ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2451/2010

Asupra

recursului de față;

Din examinarea

actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr.

36762/3/2008, pe rolul Tribunalului București, reclamanta SC 5.D.A. SRL a

chemat în judecată pârâții S.E., G.E., G.N. și S.D., solicitând instanței ca

prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea acestora la plata sumei de

35.200 euro și T.V.A., suma actualizată la data efectuării plății, reprezentând

contravaloare comision ce revenea reclamantei în calitate de comisionar ce a

intermediat vânzarea terenurilor conform contractului de intermediere

imobiliară, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea

cererii s-a învederat ca reclamanta și pârâtul S.D. în calitate de mandatar al

pârâților S.E., G.E. si G.N., proprietari ai imobilelor terenuri, au încheiat

contractul de prestări servicii imobiliare, având ca obiect intermedierea

vânzării cumpărării terenurilor deținute de mandanți, contractul fiind încheiat

pe o perioada determinată de la 1 iunie 2007 până la 1 august 2007.

S-a mai arătat

că reclamanta și-a îndeplinit întocmai obligațiile asumate, intermediind

vânzarea în condițiile stipulate în contract, între pârâții mandanți prin

împuternicitul acestora, pârâtul S.D. și cumpărătorul SC A.T. SRL fiind

încheiate contracte de vânzare - cumpărare.

Pârâți nu și-au

îndeplinit obligația asumată prin contract de a achita contravaloarea

prestațiilor constând în comision în sumă de 35.200 euro și T.V.A.

Prin cererea

precizatoare, depusă la dosarul cauzei la termenul din 27 noiembrie 2008,

reclamanta a precizat valoarea pretențiilor în moneda națională, 130.240 lei și

T.V.A.

Prin sentința

comercială nr. 1725 din 29 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul București, a

fost admisa excepția lipsei calității procesuale a pârâtiilor S.E., G.E. si G.N.,

a fost respinsă acțiunea formulată în contradictoriu cu aceștia ca fiind

îndreptată împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă, a

fost admisă acțiunea formulată împotriva pârâtului S.D. și a fost obligat

pârâtul la plata sumei de 35.200 euro reprezentând contravaloare servicii

imobiliare, precum și la plata sumei de 3.857 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî

astfel, instanța a reținut că reclamanta a încheiat cu pârâtul S.D. contractul

de prestări servicii imobiliare, din cuprinsul contractului nerezultând

calitatea de mandatar a pârâtului, astfel ca nu se poate aprecia că, prin

contract, vânzătorii s-au obligat în nume propriu.

Împotriva

acestei sentințe a formulat apel, în termen legal, pârâtul S.D., iar prin Decizia

nr. 2 de la 11 ianuarie 2010 Curtea de Apel București, secția a VI- a

comercială, a respins ca nefondat apelul, reținând că în cauză, reclamanta a

încercat concilierea prealabilă, că de la data convocării, au trecut 30 de

zile, fără ca pârâtul să fi dat curs acesteia, rezultând astfel că soluționarea

amiabilă a litigiului nu este posibilă.

Potrivit art. 720

1

raportat la art. 105 alin. (2) C. proc. civ., vătămarea nu se prezumă,

fiind necesar a se dovedi cauzarea vătămării ce nu poate fi înlăturată decât

prin anularea actului.

Cu privire la

cel de al doilea motiv de apel, a reținut Curtea de Apel că între SC 5.D.A.

SRL, în calitate de prestator servicii imobiliare și S.D., în calitate de

beneficiar al serviciilor imobiliare a intervenit contracul de prestări

servicii imobiliare din 1 iunie 2007, având ca obiect intermedierea vânzării -

cumpărării a trei terenuri situate în Splaiul Dâmboviței, pentru perioada

cuprinsă între 1 iunie 2007 si 1 august 2007, pentru un comision de 35.200 euro,

din comision prestatorul obligându-se să achite impozitul pe tranzacție.

Reclamanta și-a

îndeplinit întocmai obligațiile asumate, asigurând încheierea contractelor de

vânzare - cumpărare în termenul stipulat în contract și în condițiile convenite

de părțile contractante, fiind încheiate contractele de vânzare - cumpărare

autentificate din 29 iunie 2007, vânzător fiind pârâții G.M., G.N. si S.E.,

prin mandatar S.D., pentru contravaloarea comisionului in cuantum de 131.109,

44 lei reprezentând contravaloare comision in suma de 35.200 euro, in lei la

data emiterii facturii, iar pârâtul S.D. a refuzat nejustificat achitarea

contravalorii prestațiilor.

Împotriva

acestei decizii a declarat recurs pârâtul S.D., solicitând admiterea

recursului, modificarea hotărârilor atacate și, pe fond, respingerea cererii de

chemare în judecată ca inadmisibilă și, în subsidiar, ca nefondată. Motivele de

nelegalitate invocate sunt cele prevăzute de art. 304 pct. 6, 7 și 9 C. proc.

civ.

În dezvoltarea

motivelor de recurs pârâtul a învederat că reclamanta nu a respectat condițiile

cu caracter obligatoriu instituite de art. 720 C. proc. civ., că

intimații-pârâți au fost beneficiari ai serviciilor imobiliare prestate și că

cererea precizatoare nu a reprezentat o micșorare a pretențiilor reclamantei.

Înalta Curte,

analizând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Înalta Curte va

înlătura susținerile pârâtului S.D. privind încălcarea dispozițiilor art. 720

1

C. proc. civ. întrucât o interpretare în sensul că în prezentul litigiu nu s-ar

fi realizat încercarea de conciliere prevăzută de art. 720

1

C. proc.

civ. pentru a se putea promova acțiunea în fața instanțelor judecătorești ar fi

extrem de rigidă. Aceasta și în considerarea faptului că prevederile textului

menționat privind efectuarea concilierii prealabile în litigiile comerciale

evaluabile în bani sunt obligatorii, în schimb termenele, condițiile, locul,

mijloacele și modalitățile de manifestare a voinței părților, cât și conținutul

concret al înscrisurilor sunt recomandate în respectivul articol, începând cu alin.

(2) și nu reprezintă condiții cerute imperativ de lege, astfel că nerespectarea

unora dintre acestea nu atrage automat nulitatea concilierii prealabile, ci

numai dacă partea dovedește o vătămare, dovadă care în speță nu s-a făcut.

Nu este fondată

nici susținerea potrivit căreia instanța de fond a acordat mai mult decât s-a

cerut întrucât valoarea în lei a fost stabilită pentru a se determina timbrajul

acțiunii și nu a reprezentat o micșorare a pretențiilor.

Însă motivul de

recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. este fondat

pentru următoarele considerente:

Sub aspectul

naturii juridice a raporturilor dintre pârâții S.E., G.E. și G.N. și recurentul

S.D. Înalta Curte reține că în speța dedusă judecății este vorba de un contract

de mandat special cu reprezentare, situație în care acesta produce efecte nu

numai între părți, dar și în privința terțului cu care se încheie actul juridic

ce formează obiectul mandatului.

Din analiza

procurilor depuse la dosarul cauzei, anterioare încheierii contractelor de

vânzare-cumpărare, se observă că pârâtul S.D. a acționat în calitate de

mandatar al pârâților S.E., G.E. și G.N., situație cunoscută de reclamantă încă

de la data semnării contractului de prestări servicii, așa cum aceasta a

recunoscut prin însăși acțiunea introductivă ( fila 2 dosar Tribunal).

Mandanții, deși absenți, au fost reprezentați de mandatar și, prin urmare,

toate efectele legale active și pasive ale actului încheiat de mandatar cu

terțul se resfrâng asupra mandantilor, care devin personal debitori ai

terțului, respectiv, în speță, ai reclamantei SC 5.A. SRL.

Înalta Curte

constată că în cauză nu sunt incidente cauze de nevalabilitate care să permită

mandantilor să nu fie obligați prin actul juridic încheiat de mandatar în

limitele împuternicirii primite.

Întrucât

pârâtul S.D. a contractat în numele și pe contul mandantilor, Înalta Curte

apreciază că între acesta și reclamantă nu s-au creat raporturi juridice, față

de mandatar actul încheiat în limitele împuternicirii neproducând efecte,

pârâtul S.D. nefiind parte în contractul cu prestatoarea serviciilor de

intermediere imobiliară.

Întrucât

prezenta cauză a fost soluționată de instanțele de fond și apel în sensul

admiterii excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților S.E., G.E. și

G.N. și a respingerii acțiunii ca fiind introdusă împotriva unor persoane care

nu au calitate procesuală pasivă, Înalta Curte apreciază că instanțele de fond

și apel, deși au administrat probe, nu au cercetat cauza în fond, ci au tăcut

numai verificări limitate la aspectele legate de această problemă. în această

situație se impune trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, întrucât,

sub acest aspect, aceasta a rezolvat procesul fără cercetarea în fond a

litigiului.

Această soluție

este conformă principiului celor două grade de jurisdicție, urmând a se realiza

astfel o judecată completă de către cele două instanțe.

Față de aceste

considerente, în temeiul articolului 312 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte

va admite recursul declarat de pârâtul S.D. împotriva Deciziei nr. 2 din 11

ianuarie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI- a comercială,

va modifica decizia recurată, va admite apelul aceleiași părți, va desființa

sentința nr. 1725 din 29 ianuarie 2009 a Tribunalului București, secția a VI- a

comercială, și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de pârâtul S.D. împotriva Deciziei nr. 2 din 11 ianuarie 2010

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI- a comercială, modifică

decizia recurată, admite apelul aceleiași părți, desființează sentința nr. 1725

din 29 ianuarie 2009 a Tribunalului București, secția a VI- a comercială, și va

trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi, 24 iunie 2010.