ÎCCJ, Decizia nr. 188/2006

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin încheierea nr. 49 din 25

ianuarie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, cererea

petentului P.I., privind recuzarea tuturor judecătorilor Curții de Apel Brașov,

a fost respinsă ca nefondată.

Împotriva acestei încheieri,

petentul P.I. a declarat recurs.

Recursul este inadmisibil, pentru

considerentele ce se vor arăta în continuare.

Din economia dispozițiilor Părții

Speciale, Titlul II, Cap. III, Secțiunile I și II C. proc. pen. rezultă

condiționarea admisibilității căilor de atac, de exercitarea acestora, potrivit

legii procesual-penale care, între altele, a determinat hotărârile susceptibile

a fi supuse controlului judiciar.

În cauză, completul de 9 judecători

a fost sesizat cu recursul declarat de petent împotriva unei încheieri prin

care secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a pronunțat asupra

cererii de recuzare a tuturor judecătorilor Curții de Apel Brașov.

Or, potrivit art. 385

1

alin.

(2) C. proc. pen., încheierile pot fi atacate cu recurs, numai odată cu

sentința sau decizia recurată, după caz, cu excepția cazurilor când, potrivit

legii, acestea pot fi atacate separat cu recurs.

Așadar, pentru ca o încheiere să

poată fi atacată, separat, cu recurs, prin derogare de la regula generală

statuată prin textul menționat, această excepție trebuie să fie prevăzută

expres de lege.

În cauză, urmare abrogării a alin. (7)

al art. 52 C. proc. pen., prin O.U.G. nr. 55/2004, cu privire la încheierea

prin care s-a respins cererea de recuzare, pronunțată ulterior datei de 1 iulie

2004, legea procesuală nu mai prevede excepția atacării acesteia, separat, cu

recurs.

Or, recunoașterea unei căi de atac

în situații neprevăzute de legea procesuală penală, constituie o încălcare a

principiului legalității acestora și, din acest motiv, apare ca o soluție

inadmisibilă în ordinea de drept.

Este de reținut că legea procesual-penală,

corespunzător principiului înscris în art. 129 din Constituția României,

revizuită și exigențelor privind liberul acces la justiție, generate de art. 21

din legea fundamentală, art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor

omului și a libertăților fundamentale și art. 2 din Protocolul Adițional nr. 7 la Convenție, a reglementat regula generală privind examinarea legalității și temeiniciei

încheierilor date în cursul judecății, în condițiile nr. 361 sau, după caz, art.

385

1

C. proc. pen.

Ca atare, accesul la justiție este

asigurat și în acest caz, corespunzător regulii generale menționate, stabilită

de legea procesual-penală.

În consecință, pentru considerentele

ce preced și ca urmare a admiterii excepției, conform art. 385

15

pct.

1 lit. a) C. proc. pen., Curtea va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat

de petentul P.I.

Totodată, în baza art. 192 alin. (2)

din același cod, petentul menționat va fi obligat la plata cheltuielilor

judiciare în recurs, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petentul

P.I.

împotriva încheierii nr. 49 din 25 ianuarie 2006,

pronunțată de secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în dosarul nr.

1086/1/2005.

Obligă recurentul menționat, să plătească statului, suma de

260 lei (2.600.000 ROL), cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 15 mai 2006.