ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 119/2013

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea de chemare în judecată formulată la data de 29 august 2011 și înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova sub nr. 1731/54/2011, reclamantul G.A. a solicitat ca în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să dispună obligarea pârâtei să emită decizia de convertire a titlurilor de valoare nominală în titlu de despăgubire. 2. Hotărârea instanței de fond Prin sentința nr. 661 din 13 decembrie 2011 a Curții de Apel Craiova a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul G.A.

în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor în sensul că a fost obligată pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită decizia de convertire a titlurilor de valoare nominală în titlu de despăgubire, în conformitate cu dispoziția nr. 4721 din 15 februarie 2005 emisă de Primarul Municipiului Craiova, pentru imobilul imposibil de restituit în natură situat în Craiova, județul Dolj. Instanța a luat act că nu se solicită cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că reclamantul Gherghe Aurel a solicitat în baza Legii nr. 10/2001 să i se acorde măsuri reparatorii pentru imobilul situat în Craiova, jud. Dolj.

Dreptul de despăgubiri a fost stabilit în favoarea reclamantului prin Dispoziția nr. 4721 din 15 februarie 2005 emisă de Primarul Municipiului Craiova, act prin care i-au fost acordate măsuri reparatorii sub formă de titluri de valoare nominală, pentru imobilul imposibil de restituit în natură, în cuantum de 338.777.000 lei, sumă la care a fost evaluat imobilul. În considerarea acestei sume s-au emis pentru reclamant de către M.F.P. titluri de valoare nominală de 339.000.000 lei. La data de 09 decembrie 2008, prin cererea înregistrată sub nr. 9842, reclamantul a solicitat Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor convertirea titlurilor de valoare nominală în titlul de despăgubire. Dosarul ce a stat la baza emiterii dispoziției nr. 4721/2005 emisă de Primatul Municipiului Craiova a fost înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale sub nr. 12069/CC.

Instanța de primă jurisdicție a reținut că dispozițiile art. 29 alin. (1) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, prevăd că titlurile de valoare nominală emise de M.F.P. în temeiul art. 30 din Legea nr. 10/2001 până la data intrării în vigoare a prezentei legi și nevalorificate în cadrul unei oferte de capital disponibil emisă în temeiul H.G. nr. 498/2003, cu modificările și completările ulterioare, se convertesc prin decizia Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor în titluri de despăgubire. În acest caz, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor va decide după primirea cererilor persoanelor îndreptățite, la care vor fi anexate în original titlurile de valoare nominală, nevalorificate.

Cererile prevăzute la alin. 4 se vor depune la Secretariatul Comisiei. Instanța a reținut că față de reclamant nu este aplicabilă procedura prevăzută de art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, deoarece valoarea despăgubirii a fost deja stabilită printr-o decizie anterioară, după cum a fost stabilită și modalitatea de plată efectivă a acesteia, respectiv prin intermediul titlurilor de valoare nominală emise de Ministerul Finanțelor Publice. Ulterior, în baza modificării adusă Legii nr. 247/2005, s-a procedat la convertirea titlurilor de valoare nominală nevalorificate în titluri de despăgubiri, fără a mai fi necesară reevaluarea imobilelor, deoarece legiuitorul a prescris o anumită procedură de urmat pentru situațiile în care s-a aflat și reclamantul.

Din prevederile legale mai sus citate, a reținut instanța de fond faptul că rezultă că revine Comisiei speciale pentru Stabilirea Despăgubirilor competența exclusivă de a dispune convertirea titlurilor de valoare nominală emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005, în titlu de despăgubire.

S-a reținut că este nelegală susținerea pârâtei, în sensul că Secretariatul Comisiei, în vederea completării și reanalizării dosarului de despăgubire a solicitat să fie completat dosarul cu înscrisuri, care să facă dovada situației juridice a imobilului teren pentru care s-a propus acordarea de titluri de valoare, titluri care, de altfel, au fost emise de M.F.P., precum și dovada proprietății acestuia la momentul dobândirii, instanța de primă jurisdicție reținând că la acest moment nu mai poate fi pusă în discuție legalitatea emiterii dispoziției nr. 4721 din 15 februarie 2005, deoarece, practic, ne aflăm în faza punerii în executare a dispoziției emise de autoritatea administrativă, căile de atac fiind prevăzute de lege, legiuitorul consacrând astfel principiul legalității.

Potrivit acestui principiu, dispoziția emisă de către primar nu poate fi atacată pe alte căi, decât cele expres prevăzute de lege. De altfel, în speță, pârâta nu a făcut dovada efectuării vreunei operațiuni administrative prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 de la data depunerii cererii de către reclamant și până la data introducerii acțiunii. Curtea a constatat că, față de dispozițiile art. 29 din Legea nr. 247/2005, refuzul pârâtei de a soluționa cererea reclamantului, în sensul de a emite o decizie prin care să fie convertite titlurile de valoare nominală în titlu de despăgubire, este unul nejustificat. 3. Recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor. Recurenta a criticat sentința instanței de fond ca netemeinică, arătând că în mod greșit instanța de fond a reținut că au fost încălcate dispozițiile privind respectarea unui termen rezonabil de soluționare a cauzei.

Recurenta a precizat că în cadrul procedurii administrative prevăzute de lege trebuie parcurse mai multe etape pentru emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire, iar în cauza de față a fost parcursă etapa transmiterii și înregistrării dosarelor, în sensul că dosarul reclamantului a fost înregistrat la sediul Secretariatului Comisiei Centrale sub nr. 12069/CC. S-a arătat că dosarul reclamantului a fost analizat în privința legalității respingerii cererii de restituire în natură iar urmare a acestei analizări s-a constatat că dosarul reclamantului trebuie completat cu anumite înscrisuri necesare soluționării și pentru încheierea acestei etape administrative, iar numai după ce dosarul va fi completat cu informațiile solicitate, dosarul va putea fi supus aprobării în ședința comisiei.

Recurenta a precizat că nu poate fi susținută tergiversarea soluționării dosarului reclamantului, întrucât verificarea situației juridice a imobilului notificat este absolut necesară pentru a se determina dacă imobilul a fost preluat abuziv, așa cum prevăd dispozițiile legale. II. Decizia instanței de recurs Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu soluționarea recursului declarat, analizând motivele de recurs formulate în raport cu sentința atacată, materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză, va respinge recursul ca nefondat pentru considerentele ce urmează: Verificând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte a constatat că intimatul-reclamant a invocat refuzul nejustificat al pârâtei de a soluționa cererea, respectiv de a se emite decizia de convertire a titlurilor de valoare nominală în titlu de despăgubire.

În conformitate cu dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004, prin refuzul nejustificat de a soluționa o cerere se înțelege exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim. Definiția excesului de putere este dată de art. 2 lit. m) din Legea nr. 554/2004 și constă în exercitarea dreptului de apreciere, aparținând administrației publice, prin încălcarea dreptului și libertăților fundamentale ale cetățenilor, prevăzute de Constituție sau de lege. În cauza de față, Înalta Curte a constatat că prin Dispoziția nr. 4721 din 15 februarie 2005 emisă de Primarul Municipiului Craiova i-au fost acordate reclamantului măsuri reparatorii, respectiv titluri de valoare nominală în cuantum de 338.777.000 lei pentru imobilul imposibil de restituit în natură, situat în Craiova.

Reclamantul G.A., persoana îndreptățită în Dosarul nr. 12069/CC, prin cererea nr. 9842 a solicitat convertirea Titlurilor de valoare nominală în titlu de despăgubire. În conformitate cu prevederile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 247/2005 „Titlurile de valoare nominală emise de Ministerul Finanțelor Publice în temeiul art. 30 din Legea nr. 10/2001, republicată, până la data intrării în vigoare a prezentei legi și nevalorificate în cadrul unei oferte de capital disponibil emisă în temeiul H.G. nr. 498/2003, cu modificările și completările ulterioare, se convertesc și prin decizia Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, în titlu de despăgubire. În aceste condiții, verificând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte a constatat că refuzul pârâtei de rezolvare a cererii reclamantului se privește ca fiind nejustificat, cum în mod corect a apreciat instanța de fond, admițând acțiunea formulată.

Critica formulată de recurent este neîntemeiată, întrucât instanța de fond a obligat pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită decizia de convertire a titlurilor de valoare nominală în titlu de despăgubire cu respectarea dispozițiilor legale. Nici critica cu privire la faptul că dosarul reclamantului ar fi fost incomplet nu poate fi primită de Înalta Curte, întrucât înscrisurile considerate a fi necesare în dosar de către Comisie, după analizarea legalității respingerii cererii de restituire în natură a imobilului solicitat și după emiterea unei decizii ce cuprinde suma efectivă ce trebuie restituită reclamantului nu mai poate face obiectul unei analize sub aspectul legalității emiterii dispoziției, ce se referă la măsurile reparatorii deja dispuse, respectiv titluri de valoare nominală în cuantum de 338.777.000 lei pentru imobilul imposibil de restituit în natură, situat în Craiova.

Înalta Curte a constatat că reclamantul s-a adresat pârâtului, manifestându-și stăruința în soluționarea cererilor sale, însă cererea a rămas fără soluționare efectivă, împrejurare care este de natură a-l afecta pe reclamant în soluționarea într-un termen rezonabil a cererilor sale, raportat la prevederile art. 1 din Legea nr. 554/2004. Înalta Curte reține că în jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului se constată că prin Convenție se apără drepturi concrete și efective, iar orice ingerință în drepturile consacrate de aceasta trebuie să corespundă menținerii unui just echilibru între cerințele interesului general al comunității și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale individului.

Acest echilibru ce trebuie protejat ar fi distrus dacă individul ar suporta o sarcină specială și. Or, din această perspectivă Înalta Curte reține că nesoluționarea cererii formulate, indiferent de motivația autorității recurente, ar echivala cu o vătămare a acestuia în dreptul consacrat de lege, privind posibilitatea reparării injustițiilor și abuzurilor din legislația trecută. Înalta Curte constată că întotdeauna durata rezonabilă a unei proceduri se apreciază în funcție de circumstanțele cauzei, așa cum a reținut în jurisprudența sa Curtea Europeană a Drepturilor Omului, luând în considerare criteriile consacrate de jurisprudență, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente, precum și miza litigiului pentru persoana interesată.

Înalta Curte nu poate primi apărarea formulată de recurent în sensul că există o cauză exoneratoare de răspundere. Înalta Curte a reținut că apărarea recurentei nu are temei legal, iar orice amânare în soluționarea cererii reclamantului ar însemna depășirea termenului rezonabil avut în vedere de dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Prin urmare, așa cum în mod corect a reținut și instanța de fond, amânarea emiterii deciziei solicitate pentru o dată neprecizată reprezintă un refuz nejustificat de soluționare a cererii, în accepțiunea art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată. Pentru aceste considerente, văzând că nu sunt motive de modificare sau casare a sentinței atacate, în temeiul art. 312 C. proc.

civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul formulat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinței nr. 661 din 13 decembrie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 ianuarie 2013.