ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 328/2006

deliberând asupra recursului declarat de condamnatul M.G. împotriva deciziei penale nr. 312/ A pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală, la 25 octombrie 2005, în dosarul nr. 6386/2005, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 199 pronunțată de Tribunalul Alba, secția penală, la 15 august 2005, în dosarul nr. 447/2005, a fost respinsă cererea prin care condamnatul M.G. solicitase întreruperea executării unei pedepse de 6 ani și 6 luni de închisoare. Apelul făcut ulterior de M.G. împotriva acestei sentințe a fost, de asemenea, respins prin decizia penală nr. 312/ A pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală, la 25 octombrie 2005, în dosarul nr. 6386/2005. În considerentele acestor hotărâri, instanța de fond și cea de apel au reținut, în esență, că pedeapsa de 6 ani și 6 luni de închisoare, a cărei întrerupere a fost cerută în cauză, provine din contopirea unor pedepse aplicate anterior lui M.G.

pentru comiterea unor infracțiuni de furt calificat și respectiv de tâlhărie, măsura contopirii fiind dispusă prin sentința penală nr. 178, pronunțată de Tribunalul Alba, secția penală, la 4 august 2003, în dosarul nr. 3518/2003, și rămasă definitivă. S-a reținut, de asemenea, că în speță nu s-a făcut dovada îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 455 raportat la 453 lit. a) C. proc. pen., texte de lege care fuseseră invocate ca temei legal al cererii de întrerupere a executării pedepsei. Împotriva acestor hotărâri a declarat recurs în termen legal condamnatul M.G. solicitând să fie reanalizată situația sa medicală care în opinia sa impune efectuarea unui tratament de specialitate ca urmare a afecțiunii oculare de care suferă.

În aceeași ordine de idei s-a afirmat că întreruperea executării pedepsei este justificată. În urma declarării recursului cauza a fost înregistrată pe rolul a Înaltei Curți de Casație si Justiție, secția penală, mai întâi cu numărul (vechi) de dosar 6924/2005, iar ulterior cu numărul 22601/1/2005. Recursul este nefondat. Conform art. 453 lit. a) C. proc. pen., executarea pedepsei cu închisoarea poate fi amânată în situația în care cel condamnat suferă de o boală care îl pune în imposibilitatea de a executa pedeapsa. Textul de lege citat nu instituie însă un drept discreționar al instanței de apreciere a imposibilității executării pedepsei, ci prevede expres că o astfel de constatare se poate face numai în baza unei expertize medico-legale.

Cazul de amânare a executării pedepsei analizat poate opera, în mod echivalent, și ca temei al întreruperii executării pedepsei în condițiile instituite de art. 455 C. proc. pen., cele două texte de lege fiind de altfel invocate și ca temei legal al cererii prin care M.G. a sesizat instanțele de judecată. La rândul lor instanța de fond și cea de apel s-au raportat la cerințele cuprinse în respectivele reglementări fundamentându-și soluțiile pe constatările expertizei medico legale efectuate în speță. Această Curte reține la rândul său că, potrivit raportului de expertiză nr. 1741/V/51 întocmit de S.M.L. din cadrul Spitalului Județean Alba la 30 iunie 2005 și depus în dosarul de fond, M.G.

nu se află în imposibilitatea de a executa pedeapsa în regim de detenție întrucât afecțiunile de care acesta suferă necesită exclusiv „corecție optică” putând fi tratate „în Rețeaua Sanitară a A.N.P.” Este, de asemenea, de amintit că, deși condamnatul a formulat mai multe cereri succesive de întrerupere a executării pedepsei, motivate identic, expertizele efectuate de fiecare dată, inclusiv cea mai sus citată, dispusă în cauza de față, au conchis că defectul vizual diagnosticat („hipermetropie medie ambii ochi; strabism convergent ochi stâng cu ambliopie mare”) nu poate fi corectat prin intervenție chirurgicală. Așa fiind, respingerea de către prima instanță a cererii de întrerupere a executării pedepsei și menținerea acestei soluții în apel sunt întrutotul justificate.

Conchizând deci că în cauză nu sunt incidente nici una dintre prevederile art. 385 9 C. proc. pen., Curtea va face aplicarea art. 385 15 pct. 1 lit. b) din același cod, în sensul respingerii recursului ca nefondat. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata către stat a cheltuielilor judiciare prilejuite de judecarea cauzei în recurs, cu mențiunea că suma reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul M.G. împotriva deciziei penale nr. 312/ A din 25 octombrie 2005 a Curții de Apel Alba Iulia. Obligă pe recurent să plătească statului suma de 120 lei, cheltuieli judiciare, din care suma de 40 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 19 ianuarie 2006.