ÎCCJ, decizie (scj.ro #81882)

Măsuri reparatorii acordate potrivit art . 26 din Legea nr . 10/2001. Stabilirea valorii de piață a terenului potrivit art . 10 alin. (9) din Legea nr . 10/2001. Cuprins pe materii . Drept civil. Drept de proprietate. Măsuri reparatorii. Stabilirea valorii de piață a unui teren. Index alfabetic : Drept civil.

- masuri reparatorii - valoarea de piață a unui teren Legea nr . 10/2001: art . 10 alin (9), art . 26 Legiuitorul a prescris regula stabilirii valorii terenului potrivit valorii de piața de la data soluționării notificării, fără insa sa distingă intre diversele situații de fapt posibile din realitatea sociala, tocmai pentru a asigura garanția unei soluții, in egala măsura legale si echitabile, pricinilor având ca fundament un drept fundamental-dreptul de proprietate (indiferent ca aceasta soluție este propusa de unitatea deținătoare ori este stabilita de o instanța de judecata, in activitatea de control judiciar exercitata in condițiile legii ) Î.C.C.J, Secția civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr . 419 din 27 ianuarie 2010. Prin sentința civilă nr . 412 din 27 aprilie 2007, Tribunalul Dolj a admis contestația formulată de reclamanta D.D.

împotriva deciziei nr . 11/C din 2 martie 2005, emisă de Universitatea din Craiova, a respins contestația formulată de reclamantă, în contradictoriu cu Ministerul Educației și Cercetării, Primăria Municipiului Craiova și Primarul Municipiului Craiova, a anulat decizia nr . 11/C din 2 martie 2005, emisă de Universitatea din Craiova, a stabilit dreptul la despăgubiri al reclamantei în suma de 359 109 lei RON pentru terenul in suprafața de 670 mp , situat in Craiova și a obligat pârâta Universitatea din Craiova să plătească suma de 700 RON cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, prin decizia contestată, a fost respinsă cererea reclamantei privind retrocedarea în natură a suprafeței de 670 mp . teren, în conformitate cu art.16 alin.(1) din Legea nr . 10/2001, cu motivarea că terenul respectiv este grevat de construcția căminului nr . 1 din cadrul Facultății de Agricultură, a fost respinsa cererea pentru acordarea de despăgubiri bănești, cu motivarea că Universitatea din Craiova este instituție de învățământ superior finanțata integral de la bugetul de stat și, prin urmare, nu are alocate fonduri cu destinație „despăgubiri acordate în temeiul Legii nr.10/2001 ”. S-a reținut, totodată că, reclamanta a făcut dovada calității de persoană îndreptățită la acordarea măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr . 10/2001, calitate care nu i-a fost contestată de pârâtă.

Mama reclamantei, M.I.D. a dobândit de la E.C., prin actul de vânzare-cumpărare din 7 iunie 1946, terenul în suprafață de 670 mp ., situat în Craiova, Fundătura, iar terenul a fost preluat, în fapt, fără vreun temei legal, în anul 1952, pentru a se construi cămine studențești. În privința modalității de preluare, s-a reținut ca, în cauză, sunt incidente dispozițiile art . 2 alin. (l) lit . h teza III din Legea nr . 10/2001, terenul fiind identificat în faza administrativă, atât de Primăria municipiului Craiova, prin procesul verbal privind starea de fapt întocmit la data de 24 martie 2002, cât și de Universitatea din Craiova, prin procesul verbal din 9 februarie 2005, stabilindu-se că acesta este ocupat de căminul nr.1 al Facultății de Agricultură.

Fiind aferent unei construcții noi, s-a apreciat ca terenul nu poate fi restituit în natură, însă reclamanta este îndreptățită la măsuri reparatorii prin echivalent, respectiv la despăgubiri în condițiile legii speciale, cuantumul acestora fiind cel rezultat din expertiza efectuată în cauză de ing . Dumitrescu Victor, cuantum care reflectă valoarea actuală a terenului și respectă dispozițiile art. 11 alin . (6) din Legea nr . 10/2001, republicată.

Prima instanță a mai reținut că, art . 16 alin. (1) din Legea nr . 10/2001 nu mai exclude de la restituirea în natură imobilele afectate activităților de învățământ, însă textul vizează imobilele construcții care au primit o anumită afectațiune după preluarea abuzivă, nu și terenurile pe care s-au edificat construcții noi, al căror regim juridic este stabilit de art . 10 alin. (2) din lege, iar măsurile reparatorii se suportă de stat și nu de deținătorul bunului, care are obligația să facă oferta de restituire prin echivalent prevăzută de lege.

Curtea de Apel Craiova, prin decizia civila nr.865 din 15 noiembrie 2007, a respins apelurile declarate de pârâta Universitatea din Craiova și reclamantă, împotriva acestei sentinței primei instanțe, reținând că reclamanta este persoană îndreptățită la măsuri reparatorii, în calitatea ei de descendentă a fostei proprietare a bunului și, pentru că imobilul nu poate fi restituit în natură, aceasta are dreptul la măsuri reparatorii în echivalent pentru suprafața de 670 mp . teren, preluată abuziv în anul 1952, iar în privința evaluării, prima instanță a avut în vedere valoarea din raportul de expertiză întocmit de expert, care la data întocmirii lucrării a avut în vedere dotările tehnico-edilitare ale terenului.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanta și pârâta Universitatea din Craiova. Prin decizia nr.6679 din 5 noiembrie 2008, pronunțată în dosar nr . 166/63/2005, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursurile, a casat decizia și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că recursurile sunt întemeiate în raport de dispozițiile art.304 pct.9 din Codul de procedura civila, pentru următoarele considerente : Susținerea recurentei-pârâte că reclamanta nu a făcut dovada calității de persoană îndreptățită nu este întemeiată. Potrivit înscrisurilor depuse la dosar, recurenta reclamantă a făcut dovada că M.I.D., autoarea sa, a cumpărat, conform contractului încheiat la data de 7 iunie 1946, terenul în suprafață de 670 mp . situat în municipiul Craiova.

Aceasta nu avea obligația să facă „proba negativă” in sensul că autoarea sa nu ar fi înstrăinat bunul altei persoane. Amplasamentul terenului a fost stabilit de expert pe baza mențiunilor din contractul de vânzare-cumpărare, a planurilor de situație prezentate de părți și a susținerilor reclamantei, așa cum s-a consemnat în raportul de expertiză și în procesul verbal semnat și de reprezentantul recurentei-pârâte, iar indicarea Universității din Craiova, ca fiind unitate care deține imobilul s-a făcut și de către Primăria Municipiului Craiova. Lipsa actelor de preluare a terenului situat în Craiova, este confirmată de Arhivele Naționale, Direcția Județeană Dolj , prin adresa nr.6168 din 14 decembrie 2005, iar potrivit procesului verbal nr . 25444 din 24 martie 2003 privind starea de fapt a imobilului, terenul este în administrarea recurentei, conform, Hotărârii Comitetului Central al PCR și a Consiliului de Miniștri al RSR.

Faptul că terenul care a aparținut autoarei recurentei-reclamante este deținut de către recurenta pârâtă și lipsa actelor care să ateste preluarea imobilului de către stat, confirmă preluarea, în fapt, fără titlu a bunului și dă dreptul reclamantei la măsuri reparatorii în condițiile Legii nr . 10/2001, republicată, care în art . 26 stabilește obligația unității deținătoare să propună acordarea de despăgubiri, iar despăgubirile, pentru ipoteza în care restituirea în natură nu este posibilă, sunt determinate în raport de prevederile art . 10 alin. (9) din Legea nr . 10/2001.

Î n privința valorii terenurilor, s-a reținut că sunt întemeiate criticile formulate de ambele recurente, deoarece evaluarea a fost făcută de expert, a cărui expertiză a fost însușită de prima instanță, prin metoda comparației prin bonitate, publicată în Buletinul documentar editat de Corpul Experților Tehnici din România, nr.97, deși art . 10 alin. (9) din Legea nr . 10/2001 dispune ca „valoarea terenurilor, precum și a construcțiilor nedemolate preluate în mod abuziv, care nu se pot restitui în natură, se stabilește potrivit valorii de piață de la data soluționării notificării, stabilită potrivit standardelor internaționale de evaluare”.

Față de faptul că valoarea terenului nu a fost stabilită de expert în raport de textul citat, că la prima instanță reclamanta a solicitat să se încuviințeze proba cu o nouă expertiză și de motivele de apel formulate de ambele părți, care au susținut să valoarea nu a fost stabilită corect în raport de prevederile Legii nr . 10/2001 și ale Normelor metodologice de aplicare a acestei legi și au solicitat să se efectueze o nouă expertiză, s-a apreciat că instanța de apel trebuie să dispună efectuarea unei noi expertize pentru stabilirea valorii terenului, în raport de dispozițiile legale în vigoare la data soluționării pricinii.

În drept, au fost avute în vedere dispozițiile art.312 si art . 314 din Codul de procedura civila . Prin decizia civilă nr . 172/28.05.2009, Curtea de Apel Craiova – Secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie a admis apelul declarat de reclamanta D.D., a schimbat în parte sentința menționată, în sensul că valoarea măsurilor reparatorii în echivalent este de 241.200 Euro , a menținut restul dispozițiilor sentinței, a respins apelul declarat de pârâta Universitatea din Craiova . Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a avut în vedere următoarele considerente de fapt si de drept: Primind cauza spre rejudecare , Curtea de Apel Craiova, în ședința de judecată din 5 martie 2009, a dispus, în raport de îndrumările date prin decizia de casare, efectuarea unui supliment la raportul de expertiză, în sensul evaluării terenului în litigiu potrivit valorii de piață stabilită potrivit standardelor internaționale de evaluare, după cum prevede art . 10 alin. (9) din Legea nr . 10/2001.

Prin suplimentul de expertiză depus la dosar la 17 aprilie 2009, inginerul expert a concluzionat în sensul că valoarea terenului conform metodei comparației prin bonitare este de 339 EUR/mp ., în total 227.130 EUR, iar conform valorii de circulație este de 360 EUR/mp ., în total 241.200 EUR. Pârâta Universitatea din Craiova a formulat obiecțiuni la expertiză, în sensul neevaluării terenului la nivelul anului 2005, nemotivării majorării valorii terenului de la 339 EUR/mp . la 360 EUR/mp , neprecizării anului calendaristic pentru care se face evaluarea, precum și neluării în considerare a situației de fapt a terenului. La solicitarea instanței s-au depus, de asemenea, la dosar înscrisuri privind valoarea de piață a terenului.

Astfel, pârâta a depus adresa nr.51 din 14 mai 2009 a SC K.I.SRL, din care rezultă valoarea de tranzacționare a terenului în zonă, de 300 - 350 EUR/mp . în anul 2009 și 120-150 EUR/mp ., în anul 2005. Reclamanta a depus înscrisuri emise de SC K.I. SA, SC A. O. precum și publicații locale, din care rezultă prețuri de 300 - 500 EUR/mp . Instanța a respins obiecțiunile la raportul de expertiză, constatând că expertul a răspuns obiectivelor stabilite conform deciziei de casare, având în vedere, de asemenea, și înscrisurile depuse la dosar, referitoare la valoarea de circulație a terenului. În ceea ce privește data în raport de care se stabilește valoarea măsurilor reparatorii, Legea nr . 10/2001 se referă la valoarea de piață de la data soluționării notificării.

Acest text trebuie însă interpretat în sensul datei soluționării pozitive a notificării, respectiv stabilirii cuantumului măsurilor reparatorii în mod legal. În situația respingerii notificării sau stabilirii valorii cu nerespectarea dispozițiilor Legii nr . 10/2001, data soluționării notificării înseamnă data soluționării cauzei, de către instanță. Ca atare, în speță, instanța a concluzionat în sensul că urmează a se avea în vedere valoarea de piață a terenului, în raport de data pronunțării prezentei decizii. Sub aspectul valorii de circulație a terenului în litigiu, calculat conform dispozițiilor Legii nr . 10/2001, s-a apreciat că valoarea stabilită de expert, de 360 EUR/mp ., se încadrează în limitele comunicate și prin înscrisurile depuse de părți la dosar.

Prin urmare, s-a apreciat ca valoarea calculată prin expertiză asigură atât respectarea criteriilor legale, cât și a realității prețurilor practicate pe piața imobiliară. Împotriva deciziei instanței de apel a formulat recurs pârâta Universitatea din Craiova, prin care a criticat-o pentru nelegalitate sub următoarele aspecte: Instanța de apel a apreciat in mod greșit momentul soluționării notificării reclamantei ca fiind data pronunțării hotărârii atacate cu recurs. S-a susținut ca au fost aplicate greșit dispozițiile Legii nr.10/2001 si ale Legii nr.247/2005, întrucât, conform acestora momentul soluționării unei notificări este data când entitatea deținatoare a bunului revendicat se pronunța prin decizie motivata privind admiterea sau respingerea pretențiilor emise prin notificare.

În cauza de fata, soluționarea notificării reclamantei s-a produs prin decizia nr . 11/C/02.03.2005 Instanța de apel a interpretat probatoriul administrat in cauza, favorizând-o pe reclamanta, făcând similitudine intre termenii „valoare de piața” si „preturi solicitate de vânzători”. Instanța de apel a validat expertiza efectuata in cauza cu ocazia rejudecării respingând obiecțiunile formulate de recurenta, nemotivat , favorizând-o astfel tot pe reclamanta Deși prin decizia de casare s-a dispus efectuarea unui nou raport de expertiza de evaluare, noua expertiza a fost efectuata din birou, fără ca expertul sa convoace părțile, sa solicite documentele părților sau sa se deplaseze la fata locului.

Instanța de apel nu a stabilit instituția care trebuie sa acorde eventualele masuri reparatorii prin echivalent bănesc in conformitate cu dispozițiile HG nr . 1095/2005 si HG nr.128/2008. In drept, criticile invocate de recurenta-parata au fost întemeiate pe dispozițiile art . 304 pct.8 si pct . 9 din Codul de procedura civilă.

Recursul este nefondat , pentru considerentele ce urmează: Deși prin cererea de recurs, recurenta-parata invoca alături de dispozițiile art.304 pct . 9 din Codul de procedura civila si ipoteza prevăzuta de pct . 8, din expunerea de motive a cererii nu rezulta decât critici de nelegalitate pe aspectul modalității concrete de evaluare a terenului în litigiu, in sensul dispozițiilor art . 10 alin. (9) din Legea nr . 10/2001, momentul soluționării notificării, după aprecierea recurentei, fiind data când entitatea deținătoare a bunului revendicat se pronunța prin decizie motivata (de admitere sau de respingere) asupra pretențiilor emise prin notificare.

În acest al doilea ciclu procesual, judecata efectiva din recurs trebuie sa plece de la ceea ce s-a statuat deja cu puterea lucrului judecat, anume: reclamanta a făcut dovada că autoarea sa, M.I.D., a cumpărat, conform contractului încheiat la data de 7 iunie 1946, terenul în suprafață de 670 mp . situat în municipiul Craiova; amplasamentul terenului a fost stabilit de expert pe baza mențiunilor din contractul de vânzare-cumpărare susmentionat , a planurilor de situație prezentate de părți și a susținerilor reclamantei, așa cum s-a consemnat în raportul de expertiză și în procesul verbal ; indicarea paratei ca unitate deținătoare a imobilului in litigiu s-a făcut și de către Primăria Municipiului Craiova; l ipsa actelor de preluare a terenului este confirmată de Arhivele Naționale, Direcția Jud.Dolj , prin adresa nr.6168 din 14 decembrie 2005, iar potrivit procesului verbal nr . 25444 din 24 martie 2003 privind starea de fapt a imobilului, terenul este în administrarea recurentei, conform, Hotărârii Comitetului Central al PCR și a Consiliului de Miniștri al RSR; f aptul că terenul care a aparținut autoarei recurentei-reclamante este deținut de către recurenta pârâtă și lipsa actelor care să ateste preluarea imobilului de către stat, confirmă preluarea, în fapt, fără titlu, a bunului și dă dreptul reclamantei la măsuri reparatorii în condițiile Legii nr . 10/2001, republicată,

care în art . 26 stabilește obligația unității deținătoare să propună acordarea de despăgubiri, iar despăgubirile, pentru ipoteza în care restituirea în natură nu este posibilă, sunt determinate în raport de prevederile art . 10 alin. (9) din Legea nr . 10/2001. Î n privința valorii terenurilor, pe temeiul art . 10 alin. (9) din Legea nr . 10/2001, care prevede in mod expres in sensul ca „valoarea terenurilor, precum și a construcțiilor nedemolate preluate în mod abuziv, care nu se pot restitui în natură, se stabilește potrivit valorii de piață de la data soluționării notificării, stabilită potrivit standardelor internaționale de evaluare”, instanța suprema a hotărât necesitatea ca instanța de apel, in rejudecare , să dispună efectuarea unei noi expertize, obiectivul acesteia fiind stabilirea valorii terenului, în raport de dispozițiile legale în vigoare la data soluționării pricinii.

Prin suplimentul de expertiză depus la dosar la 17 aprilie 2009, expertul D.V. a concluzionat în sensul că valoarea terenului conform metodei comparației prin bonitare este de 339 EUR/mp ., în total 227.130 EUR, iar conform valorii de circulație este de 360 EUR/mp ., în total 241.200 EUR. Aceasta ultima valoare a terenului a fost avuta in vedere de instanța de apel atunci când a schimbat în parte sentința primei instanțe, stabilind astfel valoarea explicita a măsurilor reparatorii în echivalent, coroborând concluziile raportului de expertiza cu datele concrete rezultate din înscrisurile administrate de părțile cu interese contrare din prezentul dosar.

Pentru operațiunea de apreciere asupra singurei chestiuni ramase in litigiu intre părțile din dosar, anume stabilirea valorii măsurilor reparatorii în echivalent, instanța de apel a avut in vedere, in egala măsura, înscrisurile administrate de părți privind valoarea de piață a terenului-din partea pârâtei, adresa nr . 51 din 14 mai 2009 a SC K.I. SRL, din care rezultă valoarea de tranzacționare a terenului în zonă, de 300 - 350 EUR/mp . în anul 2009 și 120-150 EUR/mp ., în anul 2005; din partea reclamantei, înscrisuri emise de SC K.I. SA, SC A. O. precum și publicații locale, din care rezultă prețuri de 300 - 500 EUR/mp . În ceea ce privește data în raport de care se stabilește valoarea măsurilor reparatorii, Legea nr . 10/2001 se referă in terminis la valoarea de piață de la data soluționării notificării, ceea ce înseamnă, pentru cauza pendinte, data soluționării acesteia de câtre instanța de judecata.

Nu poate fi acceptat punctul de vedere al recurentei-parate conform căruia momentul soluționării notificării este data când entitatea deținătoare a bunului revendicat se pronunța prin decizie motivata in sensul admiterii sau respingerii pretențiilor emise prin notificare (soluționarea notificării reclamantei s-a produs prin decizia nr . 11/C/02.03.2005), întrucât dispozițiile legale incidente in cauza au configurat o soluție logica situației in care restituirea in natura nu este acceptata, anume acordarea de masuri reparatorii prin echivalent, ceea ce înseamnă, in raport de circumstanțele particulare ale fiecărei cauze, ca momentul stabilirii efective a despăgubirilor trebuie legat de data soluționării notificării de către unitatea deținătoare sau de data soluționării notificării de către instanța de judecata.

De altfel, însăși instanța suprema, in primul ciclu procesual, a ordonat instanței de rejudecare efectuarea unei noi expertize pentru stabilirea valorii terenului, in raport de dispozițiile legale in vigoare la data soluționării pricinii. Legiuitorul a prescris regula stabilirii valorii terenului potrivit valorii de piața de la data soluționării notificării, fără insa sa distingă intre diversele situații de fapt posibile din realitatea sociala, tocmai pentru a asigura garanția unei soluții, in egala măsura legale si echitabile, pricinilor având ca fundament un drept fundamental-dreptul de proprietate (indiferent ca aceasta soluție este propusa de unitatea deținătoare ori este stabilita de o instanța de judecata, in activitatea de control judiciar exercitata in condițiile legii, cum este cazul situației pendinte)).

Nu poate fi primita nici o critica pe aspectul modalității concrete de efectuare a raportului de expertiza de evaluare, întrucât dispozițiile procedurale prescriu citarea părților pentru expertiza doar in ipoteza când „este nevoie de o lucrare la fata locului”, ceea ce nu mai era cazul in situația pendinte, dat fiind chestiunile de fapt si de drept câștigate cauzei pana la acest moment procesual, obiectivul clar stabilit de instanța suprema, păstrarea aceluiași expert pentru completarea raportului de expertiza, încuviințarea părților pentru aceasta modalitate de efectuare a suplimentului la expertiza inițiala.

De asemenea, nu poate fi reținuta nici o critica referitoare la lipsa de preocupare a instanța de apel de a stabilit instituția care trebuie sa acorde in mod efectiv eventualele masuri reparatorii prin echivalent bănesc, întrucât, pe de o parte, atât dispozițiile art.26 alin. (1) din Legea nr . 10/2001, cat si dispoziția anterioara a instanței supreme, au statuat dreptul reclamantei la măsuri reparatorii în condițiile Legii nr . 10/2001, republicată, respectiv „obligația unității deținătoare de a propune acordarea de despăgubiri”, iar, pe de alta parte, recurenta-parata nu precizează aspectul concret de pretinsa nelegalitate in aplicarea sau interpretarea dispozițiilor HG 1095/2005 si HG nr.128/2008.

Pentru toate aceste considerente de fapt si de drept, Înalta Curte, pe temeiul dispozițiilor art.312 alin.(1) din Codul de procedura civila, a respins ca nefondat recursul declarat de Universitatea din Craiova împotriva deciziei nr.172 din 28 mai 2009 a Curții de Apel Craiova, Secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie.