ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 842/2008

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 842/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 295

din 18 decembrie 2006, Tribunalul Alba, prin schimbarea încadrării juridice

dată faptelor acestuia în actul de sesizare din art. 211 alin. (2) lit. c) și alin.

(2

1

) lit. a) C. pen., l-a condamnat pe

inculpatul U.E.A.,

la 4 ani închisoare, pentru

comiterea infracțiunii prevăzute de art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit.

e) C. pen.

În baza art. 86

1

C.

pen., a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe 7 ani. În

baza art. 86

3

alin. (1) C. pen., a stabilit ca inculpatul să se

supună pe durata termenului de încercare măsurilor de supraveghere prevăzute de

art. 86

3

alin. (1) C. pen.

S-a computat din pedeapsă

durata arestului preventiv de la 24 iulie 2006 la zi și s-a dispus punerea în

libertate de îndată a inculpatului.

În baza art. 11 pct. 2 lit.

a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., a fost achitat

inculpatul M.C.I.

, pentru infracțiunea

prevăzută de art. 211 alin. (1) și (2) lit. c) și art. 2

1

lit. a) C.

pen.

S-a dispus punerea de îndată

în libertate a inculpatului.

S-a constatat reparată

paguba cauzată părții vătămate SC M.C. SRL Alba Iulia.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de fond a reținut că, la data de 30 iunie 2006, inculpații U.E.A. și M.C.I.

împreună cu numitele M.G. și M.G.M., mama și sora celui din urmă, au ajuns în

orașul Alba Iulia, întorcându-se din orașul Negrești Oaș unde fuseseră în

vizită la o rudă.

În Alba Iulia s-a întâlnit

cu numitul P.D. pe care-l cunoșteau inculpații. Se reține că toți cei arătați

s-au plimbat de plăcere prin oraș, iar în jurul orei 15,00 pe strada Vasile

Goldiș au intrat în magazinul cu materiale de construcții SC M. SRL Alba Iulia.

Mai reține instanța de fond

că membrii familiei M. erau interesați de sortimentul ușilor expuse în magazin,

astfel că toți cei enumerați au intrat în incinta magazinului.

Inculpatul U.A.E. a văzut

când una din cele două vânzătoare ale magazinului a depus banii dintr-o vânzare

în casierie.

Profitând de împrejurarea că

martora B.S. era ocupată să dea explicații familiei M., iar cealaltă vânzătoare,

martora S.M., fusese abordată într-o discuție de P.D., component al grupului,

inculpatul U.E.A. a răsucit cheia de sertarul cu banii din încasări pe care l-a

deschis și a luat un teanc de bancnote, însumând 1535 lei noi.

Martora S.M. l-a surprins în

momentul în care ascundea banii furați în buzunarul pantalonilor.

În consecință, l-a apelat cu

cuvintele „hoțule, ce faci, dă-mi banii!” și a încercat să-l rețină pe

inculpatul U.E.A.

Instanța reține că martora B.S.

a încercat să intervină în sprijinul colegei sale pentru a-l reține pe

inculpat, dar a fost împiedicată de o persoană care se afla în spatele ei și

care a împins-o. Despre această persoană, instanța reține că a fost

nominalizată în rechizitoriu ca fiind inculpatul M.C.I., însă apreciază că

această susținere nu a fost dovedită.

În ce-l privește pe

inculpatul U.E.A. instanța motivează că fapta acestuia astfel cum a fost

reținută, constituie infracțiunea de furt calificat prevăzută de art. 208 alin.

(1), art. 209 alin. (1) lit. e) C. pen. și nu infracțiunea de tâlhărie prevăzută

de art. 211 alin. (2) lit. c), alin. (2

1

) lit. a) C. pen., pentru

care a fost trimis în judecată.

Pentru a proceda la

schimbarea încadrării juridice, instanța a înlăturat depozițiile martorilor S.M.

și B.S.

Pe de o parte a motivat că,

întrucât B.S. a fost martoră la cercetarea la fața locului și a semnat procesul-verbal

întocmit în această procedură a devenit incompatibilă să mai fie ascultată ca

martoră în proces.

Pe de altă parte, instanța a

înlăturat depoziția martorei S.M. referitoare la împrejurarea că a fost

bruscată în manieră violentă de inculpatul U.E.A. și cu motivarea că acest fapt

nu a fost confirmat de o altă probă.

În privința acestui

inculpat, instanța fondului a conchis generic că în raport de criteriile de

individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., îi va aplica pedeapsa de 4 ani

închisoare cu aplicarea dispozițiilor art. 86

1

C. pen., pentru

infracțiunea de furt calificat.

Referitor la inculpatul M.C.I.,

instanța a formulat următoarea alegație: „Conform art. 200 C. proc. pen.,

urmărirea penală are ca obiect strângerea de probe pentru a aprecia dacă este

sau nu cazul să se dispună trimiterea în judecată. Pe baza acestui text legal,

practica Înaltei Curți de Casație și Justiție este constantă în sensul că

probele strânse în cursul urmăririi penale nu servesc ca temei de condamnare ci

doar ca temei de trimitere în judecată, aceste probe, fiind obligatoriu a fi

verificate de instanță în faza de judecată. Ori, pe baza probelor administrate

cu ocazia cercetării judecătorești, tribunalul apreciază că faptele pentru care

a fost trimis în judecată inculpatul M.C. nu poate fi reținută în sarcina

acestuia.” Instanța a reiterat că martora B.S. nu poate avea calitatea de

martor asistent la cercetarea la fața locului efectuată de poliție, concomitent

cu calitatea de martor în procesul penal.

Mai motivează instanța că la

cercetarea judecătorească această martoră a făcut afirmații echivoce, în sensul

că de fapt, în spatele ei în momentul când a fost împinsă se aflau M.G. și M.G.M.,

ori o persoană neidentificată, eventual un bărbat.

În raport de aceste probe

ale dosarului, instanța a apreciat că asupra numitei B.S. nu s-au exercitat

violențe, iar dacă acest fapt s-a petrecut, violențele n-au fost exercitate de

M.C.I. Prin urmare, a dispus achitarea acestuia prin aplicarea art. 10 lit. c) C.

proc. pen.

Prin decizia penală nr. 75/A/2007

din 23 mai 2007, Curtea de Apel Alba Iulia a admis apelul declarat de Parchetul

de pe lângă Tribunalul Alba, a desființat sentința atacată și rejudecând cauza,

a condamnat pe:

- inculpatul U.E.A., la 8

ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211

alin. (2) lit. c), alin. (2

1

) lit. a) C. pen. și a făcut aplicarea art.

71 și 64 lit. a), b) și c) C. pen.

- inculpatul M.C.I., la 7

ani închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c), alin.

(2

1

) lit. a) C. pen. și a făcut aplicarea art. 71 și 64 lit. a), b)

și c) C. pen.

Instanța i-a obligat pe

fiecare la cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel,

instanța apelului a apreciat că Tribunalul Alba a reținut o greșită stare de

fapt, pronunțând o hotărâre nelegală și netemeinică, în cauză existând probe

certe că inculpații au comis în coautorat infracțiunea pentru care au fost

trimiși în judecată.

În acest sens a motivat că

greșit instanța de fond a înlăturat în parte declarația martorei S.M., potrivit

căreia inculpatul U.E.A. a exercitat violențe asupra ei cu prilejul furtului.

S-a arătat că atât în cursul urmăririi penale cât și a cercetării

judecătorești, martora S.M. a declarat că inculpatul a exercitat violențe

asupra ei pentru a păstra banii sustrași.

A mai motivat că în mod

greșit instanța fondului a înlăturat în parte declarația martorei B.S. dată în

cursul urmăririi penale, din care rezultă că M.C.I. a exercitat violențe asupra

ei pentru a-l ajuta pe coinculpatul U.E.A. să-și asigure păstrarea banilor

furați.

A motivat, de asemenea că,

potrivit art. 63 C. proc. pen., probele nu au valoare mai dinainte stabilită.

Instanța apelului a reținut

că în cauză există și alte probe care relevă vinovăția inculpaților cum sunt:

procesul-verbal de cercetare la fața locului, declarațiile martorilor S.I.F. și

G.N., procesul-verbal de prezentare pentru recunoaștere, procesul-verbal de

confruntare din 1 iulie 2006.

Împotriva deciziei au

declarat recurs inculpații U.E.A. și M.C.I.

Ambii inculpați au susținut

că în cauză, există cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 18 C.

proc. pen., constând în eroarea gravă a instanței de apel care a reținut

participarea inculpaților la comiterea infracțiunii de tâlhărie. Că în mod

temeinic Tribunalul Alba a motivat în sentință că probele efectuate în cursul

urmăririi penale nu servesc ca temei al condamnării ci doar de trimitere în

judecată, instanța fiind obligată a le verifica și cenzura. În subsidiar, în

motivele scrise față de inculpatul M.C. s-a solicitat dacă se va aprecia că

acesta l-a ajutat pe inculpatul U.E. să-și asigure scăparea, se face aplicarea art.

385

9

pct. 14 C. proc. pen. și a se reduce pedeapsa aplicată prin

recunoașterea unor circumstanțe atenuante și suspendarea executării pedepsei.

În susținerea orală a

recursurilor s-a solicitat în principal, achitarea ambilor inculpați și în

subsidiar, reindividualizarea pedepselor.

Recursurile nu sunt fondate.

Potrivit art. 63 alin. (1) C.

proc. pen., constituie probă, orice element de fapt care servește la

constatarea existenței sau inexistenței unei infracțiuni, la identificarea

persoanei care a săvârșit-o și la cunoașterea împrejurărilor necesare pentru

soluționarea cauzei.

Din probele administrate în

cauză rezultă că, în ziua de 30 iunie 2006, inculpații însoțiți de M.G.M. și M.G.,

acestea două rude cu M.C., și-au făcut apariția în municipiul Alba Iulia, fiind

în trecere spre municipiul Deva și venind, susțin ei din orașul Negrești Oaș,

unde fuseseră în vizită.

Mai susțin că, în mod cu

totul întâmplător, plimbându-se, au întâlnit în municipiul Alba Iulia pe P.D.,

inițial și el învinuit în cauză.

Este necontestat de

inculpați și martori că în jurul orei 15,00 cu toții au intrat în magazinul SC

M. SRL care comercializează materiale de construcție.

Față de evoluția ulterioară

a evenimentelor relevate de probele administrate, Curtea consideră important a

reține ca circumstanțe reale împrejurarea notorie că magazinele cu materiale de

construcții comercializează bunuri de valoare ridicată, realizând încasări

substanțiale, că inculpații erau în trecere prin municipiul Alba Iulia, ei

domiciliind în municipiul Deva unde există magazine de desfacere similare. Mai

reține în raport de împrejurarea că nu erau pregătiți să transporte uși, gresie

sau alte materiale grele și voluminoase dintr-o localitatea în alta și nu au

făcut dovada că aveau la ei sume de bani care să le permită a procura pe căi legale

astfel de bunuri, că inculpații nu justifică scopul declarat de ei referitor la

vizitarea magazinului, acela de a achiziționa mărfuri.

Date relevante în a

determina caracterul „vizitei” pe care inculpații, însoțitoarele lor și P.S.D.

rezultă și din fișele de cazier judiciar de la dos. urm. pen. Din examinarea

acestora rezultă că toate aceste cinci persoane au cazierele încărcate de

antecedente penale referitoare la infracțiuni contra patrimoniului.

Toate aceste împrejurări

creează serioase îndoieli că grupul de persoane din care făceau parte cei doi

inculpați au intrat în magazin cu scopul declarat de ei de a cumpăra materiale

de construcție, eventual uși.

Este, de asemenea,

revelatoare pentru determinarea scopului inculpaților, împrejurarea că s-au preocupat

să țină de vorbă cele două vânzătoare S.M. și B.S., asaltându-le cu întrebări

conform declarațiilor acestora.

Aceste circumstanțe sunt

elemente de fapt de natura celor prevăzute în art. 63 alin. (1) C. proc. pen.,

capabile să determine raționamentul că, încă de la început inculpații au intrat

în magazin cu intenția manifestă de a sustrage banii din încasări după o

strategie bine prestabilită.

Din declarațiile martorei S.M.

date atât în cursul urmăririi penale cât și în cursul judecății, rezultă că l-a

văzut pe inculpatul U.E.A. imediat după ce acesta a sustras banii din încasări

din sertarul casieriei, ascunzându-i în buzunar și că la încercarea ei de a

recupera paguba a fost izbită de un panou și trântită la pământ de acesta.

Mai rezultă din aceste declarații

că inculpații împreună cu cele două femei și P.D. au acționat ca un grup organizat

care a părăsit în grabă magazinul.

Referitor la martora B.S.,

aceasta a arătat constant în declarațiile de la urmărirea penală că atunci când

a încercat să sară în ajutorul colegei sale S.M. a fost bruscată violent

(împinsă) de inculpatul M.C. care avea o cicatrice vizibilă pe brațul drept și

care anterior încercase să-i distragă atenția prin întrebări insistente cu

privire la mărfurile expuse.

Confruntată cu inculpatul,

martora a susținut cu tărie că aceasta a fost situația de fapt pe care a

perceput-o direct. Mai mult, cu ocazia acelei confruntări desfășurate în

prezența avocatului ales al inculpatului M.C., acesta nu a avut nici o

explicație la aceste susțineri.

Faptul că, ulterior la

cercetarea judecătorească martora a revenit la aceste declarații fără o

motivație serioasă, nu justifică înlăturarea de către instanța fondului a

declarațiilor de la urmărirea penală ale acestei martore ca lipsite de

relevanță atâta vreme cât potrivit art. 63 alin. (2) C. proc. pen., probele nu

au o valoare mai dinainte stabilită.

Potrivit aceluiași text,

instanța trebuie să facă aprecierea acestei probe în urma tuturor probelor

administrate și a împrejurărilor rezultate din dosarul cauzei, ceea ce în mod

evident instanța fondului nu a realizat.

Declarațiile celor două vânzătoare

care au fost agresate de inculpați, și au participat în proces ca martore, se

circumscriu în mod legal în limitele art. 82 C. proc. pen., potrivit cărora

persoana vătămată poate fi ascultată ca martor dacă nu e constituită parte

civilă sau nu participă în proces ca parte vătămată.

Pe de altă parte,

referindu-se la implicarea inculpatului M.C. în comiterea faptelor, instanța

fondului a citat exact din dispozițiile art. 200 C. proc. pen., potrivit cărora

urmărirea penală are ca obiect strângerea de probe pentru a se aprecia dacă

este sau nu cazul să se dispună trimiterea în judecată.

În mod greșit a apreciat

însă că aceste probe nu pot fi avute în vedere la condamnare.

Astfel, potrivit art. 63 C.

proc. pen., referitor la probe și aprecierea lor „constituie probă orice

element de fapt care servește la constatarea existenței sau inexistenței unei

infracțiuni, la identificarea persoanei care a săvârșit-o și la cunoașterea

împrejurărilor necesare pentru justa soluționare a cauzei.

Probele nu au valoare mai

dinainte stabilită. Aprecierea fiecărei probe se face de organele de urmărire

penală sau de instanța de judecată în urma examinării tuturor probelor

administrate, în scopul aflării adevărului.”

Față de prevederea legală că

probele nu au valoare mai dinainte stabilită, instanța de judecată este

obligată să aibă în vedere deopotrivă la stabilirea situației de fapt și a

vinovăției, atât probele legal administrate în cursul urmăririi penale cât și

cele de la cercetarea judecătorească, cu observația că potrivit art. 66 alin.

(2) C. proc. pen., în cazul când există probe de vinovăție, învinuitul sau

inculpatul are dreptul să probeze lipsa lor de temeinicie.

Or, din examinarea dosarului

cauzei, așa cum s-a arătat, rezultă că în cursul urmăririi penale martora B.S.

a susținut constant că inculpatul M.C. a împins-o atunci când a sărit s-o ajute

pe S.M. la recuperarea banilor furați de inculpatul U.E.A. Astfel, la

confruntarea cu martora, efectuată în prezența avocatului ales, inculpatul M.C.

nu a negat această împrejurare.

Prin urmare, în mod corect

instanța apelului a apreciat că instanța de fond a reținut o stare de fapt

greșită prin înlăturarea unor probe legal administrate care dovedesc că

inculpații au comis în coautorat o infracțiune de tâlhărie prin împărțirea

sarcinilor după un plan prestabilit.

Încadrarea juridică dată

faptelor de instanța de apel este legală și temeinică.

Pedepsele aplicate

inculpaților sunt situate la limita minimă prevăzută de lege și în lipsa unor

circumstanțe atenuante, coborârea pedepselor ar fi nelegală.

Or, din examinarea

cazierelor judiciare ale inculpaților rezultă că anterior acestor fapte ei au

mai comis infracțiuni contra patrimoniului. Pe de altă parte au avut în

permanență o atitudine necooperantă și au negat existența faptelor pentru care

sunt judecați, lipsindu-se de posibilitatea aplicării prevederilor art. 74 lit.

a), b) și c) C. pen., referitoare la circumstanțele atenuante judiciare.

Așa fiind, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea va respinge recursurile inculpaților

pe care-i va obliga la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate,

recursurile declarate de inculpații U.E.A. și M.C.I. împotriva deciziei penale nr.

75/ A din 23 mai 2007 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală.

Obligă recurenții inculpați la

plata sumelor de câte 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 7 martie 2008.