ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6679/2008

Deliberând, asupra recursurilor de

față, în condițiile art. 256 C. proc. civ., constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 412 din 27

aprilie 2007, Tribunalul Dolj a admis contestația formulată de reclamanta D.D.

împotriva deciziei nr. 11/C din 2 martie 2005, emisă de pârâta Universitatea

din Craiova.

A fost respinsă contestația

formulată de reclamantă, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Educației și

Cercetării, Primăria municipiului Craiova și Primarul municipiului Craiova.

A fost anulată decizia nr. 11/C din

2 martie 2005, emisă de pârâta Universitatea din Craiova, s-a stabilit dreptul

la despăgubiri al reclamantei, în sumă de 359.109 lei RON, pentru terenul în

suprafață de 670 mp situat în Craiova, și a fost obligată pârâta Universitatea

din Craiova să plătească suma de 700 RON cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre,

prima instanță a reținut că prin decizia contestată a fost respinsă cererea

formulată de reclamantă privind retrocedarea în natură a suprafeței de 670 mp

teren, în conformitate cu art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, cu motivarea

că terenul respectiv este grevat de construcția Căminului nr. 1 din cadrul

Facultății de Agricultură, și s-a respins cererea pentru acordarea de

despăgubiri bănești, cu motivarea că Universitatea din Craiova este instituție

de învățământ superior finanțată integral de la bugetul de stat și nu are

alocate fonduri cu destinația „despăgubiri acordate în temeiul Legii nr.

10/2001”.

S-a reținut că reclamanta a făcut

dovada calității de persoană îndreptățită la acordarea măsurilor reparatorii

prevăzute de Legea nr. 10/2001, calitate care nu i-a fost contestată de pârâtă,

deoarece decizia de respingere are o altă motivare.

Mama reclamantei, M.I.D., a dobândit

de la E.C., prin actul de vânzare-cumpărare din 7 iunie 1946, terenul în

suprafață de 670 mp, situat în Craiova, iar terenul a fost preluat, în fapt,

fără vreun temei legal, în anul 1952, pentru a se construi cămine studențești.

În privința modalității de preluare,

în cauză sunt incidente dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. h) teza III din

Legea nr. 10/2001, iar terenul a fost identificat în faza administrativă atât

de Primăria municipiului Craiova, prin procesul-verbal privind starea de fapt,

întocmit la data de 24 martie 2002, cât și de Universitatea din Craiova, prin

procesul-verbal din 9 februarie 2005, stabilindu-se că este ocupat de Căminul

nr. 1 al Facultății de Agricultură.

Fiind aferent unei construcții noi,

terenul nu poate fi restituit în natură, însă reclamanta este îndreptățită la

măsuri reparatorii prin echivalent, respectiv la despăgubiri în condițiile legii

speciale, iar cuantumul acestora este cel rezultat din expertiza efectuată în

cauză de expert D.V., cuantum care reflectă valoarea actuală a terenului și

respectă dispozițiile art. 11 alin. (6) din Legea nr. 10/2001, republicată.

Prima instanță a mai reținut, că

art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 nu mai exclude de la restituirea în

natură imobilele afectate activităților de învățământ, însă textul vizează

imobilele construcții care au primit o anumită afectațiune după preluarea

abuzivă, nu și terenurile pe care s-au edificat construcții noi, al căror regim

este stabilit de art. 10 alin. (2) din lege, iar măsurile reparatorii se

suportă de stat și nu de deținătorul bunului, care are obligația să facă oferta

de restituire prin echivalent prevăzută de lege.

Curtea de Apel Craiova, prin decizia

nr. 865 din 15 noiembrie 2007, a respins apelurile declarate de pârâta

Universitatea din Craiova și reclamantă împotriva acestei sentințe, reținând că

reclamanta este persoană îndreptățită la măsuri reparatorii, în calitatea ei de

descendentă a fostei proprietare a bunului și, pentru că imobilul nu poate fi

restituit în natură, are dreptul la măsuri reparatorii în echivalent pentru

suprafața de 670 mp teren, preluată abuziv în anul 1952, iar în privința

evaluării, prima instanță a avut în vedere valoarea din raportul de expertiză

întocmit de expert D.V., care la întocmirea lucrării a avut în vedere dotările

tehnico-edilitare ale terenului.

Împotriva acestei decizii au

declarat recurs reclamanta și pârâta Universitatea din Craiova.

Recurenta-reclamantă, fără să invoce

vreun motiv de recurs, a susținut că instanța de apel a reținut că expertul

D.V. a evaluat corect suprafața de 670 mp teren, ținând seama de dotările

tehnico-edilitare. De aceea, prin decizia atacată au fost încălcate

„dispozițiile art. 10 alin. (8) lit. b)”, față de care valoarea terenului se

stabilește în funcție de valoarea de circulație, avându-se în vedere prețul

terenurilor din zonă.

Or, suma de 164 Euro/mp este

stabilită de expert, fără să aibă în vedere că prețurile pentru terenul situat

în zona A a municipiului Craiova „se înscriu” între 250 – 300 Euro/mp, prețuri

ce rezultă din copiile după publicațiile locale și înscrisurile eliberate de

agențiile imobiliare.

A susținut recurenta, că instanța de

apel în mod greșit a respins cererea privind efectuarea unei noi expertize.

Recurenta-pârâtă, invocând art. 304

pct. 9 și 10 C. proc. civ., a arătat că reclamanta are doar calitatea de

succesibil în drepturile autoarei sale, însă există diferență între calitatea

de persoană îndreptățită să revendice și calitatea de succesibil în drepturi,

deoarece instanța nu a stabilit că titlul reclamantei din anul 1946 este

valabil, în condițiile în care „cel puțin teoretic” terenul putea fi

tranzacționat oricând.

Recurenta-pârâtă a arătat că trebuia

verificată susținerea orală a reclamantei că Arhivele Naționale nu dețin date

și documente privind preluarea terenului de către stat și că există

posibilitatea ca terenul să fi aparținut altei persoane, fapt ce reiese din

schițele care atestă că zona campusului Facultății de Agronomie ar fi fost

proprietatea Bisericii Ortodoxe Române.

Instanța de apel a apreciat că

preluarea a fost abuzivă pe baza declarației incerte și subiective a unui

martor, iar expertul D. a identificat terenul în litigiu după indicațiile

reclamantei, neefectuând o cercetare a fondului istoric al zonei. Acest expert

a stabilit valoarea de 206.488 lei, respectiv 59.596 Euro, însă, ulterior, la

presiunile reclamantei care a susținut că valoarea de piață a terenului este

mai mare, s-a efectuat o nouă expertiză de către expertul D.V., expert care a

majorat valoarea terenului la suma de 309.109 lei.

Deoarece pentru stabilirea valorii

terenului s-a ținut cont numai de piața imobiliară, hotărârea instanței de apel

a fost dată cu aplicarea greșită a legii.

S-a mai susținut, că

recurentei-pârâte „nu i s-a dat posibilitatea să emită o nouă decizie în acord

cu actuala legislație în domeniu” și că nu s-a stabilit clar și fără echivoc

care este instituția ce trebuie să acorde măsurile reparatorii prin echivalent,

deoarece nu este indicată instituția care are atributul conferit de Legea nr.

247/2005 să plătească despăgubirile, fapt ce ar putea-o determina pe reclamantă

să considere că obligată la plată este Universitatea din Craiova.

Analizând recursurile, în limita

criticilor formulate care fac posibilă încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., se constată că sunt întemeiate.

Recurenta pârâtă a invocat și art.

304 pct. 10 C. proc. civ., însă acest text a fost abrogat prin art. I pct. 111

1

din O.U.G. nr. 138/2001, punct introdus ulterior prin art. I pct. 49 din Legea

nr. 219/2005.

Susținerea recurentei-pârâte că

reclamanta nu a făcut dovada calității de persoană îndreptățită nu este

întemeiată.

Potrivit înscrisurilor depuse la

dosar, recurenta-reclamantă a făcut dovada că M.I.D., autoarea sa, a cumpărat,

conform contractului încheiat la data de 7 iunie 1946, terenul în suprafață de

670 mp, situat în Str. C. nr. 58.

Aceasta nu avea obligația să facă

„proba negativă” că autoarea sa nu a înstrăinat bunul unei alte persoane.

Amplasamentul terenului a fost

stabilit de expert, pe baza mențiunilor din contractul de vânzare-cumpărare, a

planurilor de situație prezentate de părți și a susținerilor reclamantei, așa

cum s-a consemnat în raportul de expertiză și în procesul-verbal aflat la fila

94 din dosarul tribunalului, semnat și de reprezentantul recurentei-pârâte, iar

indicarea Universității din Craiova ca fiind unitatea care deține imobilul s-a

făcut și de către Primăria municipiului Craiova.

Lipsa actelor de preluare a

terenului situat în Craiova, Str. C. nr. 58 este confirmată de Arhivele

Naționale, Direcția Județeană Dolj, prin adresa nr. 6168 din 14 decembrie 2005,

iar, potrivit procesului-verbal nr. 25444 din 24 martie 2003 privind starea de

fapt a imobilului, aflat la fila 48 din dosarul primei instanțe, terenul este

în administrarea recurentei, conform Hotărârii Comitetului Central al PCR și a

Consiliului de Miniștri al RSR.

Faptul că terenul care a aparținut autoarei

recurentei-reclamante este deținut de către recurenta-pârâtă și lipsa actelor

care să ateste preluarea imobilului de către stat, confirmă preluarea, în fapt,

fără titlu a bunului și dă dreptul reclamantei la măsuri reparatorii în

condițiile Legii nr. 10/2001, republicată, care în art. 26 stabilește obligația

unității deținătoare să propună acordarea de despăgubiri, iar despăgubirile,

pentru ipoteza în care restituirea în natură nu este posibilă, sunt determinate

în raport de prevederile art. 10 alin. (9) din Legea nr. 10/2001.

În privința valorii terenului, sunt

întemeiate criticile formulate de ambele recurente, deoarece evaluarea a fost

făcută de expertul D.V., a cărui expertiză a fost însușită de prima instanță,

prin metoda comparației prin bonitate, publicată în Buletinul documentar editat

de corpul Experților Tehnici din România, nr. 97, deși art. 10 alin. (9) din

Legea nr. 10/2001 dispune „Valoarea terenurilor, precum și a construcțiilor

nedemolate preluate în mod abuziv, care nu se pot restitui în natură, se

stabilește potrivit valorii de piață de la data soluționării notificării,

stabilită potrivit standardelor internaționale de evaluare”.

Față de faptul că valoarea terenului

nu a fost stabilită de expert în raport de textul citat, că la prima instanță

reclamanta a solicitat să se încuviințeze proba cu o nouă expertiză și de

motivele de apel formulate de ambele părți, care au susținut că valoarea nu a

fost stabilită corect în raport de prevederile Legii nr. 10/2001 și ale

Normelor metodologice de aplicare a acestei legi și au solicitat să se

efectueze o nouă expertiză, instanța de apel trebuia să dispună efectuarea unei

noi expertize pentru stabilirea valorii terenului, în raport de dispozițiile

legale în vigoare la data soluționării pricinii.

Sub acest aspect, situația de fapt

nu a fost pe deplin stabilită, iar, potrivit art. 312, art. 314 C. proc. civ.,

se vor admite ambele recursuri, va fi casată decizia atacată și se va trimite

cauza spre rejudecare instanței de apel.

Cu ocazia rejudecării, se va

administra proba cu expertiză tehnică-judiciară pentru stabilirea valorii

terenului și se vor avea în vedere toate mijloacele de apărare invocate de

părți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursurile declarate de

reclamanta D.D. și pârâta Universitatea din Craiova împotriva deciziei nr. 865

din 15 noiembrie 2007, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția civilă, pe

care o casează.

Trimite cauza spre rejudecare

aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 noiembrie

2008.