ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5748/2011

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la data de 5 mai 2009, reclamanta SC F.M. SA a chemat în judecată A.N.A.F. solicitând anularea deciziei nr. 360 din 31 octombrie 2008 și parțial a deciziei de impunere nr. 322 din 4 august 2008 întocmită în baza raportului de inspecție fiscală nr. 4 august 2008, prin diminuarea obligației stabilite suplimentar la fondul „taxă asupra activităților dăunătoare sănătății”, de la 636.816 RON la 562.064,67 RON. În motivarea cererii, reclamanta a învederat că organul fiscal nu a ținut cont și de plățile efectuate în valoare de 74.751,33 RON.

Prin cererea depusă la 1 iulie 2010, reclamanta și-a precizat acțiunea solicitând desființarea în totalitate a celor două acte administrative și exonerarea sa de plata taxei de 636.816 RON și a majorărilor de întârziere aferente în sumă de 733.141 RON, cu motivarea că taxa asupra activităților dăunătoare sănătății nu este datorată, fiind inclusă în accize. Prin sentința civilă nr. 232 din 1 iulie 2010 Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea și a dispus anularea ca nelegală a deciziei din 31 octombrie 2008 a A.N.A.F. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că, potrivit raportului de expertiză contabilă efectuat în cauză, reclamanta nu avea obligația de a constitui și vira taxa asupra activității dăunătoare sănătății, aceasta fiind inclusă în accize, astfel încât societatea nu este ținută a plăti debitul principal și accesoriile calculate de organul fiscal.

Aceeași instanță a pronunțat în cauză și sentința civilă nr. 374 din 4 noiembrie 2010 prin care a respins ca nefondată cererea reclamantei de completare a dispozitivului sentinței civile nr. 232 din 1 iulie 2010, cu motivarea că prin acțiune s-a formulat o singură solicitare, respectiv anularea deciziei din 31 octombrie 2008 și că de altfel, decizia de impunere din 4 august 2008 nu mai poate fi pusă în executare silită, din moment ce s-a dispus anularea deciziei emise în soluționarea contestației. Împotriva sentinței nr. 232 din 1 iulie 2010 a declarat recurs pârâta A.N.A.F., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și invocând aplicarea greșită a legii. Astfel, pârâta a arătat că societatea datorează taxa stabilită ca debit, potrivit art. 3 1 alin. (1) lit. b) din O.G.

nr. 22/1992 privind finanțarea ocrotirii sănătății, modificată și completată prin Legea nr. 467/2002 text în baza căruia taxa asupra activității dăunătoare sănătății se suportă de către persoanele juridice care realizează venituri din producția de produse din tutun, de țigări și de băuturi alcoolice, în cotă de 2% din veniturile obținute după deducerea accizelor și a taxei pe valoarea adăugată. Pârâta a învederat astfel că, în perioada supusă reverificării, 1 august 2002-21 decembrie 2005, reclamanta a obținut venituri din producția de băuturi alcoolice, vinuri liniștite, datorând taxa stabilită cu ocazia controlului, cu majorările de întârziere aferente. În cauză a declarat recurs și reclamanta SC F.M.

SA, criticând sentința civilă nr. 374 din 4 noiembrie 2010, în sensul că instanța a omis să se pronunțe asupra cererii de anulare a deciziei de impunere din 4 august 2008, petit separat în acțiune, precum și a cheltuielilor de judecată în sumă de 1.514 RON, reprezentând taxa de timbru și onorariul de expertiză. Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de motivele invocate și de prevederile art. 304 și art. 304 1 din C. proc. civ., Curtea va constat că ambele recursuri sunt fondate, urmând a fi admise și a se dispune casarea celor două hotărâri și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță. O.G. nr. 22/1992 privind finanțarea ocrotirii sănătății a fost în vigoare până la 1 mai 2006 când a fost abrogată prin Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății.

Plata de către persoanele juridice a taxei asupra activităților dăunătoare sănătății a fost introdusă prin Legea nr. 467/2002 pentru modificarea și completarea O.G. nr. 22/1992, lege publicată în M. Of. nr. 524/18.07.2002. Prin același act normativ, Legea nr. 467/2002, s-a introdus art. 3 1 care prevede la lit. b) că taxa susmenționată se suportă de către persoanele juridice care realizează venituri din producția de produse din tutun, de țigări și de băuturi alcoolice, în cotă de 2% din veniturile obținute după deducerea accizei și a TVA. La litera c a textului art. 3 1 se menționează că prevederile de la lit. b) nu se aplică persoanelor juridice care realizează venituri din vânzările produselor din bere.

Prin O.U.G. nr. 57/2003 pentru modificarea și completarea O.U.G. nr. 158/2001 privind regimul accizelor, precum și a unor alte acte normative, intrată în vigoare la 1 iulie 2003, după alin. (1) al art. 3 1 din O.G. nr. 22/1992, cu modificările și completările ulterioare, s-a introdus un nou alineat, alin. (2) cu următorul cuprins: „Persoanele juridice care produc vinuri precum și persoanele juridice care produc produse din tutun și țigarete nu datorează taxa prevăzută la alin. (1) lit. b), aceasta fiind inclusă în accize”. Din succesiunea modificărilor legislative susmenționate rezultă așadar că reclamanta datorează taxa asupra activităților dăunătoare sănătății doar pentru perioada 1 august 2002-1 iulie 2003, pentru restul intervalului de timp supus reverificării fiscale 1 iulie 2003–21 decembrie 2005, societatea fiind exceptată de la plata taxei.

În anexa nr. 23 a raportului de inspecție fiscală sunt prevăzute pentru fiecare lună și an controlate din punctul de vedere al taxei asupra activităților dăunătoare sănătății, veniturile obținute de societate, valoarea obligației de plată și suma achitată de societate, nerezultând însă, în raport de data scadenței, care ar fi accesoriile aferente debitului. Întrucât nici raportul de expertiză contabilă nu stabilește diferențiat taxa în discuție, concluzionând doar că nu este datorată, fiind inclusă în accize, se constată necesitatea suplimentării probelor pentru calcularea taxei și a accesoriilor pe perioada 1 august 2002–1 iulie 2003, pentru care reclamanta avea obligația de plată. Totodată, urmează a se verifica și apărarea reclamantei în sensul că majorările de întârziere pentru același interval de timp nu ar fi datorate, întrucât societatea este în procedură de reorganizare judiciară, iar accesoriile nu s-ar mai calcula pentru creanțele înscrise la masa credală.

Curtea reține că sunt întemeiate și criticile formulate de reclamantă împotriva sentinței nr. 374 din 4 noiembrie 2010, instanța de fond, deși sesizată cu judecarea petitului privind anularea deciziei de impunere din 4 august 2008 nepronunțându-se asupra acestei cereri. Totodată, instanța a omis a se pronunța și asupra cheltuielilor de judecată solicitate de reclamantă, constând în taxa de timbru și onorariul de expertiză. În raport de cele expuse mai sus, Curtea va admite cele două recursuri, va casa sentințele atacate și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de A.N.A.F., Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor împotriva sentinței civile nr. 232 din 1 iulie 2010 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, de contencios administrativ și fiscal. Admite recursul declarat de SC F.M. SA împotriva sentinței civile nr. 374/CA din 4 noiembrie 2010 a aceleiași instanțe, în aceeași cauză. Casează hotărârile atacate și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 29 noiembrie 2011.