ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 838/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

La 27 februarie 2008, reclamantul M.D.V.

a chemat în judecată pe pârâții Primăria Municipiului Craiova și Primarul

Municipiului Craiova, solicitând anularea Dispoziției nr. 5109 din 18 februarie

2005 și obligarea părților adverse la emiterea unei noi dispoziții, de

restituire în natură a porțiunii libere din terenul situat în Craiova, și

propuneri de despăgubiri pentru construcția de 143,90 mp (demolată în martie

1984) și măsuri reparatorii în echivalent, în principal sub forma compensării

cu un alt imobil vecin sau, în subsidiar, acordarea de despăgubiri pentru

diferența de teren nerestituibilă.

În motivarea cererii, întemeiată pe

art. 44 din Constituție și art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, reclamantul

a susținut că:

- imobilul de la adresa menționată,

compus din teren de 700 mp și locuință cu suprafața construită de 143,90 mp și

suprafața desfășurată de 176,70 mp, a aparținut bunicii sale C.C., de la care a

fost expropriat prin Decretul nr. 423/1982;

- ulterior exproprierii, construcția

a fost demolată, iar cu privire la terenul de 7000 mp a beneficiat, în calitate

de moștenitor testamentar al defunctei proprietare, de retrocedarea suprafeței

de 342 mp, măsură dispusă de Judecătoria Craiova prin sentința civilă nr.

11532/1997 ca urmare a admiterii acțiunii în revendicare promovate împotriva

Consiliului local Craiova și D.G.F.P. Dolj;

- prin dispoziția contestată (care

i-a fost comunicată la 19 februarie 2008, ca răspuns la notificarea formulată

în temeiul Legii nr. 10/2001), pârâții au reținut că imobilul în discuție este imposibil

de restituit în natură și i-au acordat măsuri reparatorii sub formă de titluri

de valoare, în cuantum de 1.173.200.000 lei;

- în realitate, după cum rezultă din

expertiza extrajudiciară, pe terenul „imposibil de restituit în natură” există

două suprafețe libere, una de 45 mp (aflată în continuarea suprafeței deja

retrocedate, de 342 mp) și alta de 90 mp;

- potrivit aceleiași expertize, tot

pe strada B. există un alt teren, de 223 mp, liber de construcții și utilități,

care îi poate fi acordat ca măsură reparatorie în compensare;

- pe de altă parte, deși inițial a

solicitat despăgubiri bănești, prin dispoziția contestată i-au fost acordate

măsuri reparatorii sub forma titlurilor de valoare nominală, într-un cuantum

considerabil mai mic decât valoarea actuală a imobilului;

- oricum, până în prezent nu s-a

realizat conversia titlului de despăgubire în acțiuni, printr-o decizia

pronunțată la 20 martie 2006 (cazul Radu împotriva României), Curtea Europeană

a constatat că Fondul Proprietatea „nu funcționează de o manieră susceptibilă

de a conduce la acordarea efectivă a unei indemnizații”, iar dispozițiile

legale referitoare la înființarea și funcționarea fondului menționat încalcă

prevederile art. 40 alin. (1) și art. 44 alin. (1) din Constituție.

La 11 aprilie 2008, reclamantul și-a

precizat acțiunea, învederând că solicită anularea dispoziției contestate,

restituirea în natură a porțiunii de teren liberă, acordarea de despăgubiri

pentru construcția demolată, iar pentru diferența de teren, în principal, compensarea

cu un imobil învecinat sau, în subsidiar, tot acordarea de despăgubiri.

Tribunalul Dolj, secția civilă, prin

sentința nr. 287 din 10 octombrie 2008, a admis în parte contestația, a

modificat parțial dispoziția, în sensul că a dispus acordarea de măsuri

reparatorii în echivalent în cuantum de 707.462,30 Ron pentru imobilul situat

în Craiova, compus din teren de 362,4 mp și construcțiile corp I, corp II și

anexe și a luat act că nu se solicită cheltuieli de judecată.

S-a reținut că:

- imobilul situat în Craiova, (compus

din 700 mp teren și construcție) a fost expropriat de la autoarele

reclamantului prin Decretul nr. 423/1983;

- ulterior exproprierii construcția

a fost demolată, iar prin sentința civilă nr. 11532/]997, Judecătoria Craiova a

obligat pe Consiliul local Craiova și D.G.F.P. Craiova să lase reclamantului și

mamei sale, în deplină proprietate și liniștită posesie, suprafața de 337,6 mp,

situată în Craiova;

- notificarea formulată de reclamant

în temeiul Legii nr. 10/2001 vizează diferența dintre terenul expropriat (700

mp) și suprafața retrocedată prin hotărârea judecătorească menționată (337,6 mp);

- prin dispoziția contestată s-au

acordat reclamantului măsuri reparatorii sub forma titlurilor de valoare

nominală în cuantum de 1.173.200.000 lei;

- în procesul verbal privitor la

starea imobilului notificat a fost identificată suprafața de 343 mp, ocupată de

un bloc de locuințe, zona de protecție a acestei construcții, alei betonate și

utilități aferente;

- situația de fapt menționată,

stabilită corect de către deținător, face imposibilă restituirea în natură a

restului de teren neretrocedat, cu privire la care sunt incidente prevederile

art. 11 alin. (2) și (4) din Legea nr. 10/2001;

- în acest sens trebuie avut în

vedere, în primul rând, efectul substanțial produs de sentința civilă nr.

11532/1997, prin care s-a stabilit, cu putere de lucru judecat, că doar în

privința suprafeței retrocedate (terenul „liber” de 337,6 mp) exproprierea nu

și-a atins scopul;

- pe de altă parte, parcelele de 45

mp și 90 mp, amplasate pe terenul neretrocedat, în proximitatea unui bloc de

locuințe, nu sunt susceptibile de restituire în natură, fiind evident că în

urma operațiunilor de expropriere a fost schimbată radical configurația

urbanistică a zonei, că noile construcții trebuie să fie încadrate de spații

verzi, alei de acces și locuri de parcare și că nu este necesar ca lucrările

pentru care s-a dispus această măsură să ocupe efectiv întreaga suprafață

expropriată;

- măsura reparatorie a compensării,

reglementată de art. 2 alin. (3) și art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001,

constituie din punct de vedere al dreptului substanțial o veritabilă dare în

plată, care presupune așadar formarea unui acord de voință între părțile

implicate în procedura prealabilă de soluționare a notificării;

- prin urmare, atribuirea în

compensare a unui bun ce aparține deținătorului, la alegerea persoanei

îndreptățite dar peste voința titularului dreptului de proprietate, ar

reprezenta o încălcare a atributului de dispoziție juridică, o expropriere ce

contravine rațiunii și finalității Legii nr. 10/2001;

- jurisprudența Curții Europene

invocată de reclamant nu garantează o anumită formă de măsuri reparatorii, iar

restituirea în natură, ca și atribuirea în compensare, fără limite, a tuturor

terenurilor, cu ignorarea situației și afectațiunii lor actuale, ar contraveni

intereselor generale ale societății;

- potrivit expertizelor efectuate în

cauză, valoarea imobilului expropriat (362,4 mp teren, construcțiile corp I,

corp II și anexe) depășește cuantumul măsurilor reparatorii în echivalent

acordate prin dispoziția contestată;

- față de actuala reglementare a

Legii nr. 10/2001, solicitarea reclamantului, de acordare a despăgubirilor

bănești, nu poate fi primită.

Reclamantul a declarat apel,

solicitând schimbarea parțială a sentinței, în sensul restituirii în natură a

parcelelor de 45 mp și 90 mp, acordării, în compensare, a terenului de 223 mp,

precum și majorării cuantumului măsurilor reparatorii în echivalent la

807.468,30 lei.

În motivarea apelului, reclamantul a

susținut că:

- respingerea cererii de restituire

în natură a celor două parcele este greșită pentru că în speță nu operează

prezumția puterii de lucru judecat, iar suprafețele în discuție constituie, de

fapt, adevărate locuri virane;

- prima instanță nu a fost învestită

cu analizarea naturii juridice a dării în plată, Legea nr. 10/2001 nu prevede

în cazul compensării acordul actualului deținător, suprafața de 223 mp nu

servește unui scop lucrativ sau de utilitate publică, fiind în realitate un

teren viran, prin compensare deținătorul ar obține un real beneficiu, iar

solicitarea sa nu poate fi examinată prin perspectiva tuturor cererilor de

compensare, formulate de toți proprietarii deposedați abuziv, precum și al

oportunității ori impactului admiterii lor;

- stabilirea cuantumului măsurilor

reparatorii în echivalent are la bază o eroare de calcul, din însumarea celor

două valori evidențiate de experți (554.049 lei și 262.419,30 lei) rezultând

807.468, 30 lei, și nu doar 707.462,30 lei.

Curtea de Apel Craiova, secția I

civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia nr. 48 din 17

februarie 2009, a admis apelul declarat de reclamant, a schimbat în parte

sentința, a majorat cuantumul măsurilor reparatorii în echivalent la 807.468,30

lei și a menținut restul dispozițiilor.

S-a reținut că:

- parcelele de teren la care face

referire reclamantul sunt în prezent neamenajate dar nu pot fi restituite în

natură pentru că, fiind situate între blocurile de locuințe, au ca destinație

normala folosire a clădirilor;

- expertiza efectuată în cauză și

necontestată de părți a stabilit că valoare terenului nerestituit (382,4 mp) și

a clădirilor demolate se ridică la 545.049 lei și, respectiv, 262.419, 30 lei,

ceea ce înseamnă că reclamantului i se cuvine suma de 807.468, 30 lei.

Reclamantul a declarat recurs, prin

care a solicitat casarea ultimei hotărâri, cu trimiterea cauzei spre rejudecare

sau, în subsidiar, modificarea deciziei atacate, în sensul admiterii apelului

așa cum a fost formulat.

În motivarea recursului, întemeiat

pe art. 304 pct. 5, 7 și 8 C. proc. civ., reclamantul a susținut că:

- instanța de apel nu a analizat

critica referitoare la respingerea cererii de acordare în compensare a

suprafeței de 223 mp și, pe cale de consecință, hotărârea pronunțată nu este

motivată sub acest aspect, fiind încălcate așadar prevederile art. 105 alin. (2)

C. proc. civ. (ceea ce, potrivit art. 304 pct. 5 C. proc. civ., atrage casarea

hotărârii) și ale art. 304 pct. 7 C. proc. civ.;

- pe de altă parte, instanța de apel

a interpretat greșit actul dedus judecății pentru că, în referire la cele două

loturi, a făcut aplicarea unui principiu general, fără să analizeze probele

dosarului, din care rezultă că este vorba despre suprafețe sunt neamenajate și

folosite de către unii locatari, care, prin urmare, nu servesc unui interes

general.

Referitor la critica întemeiată pe

art. 304 pct. 5 și 7 C. proc. civ., Înalta Curte reține că:

- deși în motivele de apel reclamantul

a criticat respingerea cererii de acordare în compensare a unui teren învecinat

de 223 mp, considerentele hotărârii atacate nu conțin nicio mențiune cu privire

la acest aspect;

- această omisiune se încadrează,

logic, doar în motivul de nelegalitate prevăzut expres de art. 304 pct. 7 C.

proc. civ.;

- în lipsa oricăror considerente, nu

se poate stabili dacă instanța de apel a analizat sau nu cererea reclamantului

apelant, de acordare, în compensare, a suprafeței de 223 mp.

Cu privire la cealaltă critică,

Înalta Curte reține că:

- imobilul în litigiu a fost preluat

de stat prin expropriere, astfel că în speță sunt incidente prevederile art. 11

din Legea nr. 10/2001;

- textul menționat prevede măsuri

reparatorii diferențiate, după cum lucrările pentru care s-a dispus

exproprierea au fost sau nu executate și, în caz afirmativ, dacă ocupă terenul

parțial sau în întregime;

- totodată, la alegerea măsurii

reparatorii adecvate, trebuie avute în vedere și prevederile pct. 10.3 din H.G.

nr. 250/2007, referitoare la înțelesul sintagmei „amenajări de interes public”;

- or, instanțele de fond și apel nu

au clarificat aceste aspecte, referindu-se la efectul substanțial al unei

hotărâri judecătorești irevocabile, pronunțată în anul 1997 (care a avut ca

obiect o acțiune în revendicare de drept comun și a stabilit, la modul general,

că suprafața neretrocedată este ocupată de un bloc de locuințe și zona lui de

protecție), precum și destinația ipotetică a celor două parcele libere de

construcții.

Așa fiind, conform art. 312 alin.

(1) și (3) și art. 314 C. proc. civ., prezentul recurs va fi admis, în sensul

casării hotărârii atacate și trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeași curte

de apel, pentru stabilirea situației de fapt cu privire la parcelele de 45 mp și

90 mp, neocupate de construcții și analizării criticii referitoare la

respingerea cererii de acordare, în compensare, a suprafeței de 223 mp.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

reclamantul M.D.V. împotriva deciziei nr. 48 din 17 februarie 2009 a Curții de

Apel Craiova, secția civilă.

Casează decizia atacată și trimite

cauza spre rejudecare la aceiași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11

februarie 2010.