ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 559/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 411/ CA din

data de 25 noiembrie 2010, Curtea de Apel Constanța, secția comercială,

maritimă, fluvială, de contencios administrativ și fiscal, a respins, ca

nefondată acțiunea formulată de către reclamantul P.D. în contradictoriu cu

pârâta A.N.O.F.M.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a reținut că, prin cererea adresată instanței, reclamantul a solicitat să

se dispună aplicarea sancțiunilor prevăzute de

art. 23 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, respectiv obligarea

conducătorului A.

N.O.F.M. la plata unei amenzi în cuantum de 20 % din

salariul minim brut pe economie pentru fiecare zi de întârziere pentru neexecutarea

dispozițiilor unei sentințe definitive și irevocabile, pronunțată în

temeiul Legii nr. 554/2004 și obligarea pârâtei

la plata unor despăgubiri constând în

dobânda legală aferentă debitelor

prevăzute în sentința menționată, calculate de la

data nașterii obligației de plată și până la data plății efective,

precum și actualizarea

sumelor datorate cu indicele de inflație.

Curtea a apreciat că dispozițiile art.

24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 sunt aplicabile ca mijloc de presiune și

sancționare, pentru a se înfrânge rezistența conducătorilor autorităților

publice la executarea hotărârii, în vederea executării acesteia, iar sancțiunea

nu se mai poate aplica după ce hotărârea a fost deja executată, mijlocul de

constrângere exercitându-se eventual pentru a se cere reintegrarea și nu după

ce reintegrarea s-a efectuat.

Prima instanță a constatat că, în

cauză, după pronunțarea Deciziei nr. 2358 din 06 mai 2010 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, după primirea avizului A.N.F. Publici, prin Ordinul nr. 348/2010

al Președintelui A.N.O.F.M., s-a dispus reintegrarea reclamantului în funcția

publică de conducere de director executiv adjunct al D.M.P.M. din cadrul A.N.O.F.M.

Constanța și plata către reclamant a sumei egale cu salariile indexate,

majorate și recalculate și a celorlalte drepturi bănești de care ar fi

beneficiat potrivit legii reclamantul, de la data încetării, în temeiul

ordinului anulat nr. 281 din 24 aprilie 2009, a raportului de serviciu și până

la reintegrarea efectivă în funcția de director executiv adjunct.

A mai constatat Curtea că plata

drepturilor salariale urmează a se efectua în conformitate cu art. II din

O.U.G. nr. 45/2010 pentru modificarea art. 1 din O.U.G. nr. 71/2009 privind

plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de

drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, apreciind că în cauză

sunt incidente și dispozițiile O.U.G. nr. 18/2010 (M. Of. nr. 162/12.03.2010),

pentru modificarea și completarea O.U.G. nr. 71/2009, și care în articolul unic

prevede că dispozițiile sale sunt aplicabile

hotărârilor

judecătorești devenite executorii în perioada 01 ianuarie - 31 decembrie

2010

(cum este și decizia civilă nr. 2358 din 06 mai 2010 a Înaltei Curți de Casație

și Justiție).

Curtea a respins cererea reclamantului

privind obligarea pârâtei la plata unor despăgubiri constând în dobândă legală

aferentă debitelor prevăzute în sentința civilă nr. 511 IC A/l 9 noiembrie 2009

a Curții de Apel Constanța, calculate de la data nașterii obligației de plată

și până la data plății efective, precum și actualizarea sumelor datorate cu

indicele de inflație, cu motivarea că prin O.U.G. nr. 45/2010 s-a mai prevăzut [(art.

II alin. (3)] și că sumele prevăzute la alin. (1) din aceeași ordonanță plătite

în temeiul acestui act normativ se actualizează cu indicele prețurilor de

consum comunicat de Institutul Național de Statistică, legiuitorul, pe lângă

modalitatea de executare a plăților prevăzute în titlurile executorii [(dispunând

suspendarea de drept a oricărei proceduri de executare silită în cursul

termenului prevăzut la alin. (l)] reglementând și cuantumul acestora,

despăgubirea fiind prevăzută în art. II alin. (3) - „Sumele se actualizează cu

indicele prețurilor de consum”.

Împotriva acestei sentințe a declarat

recurs reclamantul, solicitând modificarea acesteia în sensul admiterii cererii

sale, pentru motive încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Recurentul a argumentat că sumele a

căror executare o solicită nu intră sub incidența O.U.G. nr. 71/2009, cu

modificările ulterioare, sau a O.U.G. nr. 45/2010 și a domeniului de aplicare a

acestora, nereprezentând drepturi salariale ci daune interese compensatorii, că

instanța de fond nu s-a pronunțat în ceea ce privește cheltuielile de judecată

dispuse prin sentința a cărei executare se discută în cauză, și că intimata ar

fi trebuit obligată la plata unor despăgubiri aferente obligației de punere în

executare, despăgubiri constând atât în dobânda aferentă sumei datorate, cât și

în actualizarea debitului cu indicele de inflație.

Examinând cauza în raport de actele și

lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru

considerentele ce urmează.

Înalta Curte reține că prin sentința

civilă nr. 511 IC A/ l 9 noiembrie 2009 a Curții de Apel Constanța, secția

comercială, maritimă, fluvială, de contencios administrativ și fiscal, s-a

dispus anularea Ordinului nr. 281/2009, reintegrarea reclamantului P.D. în

funcția anterior deținută și obligarea pârâtei A.N.O.F.M. la plata către

reclamant a unor despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și

recalculate și cu celelalte drepturi bănești, precum și obligarea pârâtei

A.N.O.F.M. la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată în cuantum de

5.000 lei.

Hotărârea astfel pronunțată a rămas

irevocabilă prin decizia nr. 2358 din 06 mai 2010 pronunțată de Înalta Curte de

Casație și Justiție în dosarul nr. 799/1/2010 prin care a fost respins recursul

pârâtei A.N.O.F.M.

În conformitate cu art. 24 alin. (1)

și (2) din Legea nr. 554/2004 „(1) Dacă în urma admiterii acțiunii autoritatea

publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul

administrativ, să elibereze un certificat, o adeverință sau orice alt înscris,

executarea hotărârii definitive și irevocabile se va face în termenul prevăzut

în cuprinsul ei, iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de

la data rămânerii irevocabile a hotărârii. (2) În cazul în care termenul nu

este respectat, se va aplica conducătorului autorității publice sau, după caz,

persoanei obligate o amendă de 20 % din salariul minim brut pe economie pe zi

de întârziere, iar reclamantul are dreptul la despăgubiri pentru întârziere.”

Așa cum este menționat și în

jurisprudență procedura specială de executare prevăzută de art. 24 se referă

numai la executarea dispozitivului hotărârii irevocabile prin care autoritatea

publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul

administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operațiuni

administrative.

Prevederile art. 24 alin. (1) nu se

referă la executarea unor obligații precum plata unor despăgubiri, cu atât mai

mult cu cât, așa cum rezultă din dispozitivul sentinței invocate, acestea nici

nu sunt cuantificate.

În această situație, hotărârile având

ca obiect obligarea la plata unor sume, fie cu titlul de despăgubire sau

cheltuieli de judecată, cum este cazul în speță, urmează calea dreptului comun

în ceea ce privește procedura de executare silită.

Pentru aceste condiții, recursul

formulat este nefondat sub acest aspect, chiar fără a se reține argumentația

instanței de fond în ceea ce privește incidența O.U.G.

nr. 71/2009, cu modificările ulterioare, sau a O.U.G. nr. 45/2010,

argumentație care a

acoperit și problema cheltuielilor de judecată

dispuse prin sentința invocată.

În altă ordine de idei, despăgubirile

prevăzute de art. 24 alin. (2) nu au doar scopul reparării prejudiciului

suferit prin întârziere, ci sunt concepute ca un mijloc de constrângere pentru

obținerea executării hotărârii. Or, în speță obligația ce putea face obiectul

examinării prin prisma dispozițiilor art. 24 alin. (2), și anume acea de

reintegrare a reclamantului - recurent în postul deținut, a fost executată prin

Ordinul nr. 348/2010 al Președintelui A.N.O.F.M., condiții în care nu se mai

justifica amendarea conducătorului instituției publice.

Pentru aceste considerente, în temeiul

dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge

prezentul recurs ca nefondat.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul formulat de P.D. împotriva deciziei civile nr.

411/ CA din data de 25 noiembrie 2010

a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă, fluvială, de

contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

1 februarie 2011.