ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6859/2004

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 17 din 31 ianuarie 2003, Tribunalul Giurgiu a condamnat pe inculpatul O.S. la 15 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de introducere în România de droguri de mare risc, prevăzută de art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000. În baza art. 17 din Legea nr. 143/2000, a dispus confiscarea cantității de 1450 comprimate de Ecstasy rămase după efectuarea analizelor de laborator. S-a reținut, că, la data de 17 august 2002, în jurul orelor 23,30, la un control efectuat asupra bagajelor cetățeanului turc Y.R. s-au găsit 1500 pastile Ecstasy, ce aparțineau numitului O.S., aflat și acesta împreună cu primul și cu martora I.C.

în autoturismul marca BMW înmatriculat în Turcia. Împotriva hotărârii primei instanțe a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu, criticile privind neaplicarea dispozițiilor art. 117 C. pen. Împotriva aceleiași sentințe a declarat apel și inculpatul O.S., susținând că nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunii reținute în sarcina sa. Curtea de Apel București, secția I penală, prin decizia penală nr. 471 din 28 august 2003, a admis apelul declarat de procuror și a desființat sentința atacată, în sensul că a dispus expulzarea inculpatului, în baza art. 117 C. pen., celelalte dispoziții fiind menținute. Împotriva acestei din urmă hotărâri, inculpatul O.S. a declarat recurs, întemeiat pe art. 385 9 pct. 10, 17, 17 1 , 18 și 19, art. 272, art. 333 și art. 385 15 C. proc.

pen. S-a susținut că instanțele nu au făcut o corectă individualizare și sancționare a faptei inculpatului O.S., probele administrate putând duce cel mult la reținerea unei tentative de introducere în țară de droguri de mare risc. Ca atare, sub acest aspect, faptei inculpatului i s-a dat o greșită încadrare juridică. S-a mai susținut că instanțele au comis o gravă eroare de fapt, în sensul că inculpatul a fost condamnat în baza unei simple declarații de martor care, în realitate, reprezintă o supoziție. În concluzie, inculpatul a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunțate în cauză și restituirea cauzei la procuror în vederea completării urmăririi penale. Recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Este de reținut că infracțiunea de introducere de droguri în țară, fără drept, se consumă în momentul trecerii frontierei de stat a României, iar nu în cel al trecerii prin punctul vamal.

Astfel, potrivit art. 142 C. pen., prin termenul „teritoriu” din expresiile „teritoriul României” și „teritoriul țării” se înțelege întinderea de pământ și apele cuprinse între frontiere, cu subsolul și spațiul aerian, precum și marea teritorială, cu subsolul și spațiul aerian, precum și marea teritorială cu solul, subsolul și spațiul aerian al acesteia. O.U.G. nr. 105/2001, privind frontiera de stat a României a definit noțiunea de „frontieră de stat”, prin art. 1 lit. a), ca fiind linia reală sau imaginară care trece, în linie dreaptă, de la un semn de frontieră la altul.

La fluviul Dunărea și celelalte ape curgătoare, frontiera de stat este cea stabilită prin acordurile, convențiile și înțelegerile dintre România și statele vecine, cu luare în considerare a faptului că principiul general acceptat de dreptul internațional fluvial este acela că frontiera trece pe mijlocul șenalului navigabil principal, iar la apele curgătoare nenavigabile, pe la mijlocul pânzei de apă.

Pe de altă parte, potrivit art. 3 alin. (1) din Legea nr. 141/1997 privind Codul vamal al României, prin control vamal se înțelege îndeplinirea de către autoritatea vamală a operațiunilor de verificare a mărfurilor, a existenței și autenticității documentelor, examinarea evidențelor financiar-contabile și a altor înscrisuri ale titularilor de operațiuni, controlul mijloacelor de transport, controlul bagajelor și al altor mărfuri transportate sau aflate asupra persoanelor, efectuarea de anchete administrative și alte acțiuni similare, cu scopul de a asigura respectarea reglementărilor vamale.

Din economia dispozițiilor legale menționate rezultă fără echivoc că, în sensul voit de legiuitor, „intrarea în țară”, acțiune ce caracterizează elementul material al infracțiunii prevăzute de art. 3 din Legea nr. 143/2000, este echivalentă cu trecerea frontierei de stat a României, controlul vamal fiind o operațiune ulterioară intrării pe teritoriul României, având un cu totul alt scop, așa cum rezultă C. vam. Un argument în plus, în sensul celor de mai sus, este și cel potrivit căruia legiuitorul, în definirea elementului material al infracțiunii, nu a făcut nici o distincție între caracterul licit și cel ilicit al „intrării în țară”.

Or, dacă s-ar echivala conținutul sintagmei „intrare în țară” cu cel de „trecere prin punctul vamal”, într-o interpretare contrară, concomitent, spiritului și literei legii, s-ar ajunge la situația absurdă în care introducerea de droguri în țară, fără drept, prin trecerea frauduloasă a frontierei să nu fie considerată infracțiuni, întrucât nu este îndeplinită condiția trecerii prin punctul vamal. Prin urmare, în speță, infracțiunea de introducere în țară a cantității de 1500 pastile Ecstasy, se consumase anterior controlului vamal, în momentul în care inculpatul trecuse linia imaginară situată la mijlocul șenalului navigabil al Dunării. Ca atare, fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 3 din Legea nr. 143/2000, iar nu tentativă la această infracțiune, așa încât recursul se constată neîntemeiat sub aspectul acestei critici.

Cu referire la criticile privind inexistența faptei, urmează a se observa că potrivit art. 17 C. pen., infracțiunea este singurul temei al răspunderii penale. Drept urmare, cu referire și la dispozițiile art. 1 C. proc. pen., atât organului de urmărire penală cât și instanței de judecată le revine obligația de a manifesta rol activ în vederea aflării adevărului cu privire la faptele și împrejurările cauzei, prin lămurirea sa sub toate aspectele. În conformitate cu aceste reguli, ce au valoare de principii fundamentale și sunt consacrate în art. 3, art. 4 și art. 62 C. proc. pen., în cursul procesului penal trebuie să se clarifice pe deplin cauza pe baza elementelor de fapt care servesc la constatarea existenței sau inexistenței infracțiunii, la identificarea persoanei care a săvârșit-o și la cunoașterea tuturor împrejurărilor necesare pronunțării unei soluții juste, în conformitate cu probele administrate.

Examinând cauza prin prisma acestor din urmă critici, se constată că instanțele au avut în vedere exigențele impuse de prevederile legale menționate, au administrat probe și s-au pronunțat asupra vinovăției inculpatului, elucidând aspectele necesare configurării infracțiunii în materialitatea sa. Astfel, din declarațiile martorului C.C. a rezultat că inculpatul a recunoscut, într-o discuție avută în limba turcă cu martorul Y.R., că pastilele îi aparțin. Din declarația martorei I.C. a rezultat, de asemenea, că, după descoperirea stupefiantelor menționate, inculpatul i-a înmânat martorului Y.R. o bancnotă de 500 Euro pentru a-i mitui pe vameși, dar acesta din urmă a refuzat și i-a restituit-o.

Este adevărat că cele 1500 pastile de Ecstasy au fost găsite în geamantanul martorului Y.R., într-o pungă neagră din plastic, împăturită într-un pantalon, cu privire la care acesta a declarat că sunt pastile pentru țânțari. S-a dovedit însă că acestea au introduse în geamantanul martorului, înlocuind pastilele pentru țânțari, de către inculpat. Astfel, inițial inculpatul a negat că ar fi rămas vreo clipă singur la mașină sau la hotel. Confruntat însă cu martorul menționat, inculpatul a recunoscut că a rămas singur la mașină, la hotel în Turcia și la magazinul D.F. Existența inițială a spray-ului pentru țânțari și pastilelor pentru gândaci în bagajele martorului, care au fost înlocuite cu cele 1500 pastile Ecstasy este confirmată și de martorul B.I.

Că acesta reprezenta un mod de operare a inculpatului rezultă din declarația martorei I.C. care a relatat că are un frate care a lucrat în Olanda, perioadă în care se mai deplasa cu inculpatul, cu mașina acestuia din urmă, coroborată cu declarația numitului O. care a recunoscut că și în Germania au fost descoperite în mașina sa pastile Ecstasy „în bagajul unui oarecare Ionică”, pe care îl transporta cu mașina sa. Cu acea ocazie, I.I. a fost arestat de organele de poliție care l-au trimis în țară, pe cheltuiala inculpatului. Această din urmă împrejurare este confirmată prin comunicarea B. 189/2002 U.M., ofițer de legătură la Ambasada Republicii Federale Germania la București, făcută D.G.C.C.O.A.

Așadar, apreciind corect probele de la dosar, instanțele au pronunțat hotărâri temeinice și legale, nesupuse nici unuia din cazurile de casare invocate de recurent. Totodată, examinând cauza în raport de dispozițiile art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., nici alte motive de casare, susceptibile a fi puse în discuție nu se constată. În consecință, pentru considerentele ce preced, conform art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul O.S. care, în baza art. 192 alin. (2) din același cod, va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul O.S. împotriva deciziei penale nr. 471 din 28 august 2003 a Curții de Apel București, secția I penală. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 27 august 2002 la 17 decembrie 2004. Obligă pe recurent să plătească statului suma de 1.200.000 lei cheltuieli judiciare. Onorariile pentru interpreții de limbă turcă se vor plăti din fondul Înaltei Curți de Casație și Justiție. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 17 decembrie 2004.