ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1417/2010

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 9 mai 2006 pe rolul Tribunalului Dolj, reclamanta I.D.S. a chemat în judecată Primarul municipiului Craiova, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea în parte a dispoziției nr. 7229 din 30 martie 2006, emisă de Primăria Municipiului Craiova privind acordarea despăgubirilor pentru terenul în suprafață de 570 mp, parte componentă a imobilului situat în Craiova, jud. Dolj, restituirea în natură a terenului și menținerea propunerii privind acordarea despăgubirilor în condițiile legii speciale pentru fosta clădire ce a avut suprafață construită de 486 mp (formată din parter compus din 6 camere, bucătărie, cămară, baie, 2 holuri, sală și demisol compus din 5 camere, bucătărie, WC, 2 holuri, sală, pivniță și pod), cu cheltuieli de judecată.

În motivare, reclamanta a arătat că la data de 10 august 2001 a notificat Primarul municipiului Craiova, în calitate de moștenitoare legală a defunctului I.N. Prin dispoziția nr. 7229/2006 Primarul municipiului Craiova a propus acordarea de despăgubiri, arătând că este imposibilă restituirea în natură. În realitate, terenul în suprafață de 570 mp este liber de construcții și nu este afectat de niciun fel de lucrări publice, pentru care a fost făcută exproprierea. Ulterior, reclamanta, a solicitat introdu­cerea în cauză a Universității Craiova.

S-a susținut că Primarul municipiului Craiova, potrivit art. 21 alin. (4) din Legea 10/2001 este emitentul dispozițiilor contestate, astfel că acesta are calitate procesuală pasivă în cauza de față, iar față de conținutul Ordinului Ministerului Educației și Cercetării nr. 3103 din 18 ianuarie 2006, prin care se atestă dreptul de proprietate al Universității din Craiova asupra terenului ce face obiectul litigiului, se impune introducerea în cauză și a acestei instituții. De asemenea, contestatoarea a mai susținut că împrejurarea că pe teren există construcții definitive ce țin de edificiul blocului S200, a cărui finalizare se realizează în prezent este irelevantă deoarece, potrivit art. 10 alin. (4) se restituie în natură inclusiv terenurile fără construcții afectate de lucrări de investiții de interes public aprobate, dacă nu a început construirea acestora ori lucrările au fost abandonate.

Totodată, contestatoarea a susținut că chiar în situația în care terenul ar fi afectat de construcții, ar trebui să se determine în ce măsură întreaga suprafață de teren este ocupată sau necesară construcțiilor realizate, precum și dacă există o suprafață de teren liberată. Prin sentința nr. 603 din 24 septembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Dolj, s-a respins contestația formulată de reclamantă. Pentru a se pronunța astfel instanța a reținut următoarele: Probatoriul administrat a confirmat că în temeiul Decretului nr. 64/1987, imobilul, compus din clădire în suprafață de 486 mp și teren, a fost expropriat. Terenul a aparținut lui I.D., bunicul contestatoarei, fiind dobândit de către acesta și de soția sa M.D.I.

prin actul vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2899/1942 de către Grefa Tribunalului Dolj, secția a III-a. Contestatoarea a urmat procedura prevăzută de Legea 10/2001, notificând persoanele deținătoare în vederea restituirii imobilului. Astfel, prin notificările formulate contestatoarea a solicitat atât Primăriei Craiova, cât și Universității din Craiova, restituirea în natură a terenului acordarea de despăgubiri pentru construcția existentă pe teren . Potrivit raportului de expertiză întocmit , a rezultat că din terenul preluat în temeiul decretului de expropriere, o suprafață de 72 mp este ocupată de bl. S200; o suprafață de 177 mp este afectată de investiții în derulare, construcțiile care urmau a fi edificate fiind evidențiate în proiectul nr. 10451/A/2004; o suprafață de 321 mp, potrivit proiectului Parcului Tehnologic Universitar I.T.

Craiova nr. 10451/2004, și avizat de Primăria Mun. Craiova la nr. 626/2005, este afectată de detalii sistematizare. Dispozițiile art. 10 alin. (1) și (4) din Legea nr. 10/2001, invocate de către contestatoare în argumentarea cererii sale, nu sunt incidente în cauză, acestea având caracterul de norme generale în raport de norma cuprinsă în art. 11 din aceeași lege, această ultimă dispoziție reglementând strict situația imobile expropriate. Susținerea contestatoarei, potrivit căreia ar fi îndreptățită la restituirea natură, întrucât nu a început realizarea lucrărilor de investiții de interes public sau acestea ar fi fost abandonate, a fost apreciată ca nefondată.

Astfel, la dosarul cauzei s-a depus planul de situație al construcției denumită blocul S 200, din care rezultă că acesta este anexă la autorizația de construire 626/2005, mențiune ce exclude practic susținerea contestatoarei referitoare la faptul că nu ar fi început realizarea investițiilor de interes public sau că acestea ar fi fost abandonate. Împotriva sentinței a declarat apel reclamanta I.D.S., solicitând schimbarea soluției, în sensul admiterii contestației. În motivarea apelului s-a susținut că imobilul în litigiu a fost expropriat în 1987 și până în prezent lucrările de investiții pentru realizarea cărora s-a dispus exproprierea nu s-au executat. Dimpotrivă, lucrările sunt sistate. Terenul ce face obiectul litigiului nu deservește blocul S200, situat în apropiere și la care nu s-a mai lucrat din 1990, fiind abandonat.

Apelul a fost apreciat ca nefondat și respins în consecință, conform deciziei nr. 209 din 11 iunie 2008 a Curții de Apel Craiova, secția civilă. În considerentele deciziei s-a reținut că, așa cum rezultă și din sentința civilă nr. 8327/2007 a Judecătoriei Craiova, Universitatea din Craiova este proprietara unei suprafețe de 2239 mp teren aferent blocului S 200, o diferență de 4333 mp fiind deținută de aceeași intimată în folosință gratuită, conform Hotărârii nr. 29/1998 a Consiliului local al municipiului Craiova. În cauză, asupra notificării s-a pronunțat Primarul municipiului Craiova, care a propus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, operând astfel prezumția că terenul ce a aparținut autorilor reclamantei face parte din suprafața pentru care Universitatea din Craiova a primit un drept de folosință cu titlu gratuit.

Totodată, s-a constatat că, potrivit rapoartelor de expertiză întocmite, din terenul de 570 mp care a fost expropriat, suprafața de 72 mp este ocupată efectiv de amplasarea blocului S 200; pe suprafața de 177 mp se lucrează, desfășurându-se lucrări de excavații și un canal betonat; pe restul de 321 mp urmează să fie amplasate rețele pentru utilitățile care vor deservi blocul (conform proiectului avizat de Primăria municipiului Craiova). S-a reținut ca fiind de necontestat afectarea terenului prin lucrările deja executate și lucrări viitoare, înlăturându-se susținerea apelantei conform căreia lucrările executate ar fi abandonate și s-ar impune restituirea în natură. Aceasta, întrucât lucrările au fost demarate la scurt timp după expropriere, iar blocul S 200 a fost ridicat, fiindu-i realizată structura de rezistență.

Chiar dacă lucrările au stagnat o perioadă de timp, ele au fost reluate după ce blocul a intrat în patrimoniul Universității din Craiova. Fiind vorba de o investiție mare, prin stagnarea lucrărilor n-a avut loc o diminuare semnificativă a valorii, care să justifice o eventuală desființare a acestora, pentru a face posibilă restituirea în natură. În plus, Legea nr. 10/2001 nu conține reglementări referitoare la situația în care executarea lucrărilor a fost începută, dar nefinalizată. Prevederile art. 11 și urm. din acest act normativ, incidente la speță, consacră dreptul de retrocedare prevăzut de Legea nr. 33/1994 (pentru situația imobilelor expropriate anterior anului 1989) și care are în vedere, prin dispozițiile art. 35, situația în care lucrările nu au fost începute în intervalul de timp prevăzut de lege.

Împotriva deciziei a declarat recurs apelanta-reclamantă I.D.S., care a susținut critici sub următoarele aspecte: - Instanța de apel a făcut o greșită interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 10 și art. 11 din Legea nr. 10/2001, apreciind că dreptul de retrocedare nu este reglementat prin acest act normativ pentru situația în care lucrările ar fi abandonate. Or, în art. 10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 este reglementată expres restituirea în natură a terenurilor fără construcții afectate de lucrări de investiții, dacă nu a început construcția acestora ori lucrările au fost abandonate. - În speță, nu sunt aplicabile prevederile art. 35 din Legea nr. 33/1994 la care face trimitere instanța de apel, depășind astfel limitele învestirii, ci acelea conținute de art. 10 alin. (1), art. 11 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 și din care rezultă posibilitatea restituirii în natură a imobilelor, atunci când nu a fost realizat scopul exproprierii.

În cauză, lucrările în zona blocului S 200 au fost abandonate, ele aflându-se din punct de vedere al execuției în aceeași etapă ca cea din 1989. - Deși în faza devolutivă a apelului s-a solicitat suplimentarea probatoriului și administrarea unei noi probe cu expertiza topometrică, instanța a respins nejustificat această solicitare, fără să lămurească astfel, dacă terenul care a constituit obiectul notificării face parte din suprafața pentru care s-a dispus anularea Ordinului Ministerului Educației și Cercetării. - Conform sentinței nr. 1 din 11 ianuarie 2006 a Curții de Apel Craiova, titlul de proprietate invocat de către Universitatea din Craiova respectiv, ordinul M.E.C. fusese desființat cu efect retroactiv, aspect neluat în considerare de niciuna din instanțele fondului.

În drept, au fost invocate dispoz. art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. Intimata Universitatea din Craiova a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, arătând că în cauză nu poate fi vorba de lucrări abandonate cum susține recurenta, dimpotrivă, lucrările de șantier ce cuprind finalizarea construcției sunt în desfășurare, în ritmul și cu eșalonările prevăzute în contractul încheiat cu SC A. SA Pitești. În condițiile art. 305 C. proc. civ.

a fost administrată proba cu înscrisuri, depunându-se la dosar: proiectul privind construcția blocului S 200; planul de situație (cu delimitarea suprafeței de 570 mp); autorizația de construire din 1998 referitoare la extinderea și amenajarea „construcției Bloc S 200” pentru învățământ universitar; contractul de lucrări încheiat în 2007 între Universitatea Craiova și A. SA Pitești; documente referitoare la procedura de achiziție publică (2004) pentru lucrările de investiții necesare parcului tehnologic universitar Craiova, cele referitoare la finanțarea investiției, precum și la facturi decontate constructorului de către intimata Universitatea din Craiova; planșe fotografice referitoare la construcția blocului S 200 (filele 48 – 110). Examinând criticile deduse judecății pe calea recursului, Înalta Curte constată următoarele: - Contrar susținerii recurentei, în speță nu sunt incidente dispozițiile art. 10 din Legea nr. 10/2001, care vizează situația altor imobile preluate abuziv decât cele expropriate, pentru care sediul reglementării se regăsește în conținutul art. 11, text care stabilește modalitățile de realizare a reparației în raport de diferitele situații care au apărut în urma exproprierii imobilelor (după cum s-a realizat ori nu scopul exproprierii, după cum noile construcții ocupă total sau parțial terenul rămas în urma demolării construcțiilor preluate).

Or, raportat la regimul juridic al imobilului (expropriat prin Decretul nr. 64/1987), instanța a stabilit corect că sunt aplicabile prevederile art. 11 din Legea nr. 10/2001. În cauză, nu a avut loc, așa cum se susține, o depășire a limitelor învestirii, întrucât judecata nu s-a realizat pe temeiul Legii nr. 33/1994, pentru a se putea pretinde că a avut loc o schimbare a cauzei juridice. Referirea pe care o face instanța la dispozițiile acestui act normativ este numai în legătură cu dreptul de retrocedare prevăzut și pentru imobile expropriate după anul 1989, dacă sunt îndeplinite anumite condiții (nu s-a realizat, înăuntrul unui termen, scopul exproprierii).

Ținând seama de regimul juridic al terenului și de situația de fapt concretă, susținerea recurentei-reclamante vizând abandonarea lucrărilor nu poate fi analizată din perspectiva dispozițiilor art. 10 alin. (4) (neincidente cauzei) ci din punct de vedere al noțiunii de teren liber așa cum rezultă ea din conținutul art. 11 din Legea nr. 10/2001, aplicabil imobilelor expropriate. Într-adevăr, în măsura în care lucrările ar fi fost abandonate, terenul afectat de acestea ar putea fi considerat teren liber, supus restituirii în natură. Sub acest aspect însă, instanța de apel a statuat că nu poate fi vorba de lucrări abandonate în cazul celor vizând blocul S 200 și parcul tehnologic universitar ci, cel mult, de unele pentru care execuția a fost întreruptă o vreme (din lipsa finanțării), fără ca situația să fi afectat valoarea mare a investiției începute iar aceasta să permită desființarea construcțiilor existente pentru a face terenul restituibil.

Situația de fapt stabilită de instanțele fondului a fost confirmată de înscrisurile noi administrate în faza recursului, din care a rezultat reluarea finanțării de la bugetul de stat pentru parcul tehnologic universitar, efectuarea de lucrări de către antreprenor, decontate de beneficiar (planșele fotografice anexate relevând de asemenea, stadii de execuție avansate). Ca atare, concluzia instanței în sensul că terenul nu este unul restituibil în natură este corectă, soluția de acordare a măsurilor reparatorii în echivalent fiind corespunzătoare regimului juridic al imobilului și dispozițiilor Legii nr. 10/2001 (art. 11). - Critica vizând neadministrarea unor probe suplimentare în apel nu este încadrabilă în prevederile art. 304 C. proc.

civ., pentru a face cenzurabilă, sub aspectul legalității, decizia atacată. Administrarea probelor și aprecierea asupra acestora sunt în căderea instanțelor fondului care trebuie să stabilească elementele de fapt ale judecății. În speță, nu poate fi vorba nici de nesocotirea prevederilor art. 167 C. proc. civ., - referitoare la condițiile de încuviințare a probelor - câtă vreme instanța a motivat respingerea cererii de efectuare a unei noi expertize topometrice, probă considerată ca nefiind utilă. Or, potrivit art. 167 alin. (1) C. proc. civ. „probele se pot încuviința numai dacă instanța socotește că ele pot să aducă dezlegarea pricinii”, așa încât în aplicarea acestei dispoziții legale a fost cenzurat în mod corect probatoriul solicitat.

Într-adevăr, obiectivul propus al expertizei, acela de a stabili dacă terenul care constituise obiect al notificării făcea parte din suprafața pentru care se dispusese anularea Ordinului M.E.C., nu era de natură să furnizeze elemente suplimentare în soluționarea pricinii. - Susținerea că, potrivit sentinței nr. 1 din 11 ianuarie 2006 a Curții de Apel Craiova fusese anulat Ordinul Ministerului Educației și Cercetării și că această sancțiune produce efecte retroactive este corectă, dar această împrejurare nu produce consecințele juridice pretinse de recurentă și nici nu reprezintă, așa cum se afirmă, un aspect care să fi fost ignorat de către instanțe. Astfel, potrivit sentinței menționate, anularea ordinului ministrului s-a dispus întrucât în patrimoniul ministerului nu se afla dreptul de proprietate asupra terenului (care fusese dat în folosință gratuită, pe o perioadă de 50 de ani, Universității din Craiova, de către Consiliul local al municipiului).

Aceasta înseamnă că terenul a rămas în domeniul privat al unității administrativ-teritoriale, ceea ce a justificat de altfel și calitatea municipiului de unitate deținătoare (căreia reclamanta i-a adresat notificarea și care s-a și pronunțat asupra acesteia prin dispoziția atacată). Este de altfel și argumentarea reținută în considerentele deciziei din apel, potrivit căreia terenul este deținut în folosință gratuită de către Universitate, recurenta însăși adresându-se primarului cu notificare întrucât a considerat că unitatea administrativ-teritorială este deținătorul imobilului. Rezultă, potrivit celor expuse, că instanța a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale incidente, astfel încât motivul de recurs formulat cu referire la dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. este neîntemeiat. În privința celorlalte două motive de recurs (art. 304 pct. 7 și 8 C. proc. civ.) indicarea acestora s-a realizat în mod formal, fără dezvoltarea și încadrarea criticilor în textele de lege menționate și astfel, fără posibilitatea pentru instanța de recurs de a realiza control de legalitate. Potrivit considerentelor expuse anterior, aspectele deduse judecății au fost găsite nefundamentate juridic, recursul urmând să fie respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta I.D.S. împotriva deciziei nr. 209 din 11 iunie 2008 a Curții de Apel Craiova, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 martie 2010.