr. 20016, existând și copia autocolantă a

contractului, în ordine crescătoare, astfel că infracțiunile reclamate nu pot

fi reținute în sarcina intimaților.

Curtea a

reținut și motivat că în mod corect s-a apreciat că faptele penale reclamate nu

există, lipsind orice indiciu constitutiv al laturii obiective.

Inițial

între petent și B.P. au existat relații comerciale, profesionale și de

reprezentare, cu privire la imobilul situat în București, sector 1, ce fusese

închiriat de petent de la Primăria Municipiului București (contract nr. 202 din

05 iunie 2000), petentul împuternicind „să administreze cu puteri depline

imobilul” pe intimatul B.P. (procură autentificată cu nr. 2313 din 22 decembrie

2000 de BN B.G. - fila 95).

Ulterior,

imobilul a fost cumpărat de petent în baza Legii nr. 550/2002, după care, la 11

iunie 2004, cei doi încheie la notariat o promisiune bilaterală de

vânzare-cumpărare privind imobilul menționat, un contract de închiriere (fila

100) și o procură de administrare.

Prin

promisiunea de vânzare-cumpărare, petentul se obligase să vândă imobilul până

la 11 iunie 2007, dar la 29 mai 2007 a revocat procura din 11 iunie 2004 (fila

101 verso) despre care susține că i-a comunicat-o lui B.P., fără însă a produce

dovezi în cauză. Acesta, necunoscând (după cum susține) revocarea

împuternicirii din 2005, încheie la 28 mai 2007, în numele petentului (ca

persoană fizică autorizată – fila 88) un contract de închiriere cu SC F.M. SRL,

reprezentată de R.M.R.

Acest

contract a fost atestat de intimatul B.S., ca avocat (filele 88 – 89).

Petentul

susține că acest contract a fost antedatat pentru a fi situat anterior

revocării împuternicirii din 2004.

Din actele

dosarului nu rezultă nici această antedatare a contractului, nici existența

unei înțelegeri „dolosive” între intimații B.P. și B.S., ori între B.S. și R.M.

Contractul

de închiriere a fost înregistrat de intimatul avocat în registrul de evidență a

actelor juridice, a existat un contract de asistență juridică încheiat între

avocat și SC F.M. SRL (fila 606) cu nr. 20015 – 20016 din 28 mai 2007, cu acest

obiect – atestare contract închiriere, notare carte funciară a acestui contract

și depunerea DITI, Sector 1.

Intimatul

B.P. a făcut dovada în recurs că intimatul B.S. s-a ocupat de înscrierea în

Cartea Funciară a dreptului de închiriere (încheierea nr. 866095 din 12 iunie

2007- fila 33) astfel că nu poate fi vorba de o acțiune a intimaților care nu

se regăsește în înscrisuri emise de instituții abilitate.

Înregistrarea

contractelor s-a făcut în ordine cronologică, în registrele intimatului avocat,

iar simpla presupunere a petentului că ar fi ceva nelegal, nu poate conduce la

reținerea faptelor.

De

altfel, la 16 martie 2010 și 19 martie 2010 (filele 54 și 58) procurorul de caz

a efectuat verificări asupra registrelor intimatului B.S., constatând chiar în

prezența avocatului petentului existența tuturor înregistrărilor din registru a

contractelor de închiriere și de asistență juridică, ordinea cronologică a

acestora, existența chitanței cu nr. 018 din 06 octombrie 2007 pe numele

intimatei R.M., care a plătit serviciul prestat pentru contractul nr. 20016,

existând cronologie și cu privire la chitanțele ulterioare, cu nr. 017, 019.

Din

susținerile petentului, prin prisma lucrărilor dosarului reiese că nemulțumirea

sa ar fi generată de închirierea imobilului de către B.P. cu o chirie cu mult

sub cea practicată în zonă, ceea ce nu poate constitui un indiciu al existenței

faptelor penale.

Toate

aceste considerente conduc la constatarea legalității și temeiniciei actelor

procesuale ale procurorului, temeiul avut în vedere, respectiv art. 10 lit. a)

C. proc. pen. găsindu-și susținerea în actele premergătoare efectuate și pe

cale de consecință, plângerea petentului va fi respinsă ca neîntemeiată.

Împotriva

sentinței a declarat recurs în termenul legal petentul T.E., care a criticat-o

ca nelegală și netemeinică.

Prin

motivele de recurs scrise a susținut că instanța a reținut și motivat greșit că

în mod corect s-a apreciat că faptele reclamate nu există, lipsind orice

indiciu constitutiv al laturii obiective, cu toate că așa cum a arătat și în

plângere există o serie de neconcordanțe ce necesită cercetări suplimentare.

Astfel,

numărul sub care a fost înregistrat contractul de închiriere în Registrul de

înregistrare a actelor juridice atestate de avocat, acesta este același cu

numărul Contractelor de asistență juridică încheiat de avocat B.S. cu R.M.R.,

excedând ordinii din acest registru, întrucât este trecut numărul 20016 după

nr. 015 și nu după numărul 20015. În plus contractul de închiriere nu a avut ca

părți pe B.P. și R.M.R. ci pe PFA T., prin procurist în calitate de Locator

respectiv SC F.M. SRL, prin reprezentant R.M.R., prin urmare înscrierea în

Registrul de Atestare a acestor persoane ca fiind părți nu corespunde

condițiilor contractului.

O altă

neconcordanță se referă la faptul că avocatul S.B. declară că el este cel care

a redactat și atestat contractul de închiriere, cum de altfel, reiese și de pe

pagina 2 a contractului („Redactat și procesat"), ca ulterior să declare

că întrucât și-a uitat ștampila de atestare la cabinet, a intrat în

calculatorul unde se afla documentul (unde?) și a adăugat la pagina 2 a

contractului conținutul ștampilei. Așadar, nu el a redactat documentul, ci doar

l-a atestat.

Nici

procurorii și nici instanța de fond nu au fost în măsură să lămurească aceste

aspecte contradictorii.

Pe lângă

cele arătate cu privire la antedatarea contractului de închiriere și atestarea

în fals a acestuia, consideră că o altă dovadă a falsificării actului este și

neînregistrarea acestuia în contabilitatea SC F.M. SRL și nici în vreunul

dintre registrele societății.

Instanța

de fond a reținut în mod eronat că „petentul a revocat procura din 11 iunie

2004 despre care susține că i-a comunicat-o lui B.P., fără însă a produce

dovezi în cauză".

Nu se

poate reține că nu au fost produse dovezi în cauză, în condițiile în care au fost

depuse dovezile trimiterii scrisorilor recomandate către B.P. s-a făcut prin

depunerea Tichetelor Recomandate nr. 32780 din 30 mai 2007 și nr. 33463 din 31 mai

2007, precum și a chitanțelor aferente.

Într-adevăr,

astfel cum reține și instanța de fond, s-au realizat verificări asupra

registrelor intimatului B.S., însă cu această ocazie s-au constat

neconcordanțele pe care le-a arătat. Prezentarea chitanței nr. 018 din 06

octombrie 2007 care atestă plata unei sume de bani de către R.M. pentru

contractul nr. 20016 nu este menită să răstoarne ipoteza antedatării

contractului de închiriere.

Verificând

sentința atacată prin prisma motivelor de recurs invocate Înalta Curte constată

că recursul este întemeiat.

Persoana

vătămată T.E. s-a adresat la data de 1 iulie 2008 cu plângere penală împotriva

numiților B.P. și R.M.R. pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune, fals

și înscrisuri sub semnătură privată și evaziune fiscală, fapte prevăzute și

pedepsite de art. 215 C. pen., art. 290 C. pen. și art. 9 din Legea nr.

241/2005.

Având în

vedere că în cauză s-a reclamat participarea la săvârșirea infracțiunilor

prevăzute de art. 214 și art. 215 C. pen. a numitului B.S. - avocat în cadrul

Baroului București, prin ordonanța din 30 octombrie 2009 dată în dosarul nr. 9091/P/2008

al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București în temeiul art.

210 C. proc. pen., art. 42 raportat la art. 45 C. proc. pen. cu referire la

art. 28

1

pct. 1 lit. b) C. proc. pen. s-a dispus declinarea

competenței personale de soluționare a cauzei privind plângerea formulată de

T.E. împotriva intimaților B.P., R.M.R. și B.S. (avocat în cadrul Baroului

București) în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.

Cauza a

fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București sub nr.

2004/P/2009, iar în urma actelor premergătoare efectuate prin ordonanța din 28

iunie 2010 procurorul a dispus neînceperea urmăririi penale față de B.S. sub

aspectul săvârșirii infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută

de art. 290 alin. (1) C. pen. și neînceperea urmăririi penale față de B.P. și

R.M. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de instigare la fals în înscrisuri

sub semnătură privată prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen. și uz de fals

prevăzută de art. 291 C. pen.

Aceasta

este soluția împotriva căreia a formulat plângere în temeiul art. 278

1

C. proc. pen. petentul T.E.

Instanța

de judecată verificând ordonanța, potrivit art. 278

1

alin. (7) C.

proc. pen., pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei, a constatat

că ordonanța este legală și temeinică și a respins plângerea, fără să observe

că procurorul nu s-a pronunțat și cu privire la infracțiunea de înșelăciune

prevăzută de art. 215 C. pen.

Cum din

cele expuse anterior, rezultă că prin ordonanța de declinare a competenței

cauza a fost trimisă la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București pentru

efectuarea de cercetări față de B.P., R.M.R. și B.S. (avocat în cadrul Baroului

București, instanța de judecată trebuia să desființeze soluția și să trimită

cauza procurorului în vederea începerii urmăririi penale pentru infracțiunea

prevăzută de art. 215 C. pen.

Față de

cele ce preced, Înalta Curte urmează să admită recursul în temeiul art. 385

15

pct. 2 lit. c) C. proc. pen., să caseze sentința și să trimită cauza pentru

rejudecare la aceeași instanță.

Cu ocazia

rejudecării vor fi analizate și celelalte motive de recurs invocate de petent.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D

E C I D E

Admite

recursul declarat de petiționarul T.E. împotriva sentinței penale nr. 291/F din

28 septembrie 2010 a Curții de Apel București, secția I penală.

Casează

sentința penală atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe,

respectiv Curtea de Apel București.

Definitivă.

Pronunțată,

în ședință publică, azi 5 aprilie 2011.