ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1417/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1417/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Deliberând asupra recursului de față,

constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată la 9 mai 2006 pe rolul Tribunalului Dolj, reclamanta I.D.S. a

chemat în judecată Primarul municipiului Craiova, solicitând ca prin hotărârea

ce se va

pronunța să se dispună anularea în

parte a dispoziției nr. 7229 din 30 martie 2006, emisă

de Primăria

Municipiului Craiova privind acordarea despăgubirilor pentru

terenul în suprafață de 570 mp, parte componentă

a imobilului situat în

Craiova, jud. Dolj, restituirea în natură a

terenului și menținerea propunerii privind acordarea despăgubirilor în

condițiile legii speciale pentru fosta clădire ce a avut suprafață construită

de 486 mp (formată din parter compus din 6 camere, bucătărie, cămară, baie, 2

holuri, sală și demisol compus din 5 camere, bucătărie, WC, 2 holuri, sală,

pivniță și pod), cu cheltuieli de judecată.

În motivare, reclamanta a arătat că la data de 10 august 2001 a

notificat Primarul

municipiului Craiova, în

calitate de

moștenitoare legală a

defunctului I.N.

Prin dispoziția nr. 7229/2006 Primarul municipiului Craiova a propus

acordarea de despăgubiri, arătând că este

imposibilă restituirea în natură. În realitate, terenul în suprafață de 570 mp

este liber de construcții și nu este afectat

de niciun fel de lucrări

publice, pentru care a fost făcută exproprierea.

Ulterior,

reclamanta, a solicitat introdu­cerea în cauză a Universității Craiova. S-a

susținut că Primarul municipiului Craiova, potrivit art. 21 alin. (4) din Legea

10/2001 este emitentul dispozițiilor contestate, astfel că acesta are calitate

procesuală pasivă în cauza de față, iar față de conținutul Ordinului

Ministerului Educației și Cercetării nr. 3103 din 18 ianuarie 2006, prin care

se atestă dreptul de proprietate al Universității din Craiova asupra terenului

ce face obiectul litigiului, se impune introducerea în cauză și a acestei

instituții.

De asemenea, contestatoarea a mai susținut că împrejurarea că pe teren

există construcții definitive ce țin de edificiul blocului S200, a cărui

finalizare se realizează în prezent este irelevantă deoarece, potrivit art. 10

alin. (4) se restituie în natură inclusiv terenurile fără construcții afectate

de lucrări de investiții de interes public aprobate, dacă nu a început

construirea acestora ori lucrările au fost abandonate. Totodată, contestatoarea

a susținut că chiar în situația în care

terenul

ar fi afectat de construcții, ar trebui să se determine în ce măsură întreaga

suprafață

de teren este ocupată sau necesară construcțiilor realizate, precum și dacă

există o suprafață de teren liberată.

Prin sentința nr. 603 din 24 septembrie 2007 pronunțată de Tribunalul

Dolj, s-a respins contestația formulată de

reclamantă.

Pentru a se pronunța astfel instanța

a reținut următoarele:

Probatoriul

administrat a confirmat că în temeiul Decretului nr. 64/1987, imobilul, compus

din clădire în suprafață de 486 mp și teren, a fost expropriat.

Terenul a aparținut lui I.D., bunicul contestatoarei, fiind dobândit de

către acesta și de soția sa M.D.I. prin actul vânzare-cumpărare autentificat

sub nr. 2899/1942 de către Grefa Tribunalului Dolj, secția a III-a.

Contestatoarea a urmat procedura prevăzută de Legea

10/2001, notificând persoanele deținătoare în vederea restituirii

imobilului.

Astfel, prin notificările formulate contestatoarea

a solicitat atât Primăriei

Craiova, cât și Universității din Craiova, restituirea în

natură a terenului acordarea de despăgubiri pentru construcția existentă pe

teren .

Potrivit raportului de expertiză întocmit

, a rezultat că din terenul

preluat în temeiul decretului de expropriere, o suprafață de 72 mp este ocupată

de bl. S200; o suprafață de 177 mp este afectată de investiții în derulare,

construcțiile care urmau a fi edificate fiind evidențiate în proiectul nr.

10451/A/2004; o suprafață de 321 mp, potrivit

proiectului

Parcului Tehnologic Universitar I.T. Craiova nr. 10451/2004, și avizat

de

Primăria Mun. Craiova la nr. 626/2005, este afectată de detalii sistematizare.

Dispozițiile art. 10 alin. (1) și (4) din Legea nr.

10/2001, invocate de către

contestatoare în argumentarea cererii sale, nu sunt

incidente în cauză, acestea având caracterul de norme generale în raport de

norma cuprinsă în art. 11 din aceeași lege, această ultimă dispoziție

reglementând strict situația imobile expropriate.

Susținerea contestatoarei, potrivit căreia ar fi

îndreptățită la restituirea

natură, întrucât nu a început realizarea lucrărilor de

investiții de interes public

sau acestea ar

fi fost abandonate, a fost apreciată ca nefondată. Astfel, la dosarul

cauzei

s-a depus planul de situație al construcției denumită blocul S 200, din care

rezultă că acesta este anexă la autorizația de construire 626/2005, mențiune ce

exclude practic susținerea contestatoarei referitoare la faptul că nu ar fi

început realizarea investițiilor de interes public sau că acestea ar fi fost

abandonate.

Împotriva

sentinței a declarat apel reclamanta I.D.S., solicitând schimbarea soluției, în

sensul admiterii contestației.

În motivarea apelului s-a susținut că imobilul în

litigiu a fost expropriat în 1987 și până în prezent lucrările de investiții

pentru realizarea cărora s-a dispus

exproprierea nu s-au executat. Dimpotrivă, lucrările sunt

sistate. Terenul ce face obiectul litigiului nu deservește blocul S200, situat

în apropiere și la care nu s-a mai lucrat din 1990, fiind abandonat.

Apelul a fost apreciat ca nefondat și respins în consecință, conform

deciziei nr. 209 din 11 iunie 2008 a Curții de Apel Craiova, secția civilă.

În considerentele deciziei s-a reținut că, așa cum rezultă și din

sentința civilă nr. 8327/2007 a Judecătoriei Craiova, Universitatea din Craiova

este proprietara unei suprafețe de 2239 mp teren aferent blocului S 200, o

diferență de 4333 mp fiind deținută de aceeași intimată în folosință gratuită,

conform Hotărârii nr. 29/1998 a Consiliului local al municipiului Craiova.

În cauză, asupra notificării s-a pronunțat Primarul municipiului

Craiova, care a propus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, operând

astfel prezumția că terenul ce a aparținut autorilor reclamantei face parte din

suprafața pentru care Universitatea din Craiova a primit un drept de folosință

cu titlu gratuit.

Totodată, s-a constatat că, potrivit rapoartelor de expertiză întocmite,

din terenul de 570 mp care a fost expropriat, suprafața de 72 mp este ocupată

efectiv de amplasarea blocului S 200; pe suprafața de 177 mp se lucrează, desfășurându-se

lucrări de excavații și un canal betonat; pe restul de 321 mp urmează să fie

amplasate rețele pentru utilitățile care vor deservi blocul (conform

proiectului avizat de Primăria municipiului Craiova).

S-a reținut ca fiind de necontestat afectarea terenului prin lucrările

deja executate și lucrări viitoare, înlăturându-se susținerea apelantei conform

căreia lucrările executate ar fi abandonate și s-ar impune restituirea în

natură.

Aceasta, întrucât lucrările au fost demarate la scurt timp după

expropriere, iar blocul S 200 a fost ridicat, fiindu-i realizată structura de

rezistență. Chiar dacă lucrările au stagnat o perioadă de timp, ele au fost

reluate după ce blocul a intrat în patrimoniul Universității din Craiova. Fiind

vorba de o investiție mare, prin stagnarea lucrărilor n-a avut loc o diminuare

semnificativă a valorii, care să justifice o eventuală desființare a acestora,

pentru a face posibilă restituirea în natură.

În plus, Legea nr. 10/2001 nu conține reglementări referitoare la

situația în care executarea lucrărilor a fost începută, dar nefinalizată.

Prevederile art. 11 și urm. din acest act normativ, incidente la speță,

consacră dreptul de retrocedare prevăzut de Legea nr. 33/1994 (pentru situația

imobilelor expropriate anterior anului 1989) și care are în vedere, prin

dispozițiile art. 35, situația în care lucrările nu au fost începute în

intervalul de timp prevăzut de lege.

Împotriva deciziei a declarat recurs apelanta-reclamantă I.D.S., care a

susținut critici sub următoarele aspecte:

- Instanța de apel a făcut o greșită interpretare și aplicare a

dispozițiilor art. 10 și art. 11 din Legea nr. 10/2001, apreciind că dreptul de

retrocedare nu este reglementat prin acest act normativ pentru situația în care

lucrările ar fi abandonate.

Or, în art. 10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 este reglementată expres

restituirea în natură a terenurilor fără construcții afectate de lucrări de

investiții, dacă nu a început construcția acestora ori lucrările au fost

abandonate.

-

În speță, nu sunt aplicabile prevederile art. 35 din Legea nr. 33/1994 la care

face trimitere instanța de apel, depășind astfel limitele învestirii, ci acelea

conținute de art. 10 alin. (1), art. 11 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 și din

care rezultă posibilitatea restituirii în natură a imobilelor, atunci când nu a

fost realizat scopul exproprierii.

În

cauză, lucrările în zona blocului S 200 au fost abandonate, ele aflându-se din

punct de vedere al execuției în aceeași etapă ca cea din 1989.

-

Deși în faza devolutivă a apelului s-a solicitat suplimentarea probatoriului și

administrarea unei noi probe cu expertiza topometrică, instanța a respins

nejustificat această solicitare, fără să lămurească astfel, dacă terenul care a

constituit obiectul notificării face parte din suprafața pentru care s-a dispus

anularea Ordinului Ministerului Educației și Cercetării.

-

Conform sentinței nr. 1 din 11 ianuarie 2006 a Curții de Apel Craiova, titlul

de proprietate invocat de către Universitatea din Craiova respectiv, ordinul

M.E.C. fusese desființat cu efect retroactiv, aspect neluat în considerare de

niciuna din instanțele fondului.

În

drept, au fost invocate dispoz. art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ.

Intimata

Universitatea din Craiova a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea

recursului, arătând că în cauză nu poate fi vorba de lucrări abandonate cum

susține recurenta, dimpotrivă, lucrările de șantier ce cuprind finalizarea

construcției sunt în desfășurare, în ritmul și cu eșalonările prevăzute în

contractul încheiat cu SC A. SA Pitești.

În

condițiile art. 305 C. proc. civ. a fost administrată proba cu înscrisuri,

depunându-se la dosar: proiectul privind construcția blocului S 200; planul de

situație (cu delimitarea suprafeței de 570 mp); autorizația de construire din

1998 referitoare la extinderea și amenajarea „construcției Bloc S 200” pentru

învățământ universitar; contractul de lucrări încheiat în 2007 între

Universitatea Craiova și A. SA Pitești; documente referitoare la procedura de

achiziție publică (2004) pentru lucrările de investiții necesare parcului

tehnologic universitar Craiova, cele referitoare la finanțarea investiției,

precum și la facturi decontate constructorului de către intimata Universitatea

din Craiova; planșe fotografice referitoare la construcția blocului S 200

(filele 48 – 110).

Examinând

criticile deduse judecății pe calea recursului, Înalta Curte constată

următoarele:

-

Contrar susținerii recurentei, în speță nu sunt incidente dispozițiile art. 10

din Legea nr. 10/2001, care vizează situația altor imobile preluate abuziv

decât cele expropriate, pentru care sediul reglementării se regăsește în

conținutul art. 11, text care stabilește modalitățile de realizare a reparației

în raport de diferitele situații care au apărut în urma exproprierii imobilelor

(după cum s-a realizat ori nu scopul exproprierii, după cum noile construcții

ocupă total sau parțial terenul rămas în urma demolării construcțiilor

preluate).

Or,

raportat la regimul juridic al imobilului (expropriat prin Decretul nr. 64/1987),

instanța a stabilit corect că sunt aplicabile prevederile art. 11 din Legea nr.

10/2001.

În

cauză, nu a avut loc, așa cum se susține, o depășire a limitelor învestirii,

întrucât judecata nu s-a realizat pe temeiul Legii nr. 33/1994, pentru a se putea

pretinde că a avut loc o schimbare a cauzei juridice.

Referirea

pe care o face instanța la dispozițiile acestui act normativ este numai în

legătură cu dreptul de retrocedare prevăzut și pentru imobile expropriate după

anul 1989, dacă sunt îndeplinite anumite condiții (nu s-a realizat, înăuntrul

unui termen, scopul exproprierii).

Ținând

seama de regimul juridic al terenului și de situația de fapt concretă,

susținerea recurentei-reclamante vizând abandonarea lucrărilor nu poate fi

analizată din perspectiva dispozițiilor art. 10 alin. (4) (neincidente cauzei)

ci din punct de vedere al noțiunii de teren liber așa cum rezultă ea din

conținutul art. 11 din Legea nr. 10/2001, aplicabil imobilelor expropriate.

Într-adevăr,

în măsura în care lucrările ar fi fost abandonate, terenul afectat de acestea

ar putea fi considerat teren liber, supus restituirii în natură.

Sub

acest aspect însă, instanța de apel a statuat că nu poate fi vorba de lucrări

abandonate în cazul celor vizând blocul S 200 și parcul tehnologic universitar

ci, cel mult, de unele pentru care execuția a fost întreruptă o vreme (din

lipsa finanțării), fără ca situația să fi afectat valoarea mare a investiției

începute iar aceasta să permită desființarea construcțiilor existente pentru a

face terenul restituibil.

Situația

de fapt stabilită de instanțele fondului a fost confirmată de înscrisurile noi

administrate în faza recursului, din care a rezultat reluarea finanțării de la

bugetul de stat pentru parcul tehnologic universitar, efectuarea de lucrări de

către antreprenor, decontate de beneficiar (planșele fotografice anexate

relevând de asemenea, stadii de execuție avansate).

Ca

atare, concluzia instanței în sensul că terenul nu este unul restituibil în

natură este corectă, soluția de acordare a măsurilor reparatorii în echivalent

fiind corespunzătoare regimului juridic al imobilului și dispozițiilor Legii

nr. 10/2001 (art. 11).

-

Critica vizând neadministrarea unor probe suplimentare în apel nu este

încadrabilă în prevederile art. 304 C. proc. civ., pentru a face cenzurabilă,

sub aspectul legalității, decizia atacată.

Administrarea

probelor și aprecierea asupra acestora sunt în căderea instanțelor fondului

care trebuie să stabilească elementele de fapt ale judecății.

În

speță, nu poate fi vorba nici de nesocotirea prevederilor art. 167 C. proc.

civ., - referitoare la condițiile de încuviințare a probelor - câtă vreme

instanța a motivat respingerea cererii de efectuare a unei noi expertize

topometrice, probă considerată ca nefiind utilă.

Or,

potrivit art. 167 alin. (1) C. proc. civ. „probele se pot încuviința numai dacă

instanța socotește că ele pot să aducă dezlegarea pricinii”, așa încât în

aplicarea acestei dispoziții legale a fost cenzurat în mod corect probatoriul

solicitat.

Într-adevăr,

obiectivul propus al expertizei, acela de a stabili dacă terenul care

constituise obiect al notificării făcea parte din suprafața pentru care se

dispusese anularea Ordinului M.E.C., nu era de natură să furnizeze elemente

suplimentare în soluționarea pricinii.

-

Susținerea că, potrivit sentinței nr. 1 din 11 ianuarie 2006 a Curții de Apel

Craiova fusese anulat Ordinul Ministerului Educației și Cercetării și că

această sancțiune produce efecte retroactive este corectă, dar această

împrejurare nu produce consecințele juridice pretinse de recurentă și nici nu

reprezintă, așa cum se afirmă, un aspect care să fi fost ignorat de către

instanțe.

Astfel,

potrivit sentinței menționate, anularea ordinului ministrului s-a dispus

întrucât în patrimoniul ministerului nu se afla dreptul de proprietate asupra

terenului (care fusese dat în folosință gratuită, pe o perioadă de 50 de ani,

Universității din Craiova, de către Consiliul local al municipiului). Aceasta

înseamnă că terenul a rămas în domeniul privat al unității administrativ-teritoriale,

ceea ce a justificat de altfel și calitatea municipiului de unitate deținătoare

(căreia reclamanta i-a adresat notificarea și care s-a și pronunțat asupra

acesteia prin dispoziția atacată).

Este

de altfel și argumentarea reținută în considerentele deciziei din apel,

potrivit căreia terenul este deținut în folosință gratuită de către

Universitate, recurenta însăși adresându-se primarului cu notificare întrucât a

considerat că unitatea administrativ-teritorială este deținătorul imobilului.

Rezultă,

potrivit celor expuse, că instanța a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor

legale incidente, astfel încât motivul de recurs formulat cu referire la

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. este neîntemeiat.

În

privința celorlalte două motive de recurs (art. 304 pct. 7 și 8 C. proc. civ.)

indicarea acestora s-a realizat în mod formal, fără dezvoltarea și încadrarea

criticilor în textele de lege menționate și astfel, fără posibilitatea pentru

instanța de recurs de a realiza control de legalitate.

Potrivit

considerentelor expuse anterior, aspectele deduse judecății au fost găsite

nefundamentate juridic, recursul urmând să fie respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de reclamanta I.D.S. împotriva deciziei nr. 209 din

11 iunie 2008 a Curții de Apel Craiova, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 3 martie 2010.