ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3042/2014

Decizia nr. 3042/2014

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 521/CA din 14 noiembrie 2012, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta SC A. SA, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, a anulat în parte decizia nr. 360 din 31 octombrie 2008 emisă de A.N.A.F. - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor și decizia de impunere nr. 322 din 04 august 2008 emisă de Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili - Activitatea de Inspecție Fiscală, în ceea ce privește taxa asupra activităților dăunătoare sănătății și obligațiile fiscale aferente acestei taxe, pentru suma de 613.859 RON reprezentând taxă și pentru suma de 691.983 RON reprezentând accesorii, a menținut actele contestate pentru celelalte sume, a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1.000 RON reprezentând cheltuieli de judecată, a admis cererea de majorare a onorariului de expert formulată de d-na B. și a obligat reclamanta să achite diferența de onorariu de 915 RON.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut situația de fapt potrivit căreia, prin decizia de impunere nr. 322 din 04 august 2008 emisă de Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili - Activitatea de Inspecție Fiscală, s-au stabilit în sarcina reclamantei diferențe suplimentare de plată în sumă de 636.816 RON, aferente taxei asupra activităților dăunătoare sănătății în temeiul art. 3

1

alin. (1) lit. b) din Legea nr. 467/2002 pentru modificarea și completarea O.G. nr. 22/1992 privind finanțarea ocrotirii sănătății, precum și majorări de întârziere aferente de 733.141 RON.

Împotriva acestei decizii de impunere, SC A. SA a formulat contestație prin care a criticat faptul că la stabilirea obligației suplimentare la fondul „Taxa asupra activităților dăunătoare sănătății” în sumă de 636.816 RON nu s-a ținut cont și de plățile efectuate în valoare de 74.751 RON, contestație respinsă de Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor prin decizia nr. 360 din 31 octombrie 2008.

Având în vedere sumele contestate atât în procedura administrativ-fiscală prealabilă, cât și în fața instanței de judecată, precum și dispozițiile instanței de control judiciar, obligatorii în temeiul art. 315 alin. (1) C. proc. civ., Curtea a constatat că este învestită cu o contestație împotriva obligațiilor fiscale suplimentare de plată stabilite cu titlu de taxă asupra activităților dăunătoare sănătății și a majorărilor de întârziere aferente acestei taxe.

Curtea a apreciat ca fiind inadmisibilă cererea reclamantei prin care solicită extinderea cercetării legalității actelor administrativ fiscale contestate și cu privire la majorările de întârziere în valoare de 274.505 RON pentru TVA lunar și în valoare de 202.505 RON pentru vărsămintele de la persoane juridice pentru persoanele cu handicap neîncadrate.

Întrucât aceste sume nu au făcut obiectul contestației adresate organului fiscal și nici obiectul acțiunii în fața instanței de contencios administrativ, ele nu au fost analizate nici de prima instanță și nici de instanța de recurs, care a statuat obligația de a se verifica și apărarea reclamantei în sensul că nu ar fi datorate majorările de întârziere pentru intervalul de timp pentru care se datorează taxa asupra activităților dăunătoare pentru sănătate, iar nu toate majorările de întârziere stabilite prin decizia de impunere.

Prin urmare, instanța supremă a trasat limitele rejudecării în sensul că aceasta vizează stabilirea taxei și a accesoriilor aferente pe perioada 01 august 2002-01 iulie 2003, pentru care s-a constatat necesitatea suplimentării materialului probator.

Din concluziile suplimentului la raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză rezultă că reclamanta datorează pentru perioada indicată taxa asupra activităților dăunătoare sănătății în procent de 2% din vânzări în cuantum de 114.147,53 RON din care a fost achitată suma de 91.217,67 RON, rămânând o diferență de achitat de 22.956,86 RON.

Pentru sumele datorate și neachitate de reclamantă expertul a calculat accesorii rămase de plată la suma menționată în sumă de 41.158,35 RON.

În ceea ce privește accesoriile, Curtea a constatat că, prin încheierea din 01 aprilie 2002 pronunțată în Dosarul nr. x/COM/2002 al Tribunalului Constanța s-a dispus, la cererea debitoarei, deschiderea procedurii reorganizării judiciare și a falimentului față de SC A. SA Medgidia, planul de reorganizare fiind confirmat prin sentința nr. 5637 din 09 septembrie 2002.

În raport de dispozițiile art. 60 alin. (7) din Legea nr. 64/1995, modificată prin O.G. nr. 38/2002 și ale art. 41 alin. (3) din Legea nr. 85/2006, Curtea a constatat că pentru sumele datorate cu titlu de taxă asupra activităților dăunătoare sănătății în perioada 01 august 2002-01 iulie 2003 reclamanta datorează accesoriile prevăzute de legea specială, în cuantum de 41.158,35 RON.

Pentru considerentele expuse, apreciind că motivele invocate de reclamantă sunt întemeiate în parte, a fost admisă

în parte acțiunea, în temeiul art. 18 din Legea nr. 554/2004 și anulată în parte decizia nr. 360 din 31 octombrie 2008 emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor și decizia de impunere nr. 322 din 04 august 2008 emisă de Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili - Activitatea de Inspecție Fiscală din cadrul A.N.A.F., doar în ceea ce privește taxa asupra activităților dăunătoare sănătății și obligațiile fiscale aferente acestei taxe, pentru suma de 613.859 RON reprezentând taxă și pentru suma de 691.983 RON reprezentând accesorii, urmând ca reclamanta să rămână obligată pentru suma de 22.956,86 RON - taxă și 41.158,35 RON - accesorii.

S-au menținut actele contestate pentru celelalte sume și, în temeiul art. 274 și 276 C. proc. civ., având în vedere admiterea parțială a pretențiilor reclamantei, a fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1.000 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

În baza art. 213 alin. (2) C. proc. civ., instanța a admis cererea de majorare a onorariului de expert formulată de d-na B. și a obligat reclamanta să achite diferența de onorariu de 915 RON.

Împotriva sentinței civile nr. 521/CA din 14 noiembrie 2012 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, în temeiul art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

Astfel, prin criticile formulate în susținerea căii de atac promovate recurenta-pârâtă a susținut, că instanța de fond, în mod greșit a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta SC A. SRL, considerând faptul că aceasta nu este ținută a plăti debitul, majorările și penalitățile de întârziere indicate în decizia nr. 360 din 21 octombrie 2008, în condițiile în care:

Prin decizia nr. 360 din 31 octombrie 2008 emisă de A.N.A.F. - D.G.S.C., organul de soluționare a contestațiilor a stabilit faptul că în mod legal organele de inspecție fiscală au stabilit o diferență suplimentară în sumă de 636.816 RON aferentă perioadei 01 august 2002-31 decembrie 2005, întrucât în urma analizei obligației de plată s-a constatat că aceasta este în cuantum de 669.454 RON rezultată ca diferență între obligația stabilită de 744.21 RON și suma de 74.751 RON achitată de reclamantă.

Organele de inspecție fiscală au constatat că, în perioada supusă verificării, respectiv 01 august 2002-21 decembrie 2005, reclamanta a obținut venituri din producția de băuturi alcoolice (vinuri liniștite) pentru care avea obligația să achite taxa asupra activităților dăunătoare sănătății, în sumă de 744.210 RON.

Deoarece reclamanta în perioada verificată a obținut venituri din producția de băuturi alcoolice, îi sunt aplicabile prevederile art. 1 și art. 3

1

alin. (1) lit. b) din O.G. nr. 22/1992, modificată și completată prin Legea nr. 467/2002.

Având în vedere respectivele prevederi legale, reclamanta avea obligația să constituie contribuția privind taxa asupra activităților dăunătoare sănătății în cotă de 2% din veniturile obținute din producția de băuturi alcoolice după deducerea accizelor și a taxei pe valoare adăugată.

Cu ocazia inspecției fiscale, s-a constatat că societatea a realizat venituri impozabile în sumă de 37.210.509 RON, pentru care trebuia să declare o taxă asupra activităților dăunătoare sănătății în sumă de 744.210 RON și să o achite integral bugetului general consolidat al statului.

Având în vedere că reclamanta a declarat numai suma de 107.394 RON ca și taxă asupra activităților dăunătoare sănătății, din care a achitat suma de 74.751 RON, în mod temeinic și legal organele fiscale au stabilit, prin decizia de impunere nr. 322/2008, o diferență suplimentară în sumă de 636.816 RON, aferentă perioadei 01 august 2002-31 decembrie 2005.

Mai arată recurenta că hotărârea instanței de fond se bazează exclusiv pe constatările raportului de expertiză fiscală efectuat în cauză, fără a se ține cont de obiecțiunile formulate de autoritatea recurentă.

În cauză, intimata-reclamantă SC A. SA a formulat întâmpinare, în condițiile art. 326 alin. (2) C. proc. civ., prin care a solicitat respingerea recursului formulat de Agenția Națională de Administrare Fiscală, ca nefondat, și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii instanței de fond, susținând în acest sens că instanța de fond a făcut o corectă interpretare și aplicare a legii la situația de fapt rezultată din probatoriul administrat în cauză.

În acest sens, intimata-reclamantă arată că organele de inspecție fiscală au impus, în sarcina sa, pe nedrept, cu nesocotirea dispozițiilor art. 3

1

alin. (2) din O.G. nr. 22/1992, introdus prin O.U.G. nr. 57/2003, plata taxei asupra activităților dăunătoare sănătății pentru perioada 01 iulie 2003-31 decembrie 2005 și majorări de întârziere aferente, în condițiile în care respectiva obligație de plată a existat numai pentru perioada 01 august 2002-01 iulie 2003, așa cum a constatat și precizat Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 5748 din 29 noiembrie 2011, pronunțată în primul ciclu procesual al cauzei.

Așadar, se susține că instanța de fond a constatat că prin actele emise organele fiscale au stabilit ilegal în sarcina societății intimate, să plătească, fără a datora taxa asupra activității dăunătoare sănătății în valoare de 636.816 RON și majorări de întârziere în valoare de 733.141 RON în condițiile în care această taxă era inclusă în accize, potrivit O.G. nr. 22/1992, fapt confirmat și de Înalta Curte de Casație și Justiție care prin decizia nr. 5748/2011 a stabilit că societatea datorează taxa asupra activității dăunătoare sănătății doar pentru perioada 01 august 2002-01 iulie 2003, pentru restul intervalului de timp supus verificării fiscale, anume 01 iulie 2003-21 decembrie 2005, societatea fiind exceptată de plata taxei.

Mai susține intimata-reclamantă că în contextul prezentat, a normelor legale și a actelor doveditoare aflate în dosar, respectând limitele rejudecării trasate de instanța supremă prin decizia nr. 5748/2011 prima instanță s-a pronunțat legal și temeinic în sensul anulării în parte a actelor administrativ fiscale contestate.

Înalta Curte, examinând sentința atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse și raportat la prevederile legale incidente în cauză, constată că nu subzistă în litigiu motivele de nelegalitate invocate, soluția de admitere în parte a acțiunii, pronunțată de instanța de fond - în limitele rejudecării stabilite prin decizia nr.

5748 din 29 noiembrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal -

fiind dată cu interpretarea și aplicarea corectă a legii.

Sub un prim aspect, Înalta Curte constată că recurenta-pârâtă prin cererea de recurs a criticat hotărârea instanței de fond, în principal, sub aspectul aprecierii probatorului administrat în cauză, în concret însușirea integrală a concluziilor suplimentului la raportul de expertiză contabilă judiciară efectuat în cauză și neprimirea obiecțiunilor formulate, și în mod formal soluția pronunțată pe fondul raportului juridic dedus judecății, prin reluarea argumentelor expuse prin conținutul actelor administrativ fiscale contestate, prin întâmpinarea și cererea de recurs depuse în primul ciclu procesual al cauzei, fără a ține cont de limitele judecății stabilite prin decizia nr. 5748 din 29 noiembrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin care în urma casării hotărârii recurate s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, și de precizările formulate de societatea intimată în debutul celui de-al doilea ciclu procesual, la data de 31 ianuarie 2012.

În acest context, Înalta Curte reține că nu pot fi primite criticile referitoare la modul de interpretare a probatorului administrat în cauză, atâta timp cât prin obiecțiunile formulate cu privire la răspunsul formulat de expert la obiectivele nr. 1-2 recurenta-pârâtă a criticat cuantumul obligațiile fiscale principale și accesorii stabilite în sarcina societății intimate, cu titlu de taxă asupra activităților dăunătoare sănătății, prin prisma perioadei de calcul (01 august 2002-31 decembrie 2005, așa cum este reținută de organele de inspecție fiscală) și nu a modului de calcul al acestora, fără a ține, astfel, cont de faptul că prin decizia nr. 5748 din 29 noiembrie 2011, pronunțată în primul ciclu procesual, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, a stabilit în mod irevocabil că reclamanta datorează taxa asupra activităților dăunătoare sănătății doar pentru perioada 01 august 2002-01 iulie 2003, pentru restul intervalului de timp supus reverificării fiscale (01 iulie 2003-21 decembrie 2005) societatea fiind exceptată de la plata taxei.

În ceea ce privește obiecțiunile formulate cu privire la concluziile expuse de expertul desemnat în cauză, la obiectivul nr. 3 este lesne de observat că prin încheierea de ședință din 19 septembrie 2012 instanța de fond a admis respectivele obiecțiuni, expertul formulând un răspuns la data de 16 octombrie 2012, cu privire la care recurenta-pârâtă, care, de altfel, nici nu s-a mai prezentat în fața instanței de fond, nu și-a mai exprimat, însă, un punct de vedere.

Totodată, legalitatea și temeinicia hotărârii instanței de fond nu este afectată nici prin prisma criticilor formulate pe fondul cauzei, în condițiile în care argumentele expuse prin cererea de recurs, de altfel preluate ad literam din cererea de recurs formulată în primul ciclu procesual, nu țin cont de considerentele deciziei nr. 5748/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal.

Astfel, Înalta Curte constată că prin cererea de recurs formulată recurenta-pârâtă prezintă succesiunea emiterii actelor administrativ fiscale contestate în cauză (decizia nr. 360 din 31 octombrie 2008 emisă de A.N.A.F. - D.G.S.C. și decizia de impunere nr. 322 din 04 august 2008 emisă de Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili - Activitatea de inspecție fiscală), constatările și concluziile respectivelor acte, în justificarea legalității obligațiilor fiscale stabilite în sarcina societății intimate pentru perioada

01 august 2002-31 decembrie 2005, fără a se face vreo trimitere la considerentele deciziei nr. 5748/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, prin care a fost stabilită ca și perioadă de calcul pentru obligația de plată a taxei asupra activităților dăunătoare intervalul 01 august 2002-01 iulie 2003, în conformitate cu dispozițiile art. 3

1

alin. (2) din O.G. nr. 22/1992, introdus prin O.U.G. nr. 57/2003 pentru modificarea și completarea O.U.G. nr. 158/2001, intrată în vigoare la 01 iulie 2003.

Se reține că recurenta pârâtă, prin cererea de recurs, a invocat numai formal dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., și nu a formulat critici concrete cu privire la considerentelor de fapt și de drept avute în vedere de instanța de fond la pronunțarea hotărârii recurate, în limitele stabilite de instanța de control judiciar prin hotărârea de casare, cu respectarea dispozițiilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ.

În raport de cele mai sus arătate, constatând că nu sunt întemeiate motivele de recurs invocate în cauză, și că este legală și temeinică hotărârea atacată, Înalta Curte va dispune, în temeiul art. 312 alin. (1) din C. proc. civ. din anul 1865, cu modificările și completările ulterioare, respingerea ca nefondat a recursului declarat de Agenția Națională de Administrare Fiscală împotriva sentinței civile nr. 521/CA din data de 14 noiembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Agenția Națională de Administrare Fiscală împotriva sentinței civile nr. 521/CA din 14 noiembrie 2012 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 iunie2014.