ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5748/2011

Asupra recursurilor de

față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la data de 5 mai 2009,

reclamanta SC F.M. SA a chemat în judecată A.N.A.F. solicitând anularea deciziei

nr. 360 din 31 octombrie 2008 și parțial a deciziei de impunere nr. 322 din 4 august

2008 întocmită în baza raportului de inspecție fiscală nr. 4 august 2008, prin diminuarea

obligației stabilite suplimentar la fondul „taxă asupra activităților dăunătoare

sănătății”, de la 636.816 RON la 562.064,67 RON.

În motivarea cererii,

reclamanta a învederat că organul fiscal nu a ținut cont și de plățile efectuate

în valoare de 74.751,33 RON.

Prin cererea depusă la

1 iulie 2010, reclamanta și-a precizat acțiunea solicitând desființarea în totalitate

a celor două acte administrative și exonerarea sa de plata taxei de 636.816 RON

și a majorărilor de întârziere aferente în sumă de 733.141 RON, cu motivarea că

taxa asupra activităților dăunătoare sănătății nu este datorată, fiind inclusă în

accize.

Prin sentința civilă

nr. 232 din 1 iulie 2010 Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și

fluvială, contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea și a dispus anularea

ca nelegală a deciziei din 31 octombrie 2008 a A.N.A.F.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța a reținut că, potrivit raportului de expertiză contabilă efectuat

în cauză, reclamanta nu avea obligația de a constitui și vira taxa asupra activității

dăunătoare sănătății, aceasta fiind inclusă în accize, astfel încât societatea nu

este ținută a plăti debitul principal și accesoriile calculate de organul fiscal.

Aceeași instanță a pronunțat

în cauză și sentința civilă nr. 374 din 4 noiembrie 2010 prin care a respins ca

nefondată cererea reclamantei de completare a dispozitivului sentinței civile

nr. 232 din 1 iulie 2010, cu motivarea că prin acțiune s-a formulat o singură solicitare,

respectiv anularea deciziei din 31 octombrie 2008 și că de altfel, decizia de impunere

din 4 august 2008 nu mai poate fi pusă în executare silită, din moment ce s-a dispus

anularea deciziei emise în soluționarea contestației.

Împotriva sentinței

nr. 232 din 1 iulie 2010 a declarat recurs pârâta A.N.A.F., criticând-o pentru nelegalitate

și netemeinicie și invocând aplicarea greșită a legii.

Astfel, pârâta a arătat

că societatea datorează taxa stabilită ca debit, potrivit art. 3

1

alin. (1) lit. b) din O.G. nr. 22/1992 privind finanțarea ocrotirii sănătății, modificată

și completată prin Legea nr. 467/2002 text în baza căruia taxa asupra activității

dăunătoare sănătății se suportă de către persoanele juridice care realizează venituri

din producția de produse din tutun, de țigări și de băuturi alcoolice, în cotă de

2% din veniturile obținute după deducerea accizelor și a taxei pe valoarea adăugată.

Pârâta a învederat astfel

că, în perioada supusă reverificării, 1 august 2002-21 decembrie 2005, reclamanta

a obținut venituri din producția de băuturi alcoolice, vinuri liniștite, datorând

taxa stabilită cu ocazia controlului, cu majorările de întârziere aferente.

În cauză a declarat recurs

și reclamanta SC F.M. SA, criticând sentința civilă nr. 374 din 4 noiembrie 2010,

în sensul că instanța a omis să se pronunțe asupra cererii de anulare a deciziei

de impunere din 4 august 2008, petit separat în acțiune, precum și a cheltuielilor

de judecată în sumă de 1.514 RON, reprezentând taxa de timbru și onorariul de expertiză.

Analizând actele și lucrările

dosarului, în raport de motivele invocate și de prevederile art. 304 și art. 304

1

din C. proc. civ., Curtea va constat că ambele recursuri sunt fondate, urmând a

fi admise și a se dispune casarea celor două hotărâri și trimiterea cauzei spre

rejudecare la aceeași instanță.

O.G. nr. 22/1992 privind

finanțarea ocrotirii sănătății a fost în vigoare până la 1 mai 2006 când a fost

abrogată prin Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății.

Plata de către persoanele

juridice a taxei asupra activităților dăunătoare sănătății a fost introdusă prin

Legea nr. 467/2002 pentru modificarea și completarea O.G. nr. 22/1992, lege publicată

în M. Of. nr. 524/18.07.2002.

Prin același act normativ,

Legea nr. 467/2002, s-a introdus art. 3

1

care prevede la lit. b) că taxa

susmenționată se suportă de către persoanele juridice care realizează venituri din

producția de produse din tutun, de țigări și de băuturi alcoolice, în cotă de 2%

din veniturile obținute după deducerea accizei și a TVA.

La litera c a textului

art. 3

1

se menționează că prevederile de la lit. b) nu se aplică persoanelor

juridice care realizează venituri din vânzările produselor din bere.

Prin O.U.G. nr. 57/2003

pentru modificarea și completarea O.U.G. nr. 158/2001 privind regimul accizelor,

precum și a unor alte acte normative, intrată în vigoare la 1 iulie 2003, după

alin. (1) al art. 3

1

din O.G. nr. 22/1992, cu modificările și completările

ulterioare, s-a introdus un nou alineat, alin. (2) cu următorul cuprins:

„Persoanele juridice care

produc vinuri precum și persoanele juridice care produc produse din tutun și țigarete

nu datorează taxa prevăzută la alin. (1) lit. b), aceasta fiind inclusă în accize”.

Din succesiunea modificărilor

legislative susmenționate rezultă așadar că reclamanta datorează taxa asupra activităților

dăunătoare sănătății doar pentru perioada 1 august 2002-1 iulie 2003, pentru restul

intervalului de timp supus reverificării fiscale 1 iulie 2003–21 decembrie 2005,

societatea fiind exceptată de la plata taxei.

În anexa nr. 23 a raportului

de inspecție fiscală sunt prevăzute pentru fiecare lună și an controlate din punctul

de vedere al taxei asupra activităților dăunătoare sănătății, veniturile obținute

de societate, valoarea obligației de plată și suma achitată de societate, nerezultând

însă, în raport de data scadenței, care ar fi accesoriile aferente debitului.

Întrucât nici raportul

de expertiză contabilă nu stabilește diferențiat taxa în discuție, concluzionând

doar că nu este datorată, fiind inclusă în accize, se constată necesitatea suplimentării

probelor pentru calcularea taxei și a accesoriilor pe perioada 1 august 2002–1 iulie

2003, pentru care reclamanta avea obligația de plată.

Totodată, urmează a se

verifica și apărarea reclamantei în sensul că majorările de întârziere pentru același

interval de timp nu ar fi datorate, întrucât societatea este în procedură de reorganizare

judiciară, iar accesoriile nu s-ar mai calcula pentru creanțele înscrise la masa

credală.

Curtea reține că sunt

întemeiate și criticile formulate de reclamantă împotriva sentinței nr. 374 din

4 noiembrie 2010, instanța de fond, deși sesizată cu judecarea petitului privind

anularea deciziei de impunere din 4 august 2008 nepronunțându-se asupra acestei

cereri.

Totodată, instanța a omis

a se pronunța și asupra cheltuielilor de judecată solicitate de reclamantă, constând

în taxa de timbru și onorariul de expertiză.

În raport de cele expuse

mai sus, Curtea va admite cele două recursuri, va casa sentințele atacate și va

trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de A.N.A.F., Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor împotriva sentinței

civile nr. 232 din 1 iulie 2010 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă

și fluvială, de contencios administrativ și fiscal.

Admite recursul declarat

de SC F.M. SA împotriva sentinței civile nr. 374/CA din 4 noiembrie 2010 a aceleiași

instanțe, în aceeași cauză.

Casează hotărârile atacate și trimite cauza spre

rejudecare la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 29 noiembrie

2011.