ÎCCJ, Decizia nr. 311/2005

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin încheierea nr. 440 din 2

septembrie 2005, pronunțată în dosarul nr. 5252/2005, al secției penale a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, cererea petentului S.B., privind

recuzarea tuturor judecătorilor Curții de Apel Constanța, a fost respinsă, ca

nefondată, reținându-se neîntrunirea cerințelor art. 52 alin. (5) C. proc. pen.

Împotriva acestei încheieri,

petentul, prin avocat, a declarat recurs.

Recursul este inadmisibil, pentru

considerentele ce se vor arăta în continuare.

Din economia dispozițiilor Părții

Speciale, Titlul II, Cap. III, Secțiunile I și II C. proc. pen., rezultă

condiționarea admisibilității căilor de atac, de exercitarea acestora potrivit

legii procesual-penale care, între altele, a determinat hotărârile susceptibile

a fi supuse controlului judiciar.

În cauză, Completul de 9 judecători

a fost sesizat cu recursul declarat de petent împotriva unei încheieri prin

care secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a pronunțat asupra

cererii de recuzare a tuturor judecătorilor Curții de Apel Constanța.

Or, potrivit art. 385

1

alin. (2) C. proc. pen., încheierile pot fi atacate cu recurs, numai odată cu

sentința sau decizia recurată, după caz, cu excepția cazurilor când, potrivit

legii, acestea pot fi atacate separat cu recurs.

Așadar, pentru ca o încheiere să

poată fi atacată, separat, cu recurs, prin derogare de la regula generală

statuată prin textul menționat, această excepție trebuie să fie prevăzută

expres de lege.

În cauză, urmare a abrogării alin.

(7) al art. 52 C. proc. pen., prin O.U.G. nr. 55/2004, cu privire la încheierea

prin care s-a respins cererea de recuzare, pronunțată ulterior datei de 1 iulie

2004, legea procesuală nu mai prevede excepția atacării acesteia, separat, cu

recurs.

Or, recunoașterea unei căi de atac în

situații neprevăzute de legea procesual-penală constituie o încălcare a

principiului legalității acestora și, din acest motiv, apare ca o soluție

inadmisibilă în ordinea de drept.

Este de reținut că legea

procesual-penală, corespunzător principiului înscris în art. 129 din Constituția

României, revizuită și exigențelor privind liberul acces la justiție, generate

de art. 21 din legea fundamentală, art. 13 din Convenția pentru apărarea

drepturilor omului și a libertăților fundamentale și art. 2 din Protocolul

Adițional nr. 7 la Convenție, a reglementat regula generală privind examinarea

legalității și temeiniciei încheierilor date în cursul judecății, în condițiile

nr. 361 sau, după caz, art. 385

1

C. proc. pen.

Ca atare, accesul la justiție este

asigurat și în acest caz, corespunzător regulii generale menționate, stabilită

de legea procesual-penală.

În consecință, pentru considerentele

ce preced și ca urmare a admiterii excepției, conform art. 385

15

pct. 1 lit. a) C. proc. pen., Curtea va respinge, ca inadmisibil, recursul

declarat de petentul S.B.

Totodată, în temeiul art. 192 alin.

(2) din același cod, recurentul menționat va fi obligat la plata cheltuielilor

judiciare către stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de

petentul S.B.

împotriva

încheierii nr. 440 din 2 septembrie 2005, pronunțată de secția penală a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, în dosarul nr. 5252/2005.

Obligă recurentul menționat să plătească

statului, suma de 140 lei (1.400.000 lei vechi), cu titlu de cheltuieli

judiciare în recurs, din care suma de 40 lei(400.000 lei vechi), reprezentând

onorariu de avocat cuvenit pentru asistarea acestuia din oficiu, se va avansa

din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 decembrie

2005.