ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 798/2008
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 798/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Deliberând
asupra recursului civil de față;
Din
examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin
cererea de chemare în judecată formulată la data de 14 august 2003,
înregistrată la Tribunalul Dolj sub nr. 5908/2003, reclamanții P.A., C.M. și
O.T.M. au chemat în judecată pe pârâtele Primăria municipiului Craiova și SC T.
SA Craiova și au solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța,
să constate că sunt proprietarii imobilului situat în Craiova, compus din teren
în suprafață de 368
mp și să o oblige pe pârâta deținătoare a imobilului „să emită o
decizie" privind dreptul lor de
proprietate asupra imobilului menționat.
În
motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că bunica lor, L.T., a cumpărat
imobilul din Craiova, care i-a revenit ulterior, în baza actului de partaj
voluntar înregistrat la Tribunalul Dolj, secția a III a, sub nr. 5333 din 17
septembrie 1941, mamei lor, R.P.A. iar apoi, la moartea acesteia, Ie-a revenit
lor, în cote indivize egale de 1/3, conform certificatului de moștenitor nr. S.
73/1968 din 6 august 1968 emis de fostul Notariat județean Dolj [respectiv lui
P.A. și R.(C.)M., în calitate de fiice iar lui O.T.M., în calitate de nepot de
fiică, O.L., predecedată].
Reclamanții
au mai arătat că imobilul, care era compus din teren în
suprafață de 368 mp și o casă, a fost expropriat în temeiul Decretului
nr. 67/1985
al fostului Consiliu de Stat, casa fiind demolată dar că de
atunci și până la data formulării notificării terenul a rămas liber de
construcții.
Au
susținut că la data de 13 august 2001, au formulat, în baza Legii nr. 10/2001,
notificarea nr. 947/N/2001, către Primăria municipiului Craiova solicitând
restituirea terenului în natură și acordarea de despăgubiri constând în
diferența dintre valoarea reală a construcției demolate și despăgubirile de
23.280 lei primite cu prilejul exproprierii.
Primarul
municipiului Craiova a emis dispoziția nr. 6677 din 17 iulie 2003, prin care a
înaintat notificarea către SC T. SA în scopul competentei soluționări a cererii
de restituire în natură a terenului în suprafață de 368 mp, obiect al
notificării.
Prin
adresa nr. 803 din 6 august 2003, SC T. SA a invitat pe notificatori să se
prezinte la sediul său în ziua de 11 august 2003
„pentru a
discuta situația juridică a terenului ", însă discuțiile s-au rezumat la
un
simplu refuz verbal.
În
consecință, s-au adresat instanței de judecată, căreia i-au solicitat să
constate că terenul este liber de orice construcții și că poate fi restituit în
natură, conform Legii nr. 10/2001 și normelor metodologice de aplicare.
Tribunalul
Dolj, secția civilă, prin sentința civilă 206 din 11 mai 2004, a respins „
contestația " formulată de P.A., C.M. și
O.T.M. Tribunalul a constatat, în baza raportului de expertiză
administrat în cauză, că din suprafața de teren de 368 mp (suprafața rezultată
din măsurători fiind de 347,78 mp), doar o suprafață de 231,35 mp din teren
este deținută de pârâta SC T. SA Craiova, conform certificatului de atestare a
dreptului de proprietate a terenului seria M 03 nr. 2470 din 29 noiembrie 1995
și că restul este parțial ocupat de trotuar stradal (suprafața de 21 mp) și
parțial de o
proprietate particulară din
zonă (95,28 mp). Tribunalul a mai reținut că, prin actul
de expropriere
(Decretul nr. 67/1985) statul a preluat abuziv terenul, dar că actul de
expropriere constituie titlu valabil de preluare al statului deoarece
reclamanților li s-au acordat despăgubiri atât pentru construcția demolată cât
și pentru teren, astfel că suprafața de 231,50 mp, deținută de SC T. SA Craiova
și evidențiată în patrimoniul acesteia, nu poate fi restituită în natură, fiind
incidente dispozițiile art. 27 din Legea 10/2001, foști proprietari fiind
îndreptățiți numai la măsuri reparatorii prin echivalent, iar nu la restituirea
terenului în natură cum expres au cerut prin cererea adresată justiției.
Împotriva
acestei sentințe au declarat apel reclamanții, care au susținut că se impune
restituirea în natură a terenului deținut de SC T. SA Craiova, deoarece este
liber de construcții și nu este util unității deținătoare, fiind situat
vis-a-vis de clădirile și curtea veche a acesteia, între teren și incinta
societății interpunându-se strada A.I.
Ca
ipoteză subsidiară, apelanții au cerut să li se acorde suma de 17.000 Euro cu
titlul de măsuri reparatorii.
Curtea
de Apel Craiova, secția civilă, prin decizia nr. 2862 din 2 noiembrie 2005, a
respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanți.
Instanța
de apel, reținând că nemulțumirea apelanților vizează terenul ocupat de SC T.
SA Craiova, singura pârâtă față de care au înțeles să-și valorifice
pretențiile, a stabilit că terenul este necesar normalei funcționări a SC T.
SA, întrucât este folosit ca traseu de intrare în incinta sa, pe teren fiind
amplasată poarta metalică rulantă de acces, iar unitatea deținătoare este
integral privatizată, neavând printre acționari statul sau vreo autoritate a administrației
publice locale sau centrale.
Ca
urmare, instanța de apel a statuat că sunt pe deplin incidente dispozițiile
art. 27 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, atât în forma în vigoare la data
judecării cauzei în primă instanță, cât și în forma modificată prin Legea nr.
247/2005, potrivit cărora nu este posibilă
restituirea în natură a terenului cu regimul juridic descris, ci numai
acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent.
Ori,
reclamanții nu au cerut decât restituirea terenului în natură, astfel că
solicitarea de despăgubiri formulată ca ipoteză subsidiară numai pe calea
apelului este inadmisibilă, contravenind dispozițiilor art. 294 C. proc. civ.
Reclamanții
P.A., C.M. și O.T.M. au declarat recurs susținând că instanțele au rezolvat
greșit cauza atât în privința stării de fapt, cât și în dezlegarea problemelor
de drept, fiind incidente motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și
9 C. proc. civ.
Referitor
la starea de fapt, reclamanții au imputat instanțelor că au
interpretat greșit probele administrate în sensul
că terenul în suprafață de 231,50
mp s-ar afla în incinta unității
deținătoare, în realitate terenul fiind liber și
neocupat, reprezentând practic un loc viran, situat în afara incintei
SC T. SA
Craiova, așa cum rezultă din ansamblul probelor existente la
dosarul cauzei.
În
raport cu situația reală a terenului invocată, reclamanții au susținut că
instanțele au aplicat greșit dispozițiile art. 27 alin. (1) din Legea nr.
10/2001 și au încălcat prevederile aplicabile, anume cele din art. 7 și art. 20
din Legea nr. 10/2001, potrivit cu care soluția legală cuvenită cauzei este cea
de restituire în natură a terenului deținut de SC T. SA Craiova.
Dezvoltând critica de nelegalitate, reclamanții
au susținut că la data intrării
în vigoare a Legii nr.
10/2001, unitatea deținătoare era doar parțial privatizată, fostul Fond al
Proprietății de Stat deținând 59 % din capitalul societății și că numai în
timpul judecării apelului s-a finalizat procesul de privatizare integrală.
În
fine, reclamanții au invocat inopozabilitatea unei hotărâri judecătorești prin
care s-a constatat dreptul de proprietate al SC T. SA asupra terenului în
litigiu.
Înalta
Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală,
prin decizia nr. 6390 din 29 iunie 2006, a admis recursul declarat de
reclamanții P.A., C.M. și O.T.M., a casat decizia atacată și a trimis cauza,
spre rejudecare, la Curtea de Apel Craiova.
Pentru
a decide astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că, în cauză,
sunt aplicabile dispozițiile art. 314 C. proc. civ., întrucât starea
de fapt nu a fost cercetată și stabilită de
instanța de apel , fiind necesar a se lămuri structura acționariatului pârâtei
SC T. SA Craiova la data de 14 februarie 2001, potrivit mențiunilor din Registrul
Comerțului Dolj și, față de cele ce se vor constata, să se stabilească
dispozițiile incidente, respectiv dispozițiile art. 20 sau cele ale art. 27 din
Legea nr. 10/2001.
În
cadrul rejudecării, apelul declarat de reclamanți a fost înregistrat la Curtea
de Apel Craiova sub nr. 3080 din 1 noiembrie 2006 și, în raport de
considerentele deciziei de casare, prin încheierea din 28 noiembrie 2006 și 9
ianuarie 2007, instanța de apel a dispus efectuarea unor adrese către Registrul
Comerțului Dolj și SC T. SA Craiova pentru a fi comunicată structura
acționariatului a SC T. SA Craiova la data de 14 februarie 2001.
Curtea
de Apel Craiova, secția civilă, rejudecând apelul declarat de reclamanți, l-a
respins, ca nefondat, prin decizia nr. 105 din 20 februarie 2007.
Instanța
de apel a reținut, în raport de considerentele deciziei de casare pronunțată de
Înalta Curte de Casație și Justiție, că prin răspunsurile comunicate de
Registrul Comerțului Dolj a fost lămurită structura acționariatului pârâtei SC
T. SA Craiova la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 și că la data
respectivă pârâta, în calitate de deținătoare a imobilului aflat în litigiu,
era privatizată integral. Astfel, din înscrisurile emise de SC R.O.M. SA
Craiova care cuprind registrul sintetic al acționarilor SC T. SA la datele de
11 ianuarie 2001 și, respectiv, 31 martie 2001, rezultă că, la data de 14
februarie 2001, pârâta SC T. SA Craiova era o societate comercială privatizată
integral, statul nemaiavand calitatea de asociat sau acționar majoritar sau
minoritar și că acțiunile erau deținute la data de 11 ianuarie 2001 de către
PPM; SIF Moldova și SC R. SRL Craiova, iar la data de 31 martie 2001, de către
SIF Moldova, SC . SRL Craiova și alți acționari. Instanța de apel a statuat că
susținerile reclamanților conform cărora SIF Moldova deține în realitate
acțiuni ale Statului Român sunt nefondate, întrucât, potrivit Legii de
organizare și funcționare a societăților de investiții financiare, actualele
SIF-uri sunt continuatoarele personalității juridice ale Fondului Proprietății
Private și nu ale Fondului Proprietății de Stat. A statuat, de asemenea, că
nefondate sunt și susținerile reclamanților în sensul că terenul în litigiu nu
este ocupat de pârâta SC T. SA Craiova, deoarece, în realitate, reprezintă
traseul de intrare în incinta societății iar prin raportul de expertiză
imobilul a fost identificat,
stabilindu-se
în mod cert că din suprafața totală de teren de 347,79 mp, suprafața de 231,5
mp aparține intimatei; suprafața de 21 mp teren aparține domeniului public iar
suprafața de 95,28 mp se suprapune cu proprietatea familiei I.M., instanța de
apel reținând faptul că s-au emis pretenții de către apelanții-reclamanți numai
cu privire la suprafața de 231,5 mp.
Instanța
de apel a constatat că incidente în speță sunt dispozițiile art. 27 din Legea
nr. 10/2001, reclamanții fiind persoane îndreptățite la restituirea prin
echivalent, reprezentând contravaloarea terenului aflat în litigiu și nu la
restituirea în natură a imobilului solicitat, dar că, în prezenta cauză, nu se
poate constata îndreptățirea acestora la măsuri reparatorii prin echivalent
față de faptul că, prin notificare, au solicitat numai măsuri reparatorii prin
echivalent. Numai în cadrul instanței de apel, pentru prima dată, reclamanții
au solicitat suma de 17.000 Euro cu titlu de despăgubiri bănești, însă cererea
este inadmisibilă, față de dispozițiile art. 294 C. proc. civ.
Împotriva acestei din urmă decizii reclamanții au
declarat recurs, întemeiat
în drept pe art. 304 pct. 8 și
9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs,
reclamanții au susținut că, prin decizia de casare, s-a stabilit necesitatea de
a se determina structura acționariatului SC T. SA la data de 14 februarie 2001,
ca element esențial funcție de care în cauză sunt aplicabile fie dispozițiile
art. 20 alin. (1) și (2), fie dispozițiile art. 27 din Legea nr. 10/2001,
modificată prin Legea nr. 247/2005 și că, având în vedere că la 24 decembrie
1999 SC R. SRL a cumpărat numai 40,102 % din acțiuni, restul a rămas în patrimoniul
statului, fiind administrat de FPS. Reclamanții au mai susținut că, în
consecință, este evident că la data de 14 februarie 2001 este evident că statul
era acționar majoritar al SC T. SA Craiova și că abia la data de 1 martie 2005,
după cum rezultă din înscrisul eliberat de SC R.C. SA București, SC R. SRL a
cumpărat și diferența de acțiuni reprezentând un procent de peste 92%, deci
mult după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 și în timp ce cauza era
pendinte pe rolul instanțelor judecătorești. Reclamanții au arătat că, așa
fiind, în speță sunt incidente dispozițiile art. 20 alin. (1) și (2) din Legea
nr. 10/2001, terenul trebuind să le fie restituit în natură, cu atât mai mult
cu cât din expertiză a rezultat că este liber și neocupat. Au solicitat admiterea
recursului, casarea deciziei atacate, admiterea
acțiunii și restituirea terenului în suprafață de 368 mp situat în Craiova.
Recurenta-reclamantă P.A. a decedat pe
parcursul soluționării recursului (19 iunie 2007), în cauză fiind introduse
moștenitoarele acesteia, P.A.E. și C.E.
Motivele invocate de
recurenții-reclamanți se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.
civ. iar recursul urmează a fi admis, pentru considerentele care succed.
Potrivit art. 314 C. proc. civ., Înalta
Curte de Casație și Justiție hotărăște asupra fondului pricinii în toate
cazurile în care casează hotărârea atacată numai în scopul aplicării corecte a
legii la împrejurări de fapt ce au fost deplin stabilite.
Art. 315 alin. (1) din același cod dispune că,
în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept
dezlegate, precum și asupra necesității administrării unor probe sunt
obligatorii pentru judecătorii fondului.
Prin această prevedere legală se dă putere
hotărârii pronunțate de instanța de recurs numai cu privire la problemele de
drept rezolvate iar nu și celor de fapt asupra cărora instanța care judecă
fondul după casare are dreptul de apreciere.
Ceea ce sunt, însă, obligatorii pentru instanța
de fond după casare, cu privire la faptele procesului, sunt numai indicațiile
cu privire la necesitatea lămuririi anumitor împrejurări de fapt și la
administrarea de probe.
Această concluzie se impune pentru că
indicațiile instanței de casare atrag atenția instanței care rejudecă fondul
asupra încălcării săvârșite cu ocazia judecății anterioare și asupra
necesității de a se lămuri alte împrejurări de fapt prin administrarea de noi
probe în vederea pronunțării unei soluții legale.
În speță, așa cum rezultă din expunerea
lucrărilor cauzei, înalta Curte de Casație și Justiție a casat hotărârea
pronunțată de Curtea de Apel Craiova într-un prim ciclu procesual și a trimis
cauza spre rejudecare, aceleiași instanțe de apel, cu îndrumarea de a lămuri
structura actionariatului SC T. SA Craiova la data de 14 februarie 2001, stare
de fapt ce trebuia să fie cercetată și stabilită, fiind esențială în dezlegarea
pricinii, deoarece, în raport de aceasta, instanța de apel urma să constate
care dispoziții legale sunt incidente în cauză, respectiv art. 20 sau art. 27
din Legea nr. 10/2001 (devenite, după republicarea și modificarea legii, art.
21 și, respectiv art. 29).
În
rejudecarea apelului, la dosar, au fost depuse două înscrisuri emise de
SC R.O.M. SA, nr. 0521/01/2001 și nr. 315 din 12 aprilie 2001,
referitoare la structura sintetică a acționarilor SC T. SA Craiova la data de
11 ianuarie 2001 și, respectiv 31 martie 2001
(filele 29 și 30 din dosarul nr. 3080/2006
al Curții de Apel Craiova). La data de 11 ianuarie 2001, SIF deținea un
număr de
116111 acțiuni reprezentând 42,371% din capitalul social iar SC
R. SRL 125416 acțiuni, reprezentând 45,371%. La data de 31 martie 2001, SIF
deținea un număr de 116111 acțiuni reprezentând 42,371% din capitalul social
iar SC R. SRL 137088 acțiuni, reprezentând 50,026%.
Deși cu ocazia dezbaterilor pe fond asupra
apelului, de la termenul din 20 februarie 2007, așa cum au fost consemnate în
practicaua deciziei, apărătorul reclamanților a învederat instanței că
relațiile depuse la dosar nu sunt relevante în judecarea pricinii, față de îndrumările
din decizia de casare, care se refereau, în mod expres, la lămurirea structurii
acționariatului SC T. SA Craiova la data de 14 februarie 2001 totuși, instanța
s-a considerat lămurită cu privire la acest aspect și a pășit la soluționarea
cauzei, apreciind că răspunsurile
comunicate
de Registrul Comerțului Dolj și SC T. SA Craiova sunt suficiente și fac dovada
structurii acționariatului la data indicată în decizia de casare (fila 38
din
dosarul nr. 3080/2006 al Curții de Apel Craiova). Astfel, în raport cu
înscrisurile menționate, a constatat că în speță sunt aplicabile dispozițiile
art. 27 alin. (1) și nu cele ale art. 20 alin. (1) și (2) din Legea nr.
10/2001, motivând că SC T. SA Craiova era privatizată integral la data intrării
în vigoare a Legii nr. 10/2001.
Or, înscrisurile avute în vedere la
pronunțarea deciziei de către instanța învestită cu rejudecarea apelului, se
referă la structura acționariatului SC T. SA Craiova la datele de 11 ianuarie
2001 și 31 martie 2001 și nu la data de 14 februarie 2001, cum expres a indicat
instanța de casare, care a motivat că stabilirea structurii acționariatului
unității deținătoare a imobilului la această dată este esențială în dezlegarea
pricinii, față de dispozițiile art. 20 alin. (1) și (2) și art. 27 din Legea
nr. 10/2001, devenite, după republicarea legii, art. 21 alin. (1) și (2), și,
respectiv art. 29, dispozițiile legale menționate fiind aplicabile la situații
de
fapt distincte, funcție tocmai de
această structură a acționariatului ce se impunea, imperios, a fi lămurită,
fără nici un dubiu la data de 14 februarie 2001, data intrării în vigoare a
legii.
Astfel fiind, instanța de apel nu s-a
conformat îndrumărilor date prin decizia de casare și nu a stăruit pentru
administrarea probelor necesare pentru a stabili situația de fapt relevată prin
decizia de casare, cu toate că SC R.O.M. SA Craiova, care a ținut registrul
acționarilor SC T. SA Craiova și în ale cărui evidențe se regăsește
acționariatul acestei societăți la data de 14 februarie 2001, a fost un registru
independent care a funcționat în baza autorizației Comisiei Naționale a
Valorilor Mobiliare și căruia, chiar dacă ulterior și-a încetat activitatea, îi
revenea obligația potrivit actelor normative în vigoare, să păstreze evidența
cronologică a tuturor schimbărilor din fișierul central al deținătorilor de
valori mobiliare până când datele erau transferate unui
alt registru sau emitentului (potrivit art.15 din Regulamentul nr.
13/1996 al CNVM,
în prezent abrogat de Regulamentul nr. 13/2005 al
CNVM).
Procedând astfel,
instanța de apel a pronunțat o soluție nelegală, incident
fiind
motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Având în vedere considerentele care
preced, recursul va fi admis, decizia pronunțată de instanța de apel va fi
casată iar cauza va fi trimisă, spre rejudecare, la Curtea de Apel Craiova,
care va administra probe utile, pertinente și concludente în baza cărora să se
stabilească, cert, care era structura acționariatului SC T. SA Craiova la data
de 14 februarie 2001, în vederea corectei aplicări a Legii nr. 10/2001 în
soluționarea raportului juridic dedus judecății și care va analiza și celelalte
critici invocate în recurs de reclamanți.
PENTRU ACESTE
MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanții
C.M., O.T.M. și P.A., ulterior decedată, cale de atac însușită de succesoarele
acesteia, C.E. și P.A.C.
î
mpotriva
deciziei nr. 105 din 20 februarie 2007 a Curții de Apel Craiova, secția civilă,
pe care o casează și trimite cauza aceleiași instanțe pentru rejudecarea
apelului.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 07 februarie 2008.