ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6679/2008

Deliberând, asupra recursurilor de față, în condițiile art. 256 C. proc. civ., constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 412 din 27 aprilie 2007, Tribunalul Dolj a admis contestația formulată de reclamanta D.D. împotriva deciziei nr. 11/C din 2 martie 2005, emisă de pârâta Universitatea din Craiova. A fost respinsă contestația formulată de reclamantă, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Educației și Cercetării, Primăria municipiului Craiova și Primarul municipiului Craiova. A fost anulată decizia nr. 11/C din 2 martie 2005, emisă de pârâta Universitatea din Craiova, s-a stabilit dreptul la despăgubiri al reclamantei, în sumă de 359.109 lei RON, pentru terenul în suprafață de 670 mp situat în Craiova, și a fost obligată pârâta Universitatea din Craiova să plătească suma de 700 RON cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin decizia contestată a fost respinsă cererea formulată de reclamantă privind retrocedarea în natură a suprafeței de 670 mp teren, în conformitate cu art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, cu motivarea că terenul respectiv este grevat de construcția Căminului nr. 1 din cadrul Facultății de Agricultură, și s-a respins cererea pentru acordarea de despăgubiri bănești, cu motivarea că Universitatea din Craiova este instituție de învățământ superior finanțată integral de la bugetul de stat și nu are alocate fonduri cu destinația „despăgubiri acordate în temeiul Legii nr. 10/2001”. S-a reținut că reclamanta a făcut dovada calității de persoană îndreptățită la acordarea măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, calitate care nu i-a fost contestată de pârâtă, deoarece decizia de respingere are o altă motivare.

Mama reclamantei, M.I.D., a dobândit de la E.C., prin actul de vânzare-cumpărare din 7 iunie 1946, terenul în suprafață de 670 mp, situat în Craiova, iar terenul a fost preluat, în fapt, fără vreun temei legal, în anul 1952, pentru a se construi cămine studențești. În privința modalității de preluare, în cauză sunt incidente dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. h) teza III din Legea nr. 10/2001, iar terenul a fost identificat în faza administrativă atât de Primăria municipiului Craiova, prin procesul-verbal privind starea de fapt, întocmit la data de 24 martie 2002, cât și de Universitatea din Craiova, prin procesul-verbal din 9 februarie 2005, stabilindu-se că este ocupat de Căminul nr. 1 al Facultății de Agricultură.

Fiind aferent unei construcții noi, terenul nu poate fi restituit în natură, însă reclamanta este îndreptățită la măsuri reparatorii prin echivalent, respectiv la despăgubiri în condițiile legii speciale, iar cuantumul acestora este cel rezultat din expertiza efectuată în cauză de expert D.V., cuantum care reflectă valoarea actuală a terenului și respectă dispozițiile art. 11 alin. (6) din Legea nr. 10/2001, republicată. Prima instanță a mai reținut, că art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 nu mai exclude de la restituirea în natură imobilele afectate activităților de învățământ, însă textul vizează imobilele construcții care au primit o anumită afectațiune după preluarea abuzivă, nu și terenurile pe care s-au edificat construcții noi, al căror regim este stabilit de art. 10 alin. (2) din lege, iar măsurile reparatorii se suportă de stat și nu de deținătorul bunului, care are obligația să facă oferta de restituire prin echivalent prevăzută de lege.

Curtea de Apel Craiova, prin decizia nr. 865 din 15 noiembrie 2007, a respins apelurile declarate de pârâta Universitatea din Craiova și reclamantă împotriva acestei sentințe, reținând că reclamanta este persoană îndreptățită la măsuri reparatorii, în calitatea ei de descendentă a fostei proprietare a bunului și, pentru că imobilul nu poate fi restituit în natură, are dreptul la măsuri reparatorii în echivalent pentru suprafața de 670 mp teren, preluată abuziv în anul 1952, iar în privința evaluării, prima instanță a avut în vedere valoarea din raportul de expertiză întocmit de expert D.V., care la întocmirea lucrării a avut în vedere dotările tehnico-edilitare ale terenului. Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanta și pârâta Universitatea din Craiova.

Recurenta-reclamantă, fără să invoce vreun motiv de recurs, a susținut că instanța de apel a reținut că expertul D.V. a evaluat corect suprafața de 670 mp teren, ținând seama de dotările tehnico-edilitare. De aceea, prin decizia atacată au fost încălcate „dispozițiile art. 10 alin. (8) lit. b)”, față de care valoarea terenului se stabilește în funcție de valoarea de circulație, avându-se în vedere prețul terenurilor din zonă. Or, suma de 164 Euro/mp este stabilită de expert, fără să aibă în vedere că prețurile pentru terenul situat în zona A a municipiului Craiova „se înscriu” între 250 – 300 Euro/mp, prețuri ce rezultă din copiile după publicațiile locale și înscrisurile eliberate de agențiile imobiliare.

A susținut recurenta, că instanța de apel în mod greșit a respins cererea privind efectuarea unei noi expertize. Recurenta-pârâtă, invocând art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ., a arătat că reclamanta are doar calitatea de succesibil în drepturile autoarei sale, însă există diferență între calitatea de persoană îndreptățită să revendice și calitatea de succesibil în drepturi, deoarece instanța nu a stabilit că titlul reclamantei din anul 1946 este valabil, în condițiile în care „cel puțin teoretic” terenul putea fi tranzacționat oricând. Recurenta-pârâtă a arătat că trebuia verificată susținerea orală a reclamantei că Arhivele Naționale nu dețin date și documente privind preluarea terenului de către stat și că există posibilitatea ca terenul să fi aparținut altei persoane, fapt ce reiese din schițele care atestă că zona campusului Facultății de Agronomie ar fi fost proprietatea Bisericii Ortodoxe Române.

Instanța de apel a apreciat că preluarea a fost abuzivă pe baza declarației incerte și subiective a unui martor, iar expertul D. a identificat terenul în litigiu după indicațiile reclamantei, neefectuând o cercetare a fondului istoric al zonei. Acest expert a stabilit valoarea de 206.488 lei, respectiv 59.596 Euro, însă, ulterior, la presiunile reclamantei care a susținut că valoarea de piață a terenului este mai mare, s-a efectuat o nouă expertiză de către expertul D.V., expert care a majorat valoarea terenului la suma de 309.109 lei. Deoarece pentru stabilirea valorii terenului s-a ținut cont numai de piața imobiliară, hotărârea instanței de apel a fost dată cu aplicarea greșită a legii.

S-a mai susținut, că recurentei-pârâte „nu i s-a dat posibilitatea să emită o nouă decizie în acord cu actuala legislație în domeniu” și că nu s-a stabilit clar și fără echivoc care este instituția ce trebuie să acorde măsurile reparatorii prin echivalent, deoarece nu este indicată instituția care are atributul conferit de Legea nr. 247/2005 să plătească despăgubirile, fapt ce ar putea-o determina pe reclamantă să considere că obligată la plată este Universitatea din Craiova. Analizând recursurile, în limita criticilor formulate care fac posibilă încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se constată că sunt întemeiate. Recurenta pârâtă a invocat și art. 304 pct. 10 C. proc. civ., însă acest text a fost abrogat prin art. I pct. 111 1 din O.U.G.

nr. 138/2001, punct introdus ulterior prin art. I pct. 49 din Legea nr. 219/2005. Susținerea recurentei-pârâte că reclamanta nu a făcut dovada calității de persoană îndreptățită nu este întemeiată. Potrivit înscrisurilor depuse la dosar, recurenta-reclamantă a făcut dovada că M.I.D., autoarea sa, a cumpărat, conform contractului încheiat la data de 7 iunie 1946, terenul în suprafață de 670 mp, situat în Str. C. nr. 58. Aceasta nu avea obligația să facă „proba negativă” că autoarea sa nu a înstrăinat bunul unei alte persoane.

Amplasamentul terenului a fost stabilit de expert, pe baza mențiunilor din contractul de vânzare-cumpărare, a planurilor de situație prezentate de părți și a susținerilor reclamantei, așa cum s-a consemnat în raportul de expertiză și în procesul-verbal aflat la fila 94 din dosarul tribunalului, semnat și de reprezentantul recurentei-pârâte, iar indicarea Universității din Craiova ca fiind unitatea care deține imobilul s-a făcut și de către Primăria municipiului Craiova. Lipsa actelor de preluare a terenului situat în Craiova, Str. C. nr. 58 este confirmată de Arhivele Naționale, Direcția Județeană Dolj, prin adresa nr. 6168 din 14 decembrie 2005, iar, potrivit procesului-verbal nr. 25444 din 24 martie 2003 privind starea de fapt a imobilului, aflat la fila 48 din dosarul primei instanțe, terenul este în administrarea recurentei, conform Hotărârii Comitetului Central al PCR și a Consiliului de Miniștri al RSR.

Faptul că terenul care a aparținut autoarei recurentei-reclamante este deținut de către recurenta-pârâtă și lipsa actelor care să ateste preluarea imobilului de către stat, confirmă preluarea, în fapt, fără titlu a bunului și dă dreptul reclamantei la măsuri reparatorii în condițiile Legii nr. 10/2001, republicată, care în art. 26 stabilește obligația unității deținătoare să propună acordarea de despăgubiri, iar despăgubirile, pentru ipoteza în care restituirea în natură nu este posibilă, sunt determinate în raport de prevederile art. 10 alin. (9) din Legea nr. 10/2001.

În privința valorii terenului, sunt întemeiate criticile formulate de ambele recurente, deoarece evaluarea a fost făcută de expertul D.V., a cărui expertiză a fost însușită de prima instanță, prin metoda comparației prin bonitate, publicată în Buletinul documentar editat de corpul Experților Tehnici din România, nr. 97, deși art. 10 alin. (9) din Legea nr. 10/2001 dispune „Valoarea terenurilor, precum și a construcțiilor nedemolate preluate în mod abuziv, care nu se pot restitui în natură, se stabilește potrivit valorii de piață de la data soluționării notificării, stabilită potrivit standardelor internaționale de evaluare”.

Față de faptul că valoarea terenului nu a fost stabilită de expert în raport de textul citat, că la prima instanță reclamanta a solicitat să se încuviințeze proba cu o nouă expertiză și de motivele de apel formulate de ambele părți, care au susținut că valoarea nu a fost stabilită corect în raport de prevederile Legii nr. 10/2001 și ale Normelor metodologice de aplicare a acestei legi și au solicitat să se efectueze o nouă expertiză, instanța de apel trebuia să dispună efectuarea unei noi expertize pentru stabilirea valorii terenului, în raport de dispozițiile legale în vigoare la data soluționării pricinii. Sub acest aspect, situația de fapt nu a fost pe deplin stabilită, iar, potrivit art. 312, art. 314 C. proc.

civ., se vor admite ambele recursuri, va fi casată decizia atacată și se va trimite cauza spre rejudecare instanței de apel. Cu ocazia rejudecării, se va administra proba cu expertiză tehnică-judiciară pentru stabilirea valorii terenului și se vor avea în vedere toate mijloacele de apărare invocate de părți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursurile declarate de reclamanta D.D. și pârâta Universitatea din Craiova împotriva deciziei nr. 865 din 15 noiembrie 2007, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția civilă, pe care o casează. Trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 noiembrie 2008.