ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1715/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea formulată la data de 21 ianuarie 2009 și înregistrată sub nr. 93/36/2009 la Curtea de Apel Constanta, reclamanta SC E.C.O. SRL Constanta a solicitat în contradictoriu cu pârâții Ministerul Economiei și I.C.Z., funcționar în cadrul ministerului, obligarea autorității administrative centrale la emiterea actului administrativ constând în acreditarea reclamantei ca organism de verificare a rapoartelor de monitorizare a emisiilor de gaze cu efect de seră pentru domeniile „Instalații de ardere" ce folosesc combustibili lichizi, gazoși sau biomasă și „Instalații de ardere" ce folosesc combustibili solizi; obligarea pârâtei I.C.Z.

la plata de daune materiale și morale în cuantumul stabilit și calculat la zi în funcție de pierderile totale ale societății și la plata cheltuielilor de judecată. In motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că se ocupă cu activități de testări și analize tehnice, iar la data de 7 aprilie 2008 a depus la Ministerul Economiei și Finanțelor, Direcția Infrastructura Calității și Mediului o solicitare înregistrată sub nr. 585677 din 10 aprilie 2008 prin care cerea acreditarea ca organism de verificare a rapoartelor de monitorizare a emisiilor de gaze cu efect de seră pentru domeniile „Instalații de ardere" ce folosesc combustibili lichizi, gazoși sau biomasă și „Instalații de ardere" ce folosesc combustibili solizi, cerere însoțită de toată documentația cerută de Ordinul Ministrului nr. 1.768/2007 privind aprobarea Procedurii de acreditare a organismelor de verificare a rapoartelor de monitorizare a emisiilor de gaze cu efect de seră.

A susținut reclamanta că după ce, la solicitarea pârâtei I.C.Z., a completat de mai multe ori documentația, prin adresa nr. 22 din 5 septembrie 2008 a prezentat documentația revizuită conform cerințelor pârâtei, însă prin adresa nr. 585 din 3 octombrie 2008 Comisia i-a respins cererea fără a ține cont de completările aduse și de legislația în domeniu. Mai mult, Comisia a omis să facă comunicarea deciziei luate conform legii, aceasta fiind comunicată la insistențele reclamantei prin fax. A mai arătat reclamanta că a depus contestație (plângere prealabilă) înregistrată sub nr. 586.622 din 10 octombrie 2008, iar prin adresa nr. 101.252 din 25 octombrie 2008 contestația i-a fost respinsă de către Comisie, în toată această perioadă reclamanta fiind în imposibilitate să-și desfășoare activitatea în condiții legale, cu pierderi majore pentru societate.

Pârâtul Ministerul Economiei, prin întâmpinare, a invocat excepția netimbrării cererii și excepția inadmisibilității acțiunii, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată. Prin cererea formulată la data de 8 aprilie 2009 reclamanta SC E.C.O. SRL a solicitat să se ia act de renunțarea sa la judecata cauzei împotriva pârâtei I.C.Z., în sensul că nu mai are niciun fel de pretenții materiale în cauză. Prin sentința nr. 212/CA din 20 mai 2009 Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, a luat act de renunțarea reclamantei la judecata cauzei împotriva pârâtei I.C.Z., a obligat reclamanta la plata sumei de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către pârâta I.C.Z., a admis excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâtul Ministerul Economiei și a respins acțiunea formulată de reclamanta SC E.C.O.

SRL, ca inadmisibilă. Pentru a hotărî astfel, Curtea a reținut următoarele. Având în vedere că prin cererea formulată la data de 8 aprilie 2009 reclamanta SC E.C.O. SRL a solicitat să se ia act de renunțarea sa la judecata cauzei împotriva pârâtei I.C.Z., în sensul că nu mai are niciun fel de pretenții materiale în cauză, instanța de fond s-a pronunțat cu privire la acțiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Economiei. Cu privire la excepția inadmisibilității acțiunii invocată de acest pârât, Curtea a reținut ca fiind greșit aleasă calea procedurală prin care reclamanta a solicitat obligarea exclusiv a funcționarului public la plata despăgubirilor, contrar dispozițiilor art. 16 din Legea nr. 554/2004 și a dispozițiilor art. 76 din Legea nr. 188/1999 care stabilesc răspunderea solidară a funcționarului cu autoritatea pârâtă, precum și neformularea unei cereri având ca obiect anularea actului administrativ.

S-a mai reținut că solicitarea adresată instanței de contencios administrativ trebuia să vizeze anularea în tot sau în parte a actului administrativ contestat, ori în speța de față nefiind învestită cu cenzurarea efectelor respectivului act administrativ, instanța nu a putut obliga autoritatea la emiterea altui act. Împotriva sentinței nr. 212/CA din 20 mai 2009 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâta C.Z.I. solicitând repunerea recurentei în termenul de recurs pierdut ca urmare a comunicării hotărârii la un alt domiciliu decât cel indicat în actele procesuale. In opinia recurentei, în mod eronat comunicarea hotărârii judecătorești s-a realizat pentru pârâta C.Z.I.

la domiciliul pârâtului Ministerul Economiei, cu încălcarea dispozițiilor art. 91 și ale art. 93 C. proc. civ., nepermițând părții să ia la cunoștință de motivarea instanței de judecată și de data comunicării hotărârii în vederea exercitării căii de atac. Analizând sentința atacată, în raport cu motivul de recurs formulat, Înalta Curte reține că recursul este nefondat, pentru considerentele care vor fi expuse în continuare. În cadrul dosarului de fond (respectiv filele 33 si 34) se găsește dovada de îndeplinire a procedurii citare cu pârâtele Ministerul Economiei și Ministerul Economiei - prin Director C.Z.I., ambele pe adresa din București, sector 1, pentru termenul de judecată din data de 11 februarie 2009. Pe de altă parte, la fila nr. 37, din același dosar de fond, se află cererea de amânare, pentru termenul de judecată din data de 11 februarie 2009, depusă de pârâtă C.Z.I.

- Director Direcția infrastructura Calitatea Mediului din cadrul Ministerului Economiei, cu motivarea că la data primirii citației nu a avut 15 zile pentru a-si pregăti apărarea. La filele 49, 50, 147, 148, din dosarul de fond, se găsesc dovezile de îndeplinire a procedurii de citare pentru ambele pârâte la aceeași adresă ca în precedentele citări. In încheierea de ședință din data de 29 aprilie 2009, aflată la fila nr.165, se menționează faptul că pârâta C.Z.I. a fost reprezentata de avocat D.H. din cadrul S.C.A.

"H.A." iar procedura de citare a fost legal îndeplinită, cu respectarea dispozițiilor art. 87 și următoarele din același cod, deși pentru acest termen de judecată citarea se făcuse ca în precedentele, respectiv la adresa din București, sector 1. Or, din conținutul celor menționate în încheierea de ședință nu rezultă nicio poziție a apărătorului ales al pârâtei în sensul de a se face mențiunea că domiciliul ales pentru comunicarea tuturor actelor de procedură se află la S.C.A. "H.A." situat in Constanta, jud. Constanta. Potrivit dispozițiilor art. 98 C. proc. civ.

"schimbarea domiciliului uneia din părți în timpul judecății trebuie, sub pedeapsa neluării ei în seamă, să fie adusă la cunoștința instanței prin petiție la dosar, iar părții potrivnice prin scrisoare recomandată, a cărei recipisă de predare se va depune la dosar o data cu petiția prin care se înștiințează instanța despre schimbarea domiciliului." Din analiza înscrisurilor depuse de pârâtă în cursul judecării cauzei la instanța de fond nu rezultă că pârâta C.Z.I. ar fi îndeplinit această obligație motiv pentru care toate susținerile acesteia sunt lipsite de temei legal. Mai mult decât atât, un alt aspect care confirmă faptul că recurenta-pârâtă C.Z.I. a luat la cunoștință de conținutul sentinței în discuție, o reprezintă notificarea primită de SC E.C.O.

SRL Constanța de la S.C.A „H.A.", în calitate de reprezentant al pârâtei C.Z.I., prin care se solicita punerea în executare, de bună voie, a sentinței cu numărul menționat, referitoare la obligarea societății SC E.C.O. SRL Constanța la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1000 lei către pârâta C.Z.I. Față de cele ce preced, se constată că în cauză nu se poate reține îndeplinirea cerințelor art. 103 C. proc. civ., ceea ce atrage respingerea recursului ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge recursul declarat de C.Z.I. împotriva sentinței nr. 212/CA din 20 mai 2009 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 martie 2010.