ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2389/2008

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2389/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului civil de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de

1 iulie 2005, reclamanta I.M.A. a chemat în judecată pe pârâții Primăria

municipiului Craiova și Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, pentru ca

prin sentința ce se va pronunța să se emită dispoziție motivată privind

restituirea în natură a suprafeței de 1,5 ha; să fie obligați pârâții la

restituirea terenului și a tuturor bunurilor rechiziționate și existente: o

fermă pentru crescut animale, grajd de vite, moară pentru uroaie, fântână,

magazie, casă cu 4 camere sau acordarea de măsuri reparatorii în echivalent în

sumă de 150.000 Euro, în situația în care bunurile nu mai există.

În motivarea acțiunii, reclamanta a

arătat că este moștenitoarea tatălui său A.A., care a fost proprietarul a două

terenuri loc de casă, de 1 ha și, respectiv 1,5 ha, situate la hotarul comunei

Cernele, în punctele numite Obedeanu și șoseaua Severinului.

Pe terenul în suprafață de 1 ha, a

construit bunurile arătate la începutul acțiunii, toate fiind rechiziționate

împreună cu terenul la data de 20 septembrie 1948.

În anul 1991, mama reclamantei a

solicitat reconstituirea dreptului de proprietate, iar prin decizia nr.

18/F/1992 i s-au acordat 2 ha de teren, iar apoi i s-a atribuit suprafața de

0,5 ha, însă, ulterior, în anul 1995, suprafața restituită s-a redus la 1,5 ha,

pentru ca, în anul 1998, aceasta să se reducă la 1 ha.

Prin sentința civilă nr. 40 din 24

aprilie 2007, Tribunalul Dolj a admis în parte, acțiunea precizată formulată de

reclamantă; a obligat Primarul municipiului Craiova să răspundă notificării nr.

17/N/2001 formulată de reclamantă, în ceea ce privește restituirea suprafeței

de 1 ha teren, situat în Craiova, și a stabilit măsuri reparatorii în

echivalent în limita sumei de 278.848,34 lei, în sarcina Statului Român, prin Ministerul

Finanțelor Publice, pentru imobilele construcții, reținând, în esență,

următoarele:

Reclamanta a făcut dovada că autorul

său a fost proprietarul unui teren și a unei case de care a fost deposedat

abuziv.

Cu privire la teren, pentru

suprafața de 1,5 ha i s-a reconstituit dreptul de proprietate în temeiul Legii

nr. 18/1991, astfel că aceasta nu mai poate face obiectul Legii nr. 10/2001,

conform art. 8 din acest act normativ.

Pe suprafața de 1 ha, rămasă

nerestituită, care face obiectul Legii nr. 10/2001 și care a fost solicitată

prin notificarea formulată de reclamantă se află construcții ale Academiei de

Științe Agricole Silvicultură și I.R.E., care nu pot fi obligate să răspundă

notificării adresate de reclamantă Primăriei municipiului Craiova, câtă vreme

procedura administrativă prevăzută de Legea nr. 10/2001 nu a fost îndeplinită

față de aceste unități.

În ceea ce privește construcția

demolată, în baza unei expertize, s-a stabilit cuantumul despăgubirilor bănești

pe care Statul Român urmează să le plătească reclamantei.

Prin decizia nr. 736 din 28 august

2007, Curtea de Apel Craiova, secția civilă, a admis apelul formulat de pârâta

D.G.F.P. Dolj, pentru Ministerul Economiei și Finanțelor, ca reprezentant al

Statului Român; a schimbat, în parte, sentința atacată, în sensul că a

înlăturat din dispozitiv cuantumul despăgubirilor calculate de instanță, pentru

construcții și a menținut restul dispozițiilor aceleiași sentințe.

A admis, în parte, apelul declarat

de reclamanta I.M.A. împotriva aceleiași sentințe, pe care a schimbat-o în

parte, în sensul că a obligat pârâții să-i plătească reclamantei suma de 600

RON, cheltuieli de judecată parțiale.

A obligat pârâții și la 500 lei

cheltuieli de judecată parțiale în apel.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

apel a constatat că autorul reclamantei a fost proprietarul unui teren și a

unei construcții, casă de locuit, rechiziționate abuziv, iar ulterior

construcția a fost demolată, așa încât o restituire în natură a acesteia nu

este posibilă.

Terenul a fost restituit parțial în

temeiul Legii nr. 18/1991, reclamanta solicitând direct instanței, pe calea

Legii nr. 10/2001, restituirea unei diferențe, ceea ce contravine dispozițiilor

Legii nr. 10/2001.

S-a apreciat că, în mod corect,

„prima instanță a dispus îndeplinirea procedurii prealabile de notificare și

răspuns la notificare de către Primăria Craiova, ocazie cu care se poate

stabili cu certitudine dacă în urma aplicării Legii nr. 18/1991, reclamanta mai

este sau nu îndreptățită la restituirea vreunei parcele”.

În ceea ce privește construcția,

casă de locuit, s-a constatat că ulterior rechiziționării, care este o preluare

abuzivă, aceasta a fost demolată, iar Statul Român are obligația să o

despăgubească pe reclamantă, întrucât restituirea în natură este imposibilă.

Însă, s-a apreciat că instanța, în

mod greșit, a stabilit cu această ocazie și contravaloarea acestor despăgubiri,

deoarece conform dispozițiilor Legii nr. 247/2005, instanța civilă are dreptul

doar de a stabili dacă reclamanta poate primi în natură sau nu imobilul

solicitat.

Dacă restituirea în natură nu mai

este posibilă, instanța stabilește dreptul la despăgubiri, dar cuantumul

acestora urmează o procedură separată, ulterioară, potrivit dispozițiilor Legii

nr. 247/2005.

S-a apreciat că, în speță, Statul

Român are calitate procesuală pasivă, în calitatea sa de principal responsabil

atât al preluărilor abuzive, cât și al procedurii de stabilire și acordarea

reparațiilor pentru nelegalitățile comise.

Împotriva acestei decizii au

declarat recurs reclamanta I.M.A. și Ministerul Economiei și Finanțelor, ca

reprezentant al Statului Român.

Prin recursul său, recurenta

reclamantă a indicat drept temei legal al motivelor de recurs art. 304 pct. 7

și 9 C. proc. civ. Astfel, se arată că hotărârea pronunțată nu cuprinde

motivele pe care se sprijină, aceasta fiind deosebit de sumară, fără a se arăta

exact care sunt dispozițiile din Legea nr. 247/2005 care ar împiedica instanța

de fond să se pronunțe cu privire la cuantumul despăgubirilor, mai ales că

prezenta cauză este pornită în baza Legii nr. 10/2001, iar procedura prealabilă

a fost urmată în integralitate conform Legii nr. 10/2001, în forma inițială.

În ceea ce privește motivul de

recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se arată că

decizia recurată este dată cu aplicarea greșită a Legii nr. 10/2001, în timp.

Dreptul subiectiv reclamat își are

fundamentul direct și imediat în preluarea abuzivă (rechiziționarea) de către

stat a imobilului pentru care se solicită despăgubiri, adică într-un raport

juridic trecut, iar efectele viitoare ale acestui raport sunt stabilite

imperativ de prevederile Legii nr. 10/2001, aplicabile în speța de față, având

în vedere că judecata cauzei a fost inițiată sub auspiciile acestei legi.

În motivarea acestui motiv de

recurs, se invocă și jurisprudența C.E.D.O., și faptul că „Fondul Proprietatea”

nu funcționează în prezent într-un mod susceptibil de a conduce la acordarea

efectivă a unei indemnizații.

Ministerul Economiei și Finanțelor,

prin recursul său critică decizia pentru nelegalitate potrivit art. 304 pct. 7

și 9 C. proc. civ., în sensul că aceasta cuprinde motive contradictorii și a

fost dată cu aplicarea greșită a legii.

În dezvoltarea criticilor formulate,

se arată că deși în dispozitivul hotărârii se arată că a fost admis apelul

formulat de către Statul Român, în realitate, acesta a fost admis numai în

parte, fără a se pronunța cu privire la excepțiile invocate.

Se arată că, în speță, Statul Român

nu are calitate procesuală pasivă decât în situația reglementată de art. 28

alin. (3) din H.G. 250/2007, privind Normele Metodologice de Aplicare Unitară a

Legii nr. 10/2001.

Or, instanța nu a făcut demersuri

pentru a cunoaște unitatea deținătoare a imobilului, ci s-a limitat numai la

susținerile expertului prin raportul de expertiză, prin care s-a reținut că la

adresa unde s-a efectuat expertiza au fost identificate construcții care în

prezent aparțin Academiei de Științe Agricole și Silvice, I.C.P.P. Pitești

Mărăcineni, Stațiunea Pomicolă Craiova și Stațiunii de Întreținere Servicii

Energetice, Electrica Craiova, însă nu s-a apreciat necesar introducerea în

cauză a acestora.

Aprecierea instanței de apel că

Statul Român are calitate procesuală în cauză, se arată că este făcută fără

nici un temei legal.

De asemenea, se mai arată că prin

motivele de apel s-a reiterat excepția prematurității acțiunii formulată de

reclamantă, întrucât nu s-a finalizat procedura administrativă, potrivit

modificărilor aduse Legii nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005, în sensul că nu

a fost emisă nici o dispoziție de către Primarul municipiului Craiova sau de

către Comisia Centrală din cadrul Autorității pentru restituirea

proprietăților.

Examinând recursurile, în limita

motivelor întemeiate pe art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., instanța constată

următoarele:

Motivele de recurs formulate de

recurenta-reclamantă I.M.A. și Ministerul Economiei și Finanțelor, pentru

Statul Român, întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., sunt

fondate.

Potrivit art. 261 alin. (1) pct. 5

C. proc. civ., hotărârea trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept care

au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat

cererile părților.

Or, decizia recurată nu cuprinde

motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază, ci numai generalități cu

privire la răspunderea statului față de reclamantă, „în calitatea sa de

principal responsabil atât al preluării abuzive cât și al procedurii de

acordare a reparațiilor pentru nelegalităților comise”.

Deși instanța de apel a înlăturat

din dispozitiv cuantumul despăgubirilor stabilite prin sentința apelată în

sarcina Statului Român, a reținut că statul, neobligat prin decizia recurată la

executarea vrunei prestații, are calitate procesuală pasivă, fără ca decizia să

cuprindă temeiul de drept care a format convingerea instanței de existența

calității procesuale pasive a Statului Român.

Sub acest aspect, hotărârea atacată

este dată cu nesocotirea dispozițiilor Legii nr. 10/2001, în raport de care se

stabilesc unitățile deținătoare și entitățile obligate să soluționeze

notificarea, în privința recurentului Statul Român fiind nesocotite prevederile

art. 28 din Legea nr. 10/2001, conform cărora prima instanță a reținut

răspunderea statului.

Prevederile art. 26 din lege (art.

28 din legea republicată) au fost invocate și de reclamantă la prima instanță

(fila 143 dosar fond), prin cererea formulată în condițiile art. 132 alin. (1)

C. proc. civ.

Aceasta a arătat că a notificat

Primăria municipiului Craiova, întrucât nu a cunoscut identitatea unităților

deținătoare, însă, față de faptul că expertul a identificat unitățile care

dețin terenul, a solicitat introducerea în cauză, în calitate de pârâți, a SC

E. SA și Academia de Științe Agricole Silvice și obligarea acestora să-i facă

oferta de restituire a imobilului.

Deși prin încheierea din 30 ianuarie

2007 s-a dispus introducerea în proces a acestor unități, tribunalul a reținut

totuși că răspunderea recurentului intimat există în raport de dispozițiile

art. 26 din lege, iar instanța de apel a reținut, în general, că statul este

obligat să răspundă față de reclamantă, fără indicarea vreunui text de lege ca

temei al răspunderii statului.

Răspunderea recurentului intimat nu

este analizată de către instanța de apel în raport de dispozițiile art. 26 din

Legea nr. 10/2001, în forma inițială, art. 28 din legea republicată, singurul

care conferă statului calitate procesuală în baza acestui act normativ și, față

de chemarea în judecată de către reclamantă, prin cererea aflată la fila 143

dosar fond, în calitate de pârâte, a unităților care dețin terenul, cu

precizarea că chemarea în proces a acestora s-a făcut pe baza constatărilor din

raportul de expertiză, și de faptul că recurentul pârât a susținut că nu are

calitate procesuală în cauză, instanța de apel trebuia să analizeze calitatea

acestuia în raport de prevederile Legii nr. 10/2001.

De asemenea, instanța de apel

trebuia să ceară reclamantei, care solicitase chemarea în proces a unităților

identificate de expert ca deținătoare a terenului, să precizeze dacă mai

stăruie în cererea de chemare în judecată a statului și să stabilească

obligația de soluționare a notificării, în raport și de prevederile art. 32 din

Legea nr. 10/2001, în măsura în care construcțiile preluate de la reclamantă au

fost demolate.

De asemenea, s-a înlăturat din

dispozitivul sentinței cuantumul despăgubirilor stabilite de tribunal, fără să

se stabilească la ce prestație este obligat Statul Român, a cărui calitate

procesuală pasivă s-a reținut că există.

Deși, potrivit dispozițiilor Legii

nr. 10/2001, republicată, pentru despăgubiri trebuie obligată unitatea

deținătoare sau entitatea obligată să soluționeze notificarea să propună

acordarea lor, instanța de apel reține că „instanța civilă are dreptul doar de

a stabili dacă reclamanta poate primi în natură sau nu imobilul solicitat”,

necercetând în fond cererea recurentei-reclamante privind acordarea de

despăgubiri pentru construcțiile demolate.

Față de aceste considerente, se

constată că este imposibilă analiza legalității și temeinicie, pe fond, a

deciziei atacate și conform art. 312 alin. (5) C. proc. civ., se vor admite

recursurile declarate de reclamanta I.M.A. și Ministerul Economiei și

Finanțelor, ca reprezentant al Statului Român, va fi casată decizia recurată și

se va trimite cauza pentru rejudecarea apelurilor declarate de reclamantă și

D.G.F.P. Dolj, pentru Ministerul Economiei și Finanțelor, ca reprezentant al

Statului Român, aceleiași instanțe.

Cu ocazia rejudecării cauzei vor fi

avute în vedere și celelalte mijloace de apărare invocate de părți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite

recursurile declarate de reclamanta I.M.A. și

Ministerul Economiei și Finanțelor, ca reprezentant al Statului Român,

împotriva deciziei nr. 736 din 28 august 2007

a Curții de Apel Craiova, secția civilă,

pe care o casează.

Trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 aprilie 2008.