ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2451/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. 36762/3/2008, pe rolul Tribunalului București, reclamanta SC 5.D.A. SRL a chemat în judecată pârâții S.E., G.E., G.N. și S.D., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea acestora la plata sumei de 35.200 euro și T.V.A., suma actualizată la data efectuării plății, reprezentând contravaloare comision ce revenea reclamantei în calitate de comisionar ce a intermediat vânzarea terenurilor conform contractului de intermediere imobiliară, cu cheltuieli de judecată. În motivarea cererii s-a învederat ca reclamanta și pârâtul S.D. în calitate de mandatar al pârâților S.E., G.E.

si G.N., proprietari ai imobilelor terenuri, au încheiat contractul de prestări servicii imobiliare, având ca obiect intermedierea vânzării cumpărării terenurilor deținute de mandanți, contractul fiind încheiat pe o perioada determinată de la 1 iunie 2007 până la 1 august 2007. S-a mai arătat că reclamanta și-a îndeplinit întocmai obligațiile asumate, intermediind vânzarea în condițiile stipulate în contract, între pârâții mandanți prin împuternicitul acestora, pârâtul S.D. și cumpărătorul SC A.T. SRL fiind încheiate contracte de vânzare - cumpărare. Pârâți nu și-au îndeplinit obligația asumată prin contract de a achita contravaloarea prestațiilor constând în comision în sumă de 35.200 euro și T.V.A.

Prin cererea precizatoare, depusă la dosarul cauzei la termenul din 27 noiembrie 2008, reclamanta a precizat valoarea pretențiilor în moneda națională, 130.240 lei și T.V.A. Prin sentința comercială nr. 1725 din 29 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul București, a fost admisa excepția lipsei calității procesuale a pârâtiilor S.E., G.E. si G.N., a fost respinsă acțiunea formulată în contradictoriu cu aceștia ca fiind îndreptată împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă, a fost admisă acțiunea formulată împotriva pârâtului S.D. și a fost obligat pârâtul la plata sumei de 35.200 euro reprezentând contravaloare servicii imobiliare, precum și la plata sumei de 3.857 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că reclamanta a încheiat cu pârâtul S.D. contractul de prestări servicii imobiliare, din cuprinsul contractului nerezultând calitatea de mandatar a pârâtului, astfel ca nu se poate aprecia că, prin contract, vânzătorii s-au obligat în nume propriu. Împotriva acestei sentințe a formulat apel, în termen legal, pârâtul S.D., iar prin Decizia nr. 2 de la 11 ianuarie 2010 Curtea de Apel București, secția a VI- a comercială, a respins ca nefondat apelul, reținând că în cauză, reclamanta a încercat concilierea prealabilă, că de la data convocării, au trecut 30 de zile, fără ca pârâtul să fi dat curs acesteia, rezultând astfel că soluționarea amiabilă a litigiului nu este posibilă.

Potrivit art. 720 1 raportat la art. 105 alin. (2) C. proc. civ., vătămarea nu se prezumă, fiind necesar a se dovedi cauzarea vătămării ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului. Cu privire la cel de al doilea motiv de apel, a reținut Curtea de Apel că între SC 5.D.A. SRL, în calitate de prestator servicii imobiliare și S.D., în calitate de beneficiar al serviciilor imobiliare a intervenit contracul de prestări servicii imobiliare din 1 iunie 2007, având ca obiect intermedierea vânzării - cumpărării a trei terenuri situate în Splaiul Dâmboviței, pentru perioada cuprinsă între 1 iunie 2007 si 1 august 2007, pentru un comision de 35.200 euro, din comision prestatorul obligându-se să achite impozitul pe tranzacție.

Reclamanta și-a îndeplinit întocmai obligațiile asumate, asigurând încheierea contractelor de vânzare - cumpărare în termenul stipulat în contract și în condițiile convenite de părțile contractante, fiind încheiate contractele de vânzare - cumpărare autentificate din 29 iunie 2007, vânzător fiind pârâții G.M., G.N. si S.E., prin mandatar S.D., pentru contravaloarea comisionului in cuantum de 131.109, 44 lei reprezentând contravaloare comision in suma de 35.200 euro, in lei la data emiterii facturii, iar pârâtul S.D. a refuzat nejustificat achitarea contravalorii prestațiilor. Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul S.D., solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârilor atacate și, pe fond, respingerea cererii de chemare în judecată ca inadmisibilă și, în subsidiar, ca nefondată.

Motivele de nelegalitate invocate sunt cele prevăzute de art. 304 pct. 6, 7 și 9 C. proc. civ. În dezvoltarea motivelor de recurs pârâtul a învederat că reclamanta nu a respectat condițiile cu caracter obligatoriu instituite de art. 720 C. proc. civ., că intimații-pârâți au fost beneficiari ai serviciilor imobiliare prestate și că cererea precizatoare nu a reprezentat o micșorare a pretențiilor reclamantei. Înalta Curte, analizând actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Înalta Curte va înlătura susținerile pârâtului S.D. privind încălcarea dispozițiilor art. 720 1 C. proc. civ. întrucât o interpretare în sensul că în prezentul litigiu nu s-ar fi realizat încercarea de conciliere prevăzută de art. 720 1 C. proc.

civ. pentru a se putea promova acțiunea în fața instanțelor judecătorești ar fi extrem de rigidă. Aceasta și în considerarea faptului că prevederile textului menționat privind efectuarea concilierii prealabile în litigiile comerciale evaluabile în bani sunt obligatorii, în schimb termenele, condițiile, locul, mijloacele și modalitățile de manifestare a voinței părților, cât și conținutul concret al înscrisurilor sunt recomandate în respectivul articol, începând cu alin. (2) și nu reprezintă condiții cerute imperativ de lege, astfel că nerespectarea unora dintre acestea nu atrage automat nulitatea concilierii prealabile, ci numai dacă partea dovedește o vătămare, dovadă care în speță nu s-a făcut.

Nu este fondată nici susținerea potrivit căreia instanța de fond a acordat mai mult decât s-a cerut întrucât valoarea în lei a fost stabilită pentru a se determina timbrajul acțiunii și nu a reprezentat o micșorare a pretențiilor. Însă motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. este fondat pentru următoarele considerente: Sub aspectul naturii juridice a raporturilor dintre pârâții S.E., G.E. și G.N. și recurentul S.D. Înalta Curte reține că în speța dedusă judecății este vorba de un contract de mandat special cu reprezentare, situație în care acesta produce efecte nu numai între părți, dar și în privința terțului cu care se încheie actul juridic ce formează obiectul mandatului.

Din analiza procurilor depuse la dosarul cauzei, anterioare încheierii contractelor de vânzare-cumpărare, se observă că pârâtul S.D. a acționat în calitate de mandatar al pârâților S.E., G.E. și G.N., situație cunoscută de reclamantă încă de la data semnării contractului de prestări servicii, așa cum aceasta a recunoscut prin însăși acțiunea introductivă ( fila 2 dosar Tribunal). Mandanții, deși absenți, au fost reprezentați de mandatar și, prin urmare, toate efectele legale active și pasive ale actului încheiat de mandatar cu terțul se resfrâng asupra mandantilor, care devin personal debitori ai terțului, respectiv, în speță, ai reclamantei SC 5.A. SRL. Înalta Curte constată că în cauză nu sunt incidente cauze de nevalabilitate care să permită mandantilor să nu fie obligați prin actul juridic încheiat de mandatar în limitele împuternicirii primite.

Întrucât pârâtul S.D. a contractat în numele și pe contul mandantilor, Înalta Curte apreciază că între acesta și reclamantă nu s-au creat raporturi juridice, față de mandatar actul încheiat în limitele împuternicirii neproducând efecte, pârâtul S.D. nefiind parte în contractul cu prestatoarea serviciilor de intermediere imobiliară. Întrucât prezenta cauză a fost soluționată de instanțele de fond și apel în sensul admiterii excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților S.E., G.E. și G.N. și a respingerii acțiunii ca fiind introdusă împotriva unor persoane care nu au calitate procesuală pasivă, Înalta Curte apreciază că instanțele de fond și apel, deși au administrat probe, nu au cercetat cauza în fond, ci au tăcut numai verificări limitate la aspectele legate de această problemă.

în această situație se impune trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, întrucât, sub acest aspect, aceasta a rezolvat procesul fără cercetarea în fond a litigiului. Această soluție este conformă principiului celor două grade de jurisdicție, urmând a se realiza astfel o judecată completă de către cele două instanțe. Față de aceste considerente, în temeiul articolului 312 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâtul S.D. împotriva Deciziei nr. 2 din 11 ianuarie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI- a comercială, va modifica decizia recurată, va admite apelul aceleiași părți, va desființa sentința nr. 1725 din 29 ianuarie 2009 a Tribunalului București, secția a VI- a comercială, și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâtul S.D. împotriva Deciziei nr. 2 din 11 ianuarie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI- a comercială, modifică decizia recurată, admite apelul aceleiași părți, desființează sentința nr. 1725 din 29 ianuarie 2009 a Tribunalului București, secția a VI- a comercială, și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24 iunie 2010.