Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Inadmisibil
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția I civilă
Data
5 septembrie 2005

Decizia nr. 6360/2005 — ÎCCJ, Secția I civilă — recurs

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul Călărași, prin sentința civilă nr. 2501 din 25 noiembrie 2003, a respins, ca tardiv formulată, contestația introdusă, în termenul Legii nr. 10/2001, de R.V.P. împotriva dispoziției nr. 90 din 15 mai 2003 emisă de primarul comunei Vasilați din județul Călărași. Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin decizia nr. 867 din 13 mai 2004, a admis apelul formulat de contestatorul R.V.P. și a anulat sentința civilă nr. 2501 din 25 noiembrie 2003 a Tribunalului Călărași, reținând cauza pentru judecarea în fond. Împotriva deciziei curții de apel a declarat recurs Prefectura județului Călărași susținând că această prefectură nu are calitate procesuală pasivă în cauză, iar, pe de altă parte, contestația introdusă de R.V.P.

, în temeiul Legii nr. 10/2001, este tardivă. Recursul declarat nu este admisibil. Potrivit dispozițiilor art. 297 alin. (1) C. proc. civ., așa cum erau în vigoare la data pronunțării deciziei nr. 867/2004 a Curții de Apel București, în cazul în care prima instanță a respins sau a anulat cererea de chemare în judecată fără a intra în cercetarea fondului și instanța de apel, găsind apelul întemeiat, a anulat hotărârea apelată, va evoca fondul și va judeca procesul, pronunțând o hotărâre definitivă. Conform art. 299 alin. (1) C. proc. civ., hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și, în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu autoritate jurisdicțională sunt supuse recursului.

În cauză, prima instanță, Tribunalul Călărași, a respins cererea de chemare în judecată fără a intra în cercetarea fondului, iar Curtea de Apel București a anulat sentința și a reținut procesul pentru evocarea fondului. Se constată că hotărârea în apel încă nu a fost dată, Curtea de Apel București urmând să pronunțe hotărârea în apel abia după ce va evoca fondul. Judecata cu evacuarea fondului nu a putut avea loc întrucât dosarul cauzei a fost înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție ca urmare a recursului declarat e una din părți. Hotărârea în apel nefiind încă dată, decizia nr. 867 din 13 mai 2004 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, nu este supusă recursului.

DECIDE: Respinge ca inadmisibil recursul declarat de pârâta Prefectura județului Călărași împotriva deciziei civile nr. 867 din 13 mai 2004 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 5 septembrie 2005.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.