ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 119/2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 119/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față,

Din examinarea

lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei

Prin cererea de chemare în judecată formulată

la data de 29 august 2011 și înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova sub nr.

1731/54/2011, reclamantul G.A. a solicitat ca în contradictoriu cu pârâta

Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să dispună obligarea pârâtei

să emită decizia de convertire a titlurilor de valoare nominală în titlu de

despăgubire.

instanței de fond

Prin sentința nr. 661

din 13 decembrie 2011 a Curții de Apel Craiova a fost admisă acțiunea formulată

de reclamantul G.A. în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor în sensul că a fost obligată pârâta Comisia Centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită decizia de convertire a titlurilor de

valoare nominală în titlu de despăgubire, în conformitate cu dispoziția nr. 4721

din 15 februarie 2005 emisă de Primarul Municipiului Craiova, pentru imobilul

imposibil de restituit în natură situat în Craiova, județul Dolj.

Instanța a luat act

că nu se solicită cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța a reținut că reclamantul Gherghe Aurel a solicitat

în baza Legii nr. 10/2001 să i se acorde măsuri reparatorii pentru imobilul

situat în Craiova, jud. Dolj.

Dreptul de

despăgubiri a fost stabilit în favoarea reclamantului prin Dispoziția nr. 4721

din 15 februarie 2005 emisă de Primarul Municipiului Craiova, act prin care

i-au fost acordate măsuri reparatorii sub formă de titluri de valoare nominală,

pentru imobilul imposibil de restituit în natură, în cuantum de 338.777.000

lei, sumă la care a fost evaluat imobilul.

În considerarea

acestei sume s-au emis pentru reclamant de către M.F.P. titluri de valoare

nominală de 339.000.000 lei.

La data de 09

decembrie 2008, prin cererea înregistrată sub nr. 9842, reclamantul a solicitat

Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor convertirea titlurilor de

valoare nominală în titlul de despăgubire.

Dosarul ce a stat la

baza emiterii dispoziției nr. 4721/2005 emisă de Primatul Municipiului Craiova

a fost înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale sub nr. 12069/CC.

Instanța de primă

jurisdicție a reținut că dispozițiile art. 29 alin. (1) din Titlul VII al Legii

nr. 247/2005, prevăd că titlurile de valoare nominală emise de M.F.P. în

temeiul art. 30 din Legea nr. 10/2001 până la data intrării în vigoare a

prezentei legi și nevalorificate în cadrul unei oferte de capital disponibil

emisă în temeiul H.G. nr. 498/2003, cu modificările și completările ulterioare,

se convertesc prin decizia Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor

în titluri de despăgubire.

În acest caz, Comisia

Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor va decide după primirea cererilor

persoanelor îndreptățite, la care vor fi anexate în original titlurile de

valoare nominală, nevalorificate. Cererile prevăzute la alin. 4 se vor depune

la Secretariatul Comisiei.

Instanța a reținut că

față de reclamant nu este aplicabilă procedura prevăzută de art. 16 din Titlul

VII al Legii nr. 247/2005, deoarece valoarea despăgubirii a fost deja stabilită

printr-o decizie anterioară, după cum a fost stabilită și modalitatea de plată

efectivă a acesteia, respectiv prin intermediul titlurilor de valoare nominală

emise de Ministerul Finanțelor Publice.

Ulterior, în baza

modificării adusă Legii nr. 247/2005, s-a procedat la convertirea titlurilor de

valoare nominală nevalorificate în titluri de despăgubiri, fără a mai fi

necesară reevaluarea imobilelor, deoarece legiuitorul a prescris o anumită

procedură de urmat pentru situațiile în care s-a aflat și reclamantul.

Din prevederile

legale mai sus citate, a reținut instanța de fond faptul că rezultă că revine

Comisiei speciale pentru Stabilirea Despăgubirilor competența exclusivă de a

dispune convertirea titlurilor de valoare nominală emise anterior intrării în

vigoare a Legii nr. 247/2005, în titlu de despăgubire.

S-a reținut că este

nelegală susținerea pârâtei, în sensul că Secretariatul Comisiei, în vederea

completării și reanalizării dosarului de despăgubire a solicitat să fie

completat dosarul cu înscrisuri, care să facă dovada situației juridice a

imobilului teren pentru care s-a propus acordarea de titluri de valoare,

titluri care, de altfel, au fost emise de M.F.P., precum și dovada proprietății

acestuia la momentul dobândirii, instanța de primă jurisdicție reținând că la

acest moment nu mai poate fi pusă în discuție legalitatea emiterii dispoziției nr.

4721 din 15 februarie 2005, deoarece, practic, ne aflăm în faza punerii în

executare a dispoziției emise de autoritatea administrativă, căile de atac

fiind prevăzute de lege, legiuitorul consacrând astfel principiul legalității.

Potrivit acestui principiu, dispoziția emisă de către primar nu poate fi

atacată pe alte căi, decât cele expres prevăzute de lege.

De altfel, în speță,

pârâta nu a făcut dovada efectuării vreunei operațiuni administrative prevăzute

de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 de la data depunerii cererii de către

reclamant și până la data introducerii acțiunii.

Curtea a constatat

că, față de dispozițiile art. 29 din Legea nr. 247/2005, refuzul pârâtei de a

soluționa cererea reclamantului, în sensul de a emite o decizie prin care să

fie convertite titlurile de valoare nominală în titlu de despăgubire, este unul

nejustificat.

de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Recurenta a criticat

sentința instanței de fond ca netemeinică, arătând că în mod greșit instanța de

fond a reținut că au fost încălcate dispozițiile privind respectarea unui

termen rezonabil de soluționare a cauzei.

Recurenta a precizat

că în cadrul procedurii administrative prevăzute de lege trebuie parcurse mai

multe etape pentru emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire, iar în

cauza de față a fost parcursă etapa transmiterii și înregistrării dosarelor, în

sensul că dosarul reclamantului a fost înregistrat la sediul Secretariatului

Comisiei Centrale sub nr. 12069/CC.

S-a arătat că dosarul

reclamantului a fost analizat în privința legalității respingerii cererii de

restituire în natură iar urmare a acestei analizări s-a constatat că dosarul

reclamantului trebuie completat cu anumite înscrisuri necesare soluționării și

pentru încheierea acestei etape administrative, iar numai după ce dosarul va fi

completat cu informațiile solicitate, dosarul va putea fi supus aprobării în ședința

comisiei.

Recurenta a precizat

că nu poate fi susținută tergiversarea soluționării dosarului reclamantului,

întrucât verificarea situației juridice a imobilului notificat este absolut

necesară pentru a se determina dacă imobilul a fost preluat abuziv, așa cum

prevăd dispozițiile legale.

II. Decizia instanței

de recurs

Înalta Curte de

Casație și Justiție sesizată cu soluționarea recursului declarat, analizând

motivele de recurs formulate în raport cu sentința atacată, materialul probator

și dispozițiile legale incidente în cauză, va respinge recursul ca nefondat

pentru considerentele ce urmează:

Verificând actele și

lucrările dosarului, Înalta Curte a constatat că intimatul-reclamant a invocat

refuzul nejustificat al pârâtei de a soluționa cererea, respectiv de a se emite

decizia de convertire a titlurilor de valoare nominală în titlu de despăgubire.

În conformitate cu

dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004, prin refuzul

nejustificat de a soluționa o cerere se înțelege exprimarea explicită, cu exces

de putere, a voinței de a nu rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un

interes legitim.

Definiția excesului

de putere este dată de art. 2 lit. m) din Legea nr. 554/2004 și constă în

exercitarea dreptului de apreciere, aparținând administrației publice, prin

încălcarea dreptului și libertăților fundamentale ale cetățenilor, prevăzute de

Constituție sau de lege.

În cauza de față,

Înalta Curte a constatat că prin Dispoziția nr. 4721 din 15 februarie 2005

emisă de Primarul Municipiului Craiova i-au fost acordate reclamantului măsuri

reparatorii, respectiv titluri de valoare nominală în cuantum de 338.777.000

lei pentru imobilul imposibil de restituit în natură, situat în Craiova.

Reclamantul G.A.,

persoana îndreptățită în Dosarul nr. 12069/CC, prin cererea nr. 9842 a

solicitat convertirea Titlurilor de valoare nominală în titlu de despăgubire.

În conformitate cu

prevederile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 247/2005 „Titlurile de valoare

nominală emise de Ministerul Finanțelor Publice în temeiul art. 30 din Legea nr.

10/2001, republicată, până la data intrării în vigoare a prezentei legi și

nevalorificate în cadrul unei oferte de capital disponibil emisă în temeiul H.G.

nr. 498/2003, cu modificările și completările ulterioare, se convertesc și prin

decizia Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, în titlu de

despăgubire.

În aceste condiții,

verificând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte a constatat că refuzul

pârâtei de rezolvare a cererii reclamantului se privește ca fiind nejustificat,

cum în mod corect a apreciat instanța de fond, admițând acțiunea formulată.

Critica formulată de

recurent este neîntemeiată, întrucât instanța de fond a obligat pârâta Comisia

Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită decizia de convertire a

titlurilor de valoare nominală în titlu de despăgubire cu respectarea

dispozițiilor legale.

Nici critica cu

privire la faptul că dosarul reclamantului ar fi fost incomplet nu poate fi

primită de Înalta Curte, întrucât înscrisurile considerate a fi necesare în

dosar de către Comisie, după analizarea legalității respingerii cererii de

restituire în natură a imobilului solicitat și după emiterea unei decizii ce

cuprinde suma efectivă ce trebuie restituită reclamantului nu mai poate face

obiectul unei analize sub aspectul legalității emiterii dispoziției, ce se

referă la măsurile reparatorii deja dispuse, respectiv titluri de valoare

nominală în cuantum de 338.777.000 lei pentru imobilul imposibil de restituit

în natură, situat în Craiova.

Înalta Curte a

constatat că reclamantul s-a adresat pârâtului, manifestându-și stăruința în

soluționarea cererilor sale, însă cererea a rămas fără soluționare efectivă,

împrejurare care este de natură a-l afecta pe reclamant în soluționarea într-un

termen rezonabil a cererilor sale, raportat la prevederile art. 1 din Legea nr.

554/2004.

Înalta Curte reține

că în jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului se

constată că prin Convenție se apără drepturi concrete și efective, iar orice

ingerință în drepturile consacrate de aceasta trebuie să corespundă menținerii

unui just echilibru între cerințele interesului general al comunității și

imperativele apărării drepturilor fundamentale ale individului. Acest echilibru

ce trebuie protejat ar fi distrus dacă individul ar suporta o sarcină specială

și.

Or, din această

perspectivă Înalta Curte reține că nesoluționarea cererii formulate, indiferent

de motivația autorității recurente, ar echivala cu o vătămare a acestuia în

dreptul consacrat de lege, privind posibilitatea reparării injustițiilor și

abuzurilor din legislația trecută.

Înalta Curte constată

că întotdeauna durata rezonabilă a unei proceduri se apreciază în funcție de

circumstanțele cauzei, așa cum a reținut în jurisprudența sa Curtea Europeană a

Drepturilor Omului, luând în considerare criteriile consacrate de

jurisprudență, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și

cel al autorităților competente, precum și miza litigiului pentru persoana

interesată.

Înalta Curte nu poate

primi apărarea formulată de recurent în sensul că există o cauză exoneratoare

de răspundere.

Înalta Curte a

reținut că apărarea recurentei nu are temei legal, iar orice amânare în

soluționarea cererii reclamantului ar însemna depășirea termenului rezonabil

avut în vedere de dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor

Omului.

Prin urmare, așa cum

în mod corect a reținut și instanța de fond, amânarea emiterii deciziei

solicitate pentru o dată neprecizată reprezintă un refuz nejustificat de

soluționare a cererii, în accepțiunea art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea

contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată.

Pentru aceste

considerente, văzând că nu sunt motive de modificare sau casare a sentinței

atacate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul

formulat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

formulat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva

sentinței nr. 661 din 13 decembrie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția

contencios administrativ și fiscal ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 15 ianuarie 2013.