ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5169/2013

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele

cauze

Prin

cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța, secția contencios

administrativ și fiscal, reclamanta SC P.C. SRL a chemat în judecată pârâta A.F.M.D.V.,

solicitând anularea Deciziei nr. 30 din 13 mai 2011 prin care a fost respinsă

contestația administrativă nr. 141 din 29 martie 2011 formulată împotriva Deciziei

de impunere nr. 3 din 17 martie 2011, privind aplicarea penalității prevăzute

în cazul nerestituirii certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră, în

sumă de 784.244 lei, calculate în temeiul art. 9.alin. (1). din O.U.G. nr. 196/2005

și exonerarea contestatoarei de la plata acestei sume.

Reclamanta

a solicitat și suspendarea executării actelor atacate, cerere ce a fost soluționată

prin Sentința civilă nr. 317 din 06 octombrie 2011.

2.

Hotărârea instanței de fond

Prin

Sentința nr. 446/ CA din 22 decembrie 2011 a Curții de Apel Constanța a fost

respinsă acțiunea formulată de reclamanta SC P.C. SRL în contradictoriu cu

pârâta A.F.M.D.V., ca nefondată.

Pentru

a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că

potrivit art. 18 alin.

(2) din H.G. nr. 780/2006 „Operatorul fiecărei instalații are obligația de a

restitui, până cel târziu la data de 30 aprilie a fiecărui an, un număr de certificate

de emisii de gaze cu efect de seră egal cu cantitatea totală de emisii de gaze

cu efect de seră provenite de la instalația respectivă în anul

;

calendaristic anterior, altul decât numărul de certificate pentru aviație,

verificate potrivit dispozițiilor art. 22, iar aceste certificate se anulează

ulterior".

Instanța

a reținut că reclamanta avea de restituit un număr de 1900 certificate, însă

acestea nu au fost restituite până la data de 30 aprilie, operațiunea fiind

finalizată la 16 iunie 2010, iar aceste aspecte au fost recunoscute, reclamanta

justificând că întârzierea s-a datorat dificultăților tehnice.

Instanța

a constatat că reclamanta a susținut că, deși a depășit termenul de predare a

certificatelor neutilizate, acest fapt nu a produs un prejudiciu, întrucât nu a

desfășurat o activitate semnificativă.

Din

analiza textului de lege instanța a reținut că obligația, astfel cum este

stabilită, este imperativă și nu este legată de producerea sau nu a unui

prejudiciu, astfel că acest aspect nu poate fi reținut. Instanța a reținut că

certificatele de emisii de gaze reprezintă numărul de tone de gaze cu efect de

seră emise în atmosferă în anul precedent (deci se are în vedere chiar

activitatea desfășurată în anul anterior), astfel că nu este relevantă activitatea

desfășurată în perioada cuprinsă între 30 aprilie și data restituirii efective

a certificatelor.

Cu

privire la dificultățile tehnice întâmpinate, instanța a reținut că aceste

dificultăți nu au existat, întrucât Registrul Național al României a funcționat

în perioada 1 martie - 30 aprilie 2010, on line, 24 ore din 24 ore cu C.I.T.L.-

ul.

Fața de

prevederile legale incidente în cauză, a constatat instanța că și dacă ar fi

întâmpinat dificultăți tehnice la restituirea certificatelor, nu ar fi avut relevanță.

Textul legii stabilește o dată limită și nu prevede exonerarea de plată în

cazul în care depășirea termenului s-ar datora pârâtei. într-un astfel de caz,

reclamanta se putea îndrepta împotriva pârâtei pentru a solicita despăgubiri,

temeiul juridic fiind diferit de cauza de față.

Chiar

din memorandumul reclamantei rezultă că numărul de certificate a fost stabilit

în baza rapoartelor de emisii validate până la 31 martie 2010, nefiind relevant

că nu au fost generate emisii în exces sau că în contextul economic activitatea

s-a diminuat, întrucât numărul de certificate se stabilește în raport de

emisiile efectiv generate în anul anterior.

În raport

de numărul de certificate de emisii de gaze cu efect de seră ce trebuie

restituite, au fost calculate penalitățile, potrivit art. 9 alin. (1) lit. ș)

din O.U.G. nr. 196/2005 privind Fondul pentru Mediu.

Instanța

a reținut că legislația în vigoare, în temeiul căreia reclamanta a fost

sancționată, transpune prevederile directivei nr. 2003/87/ CE cu scopul

stabilizării concentrațiilor de gaze cu efect de seră din atmosferă la un nivel

care previne interferențele antropice periculoase cu sistemul climatic.

3.

Recursul declarat de SC P.C. SRL

Împotriva acestei

sentințe a formulat recurs reclamanta SC P.C. SRL, susținând că hotărârea atacată

este nelegală și netemeinică pentru următoarele motive, respectiv argumente:

Instanța de fond a

făcut o greșită aplicare a legii, respectiv a dispozițiilor art. 28 alin. (1)

din H.G. nr. 780/2006, care instituie penalitatea de 100 euro (echivalentă în

lei) pentru fiecare tonă de dioxid de carbon echivalent emisă pentru care operatorul

sau operatorul de aeronave nu a restituit certificatele de emisii de gaze cu

efect de seră, ce constituie venit la Fondul pentru mediu, în condițiile legii.

Astfel, din interpretarea textului de lege citat rezultă că sancțiunea instituită

de legiuitor este o sancțiune civilă, fie de natura răspunderii

contravenționale, fie de domeniul răspunderii civile delictuale, dar în ambele situații,

în speță, nu sunt întrunite elementele acestor forme de răspundere juridică.

Recurenta precizează că

nu sunt îndeplinite prevederile art. 21 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001, articol

care prevede criteriile de individualizare a sancțiunii contravenționale;

totodată nu este întrunită condiția vinovăției, predarea certificatelor nefiind

posibilă din cauza disfuncționalităților din sistemul informatic al A.N.P.M.

De asemenea,

aplicarea penalității nu se justifică nici din punctul de vedere al producerii vreunui

prejudiciu, obligația de predare a certificatelor fiind îndeplinită la 16 iunie

2010.

Criticile formulate

de recurentă se încadrează în prevederile art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C.

proc. civ.

Analizând actele și

lucrările dosarului de fond, precum și motivele de recurs invocate, Înalta

Curte constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins pentru

următoarele considerente:

Potrivit art.

18 alin. (2) din H.G. nr. 780/2006 „

Operatorul fiec

ărei

instalații are obligația de a restitui, până cel târziu la data de 30 aprilie a

fiecărui an, un număr de certificate de emisii de gaze cu efect de seră egal cu

cantitatea totală de emisii de gaze cu efect de seră provenite de la instalația

respectivă în anul calendaristic anterior, altul decât numărul de certificate

pentru aviație, verificate potrivit dispozițiilor

art. 22

, iar aceste certificate se anuleaz

ă ulterior.”

Conform art.

28

„Pentru nerespectarea prevederilor

art. 18

alin. (2)

și (3), pentru perioadele prevăzute

la

art. 14,

12

1

și

12

2

,

se aplic

ă o penalitate de 100 euro, echivalentă în lei, la cursul

de schimb leu/euro al B.N.R. valabil la data de 1 mai a anului respectiv,

pentru fiecare tonă de dioxid de carbon echivalent emisă pentru care operatorul

sau operatorul de aeronave nu a restituit certificatele de emisii de gaze cu

efect de seră, ce constituie venit la Fondul pentru mediu, în condițiile legii.”

Potrivit textelor de lege citate, simpla nerespectare a obligației

de restituire a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră în termenul

legal are ca efect aplicarea penalității menționate, nefiind prevăzute cauze de

exonerare de la plată sau de întrerupere a termenului și nici condiția

prejudiciului.

De

asemenea, recurenta nu a dovedit fără echivoc împrejurarea nefuncționării Registrului

electronic în perioada anterioară termenului limită de 30 aprilie 2010, A.N.P.M.

comunicând prin adresa nr. 1/1063/ IN din 26 aprilie 2011, înregistrată la A.F.M.,

că „Registrul Național al României a funcționat în perioada 1 Martie – 30

Aprilie 2010, online 24 ore/24 ore(…)”.

Pentru considerentele menționate, Înalta Curte constată că

hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, iar în baza art. 312

alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul formulat de SC P.C. SRL împotriva Sentinței nr. 446/ CA din 22

decembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 25 aprilie 2013.