ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5793/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Tribunalul Dolj la 12 noiembrie 2004, reclamanta D.A. a solicitat anularea deciziei nr. 20604 din 5 octombrie 2004, emisă de Primăria municipiului Craiova și obligarea acesteia la restituirea în natură a terenului în suprafață de 366 mp, situat în Craiova. În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că este unica moștenitoare a defunctei sale mame, P.C.M. și că, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat la data de 28 noiembrie 1938, antecesorii săi, I.E. și P.C. au dobândit un teren loc de casă, în suprafață de 366 mp, în Craiova. S-a mai arătat că, prin sentința civilă nr. 1604 din 26 februarie 1962, pronunțată de Tribunalul Popular Raional Craiova, în dosarul nr. 11071/1961, s-a admis acțiunea de partaj formulată de I.E.

și M.Ș. împotriva lui P.C. și s-a atribuit străbunicii reclamantei (I.E.) întreg imobilul teren situat în B-dul R. nr. 123. Reclamanta a mai arătat că prin Decretul nr. 537 din 28 decembrie 1972 și decizia nr. 48 din 12 noiembrie 1973 întreg imobilul teren și construcția edificată pe acesta au fost expropriate (la poziția 6 din tabelul anexă la decret figurând ca proprietar P.C.M.).

S-a mai susținut că în prezent terenul este liber de construcții, pârâta nefiind de acord cu restituirea în natură și comunicându-i prin decizia emisă valoarea de 603.278.000 lei, conform procesului verbal de negociere nr. 20604 din 4 octombrie 2004. Tribunalul Dolj, secția civilă, prin sentința nr. 260 din 27 martie 2006 a admis în parte contestația formulată de reclamanta D.C.A., a anulat parțial decizia nr. 20604 din 5 octombrie 2004, emisă de Primăria Craiova și a dispus emiterea unei dispoziții privind restituirea în natură a terenului în suprafață de 333,63 mp, individualizat în schița anexă a raportului de expertiză. S-au menținut restul dispozițiilor deciziei privind acordarea de despăgubiri în echivalent pentru diferența de 33 mp.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că expertiza efectuată în cauză a confirmat susținerile petentei contestatoare, în sensul că terenul nu este afectat de construcții sau alte utilități publice și asigură respectarea taxei de protecție a blocului 02, cât și accesul proprietarilor din blocurile respective, astfel că poate fi restituit în natură, în condițiile Legii nr. 10/2001, cu respectarea procedurilor reglementate de acest act normativ. Împotriva sentinței menționate a declarat apel Primăria municipiului Craiova prin primar, criticând-o ca nelegală și netemeinică pentru greșita restituire în natură a suprafeței de 333,63 mp, întrucât din probele administrate a rezultat că terenul în litigiu este ocupat de utilități publice și constituie zonă verde amenajată, aferentă blocurilor de locuințe 02 și 03, zonă de protecție și teren pentru buna exploatare a construcțiilor edificate.

Curtea de Apel Craiova, secția civilă, prin decizia nr. 677 pronunțată la 18 septembrie 2006, a respins apelul pârâtei Primăria municipiului Craiova ca nefondat, reținând, în esență, că terenul propus a fi restituit în natură nu este afectat de utilități publice (conducte de canalizare și de gaze), fiind asigurată zona de protecție a blocului 02 și accesul locatarilor. S-a constatat că nu se justifică nici critica referitoare la obligarea petentei contestatoare de a rambursa despăgubirile primite la data exproprierii, în condițiile în care instanța a menținut restul dispozițiilor deciziei, cu privire la acordarea despăgubirilor în echivalent pentru diferența de 33 mp și s-a dispus emiterea unei noi dispoziții de restituire în natură a terenului de 333,63 mp.

Împotriva deciziei menționate a declarat recurs în termen legal Primăria municipiului Craiova prin primar, criticând-o ca nelegală pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. Prin motivele de recurs, pârâta a susținut că, în mod eronat, instanțele de fond și apel nu au făcut aplicarea dispozițiilor art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 și a pct. 11.6 din H.G. nr. 498/2003, în sensul că pot fi restituite în natură numai terenurile care nu sunt afectate de utilități publice realizate.

O altă critică a vizat refuzul instanței de a condiționa restituirea în natură de rambursarea sumei primite cu titlu de despăgubire, deși, în speță, nu s-a emis dispoziția autorității locale, ci numai un proces verbal de negociere, materializat în Hotărârea Ministerului Finanțelor nr. 108 din 9 decembrie 2004, prin care se acordă aviz favorabil pentru emiterea dispoziției primarului și actul contestat a fost emis de către Ministerul Finanțelor care nu a fost parte în proces. Cel de al treilea motiv de recurs a vizat greșita interpretare a actului juridic dedus judecății, actul a cărui anulare se cere fiind o simplă comunicare adresată petentei de către autoritatea locală, astfel că în lipsa unei dispoziții care să poată fi contestată acțiunea apare ca prematur introdusă.

Pe fondul cauzei, s-a mai criticat decizia recurată pentru greșita reținere a calității de proprietar a autorului reclamantei la data exproprierii, în anul 1972, întrucât imobilul a fost scos la licitație publică conform sentinței civile nr. 1604 din 26 februarie 1962. Intimata reclamantă D.C.A. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat. În faza recursului nu s-au administrat probe noi.

Analizând ansamblul probatoriu administrat în cauză, raportat la criticile invocate, Înalta Curte de Casație și Justiție va constata că recursul este fondat pentru considerentele ce succed: Instanțele de fond și apel au apreciat eronat că terenul în suprafață de 333,63 mp poate fi restituit în natură, deși, din procesul-verbal privind starea de fapt a imobilului, încheiat în condițiile art. 42 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, prin compararea planurilor actuale cu cele de la data exproprierii precum și din raportul de expertiză tehnică efectuat în cauză, rezultă că terenul este ocupat de utilități publice realizate, constituind zonă verde amenajată, aferentă blocurilor de locuințe 02 și 03 (din B-dul C.).

Potrivit prevederilor Legii nr. 10/2001, terenurile libere se restituie în natură, cu condiția să fie libere de construcții și neafectate de detalii de sistematizare însă, potrivit art. 11 din lege, dacă acest teren este util pentru buna exploatare a construcțiilor edificate, măsurile reparatorii sunt cele prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, de modificare și completare a Legii nr. 10/2001. Prin urmare, potrivit art. 11 pct. 4 din Legea nr. 10/2001, republicată, măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent. Ca atare, se va reține ca întemeiată critica formulată prin primul motiv de recurs, în raport de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Față de considerentele expuse în analiza primului motiv de recurs se va aprecia că cel de-al doilea motiv vizând condiționarea restituirii în natură de rambursarea sumei primite cu titlu de despăgubire nu se impune a mai fi cercetat.

Critica întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. este neîntemeiată în condițiile în care, prin motivele de apel se recunoaște în mod explicit că a fost emisă de către primarul municipiului Craiova o dispoziție prin care s-a respins cererea de restituire a terenului în discuție și s-a propus acordarea de măsuri reparatorii, astfel că acțiunea reclamantei nu putea fi respinsă ca prematur formulată. Motivul de recurs prin care se constată dreptul de proprietate al reclamantei, ca succesoare a fostului proprietar, P.C., este, de asemenea, nefondat. Din probele administrate a rezultat că întreg imobilul situat în str. R. nr. 131 (fost 123), format din teren și construcție, a fost proprietatea mamei reclamantei, P.C.M., fiind expropriat de la aceasta prin Decretul nr. 537 din 28 decembrie 1972 și Decizia nr. 48 din 12 noiembrie 1973 (la poziția 6 din anexa la decret).

De altfel, prin propunerea acordării de despăgubiri conform procesului verbal de negociere din 4 octombrie 2004 recurenta recunoaște implicit calitatea intimatei reclamante de persoană îndreptățită în sensul dispozițiilor Legii nr. 10/2001. Pentru considerentele expuse, Curtea urmează să admită recursul și, în temeiul art. 314 C. proc. civ., să caseze decizia recurată precum și sentința nr. 260 din 27 martie 2006 a Tribunalului Dolj, secția civilă, urmând ca, în fond, să respingă contestația ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de pârâta Primăria municipiului Craiova împotriva deciziei nr. 677 din 18 septembrie 2006 a Curții de Apel Craiova, secția civilă. Casează decizia atacată și sentința nr. 260 din 27 martie 2006 a Tribunalului Dolj, secția civilă, și, în fond, respinge contestația ca nefondată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 septembrie 2007.