ÎCCJ, Decizia nr. 208/2005

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin încheierea nr. 331 din

23 mai 2005, pronunțată de secția penală a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, în dosarul nr. 3034/2005, cererea petentului

C.P., privind recuzarea tuturor

judecătorilor de la Curtea de Apel Craiova, a fost respinsă, ca nefondată,

reținându-se că motivele invocate de către acesta, nu se încadrează în cazurile

de incompatibilitate expres și limitativ prevăzute în art. 46-48 C. proc. pen.

Împotriva acestei încheieri,

petentul a declarat recurs.

Recursul este inadmisibil,

pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Din economia dispozițiilor

Părții Speciale Titlul II Cap.III Secțiunile I și II C. proc. pen., rezultă

condiționarea admisibilității căilor de atac, de exercitarea acestora, potrivit

legii procesual-penale care, între altele, a determinat hotărârile susceptibile

a fi supuse controlului judiciar.

În cauză, Completul de 9

judecători a fost sesizat cu recursul declarat de petentul C.P. împotriva unei

încheieri prin care secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție a respins,

ca nefondată, o cerere privind recuzarea tuturor judecătorilor Curții de Apel

Craiova.

Or, potrivit art. 385

1

alin. (2) C. proc. pen., încheierile pot fi atacate cu recurs, numai odată cu

sentința sau decizia recurată, după caz, cu excepția cazurilor când, potrivit

legii, acestea pot fi atacate separat cu recurs.

Așadar, pentru ca o

încheiere să poată fi atacată, separat, cu recurs, prin derogare de la regula

generală statuată prin textul menționat, această excepție trebuie să fie

prevăzută expres de lege.

În cauză, urmare a abrogării

alin. (7) al art. 52 C. proc. pen., prin O.U.G. nr. 55/2004, cu privire la

încheierea prin care s-a respins cererea de recuzare, pronunțată ulterior datei

de 1 iulie 2004, legea procesuală nu mai prevede excepția atacării acesteia,

separat, cu recurs.

O altă interpretare, cu

referire la controlul judiciar al încheierii prin care s-a respins cererea de

recuzare, prin exercitarea împotriva acesteia, separat, a căilor de atac, prin

interpretarea

per a contrario

a dispozițiilor art. 52 alin. (6) C. proc.

civ., este exclusă.

Este de reținut în acest sens,

intenția legiuitorului, la care nu se poate adăuga, rezultând fără echivoc din

preambulul O.U.G. nr. 55/2004, potrivit căreia motivul abrogării alin. (7) al

art. 52 C. proc. pen., consistă în „necesitatea eliminării neîntârziate a

posibilității de exercitare abuzivă a drepturilor procesuale, care împietează

asupra desfășurării normale a procesului penal și poate conduce la punerea în

libertate a unor infractori periculoși”.

Or, recunoașterea

unei căi de atac în situații neprevăzute de legea procesual-penală, constituie

o încălcare a principiului legalității acestora și, din acest motiv, apare ca o

soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Este de reținut că legea

procesual-penală, corespunzător principiului înscris în art. 129 din

Constituția României, revizuită și exigențelor privind liberul acces la

justiție, generate de art. 21 din legea fundamentală, art. 13 din Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și art. 2 din

Protocolul Adițional nr. 7 la Convenție, a reglementat regula generală privind

examinarea legalității și temeiniciei încheierilor date în cursul judecății, în

condițiile nr. 361 sau, după caz, art. 385

1

C. proc. pen.

Ca atare, accesul la

justiție este asigurat și în acest caz, corespunzător regulii generale

menționate, stabilită de legea procesual-penală.

În consecință, pentru

considerentele ce preced și ca urmare a admiterii excepției, conform art. 385

15

pct. 1 lit. a) C. proc. pen., Curtea va respinge, ca inadmisibil, recursul

declarat de petentul C.P.

Totodată, în baza art. 192

alin. (2) din același cod, recurentul-petent menționat va fi obligat la plata

cheltuielilor judiciare în recurs, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de petentul C.P. împotriva încheierii nr. 331 din 23 mai 2005, pronunțată de

secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în dosarul nr. 3034/2005,

ca inadmisibil.

Obligă recurentul la plata sumei de

1.200.000 lei vechi (120 lei noi), cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs,

din care suma de 200.000 lei vechi (20 lei noi), reprezentând onorariul de

avocat, cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru asistarea acestuia, se

va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 19 septembrie 2005.