ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5793/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin cererea înregistrată la

Tribunalul Dolj la 12 noiembrie 2004, reclamanta D.A. a solicitat anularea

deciziei nr. 20604 din 5 octombrie 2004, emisă de Primăria municipiului Craiova

și obligarea acesteia la restituirea în natură a terenului în suprafață de 366

mp, situat în Craiova.

În motivarea acțiunii reclamanta a

arătat că este unica moștenitoare a defunctei sale mame, P.C.M. și că, prin

contractul de vânzare-cumpărare autentificat la data de 28 noiembrie 1938,

antecesorii săi, I.E. și P.C. au dobândit un teren loc de casă, în suprafață de

366 mp, în Craiova.

S-a mai arătat că, prin sentința

civilă nr. 1604 din 26 februarie 1962, pronunțată de Tribunalul Popular Raional

Craiova, în dosarul nr. 11071/1961, s-a admis acțiunea de partaj formulată de

I.E. și M.Ș. împotriva lui P.C. și s-a atribuit străbunicii reclamantei (I.E.)

întreg imobilul teren situat în B-dul R. nr. 123.

Reclamanta a mai arătat că prin

Decretul nr. 537 din 28 decembrie 1972 și decizia nr. 48 din 12 noiembrie 1973

întreg imobilul teren și construcția edificată pe acesta au fost expropriate

(la poziția 6 din tabelul anexă la decret figurând ca proprietar P.C.M.).

S-a mai susținut că în prezent

terenul este liber de construcții, pârâta nefiind de acord cu restituirea în

natură și comunicându-i prin decizia emisă valoarea de 603.278.000 lei, conform

procesului verbal de negociere nr. 20604 din 4 octombrie 2004.

Tribunalul Dolj, secția civilă, prin

sentința nr. 260 din 27 martie 2006 a admis în parte contestația formulată de reclamanta

D.C.A., a anulat parțial decizia nr. 20604 din 5 octombrie 2004, emisă de

Primăria Craiova și a dispus emiterea unei dispoziții privind restituirea în

natură a terenului în suprafață de 333,63 mp, individualizat în schița anexă a

raportului de expertiză.

S-au menținut restul dispozițiilor

deciziei privind acordarea de despăgubiri în echivalent pentru diferența de 33

mp.

Pentru a pronunța această hotărâre,

prima instanță a reținut că expertiza efectuată în cauză a confirmat

susținerile petentei contestatoare, în sensul că terenul nu este afectat de

construcții sau alte utilități publice și asigură respectarea taxei de

protecție a blocului 02, cât și accesul proprietarilor din blocurile

respective, astfel că poate fi restituit în natură, în condițiile Legii nr.

10/2001, cu respectarea procedurilor reglementate de acest act normativ.

Împotriva sentinței menționate a

declarat apel Primăria municipiului Craiova prin primar, criticând-o ca

nelegală și netemeinică pentru greșita restituire în natură a suprafeței de

333,63 mp, întrucât din probele administrate a rezultat că terenul în litigiu

este ocupat de utilități publice și constituie zonă verde amenajată, aferentă

blocurilor de locuințe 02 și 03, zonă de protecție și teren pentru buna

exploatare a construcțiilor edificate.

Curtea de Apel Craiova, secția

civilă, prin decizia nr. 677 pronunțată la 18 septembrie 2006, a respins apelul

pârâtei Primăria municipiului Craiova ca nefondat, reținând, în esență, că

terenul propus a fi restituit în natură nu este afectat de utilități publice

(conducte de canalizare și de gaze), fiind asigurată zona de protecție a

blocului 02 și accesul locatarilor.

S-a constatat că nu se justifică

nici critica referitoare la obligarea petentei contestatoare de a rambursa

despăgubirile primite la data exproprierii, în condițiile în care instanța a

menținut restul dispozițiilor deciziei, cu privire la acordarea despăgubirilor

în echivalent pentru diferența de 33 mp și s-a dispus emiterea unei noi

dispoziții de restituire în natură a terenului de 333,63 mp.

Împotriva deciziei menționate a

declarat recurs în termen legal Primăria municipiului Craiova prin primar,

criticând-o ca nelegală pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C.

proc. civ.

Prin motivele de recurs, pârâta a

susținut că, în mod eronat, instanțele de fond și apel nu au făcut aplicarea

dispozițiilor art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 și a pct. 11.6 din H.G.

nr. 498/2003, în sensul că pot fi restituite în natură numai terenurile care nu

sunt afectate de utilități publice realizate.

O altă critică a vizat refuzul

instanței de a condiționa restituirea în natură de rambursarea sumei primite cu

titlu de despăgubire, deși, în speță, nu s-a emis dispoziția autorității

locale, ci numai un proces verbal de negociere, materializat în Hotărârea

Ministerului Finanțelor nr. 108 din 9 decembrie 2004, prin care se acordă aviz

favorabil pentru emiterea dispoziției primarului și actul contestat a fost emis

de către Ministerul Finanțelor care nu a fost parte în proces.

Cel de al treilea motiv de recurs a

vizat greșita interpretare a actului juridic dedus judecății, actul a cărui

anulare se cere fiind o simplă comunicare adresată petentei de către

autoritatea locală, astfel că în lipsa unei dispoziții care să poată fi

contestată acțiunea apare ca prematur introdusă.

Pe fondul cauzei, s-a mai criticat

decizia recurată pentru greșita reținere a calității de proprietar a autorului

reclamantei la data exproprierii, în anul 1972, întrucât imobilul a fost scos

la licitație publică conform sentinței civile nr. 1604 din 26 februarie 1962.

Intimata reclamantă D.C.A. a

formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

În faza recursului nu s-au

administrat probe noi.

Analizând ansamblul probatoriu

administrat în cauză, raportat la criticile invocate, Înalta Curte de Casație

și Justiție va constata că recursul este fondat pentru considerentele ce

succed:

Instanțele de fond și apel au

apreciat eronat că terenul în suprafață de 333,63 mp poate fi restituit în

natură, deși, din procesul-verbal privind starea de fapt a imobilului, încheiat

în condițiile art. 42 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, prin compararea

planurilor actuale cu cele de la data exproprierii precum și din raportul de

expertiză tehnică efectuat în cauză, rezultă că terenul este ocupat de

utilități publice realizate, constituind zonă verde amenajată, aferentă

blocurilor de locuințe 02 și 03 (din B-dul C.).

Potrivit prevederilor Legii nr.

10/2001, terenurile libere se restituie în natură, cu condiția să fie libere de

construcții și neafectate de detalii de sistematizare însă, potrivit art. 11

din lege, dacă acest teren este util pentru buna exploatare a construcțiilor

edificate, măsurile reparatorii sunt cele prevăzute de Titlul VII din Legea nr.

247/2005, de modificare și completare a Legii nr. 10/2001.

Prin urmare, potrivit art. 11 pct. 4

din Legea nr. 10/2001, republicată, măsurile reparatorii se stabilesc prin

echivalent.

Ca atare, se va reține ca întemeiată

critica formulată prin primul motiv de recurs, în raport de dispozițiile art.

304 pct. 9 C. proc. civ.

Față de considerentele expuse în

analiza primului motiv de recurs se va aprecia că cel de-al doilea motiv vizând

condiționarea restituirii în natură de rambursarea sumei primite cu titlu de

despăgubire nu se impune a mai fi cercetat.

Critica întemeiată pe dispozițiile

art. 304 pct. 8 C. proc. civ. este neîntemeiată în condițiile în care, prin

motivele de apel se recunoaște în mod explicit că a fost emisă de către

primarul municipiului Craiova o dispoziție prin care s-a respins cererea de

restituire a terenului în discuție și s-a propus acordarea de măsuri

reparatorii, astfel că acțiunea reclamantei nu putea fi respinsă ca prematur

formulată.

Motivul de recurs prin care se

constată dreptul de proprietate al reclamantei, ca succesoare a fostului

proprietar, P.C., este, de asemenea, nefondat.

Din probele administrate a rezultat

că întreg imobilul situat în str. R. nr. 131 (fost 123), format din teren și

construcție, a fost proprietatea mamei reclamantei, P.C.M., fiind expropriat de

la aceasta prin Decretul nr. 537 din 28 decembrie 1972 și Decizia nr. 48 din 12

noiembrie 1973 (la poziția 6 din anexa la decret).

De altfel, prin propunerea acordării

de despăgubiri conform procesului verbal de negociere din 4 octombrie 2004 recurenta

recunoaște implicit calitatea intimatei reclamante de persoană îndreptățită în

sensul dispozițiilor Legii nr. 10/2001.

Pentru considerentele expuse, Curtea

urmează să admită recursul și, în temeiul art. 314 C. proc. civ., să caseze

decizia recurată precum și sentința nr. 260 din 27 martie 2006 a Tribunalului

Dolj, secția civilă, urmând ca, în fond, să respingă contestația ca

neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâta

Primăria municipiului Craiova împotriva deciziei nr. 677 din 18 septembrie 2006

a Curții de Apel Craiova, secția civilă.

Casează decizia atacată și sentința

nr. 260 din 27 martie 2006 a Tribunalului Dolj, secția civilă, și, în fond,

respinge contestația ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 septembrie

2007.