ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3863/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului Dolj la data de 13 august 2007, reclamantul I.G. a chemat în

judecată pârâții Primăria Municipiului Craiova, Consiliul Local al Municipiului

Craiova, solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună

anularea parțială a Dispoziției nr. 14765 din 13 iulie 2007, emisă de către

Primarul Municipiului Craiova, în ceea ce privește art. 3, precum și

procesul-verbal privind starea de fapt și referatul nr. 9437/4a -V-2007, să

oblige pârâții să restituie în natură imobilul - teren situat în Craiova, județul

Dolj, în suprafață de 794 mp, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamantul a

arătat că în baza Decretului nr. 38/1986 i-a fost preluat de către stat în mod

abuziv imobilul compus din teren situat în Craiova, , Județul Dolj și că, în

anul 2001, prin notificarea nr. 594/N/2001, a solicitat inițial pârâtei

Municipiului Craiova, acordarea de despăgubiri și, ulterior, restituirea în

natură a întregului imobil situat în Craiova, județul Dolj, compus din teren

liber în suprafață totală de 1800 mp.

Reclamantul a mai arătat că, prin

dispoziția a cărei anulare o solicită, s-a dispus restituirea parțială în

natură a imobilului solicitat, numai în ceea ce privește terenul în suprafață

de 1006 mp, iar pentru restul terenului, în suprafață de 794 mp, a propus

acordarea de despăgubiri, întrucât această suprafață ar fi ocupată de actuala

stradă F.

Totodată, măsura de acordare de

despăgubiri pentru restul de imobil solicitat de către reclamant este complet

nefondată, atâta timp cât și acest teren de 794 mp poate fi restituit în natură

întrucât este în totalitate liber, nefiind afectat de utilități publice sau

detalii de sistematizare.

Prin sentința civilă nr. 60 din 12

martie 2008, Tribunalul Dolj a respins acțiunea formulată de reclamant,

reținând, în esență că identificarea terenului în suprafață de 1800 mp nu s-a

putut face în totalitate deoarece din măsurătorile efectuate la scară pe planul

decretului de expropriere nu a reieșit decât suprafața de 1006,00 mp și

respectiv suprafața de 314 mp materializați pe schița anexă între punctele

8-12-4-5-6-7-8 care, în prezent, este ocupată de actualul trotuar al străzii F.

Referitor la diferența de teren de

794 mp ce face obiectul litigiului, prin raportul de expertiză s-a constatat că

în fapt această suprafață măsoară 314 mp, așa cum s-a arătat mai sus, iar

diferența de 480 mp nu se poate identifica.

Expertiza a mai stabilit că nu s-a

putut completa întreaga suprafață de 794 mp, deoarece în zonă au fost

retrocedate toate terenurile care au aparținut foștilor proprietari, vecini ai reclamantului

și în felul acesta s-ar fi produs suprapuneri de teren.

Astfel, în raport de cele reținute,

instanța a constatat că dispoziția nr. 14753 din 13 iulie 2007 este temeinică

și legală prin propunerea de acordare a despăgubirilor, în condițiile Titlului

VII din Legea nr. 247/2005, către reclamantul I.G., pentru diferența de teren

de 794 mp, imposibil de restituit în natură.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul I.G.,

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând că soluția instanței

de fond nu este motivată nici în fapt, nici în drept, că se bazează pe raportul

de expertiză care este incomplet și superficial, deoarece terenul nu a fost

identificat.

Prin decizia civilă nr. 312 din 6 octombrie

2008, Curtea de Apel Craiova, secția civilă, a respins apelul cu motivarea că

hotărârea atacată este argumentată, atât în fapt, cât și în drept și că, din

suprafața totală de 1800 mp i s-a restituit petentului, prin dispoziția nr.

14753 din 13 iulie 2007, suprafața de 1600 mp, diferența de 794 mp neputând fi

restituită în natură, aceasta fiind ocupată în parte de trotuare și străzi, iar

altă parte fiind retrocedată foștilor vecini ai reclamantului.

În consecință, s-a reținut că prima instanță a

făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 9, art. 10 și art. 11 din Legea

nr. 10/2001, astfel că apelul declarat de reclamant este neîntemeiat.

Împotriva menționatei decizii a declarat și

motivat recurs, în termen legal, apelantul-reclamant I.G. pentru motivul de

nelegalitate întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea acestuia recurentul a arătat că

suprafața pe care a solicitat-o pe cale judecătorească nici nu a fost

identificată de expertul desemnat, ambele instanțe reținând o stare de fapt

eronată, dat fiind faptul că expertul nu a ținut cont de actele doveditoare și

implicit a celor de preluare atașate.

Suprafața totală de teren pe care

recurentul ar trebui să o aibă în proprietate în prezent, având în vedere

faptul că prin dispoziția nr. 14753/2007 s-a restituit doar suprafața de 1006 mp

și raportat la actele de proprietate și actele de preluare, este de 1800 mp.

Terenul care în prezent face

obiectul litigiului este liber de construcții parțial - 480 mp, pe el găsindu-se

amplasată fundația fostei proprietăți, suprafață ce nu a fost identificată de

către expertul desemnat, deși instanțele au prevăzut ca obiectiv „identificarea

terenului” cu limite și vecinătăți.

De asemenea, în raportul de

expertiză nu a fost identificată nici suprafața de 1006 mp, restituită de

autoritatea locală, în conținutul raportului făcându-se vorbire de anumiți

vecini, care însă nu sunt indicați pe schița de expertiză și nici în raport.

Atât terenul în suprafață de 794 mp, cât și

suprafețele menționate în raportul de expertiză au destinația de zonă verde.

Se mai arată că la dosarul cauzei nu

au fost atașate acte din care să rezulte că terenul nu poate fi identificat și

nici acte din care să rezulte că recurentul nu a deținut în proprietate suprafața

de 1800 mp.

Instanța de apel nu a putut avea în

vedere aceste acte și nici nu s-a raportat la actele de proprietate invocate de

recurent pe tot parcursul procesului, astfel că a dispus respingerea apelului,

respingând toate cererile de probatorii, încălcând dreptul la apărare și

dreptul la un proces echitabil.

De asemenea, mai arată recurentul,

instanța de apel nu a interpretat și aplicat în mod corect prevederile art. 7, art.

9, art. 11 din Legea nr. 10/2001, reținând că „diferența de teren nu poate fi

restituită în natură” atâta timp cât nu este corect identificată.

Potrivit art. 7 din Legea nr. 10/2001

„De regulă imobilele preluate în mod abuziv se restituie în natură”. Prin

adoptarea Legii nr. 247/2005 legiuitorul a modificat Legea nr. 10/2001, instituind

ca principiu general de reparație „

restitutio in integrum

”.

Conform prevederilor art. 11 alin. (2)

din Legea nr. 10/2001 și art. 11 pct. 2 din H.G. nr. 498/2001, imobilele

preluate de stat (construcții nedemolate și teren) care sunt libere sau nu au

fost înstrăinate legal, se restituie integral persoanei îndreptățite”,

prevedere ce își găsește aplicabilitatea și în cazul de față, întrucât terenul

în litigiu se încadrează în prevederile art. 2 pct. 1 din Legea nr. 10/2001,

fiind expropriat pentru cauză de utilitate publică.

Terenul în suprafață de 794 mp situat în

Craiova, se consideră a fi preluat abuziv avându-se în vedere aplicabilitatea

art. 6 și art. 7 din Legea nr. 10/2001, intimații nefăcând însă în niciun fel

dovada, prin acte legale sau alte mijloace de probă, că terenul din litigiu

este proprietatea lor.

Mai arată recurentul că actele

premergătoare emiterii dispozițiilor atacate sunt nelegale, avându-se în vedere

faptul că procesul-verbal privind starea de fapt a imobilului solicitat

(terenul în suprafață totală de 1800 mp) nu a fost încheiat și semnat în

prezența persoanei îndreptățite, încălcându-se dispozițiile art. 41 alin. (2)

din Legea nr. 10/2001.

Pe parcursul soluționării

recursului, recurentul I.G. a decedat, fiind introduși în cauză moștenitorii

acestuia, respectiv: I.E., I.G., I.C.F. și I.G.M.

În recurs a fost administrată proba

cu înscrisuri.

Analizând recursul formulat, în raport de

criticile menționate, Curtea apreciază că acesta este nefondat, pentru

următoarele considerente :

Potrivit art. 7 alin. (1)

din Legea nr. 10/2001, „de regulă imobilele preluate abuziv se restituie în

natură”, deci numai când aceasta măsură este posibilă.

În art. 9 al Legii nr. 10/2001,

prevede că imobilele preluate în mod abuziv, indiferent în posesia cui se află

în prezent, se restituie în natură în starea în care se află la data cererii de

restituire și libere de orice sarcini, însă nu în mod absolut, ci după

distincțiile pe care le aduc articolele ulterioare cuprinse în capitolul

“Restituirea în natură sau măsuri reparatorii prin echivalent”.

Astfel, pentru ca

măsura restituirii în natură a unui imobil expropriat să se poată dispune,

trebuie îndeplinită condiția ca terenul să fie liber, în accepțiunea art. 11

alin. (2) al Legii nr. 10/2001, însă, înainte de aceasta, se impune

identificarea terenului care face obiectul notificării, sarcină care revine

reclamantului, conform art. 1169 C. civ., acesta urmând a face dovada amplasamentului

și întinderii dreptului său de proprietate, căci numai astfel se poate verifica

dacă terenul este liber și poate fi restituit în natură.

În absența unor probe

contrare, existența și, după caz, întinderea dreptului de proprietate, conform

art. 24 al Legii nr. 10/2001, se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ

sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în

executare măsura preluării abuzive. În aplicarea prevederilor menționate și în

absența unor probe contrare, persoana individualizată în actul normativ sau de

autoritate prin care s-a dispus sau, după caz, s-a pus în executare măsura

preluării abuzive este presupusă că deține imobilul sub nume de proprietar.

Acesta este temeiul de drept care a stat la baza

recunoașterii dreptului de proprietate al reclamantului, însă pentru a face

aplicarea art. 7 alin. (1) al Legii nr. 10/2001, în sensul restituirii în

natură a imobilului, trebuie ca reclamantul să facă dovada cu acte de

proprietate a vechiului amplasament, respectiv a situării, ariei, laturilor și

vecinătăților imobilului.

Deși recurentul susține că expertul

nu a ținut cont de actele doveditoare și implicit a celor de preluare atașate,

Înalta Curte constată că situația de fapt a fost stabilită în raport de probele

administrate în fața ambelor instanțe de fond, deoarece reclamantul nu a depus

la dosar titlul de proprietate al imobilului, respectiv contractul de

vânzare-cumpărare al autorului său, I.I., autentificat sub nr. 2782 din 4 iulie

1919, act la care face referire în cuprinsul testamentului autentificat la data

de 23 februarie 1957, astfel încât identificarea terenului pe vechiul

amplasament s-a realizat numai parțial, deoarece datele indicate în testament,

respectiv adresă poștală, suprafață și vecinătăți, cât și decretul de

expropriere, unde sunt menționate numai suprafața și adresa poștală, sunt

incomplete.

De asemenea, recurentul nu a depus

alte înscrisuri în faza procesuală a apelului, motiv pentru care cererea sa de

încuviințare a unei alte expertize a fost în mod corect respinsă ca nefiind

utilă cauzei, căci expertiza efectuată la prima instanță de fond a avut în

vedere toate înscrisurile administrate, iar obiecțiunile la raportul de

expertiză nu vizau modul de efectuare a expertizei, ci concluziile acesteia în

sensul că o parte din teren nu a putut fi identificată.

În aceste condiții, Înalta Curte apreciază că

soluția ambelor instanțe de fond este corectă, suprafața de 1800 mp fiind

recunoscută ca fiind proprietatea reclamantului, numai în temeiul prezumției de

proprietate instituită în art. 24 al Legii nr. 10/2001, căci testamentul nu

constituie un titlu de proprietate, însă posibilitatea de restituire în natură

a întregii suprafețe de teren se putea realiza doar în măsura în care

reclamantul ar fi depus la dosar înscrisuri care să dovedească în mod neechivoc

întinderea și conturul vechiului amplasament al imobilului, numai astfel

putându-se stabili dacă întreaga suprafață de teren revendicată este liberă și

poate fi restituită în natură.

De

altfel, lipsa reperelor de individualizare corectă a imobilului este și motivul

pentru care expertiza efectuată în cauză a concluzionat că identificarea

terenului în suprafață de 1800 mp nu s-a putut face în totalitate, în

condițiile în care actele avute în vedere de expert au fost testamentul și

anexa la decretul de expropriere.

Astfel fiind, în raport

de situația de fapt dovedită, în mod corect s-a făcut aplicarea art. 1 al Legii

nr. 10/2001, potrivit cu care imobilele preluate în mod abuziv de stat, de

organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6

martie 1945 - 22 decembrie 1989 și nerestituite, se restituie în echivalent,

când restituirea în natură nu mai este posibilă, sens în care s-a dispus la

pct. 3 al dispoziției nr. 14753/2007, cât și prin dispoziția nr. 5110/2005

emise de Primăria municipiului Craiova acordarea de măsuri reparatorii prin

echivalent pentru imobilul notificat sub nr. 594/N/2001, imposibil de restituit

în natură, măsură care însă nu a fost adusă la îndeplinire până în prezent,

astfel cum rezultă din adresa nr. 40548/2010 a Primăriei municipiului Craiova,

depusă în recurs.

Recurentul mai invocă și

critici care privesc modul de interpretare al probelor, aspecte care nu mai pot

forma obiect de recurs odată cu abrogarea motivului de recurs menționat în art.

304 pct. 11 C. proc. civ.

Pentru aceste argumente,

Înalta Curte consideră că nu este incident motivul de recurs invocat și, în

temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează a fi respins ca nefondat

recursul continuat de moștenitorii recurentului I.G., respectiv: I.E., I.G., I.C.F.

și I.G.M.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul continuat de

moștenitorii recurentului I.G., respectiv I.E., I.G., I.C.F. și I.G.M. împotriva

deciziei civile nr. 312 din 6 octombrie 2008 a Curții de Apel Craiova, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 18 iunie

2010.