ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 677/2006

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 677/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 169 din 21

mai 2003 a Tribunalului Giurgiu, pronunțată în dosarul nr. 1998/2003,

inculpatul S.H. a fost condamnat, la 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea

exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru săvârșirea

infracțiunii de contrabandă prevăzută de art. 176 din Legea nr. 141/1997.

S-a dispus conform art. 81 C. pen.,

suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de 3 ani și punerea

de îndată în libertate a inculpatului de sub puterea mandatului de arestare

preventivă nr. 61 din 23 aprilie 2003 emis de Parchetul de pe lângă Tribunalul

Giurgiu.

S-a confiscat de la inculpat, în

baza art. 118 lit. e) C. pen., cantitatea de 2.997 capse genofix, iar în baza art.

117 C. pen., s-a dispus expulzarea inculpatului de pe teritoriul României.

S-a dispus, de asemenea, conform art.

91 din O.U.G. nr. 194/2002 luarea în custodie publică a inculpatului de către S.E.I.P.

în vederea expulzării.

Pentru a pronunța această sentință, prima

instanță, din probatoriul ce a fost administrat în cauză, a reținut, în fapt,

că la data de 22 aprilie 2003 fiind conducător auto al unui autocar, inculpatul

a introdus pe teritoriul României, fără a efectua cuvenita declarație vamală,

3.000 de capse genofix pentru care nu poseda autorizație.

Apelul declarat de inculpat a fost

respins, ca nefondat, prin decizia penală nr. 677 din 11 noiembrie 2003 a

Curții de Apel București, secția I penală, ce a fost pronunțată în dosarul nr. 2837/2003.

Împotriva acestei soluții a declarat

recurs inculpatul, invocând nelegala sa citare la instanța de apel.

Prin decizia penală nr. 1024 din 20

februarie 2004 ce a fost pronunțată în dosarul nr. 5681/2003 al Înaltei Curți

de Casație și Justiție, secția penală, a fost admis recursul declarat de

inculpat, constatându-se că procedura de citare cu inculpatul, aflat în Turcia,

a fost viciată la data judecării apelului, s-a dispus casarea cauzei cu

trimitere pentru rejudecarea apelului.

Astfel, cauza a fost înregistrată

sub nr. 2050/2004 pe rolul Curții de Apel București, secția I penală, iar în

apel după casare, inculpatul legal citat a fost reprezentat prin apărător ales,

care a solicitat achitarea inculpatului, fie pentru inexistența faptei, fie

pentru lipsa intenției, prin aplicarea art. 18

1

C. pen.

Prin decizia penală nr. 700 din 29

septembrie 2004 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în

dosarul nr. 2050/2004, a fost admis apelul declarat de inculpatul S.H.

împotriva sentinței penale nr. 169 din 21 mai 2003 ce a fost pronunțată în

dosarul nr. 1998/2003 al Tribunalului Giurgiu.

A fost desființată în parte sentința

apelată și rejudecând, în fond:

Prin aplicarea art. 74 lit. c) C.

pen., raportat la art. 76 lit. c) C. pen., s-a redus cuantumul pedepsei

aplicată inculpatului de la 3 ani la un an închisoare.

A fost redus termenul de încercare

de la 5 ani la 3 ani.

A fost înlăturată aplicarea pedepsei

complimentare prevăzută de art. 65 C. pen., constând în interdicția de

exercitare a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

S-au menținut celelalte dispoziții

ale sentinței apelate.

Cheltuielile judiciare efectuate de

stat au rămas în sarcina acestuia.

Pentru a decide astfel, instanța de

apel, după casare, examinând actele și lucrările dosarului cauzei a constatat

că apelul declarat de inculpat este fondat.

Situația de fapt din cauză a fost

indubitabil stabilită prin probatoriul administrat, rezultând că inculpatul nu

a declarat la vamă capsele genofix și că nu posedă autorizație pentru aducerea

și deținerea acestora.

Încadrarea juridică dată faptei este

corespunzătoare situației de fapt reținută în sarcina inculpatului, iar

vinovăția nu poate fi pusă la îndoială.

A fost apreciată, ca nefondată și nu

poate fi reținută susținerea că fapta nu există, câtă vreme legea română impune

declararea în vamă a anumitor bunuri, iar inculpatul nu s-a supus acestei

obligații legale.

Este la fel, nefondată, susținerea

că inculpatul nu ar fi avut intenția de fraudare a legii române câtă vreme

eventuala recunoaștere a legii nu absolvă de vinovăție și răspundere penală.

Cât despre solicitarea de a se

constata că fapta inculpatului nu prezintă pericolul social al unei infracțiuni,

aceasta nu poate fi primită sub nici unul dintre aspectele pe care legea penală

le are în vedere la definirea gradului de pericol social al unor fapte. Câtă

vreme capsele genofix introduse ilegal sunt apte, după cum a stabilit expertiza

efectuată în cauză, să propage prin explozie proiectilul (bolț) pentru care

sunt concepute, iar introducerea capselor în țară s-a produs nelegal, este

prezent și este de reținut pericolul social generic și concret al faptei.

S-a constatat, însă, că instanța de

fond a făcut o greșită apreciere în ce privește cuantumul pedepsei ce a

aplicat-o în cauză.

Dat fiind că inculpatul a dat dovadă

de sinceritate și a manifestat dorința sinceră de a contribui la bunul mers al

urmăririi penale și a judecării cauzei se cuvin a fi acordate acestuia

circumstanțe atenuante, în temeiul art. 74 lit. c) C. pen., cu efectul

reducerii cuantumului pedepsei, conform art. 76 lit. c) C. pen.

S-a mai constatat că este nelegal

aplicată inculpatului pedeapsa complimentară constând în interdicția de

exercitare a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., întrucât

inculpatul este cetățean străin și nu poate beneficia de drepturile ce i-au

fost interzise inutil.

Ca o consecință a reducerii

cuantumului pedepsei principale, a fost stabilit conform art. 82 C. pen., un

nou termen de încercare.

Împotriva acestei decizii a

declarat, recurs inculpatul S.H., criticând-o, apărătorul inculpatului,

invocând în scris, cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 13,

12 și 17

1

C. proc. pen.

Astfel, s-a susținut că cele 3000

capse genofix care servesc la detonarea pistolului de implantat bolțuri nu sunt

muniție în sensul legii. Potrivit art. 4 din Legea nr. 17/1996 privind regimul

armelor de foc și al munițiilor, prin muniție în sensul legii se înțelege:

cartușele, proiectilele și încărcăturile de orice fel, care pot fi

întrebuințate la armele prevăzute la art. 3.

Or, potrivit art. 3 alin. (1) din

aceeași lege, prin arme de foc, se înțelege acele arme a căror funcționare

determină aruncarea de proiectile. În alin. (2) al aceluiași articol, sunt

enumerate categoriile de arme de foc, fără ca în cele 7 categorii să fie inclus

și pistolul pentru implantat bolțuri. În sfârșit, în alin. (3) sunt enumerate

categoriile de arme de foc și ansamblurile și dispozitivele care pot constitui

și pot acționa ca arme de foc.

Apărarea inculpatului consideră că

acele capse găsite asupra sa nu constituie muniție, întrucât nu este

îndeplinită condiția esențială și anume ca ele să poată fi întrebuințate la

armele de foc, aceste capse întrebuințându-se la pistolul de implantat bolțuri,

dispozitiv care nu face parte din categoria armelor de foc, astfel cum sunt definite

și stabilite de art. 3 din Legea nr. 17/1996. Că un asemenea pistol nu este o

armă de foc o dovedește faptul că bolțul acționat prin acest dispozitiv nu

poate fi aruncat ca un proiectil, acesta putând fi doar implantat, iar, pe de

altă parte, așa cum a fost dovedit cu o expertiză balistică efectuată într-o

altă cauză la Parchetul Giurgiu, pistolul respectiv nu percutează capsele decât

dacă partea frontală a sa este presată de un plan dur (beton, de exemplu).

Din această expertiză a rezultat cu

certitudine că percuția capselor la un asemenea pistol este posibilă numai dacă

partea frontală (orificiul prin care iese bolțul) este presat de planul dur în

care se implantează, ceea ce exclude aruncarea proiectilului. Potrivit

expertizei, dacă gura pistolului nu este presată pe planul dur în care se

implantează bolțul, trăgaciul este blocat și astfel, capsele nu pot fi

percutate.

Or, așa cum s-a arătat, arma de foc

(potrivit art. 3) este aceea care aruncă proiectilul nicidecum cea care

implantează un bolț într-un plan dur, aflat în tangență cu gura pistolului,

fără ca acel bolț să descrie o traiectorie.

Din economia textului art. 3 nu se

poate înțelege decât că legiuitorul a definit arma de foc ca fiind acel

dispozitiv care trimite un proiectil pe o anumită traiectorie, proiectil care,

în traseul său, poate răni sau ucide.

În consecință, dacă pistolul de

implantat bolțuri nu face parte din categoria armelor de foc, atunci nici

capsele care se întrebuințează la acest pistol nu pot fi muniție.

În atare situație se impune

raportarea stării de fapt la textul art. 176 din Legea 141/1997, pentru a se

stabili dacă fapta reținută în sarcina sa constituie infracțiunea acolo

arătată.

Acel text consideră infracțiune,

trecerea peste frontieră, fără autorizație, a armelor, munițiilor, materiilor

explozive sau radioactive etc. Dar, atâta vreme cât, așa cum a demonstrat,

capsele genofix nu constituie muniție, întrucât nu servesc la întrebuințarea

unei arme de foc, pentru deținerea lor (inclusiv pentru transportul lor

dintr-un loc în altul, inclusiv pentru trecerea peste frontieră) nu este nevoie

de autorizație, deoarece pentru simplul fapt că Legea nr. 17/1996 în art. 10, 11

și 14 prevede obligativitatea autorizației numai pentru arme de foc și muniții.

Considerarea în practica judiciară a

pistoalelor de implantat bolțuri și a capselor genofix, ca arme de foc și

muniție, nu este fundamentată pe analiza corectă a textelor de lege incidente,

astfel încât se tinde a se crea, artificial, o faptă penală, impunându-se

achitarea inculpatului, deoarece fapta reținută nu este prevăzută de legea

penală, în temeiul art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.

Un al doilea motiv de recurs constă

în acela că faptei îi lipsește într-adevăr una din trăsăturile esențiale ale

infracțiunii și anume pericolul social, determinat de împrejurarea că acele

capse genofix nu pot servi decât la implantarea bolțurilor cu un pistol

special, folosit exclusiv pentru această operațiune, fiind exclusă folosirea și

în alte scopuri, atitudinea sinceră a inculpatului, care a declarat organelor

de control că acel colet i-a fost încredințat în Turcia pentru a fi transportat

în România la o firmă de construcții, impunându-se achitarea inculpatului în

temeiul art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.

În cazul în care s-ar trece peste

această apărare și s-ar considera că fapta prezintă pericol social, acesta nu

este caracteristic unei infracțiuni, tocmai datorită minimei atingeri adusă

ordinii de drept, urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce și anume că

acele capse nu puteau fi folosite decât pentru implantarea unor bolțuri, fiind

exclusă folosirea în acțiuni care să pună în pericol viața sau integritatea

persoanei, susținând și alternativa achitării inculpatului în temeiul art. 10 alin.

(1) lit. b

1

) C. proc. pen. În sprijinul acestei susțineri a invocat

ca practică judiciară soluția Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu, dată

în dosarul nr. 271/P/2003, soluție prin care s-a dispus scoaterea de sub

urmărire a doi inculpați pentru trecerea peste frontieră a 489 capse genofix,

precum și a unui pistol de implantat bolțuri.

În al treilea rând, prin hotărârile

atacate s-a făcut o greșită aplicare a legii, fiind evidențiat scopul măsurilor

de siguranță prevăzut de art. 111 C. pen., arătând că instanța de fond a dispus

expulzarea inculpatului. Potrivit art. 117 alin. (1) C. pen., această măsură

este facultativă ceea ce impune concluzia că poate fi dispusă numai motivat,

dar în cauză instanța de fond nu a procedat astfel, considerând, totodată că

nici nu avea elemente pe care să-și fundamenteze hotărârea.

Se apreciază că nu se impunea luarea

unei asemenea măsuri, atâta timp cât atingerea adusă este minimă, date fiind

împrejurările concrete ale comiterii faptei, caracteristica inofensivă a

capselor genofix, inculpatul este făptuitor de circumstanță, acesta a fost

șofer pe ruta Turcia – România, aceasta fiind singura și modesta posibilitate

de a-și asigura existența. În situația în care se va menține pedeapsa aplicată

de instanța de apel (un an închisoare cu suspendarea executării) a solicitat

înlăturarea măsurii de siguranță a expulzării prevăzute de art. 117 alin. (1) C.

pen.

De asemenea, apărarea inculpatului a

menționat că imediat după judecata în fond, la momentul punerii sale în

libertate Autoritatea pentru Străini din cadrul M.A.I. a pus în aplicare măsura

expulzării, deși hotărârea nu era definitivă, contrar dispozițiilor art. 438 alin.

(2) C. proc. pen., aceeași autoritate dispunând interdicția de intrare în

România pe o durată de 10 ani. Deși a făcut demersuri pentru ridicarea

interdicției motivat de dreptul său de a participa la proces în fazele de apel

și recurs, Autoritatea pentru Străini i-a respins cererea.

Apărătorul inculpatului, în

concluziile orale, în dezbateri a dezvoltat motivele de recurs formulate în

scris, invocând și dispozițiile Legii nr. 295/2004 privind regimul armelor și

munițiilor, ale cărei dispoziții sunt mult mai clare, solicitând achitarea

inculpatului, în temeiul cazurilor de casare și dispozițiilor referitoare la

achitare, așa cum au fost precizate și consemnate în încheierea de la 26

ianuarie 2005, fiind amânată pronunțarea, încheiere ce face parte integrantă

din prezenta decizie.

Examinând recursul declarat de

inculpatul S.H. împotriva deciziei instanței de apel, în raport cu motivele

invocate ce se vor analiza prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 12, 13, 17

1

C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul

inculpatului ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta.

Din analiza coroborată a ansamblului

materialului probator administrat a rezultat că în mod judicios și motivat,

instanța de apel și-a însușit argumentele instanței de fond, iar la rândul său,

în baza propriului examen a stabilit vinovăția inculpatului în săvârșirea

infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată, respectiv aceea de

contrabandă prevăzută de art. 176 din Legea nr. 141/1997, în raport cu situația

de fapt reținută.

Înalta Curte consideră că în cauză

s-a dat eficiență dispozițiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen., stabilindu-se

că fapta inculpatului S.H., care la data de 22 aprilie 2003 a fost surprins de

către organele vamale, în Vama Giurgiu, pe cursul de intrare în România din

Bulgaria, având asupra sa, în autocar, pe culoarul dintre scaunele acestuia, în

partea din spate, 30 de cutii ce conțineau câte 100 bucăți capse genofix, în

total 3000 capse genofix utilizabile la pistolul pentru implantarea bolțurilor,

fără a avea autorizație în acest sens și fără să le declare organelor vamale,

întrunește atât obiectiv, cât și subiectiv conținutul incriminator al

infracțiunii de contrabandă prevăzută de art. 176 din Legea nr. 141/1997.

În procesul-verbal de constatare se

atestă că în urma controlului de frontieră asupra autocarului condus de

inculpat au fost găsite pe culoarul dintre scaunele autocarului 30 cutii care

conțineau 100 bucăți de capse pentru bolțuri fiind întocmite procese-verbale de

reținere și primire a celor 3000 capse.

În raportul de constatare

tehnico-științifică, se descrie modalitatea de stabilire a funcționabilității

capselor, în sensul că „am introdus cartușele cu banda din plastic în pistol,

am armat pistolul, fără a introduce bolț pe țeavă și am acționat asupra

trăgaciului, percuția capsei producându-se instantaneu. Repetând operațiile cu

celelalte două capse am constatat că și acestea au percutat”, concluzionându-se

că cele 10 capse, puse la dispoziție, sunt în stare de funcționare.

În declarațiile date atât în faza

urmăririi penale, cât și în aceea a cercetării judecătorești inculpatul S.H. a

recunoscut săvârșirea faptei, arătând, însă că nu cunoștea inițial conținutul

cutiilor, ci numai după ce a fost efectuat controlul, aceste capse vânzându-se

liber în Turcia, fără autorizație, nu și-a făcut probleme pentru că de

autorizații se ocupau reprezentanții firmei, că a fost întrebat dacă are de

declarat aur, argint, bijuterii, stupefiante, arme, etc., răspunzând negativ,

după aceea fiind găsit pachetul ce conținea un număr de 3000 capse genofix

pentru implantat bolțuri, care a fost ridicat de poliție și s-a întocmit

proces-verbal.

Din coroborarea mijloacelor de probă

mai sus arătate a rezultat în mod concret contribuția inculpatului S.H., în

sensul nedeclarării autorităților vamale a celor 3000 de capse genofix, ce au

fost depistate ulterior în urma controlului efectuat în autocar, recunoscând că

i-au fost încredințate, capse ce reprezintă muniție în accepțiunea legii și pe

care, trecându-le peste frontieră, fără autorizație a săvârșit infracțiunea de

contrabandă prevăzută de art. 176 din Legea nr. 141/1997.

Înalta Curte nu poate reține critica

apărării recurentului inculpat, în sensul inexistenței unei fapte penale,

respectiv a infracțiunii de contrabandă, ca urmare unei greșite catalogări a

pistoalelor de implantat bolțuri și a capselor în categoria armelor de foc și

muniției, bazată pe o incorectă analiză, atât a conținutului Legii nr. 17/1996,

cât și al actualei Legi nr. 295/2004, deoarece actele normative invocate prevăd

dispoziții concrete de definire a armelor și munițiilor, în care se circumscrie

și capsa tip genofix utilizată la pistolul pentru implantat bolțuri.

Astfel, legiuitorul, în art. 3 din

Legea nr. 17/1996 privind regimul armelor de foc și al munițiilor, definea nu

numai armele de foc, dar și principiul de funcționare al acestora, respectiv

„prin arme de foc, în sensul prezentei legi, se înțelege acele arme a căror

funcționare determină aruncarea unuia sau mai multor proiectile, substanțe

aprinse sau luminoase ori împrăștierea de gaze nocive, iritante sau de

neutralizare. Principiul de funcționare are la bază forța de expansiune a

gazelor provenite din detonarea unei capse ori prin explozia unei încărcături.”

În art. 4 din aceeași lege, „prin

muniții, în sensul prezentei legi, se înțelege: cartușele, proiectilele și

încărcăturile de orice fel, care pot fi întrebuințate la armele prevăzute la art.

3.”

În conținutul actualei legi privind

regimul armelor și al munițiilor, respectiv Legea nr. 295/2004, prin care a

fost abrogată Legea nr. 17/1996, legiuitorul a definit mult mai concret arma și

tipurile de arme, precum și muniția, evidențiind, totodată, expres categorii de

arme și muniții, clasificarea armelor pe mai multe criterii, categoriile de

persoane, tipurile de documente.

Astfel, în noul act normativ este

definită atât arma, în mod general, dar și arma de foc, ca un tip distinct de

prima, precum și muniția.

În art. 2 pct. I la pct. 1 se

prevede că „arma, orice dispozitiv a cărui funcționare determină, aruncarea

unuia sau mai multor proiectile, substanțe explozive, aprinse sau luminoase,

amestecuri incendiare ori împrăștierea de gaze nocive, iritante sau de

neutralizare, în măsura în care se regăsește în una dintre categoriile

prevăzute în anexă; la pct. 2 arma de foc, arma al cărei principiu de

funcționare are la bază forța de expansiune dirijată a gazelor provenite din

detonarea unei capse prin arderea unei încărcături; sunt asimilate de foc și

ansamblurile, subansamblurile și dispozitivele care se pot constitui și pot

funcționa ca arme de foc; iar la pct. 3 muniție, ansamblu format din proiectil

și, după caz, încărcătură de azvârlire, capsa de aprindere, precum și celelalte

elemente de asamblare care îi asigură funcționarea și realizarea scopului

urmărit.”

La pct. II, categorii de arme și

muniții, pct. 3 se definesc armele și munițiile neletale respectiv „arme și

muniții destinate pentru un scop utilitar sau pentru agrement, confecționate

astfel încât, prin utilizarea lor, să nu se cauzeze moartea persoanelor; sunt

asimilate acestei categorii și armele vechi”.

În art. 65 din Legea nr. 295/2004 se

prevede că „muniția aferentă armelor neletale poate fi procurată numai în baza

certificatului de deținător al armei, de la armurieri autorizați să o

comercializeze”, în capitolul V intitulat ” Regimul operațiunilor cu arme și

muniții” sunt cuprinse dispoziții concrete privind efectuarea operațiunilor cu

arme, armurierii, categorii de operațiuni care pot fi desfășurate de către

armurieri, regimul constituirii armurierilor, regimul efectuării operațiunilor

cu arme și muniții, iar în anexa la actul normativ la pct. III Arme și muniții

neletale, poziția 26 sunt supuse declarației, armele cu destinație industrială,

precum și muniția corespunzătoare.

Așadar, Legea nr. 295/2004 este un

act normativ al cărei conținut, din perspectiva tehnicii de reglementare

cuprinde dispoziții cu un ridicat grad de determinare, în sensul existenței

unor concrete și expres delimitări nu numai a tipurilor de arme și muniții, dar

și a regimului, operațiunilor și categoriilor de persoane, în condițiile mai

sus menționate și care fiind în vigoare la momentul judecării cauzei de față,

se circumscrie prevederilor art. 13 C. pen., respectiv legii penale mai

favorabile.

Înalta Curte consideră că prin

conținutul și concluziile raportului de constatare tehnico-științifică efectuat

în cauză s-a dovedit că cele 10 capse genofix puse la dispoziție într-o rolă

metalică cu diametrul de 43 mm și grosimea de 0,8, pe care sunt introduse prin

presare, în orificii de același calibru, capsele având calibrul de 6,2 mm și

lungimea de 9,8 mm, pe rozetă fiind inscripționată litera N, din cele găsite la

inculpat sunt în stare de funcționare, ca urmare a verificării, pe rând a trei

capse din cele 10, prin armarea pistolului pentru implantat bolțuri, fără a fi

introdus bolț pe țeavă, ci numai a capsei și acționându-se asupra trăgaciului,

s-a produs instantaneu percuția capsei, iar prin repetarea operațiunii și

celelalte capse au percutat.

Astfel, principiul de funcționare al

capselor genofix găsite la inculpat prin folosirea unui pistol pentru implantat

bolțuri și constatat în condițiile mai sus prezentate se înscrie în noțiunea de

„muniție” în accepțiunea concretă a Legii nr. 295/2004, respectiv face parte

din „ansamblu format din proiectil și, după caz, încărcătură de azvârlire,

capsa de aprindere, precum și celelalte elemente de asamblare care îi asigură

funcționarea și realizarea scopului urmărit” destinată unui scop utilitar

industrial și supusă declarației, în condițiile aceluiași act normativ.

Înalta Curte nu poate avea în vedere

referirile apărării la un alt raport de constatare tehnico-științifică depus la

dosarul prezentei cauze, deoarece chiar dacă a fost folosit un pistol pentru

implantat bolțuri de același fel, specificându-se, însă, că percuția capselor

se face numai dacă pistolul este presat cu partea frontală de un plan dur,

astfel trăgaciul este blocat, dovedindu-se funcționabilitatea capselor, mărcile

de capse au fost diferite, respectiv J.S.L. L.V. și R.T., primele având

calibrul 6,8 mm și lungimea de 11 mm, rozetele sunt inscripționate cu S,

capătul celălalt fiind sertizat unghiular, introduse într-o lamelă de plastic,

de culoare roșie, folosit drept încărcător, iar celelalte capse au aceeași

lungime și calibru, pe rozetă fiind inscripționate cu N și introduse într-o

lamelă de plastic de culoare neagră.

Așadar, Înalta Curte apreciază că în

prezenta cauză a fost dovedită infracțiunea de contrabandă comisă de inculpatul

S.H., deoarece acesta a trecut peste frontieră, fără autorizație cele 3000 de

capse genofix, ce constituie „muniție”, cu destinație utilitară industrială,

supusă declarației, în accepțiunea Legii nr. 295/2004 pe care nu le-a declarat,

fiind găsite în autocar, în urma controlului efectuat de autoritățile vamale,

fiind întrunit conținutul constitutiv al infracțiunii pentru care acesta a fost

trimis în judecată, neimpunându-se achitarea prevăzută de art. 11 pct. 2 lit.

a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. și în consecință nu

este incident cazul de casare invocat, respectiv art. 385

9

pct. 12 C.

proc. pen.

Totodată nu se poate reține nici solicitarea

de achitare a inculpatului, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10

alin. (1) lit. b) C. proc. pen., prin prisma cazului de casare prevăzut de art.

385

9

pct. 13 C. proc. pen., deoarece fapta săvârșită de inculpat, în

condițiile arătate, aceea de contrabandă este prevăzută ca infracțiune în Legea

nr. 141/1997.

Înalta Curte nu poate avea în vedere

nici apărările formulate pentru recurentul inculpat, în sensul că faptei comise

îi lipsește una din trăsăturile esențiale pentru a fi infracțiune, respectiv pericolul

social, ori totuși în situația în care se apreciază că acesta există nu este

caracteristic unei infracțiuni, impunându-se achitarea în temeiul art. 11 pct. 2

lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. b

1

)

C. proc.

pen., deoarece în cauză nu sunt îndeplinite condițiile impuse de legiuitor în art.

18

1

C. pen.

Astfel, prin fapta comisă de

inculpat s-a evidențiat, în concret gradul de pericol social relativ ridicat și

caracteristic infracțiunii de contrabandă, conferit prin modalitatea de

săvârșire, respectiv introducerea în țară, prin trecerea frontierei, fără a

avea autorizație și fără a declara autorităților vamale a unei cantități

importante de muniție, cu destinație utilitar industrială, supusă obligației de

declarare, 3000 de capse genofix, dar și de persoana inculpatului, care este

cetățean turc, domiciliază în Turcia, nu are antecedente penale și chiar dacă a

recunoscut fapta, a avut o poziție relativ sinceră cu privire la obligațiile ce

îi incumbau.

Înalta Curte apreciază că nu este

incident cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 17

1

C.

proc. pen., deoarece în cauză instanța de apel a făcut o corectă aplicare a

dispozițiilor legale, în stabilirea și dovedirea infracțiunii de contrabandă,

în condițiile arătate, fapta comisă de inculpat prezentând gradul de pericol

social al unei infracțiuni, reflectat în planul răspunderii penale, prin

cuantumul pedepsei și modalității de executare aplicate.

De asemenea, Înalta Curte nu poate

avea în vedere nici critica apărării referitoare la înlăturarea măsurii de

siguranță a expulzării prevăzută de art. 117 C. pen. și dispusă față de

inculpat, față de caracterul facultativ al acesteia și circumstanțele personale

favorabile ale inculpatului, deoarece prin modalitatea concretă de săvârșire a

faptei a fost evidențiat gradul de pericol social relativ ridicat, acesta este

cetățean turc, cu domiciliul în Turcia, având 6 copii minori întreținere,

astfel că măsura dispusă își poate atinge finalitatea prin asigurarea unor mai

strânse relații familiale, neexistând motive că riscă să fie supus torturii,

nefiind aplicabil cazul de casare invocat, respectiv art. 385

9

pct. 17

1

C. proc. pen.

În raport cu cele menționate, Înalta

Curte consideră că decizia instanței de apel este legală și temeinică sub toate

aspectele, neimpunându-se achitarea inculpatului pe nici unul din temeiurile

menționate și nici înlăturarea măsurii de siguranță a expulzării.

Înalta Curte, verificând hotărârea

atacată, nu a constatat nici existența vreunui caz de casare ce s-ar fi putut

invoca din oficiu, potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen.

Față de aceste considerente, Înalta

Curte, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge,

ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.H. împotriva deciziei penale nr.

700 din 29 septembrie 2004 a Curții de Apel București, secția I penală.

În conformitate cu art. 192 alin.

(2) C. proc. pen., se va obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul S.H. împotriva deciziei penale nr. 700 din 29 septembrie

2004 a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă recurentul inculpat la plata

cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 120 RON (1.200.000 lei).

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 2

februarie 2006.