ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 559/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 411/ CA din data de 25 noiembrie 2010, Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă, fluvială, de contencios administrativ și fiscal, a respins, ca nefondată acțiunea formulată de către reclamantul P.D. în contradictoriu cu pârâta A.N.O.F.M. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, prin cererea adresată instanței, reclamantul a solicitat să se dispună aplicarea sancțiunilor prevăzute de art. 23 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, respectiv obligarea conducătorului A. N.O.F.M.

la plata unei amenzi în cuantum de 20 % din salariul minim brut pe economie pentru fiecare zi de întârziere pentru neexecutarea dispozițiilor unei sentințe definitive și irevocabile, pronunțată în temeiul Legii nr. 554/2004 și obligarea pârâtei la plata unor despăgubiri constând în dobânda legală aferentă debitelor prevăzute în sentința menționată, calculate de la data nașterii obligației de plată și până la data plății efective, precum și actualizarea sumelor datorate cu indicele de inflație. Curtea a apreciat că dispozițiile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 sunt aplicabile ca mijloc de presiune și sancționare, pentru a se înfrânge rezistența conducătorilor autorităților publice la executarea hotărârii, în vederea executării acesteia, iar sancțiunea nu se mai poate aplica după ce hotărârea a fost deja executată, mijlocul de constrângere exercitându-se eventual pentru a se cere reintegrarea și nu după ce reintegrarea s-a efectuat.

Prima instanță a constatat că, în cauză, după pronunțarea Deciziei nr. 2358 din 06 mai 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, după primirea avizului A.N.F. Publici, prin Ordinul nr. 348/2010 al Președintelui A.N.O.F.M., s-a dispus reintegrarea reclamantului în funcția publică de conducere de director executiv adjunct al D.M.P.M. din cadrul A.N.O.F.M. Constanța și plata către reclamant a sumei egale cu salariile indexate, majorate și recalculate și a celorlalte drepturi bănești de care ar fi beneficiat potrivit legii reclamantul, de la data încetării, în temeiul ordinului anulat nr. 281 din 24 aprilie 2009, a raportului de serviciu și până la reintegrarea efectivă în funcția de director executiv adjunct.

A mai constatat Curtea că plata drepturilor salariale urmează a se efectua în conformitate cu art. II din O.U.G. nr. 45/2010 pentru modificarea art. 1 din O.U.G. nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, apreciind că în cauză sunt incidente și dispozițiile O.U.G. nr. 18/2010 (M. Of. nr. 162/12.03.2010), pentru modificarea și completarea O.U.G. nr. 71/2009, și care în articolul unic prevede că dispozițiile sale sunt aplicabile hotărârilor judecătorești devenite executorii în perioada 01 ianuarie - 31 decembrie 2010 (cum este și decizia civilă nr. 2358 din 06 mai 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție).

Curtea a respins cererea reclamantului privind obligarea pârâtei la plata unor despăgubiri constând în dobândă legală aferentă debitelor prevăzute în sentința civilă nr. 511 IC A/l 9 noiembrie 2009 a Curții de Apel Constanța, calculate de la data nașterii obligației de plată și până la data plății efective, precum și actualizarea sumelor datorate cu indicele de inflație, cu motivarea că prin O.U.G.

nr. 45/2010 s-a mai prevăzut [(art. II alin. (3)] și că sumele prevăzute la alin. (1) din aceeași ordonanță plătite în temeiul acestui act normativ se actualizează cu indicele prețurilor de consum comunicat de Institutul Național de Statistică, legiuitorul, pe lângă modalitatea de executare a plăților prevăzute în titlurile executorii [(dispunând suspendarea de drept a oricărei proceduri de executare silită în cursul termenului prevăzut la alin. (l)] reglementând și cuantumul acestora, despăgubirea fiind prevăzută în art. II alin. (3) - „Sumele se actualizează cu indicele prețurilor de consum”. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul, solicitând modificarea acesteia în sensul admiterii cererii sale, pentru motive încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. Recurentul a argumentat că sumele a căror executare o solicită nu intră sub incidența O.U.G. nr. 71/2009, cu modificările ulterioare, sau a O.U.G. nr. 45/2010 și a domeniului de aplicare a acestora, nereprezentând drepturi salariale ci daune interese compensatorii, că instanța de fond nu s-a pronunțat în ceea ce privește cheltuielile de judecată dispuse prin sentința a cărei executare se discută în cauză, și că intimata ar fi trebuit obligată la plata unor despăgubiri aferente obligației de punere în executare, despăgubiri constând atât în dobânda aferentă sumei datorate, cât și în actualizarea debitului cu indicele de inflație. Examinând cauza în raport de actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează.

Înalta Curte reține că prin sentința civilă nr. 511 IC A/ l 9 noiembrie 2009 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă, fluvială, de contencios administrativ și fiscal, s-a dispus anularea Ordinului nr. 281/2009, reintegrarea reclamantului P.D. în funcția anterior deținută și obligarea pârâtei A.N.O.F.M. la plata către reclamant a unor despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și recalculate și cu celelalte drepturi bănești, precum și obligarea pârâtei A.N.O.F.M. la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată în cuantum de 5.000 lei. Hotărârea astfel pronunțată a rămas irevocabilă prin decizia nr. 2358 din 06 mai 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. 799/1/2010 prin care a fost respins recursul pârâtei A.N.O.F.M.

În conformitate cu art. 24 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004 „(1) Dacă în urma admiterii acțiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un certificat, o adeverință sau orice alt înscris, executarea hotărârii definitive și irevocabile se va face în termenul prevăzut în cuprinsul ei, iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii.

(2) În cazul în care termenul nu este respectat, se va aplica conducătorului autorității publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20 % din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, iar reclamantul are dreptul la despăgubiri pentru întârziere.” Așa cum este menționat și în jurisprudență procedura specială de executare prevăzută de art. 24 se referă numai la executarea dispozitivului hotărârii irevocabile prin care autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operațiuni administrative. Prevederile art. 24 alin. (1) nu se referă la executarea unor obligații precum plata unor despăgubiri, cu atât mai mult cu cât, așa cum rezultă din dispozitivul sentinței invocate, acestea nici nu sunt cuantificate.

În această situație, hotărârile având ca obiect obligarea la plata unor sume, fie cu titlul de despăgubire sau cheltuieli de judecată, cum este cazul în speță, urmează calea dreptului comun în ceea ce privește procedura de executare silită. Pentru aceste condiții, recursul formulat este nefondat sub acest aspect, chiar fără a se reține argumentația instanței de fond în ceea ce privește incidența O.U.G. nr. 71/2009, cu modificările ulterioare, sau a O.U.G. nr. 45/2010, argumentație care a acoperit și problema cheltuielilor de judecată dispuse prin sentința invocată. În altă ordine de idei, despăgubirile prevăzute de art. 24 alin. (2) nu au doar scopul reparării prejudiciului suferit prin întârziere, ci sunt concepute ca un mijloc de constrângere pentru obținerea executării hotărârii.

Or, în speță obligația ce putea face obiectul examinării prin prisma dispozițiilor art. 24 alin. (2), și anume acea de reintegrare a reclamantului - recurent în postul deținut, a fost executată prin Ordinul nr. 348/2010 al Președintelui A.N.O.F.M., condiții în care nu se mai justifica amendarea conducătorului instituției publice. Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge prezentul recurs ca nefondat.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul formulat de P.D. împotriva deciziei civile nr. 411/ CA din data de 25 noiembrie 2010 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă, fluvială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 februarie 2011.