ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2389/2008

Asupra recursului civil de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 1 iulie 2005, reclamanta I.M.A. a chemat în judecată pe pârâții Primăria municipiului Craiova și Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, pentru ca prin sentința ce se va pronunța să se emită dispoziție motivată privind restituirea în natură a suprafeței de 1,5 ha; să fie obligați pârâții la restituirea terenului și a tuturor bunurilor rechiziționate și existente: o fermă pentru crescut animale, grajd de vite, moară pentru uroaie, fântână, magazie, casă cu 4 camere sau acordarea de măsuri reparatorii în echivalent în sumă de 150.000 Euro, în situația în care bunurile nu mai există.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că este moștenitoarea tatălui său A.A., care a fost proprietarul a două terenuri loc de casă, de 1 ha și, respectiv 1,5 ha, situate la hotarul comunei Cernele, în punctele numite Obedeanu și șoseaua Severinului. Pe terenul în suprafață de 1 ha, a construit bunurile arătate la începutul acțiunii, toate fiind rechiziționate împreună cu terenul la data de 20 septembrie 1948. În anul 1991, mama reclamantei a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate, iar prin decizia nr. 18/F/1992 i s-au acordat 2 ha de teren, iar apoi i s-a atribuit suprafața de 0,5 ha, însă, ulterior, în anul 1995, suprafața restituită s-a redus la 1,5 ha, pentru ca, în anul 1998, aceasta să se reducă la 1 ha.

Prin sentința civilă nr. 40 din 24 aprilie 2007, Tribunalul Dolj a admis în parte, acțiunea precizată formulată de reclamantă; a obligat Primarul municipiului Craiova să răspundă notificării nr. 17/N/2001 formulată de reclamantă, în ceea ce privește restituirea suprafeței de 1 ha teren, situat în Craiova, și a stabilit măsuri reparatorii în echivalent în limita sumei de 278.848,34 lei, în sarcina Statului Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, pentru imobilele construcții, reținând, în esență, următoarele: Reclamanta a făcut dovada că autorul său a fost proprietarul unui teren și a unei case de care a fost deposedat abuziv. Cu privire la teren, pentru suprafața de 1,5 ha i s-a reconstituit dreptul de proprietate în temeiul Legii nr. 18/1991, astfel că aceasta nu mai poate face obiectul Legii nr. 10/2001, conform art. 8 din acest act normativ.

Pe suprafața de 1 ha, rămasă nerestituită, care face obiectul Legii nr. 10/2001 și care a fost solicitată prin notificarea formulată de reclamantă se află construcții ale Academiei de Științe Agricole Silvicultură și I.R.E., care nu pot fi obligate să răspundă notificării adresate de reclamantă Primăriei municipiului Craiova, câtă vreme procedura administrativă prevăzută de Legea nr. 10/2001 nu a fost îndeplinită față de aceste unități. În ceea ce privește construcția demolată, în baza unei expertize, s-a stabilit cuantumul despăgubirilor bănești pe care Statul Român urmează să le plătească reclamantei. Prin decizia nr. 736 din 28 august 2007, Curtea de Apel Craiova, secția civilă, a admis apelul formulat de pârâta D.G.F.P.

Dolj, pentru Ministerul Economiei și Finanțelor, ca reprezentant al Statului Român; a schimbat, în parte, sentința atacată, în sensul că a înlăturat din dispozitiv cuantumul despăgubirilor calculate de instanță, pentru construcții și a menținut restul dispozițiilor aceleiași sentințe. A admis, în parte, apelul declarat de reclamanta I.M.A. împotriva aceleiași sentințe, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a obligat pârâții să-i plătească reclamantei suma de 600 RON, cheltuieli de judecată parțiale. A obligat pârâții și la 500 lei cheltuieli de judecată parțiale în apel. Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a constatat că autorul reclamantei a fost proprietarul unui teren și a unei construcții, casă de locuit, rechiziționate abuziv, iar ulterior construcția a fost demolată, așa încât o restituire în natură a acesteia nu este posibilă.

Terenul a fost restituit parțial în temeiul Legii nr. 18/1991, reclamanta solicitând direct instanței, pe calea Legii nr. 10/2001, restituirea unei diferențe, ceea ce contravine dispozițiilor Legii nr. 10/2001. S-a apreciat că, în mod corect, „prima instanță a dispus îndeplinirea procedurii prealabile de notificare și răspuns la notificare de către Primăria Craiova, ocazie cu care se poate stabili cu certitudine dacă în urma aplicării Legii nr. 18/1991, reclamanta mai este sau nu îndreptățită la restituirea vreunei parcele”. În ceea ce privește construcția, casă de locuit, s-a constatat că ulterior rechiziționării, care este o preluare abuzivă, aceasta a fost demolată, iar Statul Român are obligația să o despăgubească pe reclamantă, întrucât restituirea în natură este imposibilă.

Însă, s-a apreciat că instanța, în mod greșit, a stabilit cu această ocazie și contravaloarea acestor despăgubiri, deoarece conform dispozițiilor Legii nr. 247/2005, instanța civilă are dreptul doar de a stabili dacă reclamanta poate primi în natură sau nu imobilul solicitat. Dacă restituirea în natură nu mai este posibilă, instanța stabilește dreptul la despăgubiri, dar cuantumul acestora urmează o procedură separată, ulterioară, potrivit dispozițiilor Legii nr. 247/2005. S-a apreciat că, în speță, Statul Român are calitate procesuală pasivă, în calitatea sa de principal responsabil atât al preluărilor abuzive, cât și al procedurii de stabilire și acordarea reparațiilor pentru nelegalitățile comise.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanta I.M.A. și Ministerul Economiei și Finanțelor, ca reprezentant al Statului Român. Prin recursul său, recurenta reclamantă a indicat drept temei legal al motivelor de recurs art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. Astfel, se arată că hotărârea pronunțată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, aceasta fiind deosebit de sumară, fără a se arăta exact care sunt dispozițiile din Legea nr. 247/2005 care ar împiedica instanța de fond să se pronunțe cu privire la cuantumul despăgubirilor, mai ales că prezenta cauză este pornită în baza Legii nr. 10/2001, iar procedura prealabilă a fost urmată în integralitate conform Legii nr. 10/2001, în forma inițială.

În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se arată că decizia recurată este dată cu aplicarea greșită a Legii nr. 10/2001, în timp. Dreptul subiectiv reclamat își are fundamentul direct și imediat în preluarea abuzivă (rechiziționarea) de către stat a imobilului pentru care se solicită despăgubiri, adică într-un raport juridic trecut, iar efectele viitoare ale acestui raport sunt stabilite imperativ de prevederile Legii nr. 10/2001, aplicabile în speța de față, având în vedere că judecata cauzei a fost inițiată sub auspiciile acestei legi. În motivarea acestui motiv de recurs, se invocă și jurisprudența C.E.D.O., și faptul că „Fondul Proprietatea” nu funcționează în prezent într-un mod susceptibil de a conduce la acordarea efectivă a unei indemnizații.

Ministerul Economiei și Finanțelor, prin recursul său critică decizia pentru nelegalitate potrivit art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., în sensul că aceasta cuprinde motive contradictorii și a fost dată cu aplicarea greșită a legii. În dezvoltarea criticilor formulate, se arată că deși în dispozitivul hotărârii se arată că a fost admis apelul formulat de către Statul Român, în realitate, acesta a fost admis numai în parte, fără a se pronunța cu privire la excepțiile invocate. Se arată că, în speță, Statul Român nu are calitate procesuală pasivă decât în situația reglementată de art. 28 alin. (3) din H.G. 250/2007, privind Normele Metodologice de Aplicare Unitară a Legii nr. 10/2001.

Or, instanța nu a făcut demersuri pentru a cunoaște unitatea deținătoare a imobilului, ci s-a limitat numai la susținerile expertului prin raportul de expertiză, prin care s-a reținut că la adresa unde s-a efectuat expertiza au fost identificate construcții care în prezent aparțin Academiei de Științe Agricole și Silvice, I.C.P.P. Pitești Mărăcineni, Stațiunea Pomicolă Craiova și Stațiunii de Întreținere Servicii Energetice, Electrica Craiova, însă nu s-a apreciat necesar introducerea în cauză a acestora. Aprecierea instanței de apel că Statul Român are calitate procesuală în cauză, se arată că este făcută fără nici un temei legal.

De asemenea, se mai arată că prin motivele de apel s-a reiterat excepția prematurității acțiunii formulată de reclamantă, întrucât nu s-a finalizat procedura administrativă, potrivit modificărilor aduse Legii nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005, în sensul că nu a fost emisă nici o dispoziție de către Primarul municipiului Craiova sau de către Comisia Centrală din cadrul Autorității pentru restituirea proprietăților. Examinând recursurile, în limita motivelor întemeiate pe art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., instanța constată următoarele: Motivele de recurs formulate de recurenta-reclamantă I.M.A. și Ministerul Economiei și Finanțelor, pentru Statul Român, întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc.

civ., sunt fondate. Potrivit art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., hotărârea trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților. Or, decizia recurată nu cuprinde motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază, ci numai generalități cu privire la răspunderea statului față de reclamantă, „în calitatea sa de principal responsabil atât al preluării abuzive cât și al procedurii de acordare a reparațiilor pentru nelegalităților comise”. Deși instanța de apel a înlăturat din dispozitiv cuantumul despăgubirilor stabilite prin sentința apelată în sarcina Statului Român, a reținut că statul, neobligat prin decizia recurată la executarea vrunei prestații, are calitate procesuală pasivă, fără ca decizia să cuprindă temeiul de drept care a format convingerea instanței de existența calității procesuale pasive a Statului Român.

Sub acest aspect, hotărârea atacată este dată cu nesocotirea dispozițiilor Legii nr. 10/2001, în raport de care se stabilesc unitățile deținătoare și entitățile obligate să soluționeze notificarea, în privința recurentului Statul Român fiind nesocotite prevederile art. 28 din Legea nr. 10/2001, conform cărora prima instanță a reținut răspunderea statului. Prevederile art. 26 din lege (art. 28 din legea republicată) au fost invocate și de reclamantă la prima instanță (fila 143 dosar fond), prin cererea formulată în condițiile art. 132 alin. (1) C. proc. civ. Aceasta a arătat că a notificat Primăria municipiului Craiova, întrucât nu a cunoscut identitatea unităților deținătoare, însă, față de faptul că expertul a identificat unitățile care dețin terenul, a solicitat introducerea în cauză, în calitate de pârâți, a SC E. SA și Academia de Științe Agricole Silvice și obligarea acestora să-i facă oferta de restituire a imobilului.

Deși prin încheierea din 30 ianuarie 2007 s-a dispus introducerea în proces a acestor unități, tribunalul a reținut totuși că răspunderea recurentului intimat există în raport de dispozițiile art. 26 din lege, iar instanța de apel a reținut, în general, că statul este obligat să răspundă față de reclamantă, fără indicarea vreunui text de lege ca temei al răspunderii statului.

Răspunderea recurentului intimat nu este analizată de către instanța de apel în raport de dispozițiile art. 26 din Legea nr. 10/2001, în forma inițială, art. 28 din legea republicată, singurul care conferă statului calitate procesuală în baza acestui act normativ și, față de chemarea în judecată de către reclamantă, prin cererea aflată la fila 143 dosar fond, în calitate de pârâte, a unităților care dețin terenul, cu precizarea că chemarea în proces a acestora s-a făcut pe baza constatărilor din raportul de expertiză, și de faptul că recurentul pârât a susținut că nu are calitate procesuală în cauză, instanța de apel trebuia să analizeze calitatea acestuia în raport de prevederile Legii nr. 10/2001.

De asemenea, instanța de apel trebuia să ceară reclamantei, care solicitase chemarea în proces a unităților identificate de expert ca deținătoare a terenului, să precizeze dacă mai stăruie în cererea de chemare în judecată a statului și să stabilească obligația de soluționare a notificării, în raport și de prevederile art. 32 din Legea nr. 10/2001, în măsura în care construcțiile preluate de la reclamantă au fost demolate. De asemenea, s-a înlăturat din dispozitivul sentinței cuantumul despăgubirilor stabilite de tribunal, fără să se stabilească la ce prestație este obligat Statul Român, a cărui calitate procesuală pasivă s-a reținut că există.

Deși, potrivit dispozițiilor Legii nr. 10/2001, republicată, pentru despăgubiri trebuie obligată unitatea deținătoare sau entitatea obligată să soluționeze notificarea să propună acordarea lor, instanța de apel reține că „instanța civilă are dreptul doar de a stabili dacă reclamanta poate primi în natură sau nu imobilul solicitat”, necercetând în fond cererea recurentei-reclamante privind acordarea de despăgubiri pentru construcțiile demolate. Față de aceste considerente, se constată că este imposibilă analiza legalității și temeinicie, pe fond, a deciziei atacate și conform art. 312 alin. (5) C. proc. civ., se vor admite recursurile declarate de reclamanta I.M.A. și Ministerul Economiei și Finanțelor, ca reprezentant al Statului Român, va fi casată decizia recurată și se va trimite cauza pentru rejudecarea apelurilor declarate de reclamantă și D.G.F.P.

Dolj, pentru Ministerul Economiei și Finanțelor, ca reprezentant al Statului Român, aceleiași instanțe. Cu ocazia rejudecării cauzei vor fi avute în vedere și celelalte mijloace de apărare invocate de părți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursurile declarate de reclamanta I.M.A. și Ministerul Economiei și Finanțelor, ca reprezentant al Statului Român, împotriva deciziei nr. 736 din 28 august 2007 a Curții de Apel Craiova, secția civilă, pe care o casează. Trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 aprilie 2008.