ÎCCJ, decizie (scj.ro #81882)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #81882) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Măsuri reparatorii
acordate potrivit
art
. 26 din Legea
nr
. 10/2001. Stabilirea valorii de piață a terenului
potrivit
art
. 10 alin. (9) din Legea
nr
. 10/2001.
Cuprins pe materii
. Drept civil. Drept de
proprietate. Măsuri reparatorii. Stabilirea valorii de piață
a unui
teren.
Index alfabetic
: Drept civil.
-
masuri
reparatorii
-
valoarea
de
piață a unui teren
Legea
nr
. 10/2001:
art
. 10 alin (9),
art
. 26
Legiuitorul a prescris
regula stabilirii valorii terenului potrivit valorii de piața de la data
soluționării notificării, fără insa sa distingă intre diversele situații de
fapt posibile din realitatea sociala, tocmai pentru a asigura garanția unei
soluții, in egala măsura legale si echitabile, pricinilor având ca fundament un
drept fundamental-dreptul de proprietate (indiferent ca aceasta soluție este
propusa de unitatea deținătoare ori este stabilita de o instanța de judecata,
in activitatea de control judiciar exercitata in condițiile legii
)
Î.C.C.J, Secția civilă și de proprietate
intelectuală, decizia
nr
. 419 din 27 ianuarie
2010.
Prin sentința civilă
nr
. 412 din 27 aprilie 2007, Tribunalul
Dolj
a admis contestația formulată de reclamanta D.D. împotriva deciziei
nr
. 11/C din 2 martie 2005, emisă de Universitatea din
Craiova, a respins contestația formulată de reclamantă, în contradictoriu cu
Ministerul Educației și Cercetării, Primăria Municipiului Craiova și Primarul
Municipiului Craiova, a anulat decizia
nr
. 11/C din 2
martie 2005, emisă de Universitatea din Craiova, a stabilit dreptul la
despăgubiri al reclamantei în suma de 359 109 lei RON pentru terenul in
suprafața de 670
mp
, situat in Craiova și a obligat
pârâta Universitatea din Craiova să plătească suma de 700 RON cheltuieli de
judecată.
Pentru
a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, prin decizia
contestată, a fost respinsă cererea reclamantei privind retrocedarea în natură
a suprafeței de 670
mp
. teren, în conformitate cu
art.16 alin.(1) din Legea
nr
. 10/2001, cu motivarea
că terenul respectiv este grevat de construcția căminului
nr
.
1 din cadrul Facultății de Agricultură, a fost respinsa cererea pentru
acordarea de despăgubiri bănești, cu motivarea că Universitatea din Craiova
este instituție de învățământ superior finanțata integral de la bugetul de stat
și, prin urmare, nu are alocate fonduri cu destinație „despăgubiri acordate în
temeiul Legii
nr.10/2001
”.
S-a reținut, totodată că, reclamanta a făcut dovada calității de
persoană îndreptățită la acordarea măsurilor reparatorii prevăzute de Legea
nr
. 10/2001, calitate care nu i-a fost contestată de
pârâtă.
Mama reclamantei, M.I.D. a dobândit de la E.C., prin actul de
vânzare-cumpărare din 7 iunie 1946, terenul în suprafață de 670
mp
., situat în Craiova, Fundătura, iar terenul a fost
preluat, în fapt, fără
vreun temei legal,
în anul 1952, pentru a se construi cămine studențești.
În
privința modalității de preluare, s-a reținut ca, în cauză, sunt incidente
dispozițiile
art
. 2
alin.
(l)
lit
. h
teza
III
din Legea
nr
. 10/2001, terenul fiind identificat în faza
administrativă,
atât de Primăria municipiului Craiova, prin
procesul verbal privind starea de fapt întocmit la data de
24 martie 2002, cât și
de Universitatea din Craiova, prin procesul verbal din 9 februarie
2005, stabilindu-se că acesta este ocupat de
căminul nr.1 al Facultății de Agricultură.
Fiind aferent unei construcții noi, s-a apreciat ca
terenul nu poate fi restituit în natură, însă
reclamanta este îndreptățită la măsuri reparatorii
prin echivalent, respectiv la
despăgubiri în
condițiile legii speciale, cuantumul acestora fiind cel rezultat din
expertiza
efectuată în cauză de
ing
. Dumitrescu Victor, cuantum
care reflectă
valoarea actuală a terenului
și respectă
dispozițiile
art. 11
alin
.
(6) din Legea
nr
. 10/2001,
republicată.
Prima instanță a mai reținut că,
art
. 16 alin. (1) din Legea
nr
.
10/2001 nu mai exclude de
la restituirea în natură imobilele
afectate activităților de învățământ, însă textul vizează
imobilele construcții
care au primit o anumită
afectațiune
după preluarea
abuzivă, nu
și terenurile pe care s-au
edificat construcții noi, al căror regim juridic este stabilit de
art
. 10 alin. (2) din lege, iar măsurile reparatorii se
suportă de stat și nu de deținătorul bunului, care are obligația să facă oferta
de restituire prin echivalent prevăzută de lege.
Curtea de Apel Craiova, prin decizia civila nr.865 din
15 noiembrie 2007,
a respins apelurile declarate de pârâta Universitatea
din Craiova și reclamantă, împotriva acestei
sentinței primei
instanțe, reținând că reclamanta este persoană îndreptățită la măsuri
reparatorii, în
calitatea ei de descendentă a fostei proprietare a bunului și,
pentru că imobilul nu poate fi restituit în natură, aceasta are dreptul la
măsuri reparatorii în echivalent pentru
suprafața
de 670
mp
. teren, preluată abuziv în anul 1952, iar
în privința evaluării, prima
instanță a avut în vedere valoarea din
raportul de expertiză întocmit de expert, care la data întocmirii lucrării a
avut în vedere dotările tehnico-edilitare ale terenului.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanta și
pârâta Universitatea din Craiova.
Prin decizia nr.6679 din 5 noiembrie 2008, pronunțată în
dosar
nr
. 166/63/2005,
Înalta Curte de
Casație și Justiție a admis recursurile, a casat decizia și a trimis cauza
spre
rejudecare
aceleiași instanțe.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a
reținut că recursurile sunt întemeiate în
raport de
dispozițiile art.304
pct.9 din Codul de
procedura civila, pentru următoarele considerente :
Susținerea
recurentei-pârâte că reclamanta nu a făcut dovada calității de persoană
îndreptățită nu este întemeiată.
Potrivit înscrisurilor depuse la dosar, recurenta
reclamantă a făcut dovada că
M.I.D., autoarea sa, a cumpărat,
conform contractului încheiat la data de
7 iunie 1946, terenul în suprafață de 670
mp
. situat în municipiul Craiova.
Aceasta nu avea obligația să facă „proba negativă” in
sensul că autoarea sa nu ar fi înstrăinat
bunul altei persoane.
Amplasamentul
terenului a fost stabilit de expert pe baza mențiunilor din
contractul de vânzare-cumpărare, a planurilor de
situație prezentate de părți și a
susținerilor
reclamantei, așa cum s-a consemnat în raportul de expertiză și în procesul
verbal
semnat și de reprezentantul
recurentei-pârâte,
iar indicarea
Universității din Craiova, ca fiind unitate care deține imobilul s-a făcut și
de
către Primăria Municipiului Craiova.
Lipsa actelor de preluare a terenului situat în Craiova,
este confirmată de
Arhivele Naționale, Direcția Județeană
Dolj
, prin
adresa
nr.6168 din 14 decembrie 2005, iar
potrivit procesului verbal
nr
. 25444 din 24 martie
2003 privind
starea de fapt a
imobilului, terenul este în
administrarea recurentei, conform, Hotărârii
Comitetului Central al
PCR
și a Consiliului de
Miniștri al RSR.
Faptul că terenul care a aparținut autoarei
recurentei-reclamante este deținut de către recurenta pârâtă și lipsa actelor
care să ateste preluarea imobilului de către stat, confirmă preluarea, în fapt,
fără titlu a bunului și dă dreptul reclamantei la măsuri
reparatorii
în condițiile Legii
nr
. 10/2001, republicată, care în
art
. 26 stabilește obligația
unității deținătoare
să propună acordarea de despăgubiri, iar despăgubirile, pentru ipoteza în care
restituirea în natură nu este posibilă, sunt determinate în raport de
prevederile
art
. 10 alin. (9) din Legea
nr
. 10/2001.
Î
n privința valorii terenurilor, s-a reținut că
sunt întemeiate criticile formulate de ambele
recurente, deoarece evaluarea a fost făcută de expert, a cărui expertiză
a fost însușită de prima instanță,
prin metoda comparației prin bonitate, publicată în
Buletinul documentar editat de Corpul Experților
Tehnici din România, nr.97, deși
art
. 10 alin.
(9) din Legea
nr
. 10/2001 dispune ca „valoarea
terenurilor, precum și a
construcțiilor
nedemolate
preluate în mod abuziv, care nu se pot restitui
în natură, se stabilește potrivit valorii de piață de la data soluționării
notificării, stabilită potrivit
standardelor internaționale de
evaluare”.
Față
de faptul că valoarea terenului nu a fost stabilită de expert în raport de
textul citat, că la prima instanță reclamanta a solicitat să se încuviințeze
proba cu o
nouă expertiză și de motivele de
apel formulate de ambele părți, care au susținut să
valoarea nu a fost stabilită corect în raport de
prevederile Legii
nr
. 10/2001 și ale Normelor
metodologice de aplicare a acestei legi și au
solicitat să se efectueze o nouă expertiză, s-a apreciat că
instanța de
apel trebuie să dispună efectuarea unei noi expertize pentru stabilirea
valorii terenului, în raport de dispozițiile
legale în vigoare la data soluționării pricinii.
În
drept, au fost avute în vedere dispozițiile
art.312
si
art
. 314 din Codul de procedura civila
.
Prin
decizia civilă
nr
. 172/28.05.2009, Curtea de Apel
Craiova – Secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie a
admis apelul declarat de reclamanta D.D., a
schimbat în parte sentința menționată, în sensul că valoarea măsurilor
reparatorii în echivalent este de 241.200
Euro
, a
menținut restul dispozițiilor sentinței, a
respins apelul declarat de pârâta Universitatea
din Craiova
.
Pentru a pronunța această decizie,
instanța de apel a avut în vedere următoarele considerente de fapt si de drept:
Primind cauza spre
rejudecare
,
Curtea de Apel Craiova,
în ședința de judecată din 5 martie 2009,
a
dispus, în raport de îndrumările date prin decizia de
casare, efectuarea unui supliment
la raportul de expertiză, în sensul evaluării
terenului în litigiu potrivit valorii de piață stabilită potrivit standardelor
internaționale de evaluare, după cum prevede
art
. 10
alin. (9) din Legea
nr
. 10/2001.
Prin suplimentul de expertiză depus la dosar la 17 aprilie 2009,
inginerul expert a concluzionat în sensul
că valoarea terenului conform
metodei
comparației prin bonitare este de 339
EUR/mp
., în
total 227.130 EUR, iar conform valorii de circulație este de 360
EUR/mp
., în total 241.200 EUR.
Pârâta Universitatea din Craiova a formulat
obiecțiuni la expertiză, în sensul
neevaluării
terenului la nivelul anului 2005,
nemotivării
majorării valorii terenului de
la 339
EUR/mp
.
la 360
EUR/mp
,
neprecizării
anului calendaristic pentru care se face
evaluarea, precum și
neluării
în considerare a situației de fapt a terenului.
La solicitarea instanței s-au depus, de asemenea, la dosar
înscrisuri privind valoarea de piață a terenului.
Astfel, pârâta a depus adresa nr.51 din 14 mai 2009 a SC
K.I.SRL,
din care rezultă valoarea de tranzacționare a terenului
în zonă, de 300 - 350
EUR/mp
.
în anul 2009 și
120-150
EUR/mp
., în anul 2005.
Reclamanta a depus înscrisuri emise de SC K.I. SA, SC A.
O.
precum și publicații locale, din care rezultă prețuri de 300 - 500
EUR/mp
.
Instanța a respins obiecțiunile la raportul de
expertiză, constatând că expertul a răspuns obiectivelor stabilite conform
deciziei de casare, având în vedere, de asemenea, și înscrisurile depuse la
dosar, referitoare la valoarea de circulație a terenului.
În ceea ce privește data în raport de care se stabilește
valoarea măsurilor
reparatorii, Legea
nr
. 10/2001 se referă la valoarea de piață de la data
soluționării notificării.
Acest text trebuie însă interpretat în sensul datei soluționării
pozitive a
notificării, respectiv
stabilirii cuantumului măsurilor reparatorii în mod legal.
În situația respingerii notificării sau stabilirii valorii cu
nerespectarea
dispozițiilor
Legii
nr
. 10/2001, data soluționării notificării
înseamnă data soluționării cauzei, de
către instanță.
Ca atare, în speță, instanța a concluzionat în sensul că
urmează a se avea în vedere valoarea de piață a terenului, în
raport de data
pronunțării prezentei decizii.
Sub
aspectul valorii de circulație a terenului în litigiu, calculat conform
dispozițiilor Legii
nr
. 10/2001, s-a apreciat că valoarea
stabilită de expert, de 360
EUR/mp
., se încadrează în
limitele comunicate și prin înscrisurile depuse de părți la dosar.
Prin urmare, s-a apreciat ca valoarea calculată prin
expertiză asigură atât respectarea criteriilor
legale, cât și a
realității prețurilor practicate pe piața imobiliară.
Împotriva deciziei instanței de apel a formulat recurs
pârâta
Universitatea
din Craiova, prin care a criticat-o pentru
nelegalitate
sub următoarele aspecte:
Instanța
de apel a apreciat in mod greșit momentul soluționării notificării reclamantei
ca fiind data pronunțării hotărârii atacate cu recurs.
S-a
susținut ca au fost aplicate greșit dispozițiile Legii nr.10/2001 si ale Legii
nr.247/2005, întrucât, conform acestora momentul soluționării unei notificări
este data când entitatea
deținatoare
a bunului
revendicat se pronunța prin decizie motivata privind admiterea sau respingerea
pretențiilor emise prin notificare.
În
cauza de fata, soluționarea notificării reclamantei s-a produs prin decizia
nr
. 11/C/02.03.2005
Instanța
de apel a interpretat probatoriul administrat in cauza, favorizând-o pe
reclamanta, făcând similitudine intre termenii „valoare de piața” si „preturi
solicitate de vânzători”.
Instanța
de apel a validat expertiza efectuata in cauza cu ocazia
rejudecării
respingând obiecțiunile formulate de recurenta,
nemotivat
,
favorizând-o astfel tot pe reclamanta
Deși
prin decizia de casare s-a dispus efectuarea unui nou raport de expertiza de
evaluare, noua expertiza a fost efectuata din birou, fără ca expertul sa
convoace părțile, sa solicite documentele părților sau sa se deplaseze la fata
locului.
Instanța
de apel nu a stabilit instituția care trebuie sa acorde eventualele masuri
reparatorii prin echivalent bănesc in conformitate cu dispozițiile HG
nr
. 1095/2005 si HG nr.128/2008.
In
drept, criticile invocate de recurenta-parata au fost întemeiate pe
dispozițiile
art
. 304 pct.8 si
pct
.
9 din Codul de procedura civilă.
Recursul
este
nefondat
, pentru considerentele ce urmează:
Deși
prin cererea de recurs, recurenta-parata invoca alături de dispozițiile art.304
pct
. 9 din Codul de procedura civila si ipoteza
prevăzuta de
pct
. 8, din expunerea de motive a
cererii nu rezulta decât critici de
nelegalitate
pe
aspectul modalității concrete de evaluare a terenului în litigiu, in sensul
dispozițiilor
art
. 10 alin. (9) din Legea
nr
. 10/2001, momentul soluționării notificării, după
aprecierea recurentei, fiind data când entitatea deținătoare a bunului
revendicat se pronunța prin decizie motivata (de admitere sau de respingere)
asupra pretențiilor emise prin notificare.
În
acest al doilea ciclu procesual, judecata efectiva din recurs trebuie sa plece
de la ceea ce s-a statuat deja cu puterea lucrului judecat, anume:
reclamanta a făcut dovada că
autoarea sa, M.I.D., a cumpărat, conform
contractului încheiat la data de
7 iunie 1946, terenul în suprafață de
670
mp
. situat în municipiul Craiova; amplasamentul
terenului a fost stabilit de expert pe baza mențiunilor din
contractul de vânzare-cumpărare
susmentionat
, a planurilor de situație prezentate de părți
și a
susținerilor reclamantei, așa
cum s-a consemnat în raportul de expertiză și în procesul verbal
;
indicarea
paratei ca unitate deținătoare a imobilului in litigiu s-a făcut și
de
către Primăria Municipiului Craiova; l
ipsa
actelor de preluare a terenului
este confirmată de Arhivele Naționale,
Direcția
Jud.Dolj
, prin adresa
nr.6168 din 14 decembrie 2005, iar potrivit
procesului verbal
nr
. 25444 din 24 martie 2003
privind
starea de fapt a imobilului,
terenul este în
administrarea recurentei, conform, Hotărârii Comitetului
Central al
PCR
și a Consiliului de Miniștri al RSR; f
aptul că terenul care a aparținut autoarei
recurentei-reclamante este deținut de către recurenta pârâtă și lipsa actelor
care să ateste preluarea imobilului de către stat, confirmă preluarea, în fapt,
fără titlu, a bunului și dă dreptul reclamantei la măsuri
reparatorii în condițiile Legii
nr
. 10/2001, republicată, care în
art
.
26 stabilește obligația
unității deținătoare să propună acordarea de
despăgubiri, iar despăgubirile, pentru ipoteza în care restituirea în natură nu
este posibilă, sunt determinate în raport de prevederile
art
.
10 alin. (9) din Legea
nr
. 10/2001.
Î
n privința valorii terenurilor, pe temeiul
art
. 10 alin. (9) din Legea
nr
.
10/2001, care prevede in mod expres in sensul ca „valoarea terenurilor, precum
și a
construcțiilor
nedemolate
preluate în mod abuziv, care nu se pot restitui în natură, se stabilește
potrivit valorii de piață de la data soluționării notificării, stabilită
potrivit
standardelor internaționale de evaluare”, instanța suprema a
hotărât necesitatea ca instanța de apel, in
rejudecare
,
să dispună efectuarea unei noi expertize, obiectivul acesteia fiind stabilirea
valorii terenului, în raport de dispozițiile
legale în vigoare la data soluționării pricinii.
Prin suplimentul de expertiză depus la dosar la 17 aprilie 2009,
expertul D.V. a concluzionat în sensul că
valoarea terenului conform
metodei
comparației prin bonitare este de 339
EUR/mp
., în
total 227.130 EUR, iar conform valorii de circulație este de 360
EUR/mp
., în total 241.200 EUR.
Aceasta ultima valoare a terenului a fost avuta in vedere de
instanța de apel atunci când a schimbat în parte sentința primei instanțe, stabilind
astfel valoarea explicita a măsurilor reparatorii în echivalent, coroborând
concluziile raportului de expertiza cu datele concrete rezultate din
înscrisurile administrate de părțile cu interese contrare din prezentul dosar.
Pentru operațiunea de apreciere asupra singurei chestiuni ramase
in litigiu intre părțile din dosar, anume stabilirea valorii măsurilor
reparatorii în echivalent, instanța de apel a avut in vedere, in egala măsura,
înscrisurile administrate de părți privind valoarea de piață a terenului-din
partea
pârâtei, adresa
nr
.
51 din 14 mai 2009 a SC K.I. SRL,
din
care rezultă valoarea de tranzacționare a terenului în zonă, de 300 - 350
EUR/mp
.
în anul 2009 și 120-150
EUR/mp
.,
în anul 2005; din partea reclamantei,
înscrisuri
emise de SC K.I. SA, SC A.
O. precum
și publicații locale, din care rezultă prețuri de 300 - 500
EUR/mp
.
În ceea ce privește data în raport de care se stabilește
valoarea măsurilor
reparatorii, Legea
nr
. 10/2001 se referă in
terminis
la valoarea de piață de la data soluționării notificării, ceea ce înseamnă,
pentru cauza pendinte, data soluționării acesteia de câtre instanța de
judecata.
Nu poate fi acceptat punctul de vedere al
recurentei-parate
conform căruia momentul soluționării notificării este data când
entitatea deținătoare a bunului revendicat se pronunța prin decizie motivata in
sensul admiterii sau respingerii pretențiilor emise prin notificare
(soluționarea notificării reclamantei s-a produs prin decizia
nr
. 11/C/02.03.2005), întrucât dispozițiile legale
incidente in cauza au configurat o soluție logica situației in care restituirea
in natura nu este acceptata, anume acordarea de masuri reparatorii prin
echivalent, ceea ce înseamnă, in raport de circumstanțele particulare ale
fiecărei cauze, ca momentul stabilirii efective a despăgubirilor trebuie legat
de data soluționării notificării de către unitatea deținătoare sau de data
soluționării notificării de către instanța de judecata.
De
altfel, însăși instanța suprema, in primul ciclu procesual, a ordonat instanței
de
rejudecare
efectuarea unei noi expertize pentru
stabilirea valorii terenului, in raport de dispozițiile legale in vigoare la
data soluționării pricinii.
Legiuitorul
a prescris regula stabilirii valorii terenului potrivit valorii de piața de la
data soluționării notificării, fără insa sa distingă intre diversele situații
de fapt posibile din realitatea sociala, tocmai pentru a asigura garanția unei
soluții, in egala măsura legale si echitabile, pricinilor având ca fundament un
drept fundamental-dreptul de proprietate (indiferent ca aceasta soluție este
propusa de unitatea deținătoare ori este stabilita de o instanța de judecata,
in activitatea de control judiciar exercitata in condițiile legii, cum este
cazul situației pendinte)).
Nu
poate fi primita nici o critica pe aspectul modalității concrete de efectuare a
raportului de expertiza de evaluare, întrucât dispozițiile procedurale prescriu
citarea părților pentru expertiza doar in ipoteza când „este nevoie de o
lucrare la fata locului”, ceea ce nu mai era cazul in situația pendinte, dat
fiind chestiunile de fapt si de drept câștigate cauzei pana la acest moment
procesual, obiectivul clar stabilit de instanța suprema, păstrarea aceluiași
expert pentru completarea raportului de expertiza, încuviințarea părților
pentru aceasta modalitate de efectuare a suplimentului la expertiza inițiala.
De
asemenea, nu poate fi reținuta nici o critica referitoare la lipsa de
preocupare a instanța de apel de a stabilit instituția care trebuie sa acorde
in mod efectiv eventualele masuri reparatorii prin echivalent bănesc, întrucât,
pe de o parte, atât dispozițiile art.26 alin. (1) din Legea
nr
.
10/2001, cat si dispoziția anterioara a instanței supreme, au statuat
dreptul reclamantei la măsuri
reparatorii în condițiile Legii
nr
. 10/2001, republicată, respectiv „obligația
unității
deținătoare de a propune acordarea de despăgubiri”, iar, pe de alta parte,
recurenta-parata nu precizează aspectul concret de pretinsa
nelegalitate
in aplicarea sau interpretarea dispozițiilor HG 1095/2005 si HG nr.128/2008.
Pentru
toate aceste considerente de fapt si de drept, Înalta Curte, pe temeiul
dispozițiilor art.312 alin.(1) din Codul de procedura civila, a respins ca
nefondat
recursul declarat de Universitatea din Craiova împotriva
deciziei nr.172 din 28 mai 2009 a Curții de Apel Craiova, Secția I civilă și
pentru cauze cu minori și de familie.