Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 01.02.2006
inadmisibil

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 633/2006

HOTĂRÂRE
01.02.2006
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 633/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 130 din 6 iunie 2005, Tribunalul Alba i-a condamnat pe inculpații: M.C., în baza art. 211 alin. (1) și (2) lit. b) și alin. (2 1 ) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) și art. 37 lit. a) C. pen., la 8 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 și 64 C. pen. Conform art. 61 C. pen., a menținut beneficiul liberării condiționate pentru restul neexecutat din pedeapsa de 5 ani și 6 luni aplicată prin sentința penală nr. 225/2000 a Tribunalului Alba. Au fost deduse reținerea și arestarea preventivă de la data de 23 decembrie 2004 la zi și a fost menținută măsura preventivă privativă de libertate.

M.S.C., în baza art. 211 alin. (1) și (2) lit. b) și alin. (2 1 ) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 99 C. pen., la 4 ani închisoare, cu aplicarea art. 64 C. pen., pe durata prevăzută de art. 71 C. pen., după împlinirea vârstei majoratului. Inculpații au mai fost obligați în subsidiar, inculpatul minor M.S.C. în solidar și cu părțile responsabile civilmente M.C. și M.C. la plata sumei de 7.000.000 lei despăgubiri civile partea civilă P.G. și a sumei de 4.787.343 lei către C.A.S. Alba și fiecare, inculpatul în solidar și cu părțile responsabile civilmente, la plata cheltuielilor judiciare către stat. Instanța a reținut, în fapt, că cei doi inculpați, veri primari, ambii fără ocupație, în seara de 22 decembrie 2004, au mers la barul D. din orașul Câmpeni, unde se afla, în stare de ebrietate, și partea vătămată P.G.

Observând la partea vătămată o sumă mare de bani, din inițiativa inculpatului M.C., inculpații au hotărât să o sustragă. De urmare, în jurul orelor 21,00, când partea vătămată a plecat din local, cei doi inculpați au urmărit-o pe traseul de pe lângă terasamentul de cale ferată. Într-un moment prielnic, când nu se afla în apropiere nici o persoană, inculpatul minor M.S.C. i-a aplicat părții vătămate o lovitură puternică peste picior cu o bucată de lemn ruptă dintr-un gard iar inculpatul M.C. a lovit-o cu pumnul în zona capului, după care acesta din urmă i-a sustras din buzunarul pantalonilor suma de 7.300.000 lei. Inculpații au împărțit banii, revenind la bar, de unde au cumpărat țigări și băutură, după care au plecat acasă.

Partea vătămată, după ce și-a revenit, a mers la locuința martorului O.N., fiind sesizat organul de poliție. Partea vătămată a suferit leziuni corporale care au necesitat 30-35 zile îngrijiri medicale, fiind și spitalizată în perioada 24-28 decembrie 2004. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul M.C. care, personal și prin apărător, a solicitat reducerea pedepsei. Prin decizia penală nr. 28 din 8 noiembrie 2005, Curtea de Apel Alba Iulia a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul M.C., constatând că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică. Decizia penală sus-menționată a fost atacată cu recurs atât de inculpatul M.C. cât și de inculpatul M.S.C., niciunul motivat în scris însă susținute oral pin apărător în sensul reducerii pedepselor.

Verificând hotărârea criticată pe baza materialului de la dosar, Curtea constată că recursul inculpatului M.S.C. este inadmisibil iar recursul inculpatului M.C., susținut în considerarea cazului de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. și examinat din oficiu în limitele arătate de al.3 al aceluiași text de lege, este nefondat. Potrivit art. 385 1 alin. (4) C. proc. pen., nu pot fi atacate cu recurs sentințele în privința cărora persoanele îndreptățite nu au folosit calea apelului. Împotriva deciziei pronunțată în apel se poate declara recurs de aceleași persoane, chiar dacă nu au fost folosit apelul, numai dacă prin decizia pronunțată în apel a fost modificată soluția din sentință și numai cu privire la această modificare.

În cauză inculpatul M.S.C. nu a declarat apel împotriva sentinței penale nr. 130 din 6 iunie 2005 a Tribunalului Alba iar prin decizia penală nr. 28 din 8 noiembrie 2005 a Curții de Apel Alba Iulia, în prezent atacată cu recurs de către sus-numitul inculpat, nu a fost modificată soluția din sentință. Așa fiind, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., recursul inculpatului M.S.C. urmează să fie respins ca inadmisibil. În recursul inculpatului M.C., Curtea constată că instanțele, de fond și apel, au reținut o corectă situație de fapt, întemeiată pe probele legal administrate atât în cursul urmăririi penale cât și în cel al judecății. Inculpatul M.C.

și-a recunoscut vinovăția în ambele faze ale procesului penal iar declarațiile acestuia se coroborează cu procesele verbale de cercetare a locului faptei și de consemnare a procedurii judiciare de reconstituire, planșa foto, actele medico-legale, chitanța bancomat privind operațiunea de retragere a sumei de 9.600.000 lei de către partea vătămată, declarațiile martorilor și ale părții vătămate. Încadrarea juridică este legală. La individualizarea pedepsei au fost avute în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv gradul ridicat de pericol social al infracțiunii, atât generic cât și concret, rezultând din prevederea legii și modul și împrejurările comiterii actului de brigandaj, persoana inculpatului, tânăr, cu carențe în educație, o comportare sinceră pe parcursul procesului penal dar și de periculozitate socială deosebită, având în antecedente, care îi conferă statutul de recidivist, condamnare pentru același tip particular de infracțiune.

Pedeapsa aplicată, în apropierea minimului legal special, este necesară realizării atât a funcțiilor sale, de constrângere și reeducare, cât și a scopului prevenirii săvârșirii de noi infracțiuni, astfel încât reducerea acesteia, așa cum solicită inculpatul, nu se justifică. Față de cele ce preced și cum nu se constată din examinarea hotărârii, nici existența vreunuia dintre celelalte cazuri de casare care se iau în considerare din oficiu, recursul inculpatului M.C. urmează să fie respins ca nefondat. Din pedeapsa aplicată se va scade timpul reținerii și al arestării preventive a inculpatului M.C., de la 23 decembrie 2004 la 1 februarie 2006.

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul M.S.C. împotriva deciziei penale nr. 28 din 8 noiembrie 2005 a Curții de Apel Alba Iulia, secția pentru minori și familie. Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.C. împotriva aceleiași decizii. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului M.C. durata reținerii și arestării preventive de la 23 decembrie 2004 la 1 februarie 2006 Obligă recurenții inculpați la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de câte 220 lei, din care onorariile apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de câte 100 lei, se vor avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 1 februarie 2006.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2006-07-10
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4415/2006
Asupra recursurilor penale de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 103 din 10 aprilie 2006 a Tribunalului Alba au fost condamnați inculpații: - L.J.A., în baza art. 211 alin. (1) și (2) lit. b)
ÎCCJ 2004-12-15
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6787/2004
Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 56 din 15 martie 2004, Tribunalul Alba a dispus condamnarea inculpaților: - C.N. și - C.I., pentru săvârșirea infracțiunii de omor cal
ÎCCJ 2004-01-22
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 402/2004
Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 336 din 16 septembrie 2003, Tribunalul Bacău, în baza art. 211 alin. (2) lit. b) și c) și alin. (2 1 ) lit. a), cu aplicarea art. 37 l
ÎCCJ 2008-03-07
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 842/2008
Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 295 din 18 decembrie 2006, Tribunalul Alba, prin schimbarea încadrării juridice dată faptelor acestuia în actul de sesizare din art. 2
ÎCCJ 2006-02-10
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 883/2006
Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 946 din 28 iunie 2005 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, în dosarul nr. 3287/2005, s-au dispus următoarele: În
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă