ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 842/2008

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 295 din 18 decembrie 2006, Tribunalul Alba, prin schimbarea încadrării juridice dată faptelor acestuia în actul de sesizare din art. 211 alin. (2) lit. c) și alin. (2 1 ) lit. a) C. pen., l-a condamnat pe inculpatul U.E.A., la 4 ani închisoare, pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. e) C. pen. În baza art. 86 1 C. pen., a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe 7 ani. În baza art. 86 3 alin. (1) C. pen., a stabilit ca inculpatul să se supună pe durata termenului de încercare măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 86 3 alin. (1) C. pen.

S-a computat din pedeapsă durata arestului preventiv de la 24 iulie 2006 la zi și s-a dispus punerea în libertate de îndată a inculpatului. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul M.C.I. , pentru infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (1) și (2) lit. c) și art. 2 1 lit. a) C. pen. S-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului. S-a constatat reparată paguba cauzată părții vătămate SC M.C. SRL Alba Iulia. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, la data de 30 iunie 2006, inculpații U.E.A. și M.C.I. împreună cu numitele M.G. și M.G.M., mama și sora celui din urmă, au ajuns în orașul Alba Iulia, întorcându-se din orașul Negrești Oaș unde fuseseră în vizită la o rudă.

În Alba Iulia s-a întâlnit cu numitul P.D. pe care-l cunoșteau inculpații. Se reține că toți cei arătați s-au plimbat de plăcere prin oraș, iar în jurul orei 15,00 pe strada Vasile Goldiș au intrat în magazinul cu materiale de construcții SC M. SRL Alba Iulia. Mai reține instanța de fond că membrii familiei M. erau interesați de sortimentul ușilor expuse în magazin, astfel că toți cei enumerați au intrat în incinta magazinului. Inculpatul U.A.E. a văzut când una din cele două vânzătoare ale magazinului a depus banii dintr-o vânzare în casierie. Profitând de împrejurarea că martora B.S. era ocupată să dea explicații familiei M., iar cealaltă vânzătoare, martora S.M., fusese abordată într-o discuție de P.D., component al grupului, inculpatul U.E.A.

a răsucit cheia de sertarul cu banii din încasări pe care l-a deschis și a luat un teanc de bancnote, însumând 1535 lei noi. Martora S.M. l-a surprins în momentul în care ascundea banii furați în buzunarul pantalonilor. În consecință, l-a apelat cu cuvintele „hoțule, ce faci, dă-mi banii!” și a încercat să-l rețină pe inculpatul U.E.A. Instanța reține că martora B.S. a încercat să intervină în sprijinul colegei sale pentru a-l reține pe inculpat, dar a fost împiedicată de o persoană care se afla în spatele ei și care a împins-o. Despre această persoană, instanța reține că a fost nominalizată în rechizitoriu ca fiind inculpatul M.C.I., însă apreciază că această susținere nu a fost dovedită. În ce-l privește pe inculpatul U.E.A.

instanța motivează că fapta acestuia astfel cum a fost reținută, constituie infracțiunea de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. e) C. pen. și nu infracțiunea de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c), alin. (2 1 ) lit. a) C. pen., pentru care a fost trimis în judecată. Pentru a proceda la schimbarea încadrării juridice, instanța a înlăturat depozițiile martorilor S.M. și B.S. Pe de o parte a motivat că, întrucât B.S. a fost martoră la cercetarea la fața locului și a semnat procesul-verbal întocmit în această procedură a devenit incompatibilă să mai fie ascultată ca martoră în proces. Pe de altă parte, instanța a înlăturat depoziția martorei S.M. referitoare la împrejurarea că a fost bruscată în manieră violentă de inculpatul U.E.A.

și cu motivarea că acest fapt nu a fost confirmat de o altă probă. În privința acestui inculpat, instanța fondului a conchis generic că în raport de criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., îi va aplica pedeapsa de 4 ani închisoare cu aplicarea dispozițiilor art. 86 1 C. pen., pentru infracțiunea de furt calificat. Referitor la inculpatul M.C.I., instanța a formulat următoarea alegație: „Conform art. 200 C. proc. pen., urmărirea penală are ca obiect strângerea de probe pentru a aprecia dacă este sau nu cazul să se dispună trimiterea în judecată. Pe baza acestui text legal, practica Înaltei Curți de Casație și Justiție este constantă în sensul că probele strânse în cursul urmăririi penale nu servesc ca temei de condamnare ci doar ca temei de trimitere în judecată, aceste probe, fiind obligatoriu a fi verificate de instanță în faza de judecată.

Ori, pe baza probelor administrate cu ocazia cercetării judecătorești, tribunalul apreciază că faptele pentru care a fost trimis în judecată inculpatul M.C. nu poate fi reținută în sarcina acestuia.” Instanța a reiterat că martora B.S. nu poate avea calitatea de martor asistent la cercetarea la fața locului efectuată de poliție, concomitent cu calitatea de martor în procesul penal. Mai motivează instanța că la cercetarea judecătorească această martoră a făcut afirmații echivoce, în sensul că de fapt, în spatele ei în momentul când a fost împinsă se aflau M.G. și M.G.M., ori o persoană neidentificată, eventual un bărbat. În raport de aceste probe ale dosarului, instanța a apreciat că asupra numitei B.S.

nu s-au exercitat violențe, iar dacă acest fapt s-a petrecut, violențele n-au fost exercitate de M.C.I. Prin urmare, a dispus achitarea acestuia prin aplicarea art. 10 lit. c) C. proc. pen. Prin decizia penală nr. 75/A/2007 din 23 mai 2007, Curtea de Apel Alba Iulia a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba, a desființat sentința atacată și rejudecând cauza, a condamnat pe: - inculpatul U.E.A., la 8 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c), alin. (2 1 ) lit. a) C. pen. și a făcut aplicarea art. 71 și 64 lit. a), b) și c) C. pen. - inculpatul M.C.I., la 7 ani închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c), alin. (2 1 ) lit. a) C. pen.

și a făcut aplicarea art. 71 și 64 lit. a), b) și c) C. pen. Instanța i-a obligat pe fiecare la cheltuieli judiciare către stat. Pentru a hotărî astfel, instanța apelului a apreciat că Tribunalul Alba a reținut o greșită stare de fapt, pronunțând o hotărâre nelegală și netemeinică, în cauză existând probe certe că inculpații au comis în coautorat infracțiunea pentru care au fost trimiși în judecată. În acest sens a motivat că greșit instanța de fond a înlăturat în parte declarația martorei S.M., potrivit căreia inculpatul U.E.A. a exercitat violențe asupra ei cu prilejul furtului. S-a arătat că atât în cursul urmăririi penale cât și a cercetării judecătorești, martora S.M. a declarat că inculpatul a exercitat violențe asupra ei pentru a păstra banii sustrași.

A mai motivat că în mod greșit instanța fondului a înlăturat în parte declarația martorei B.S. dată în cursul urmăririi penale, din care rezultă că M.C.I. a exercitat violențe asupra ei pentru a-l ajuta pe coinculpatul U.E.A. să-și asigure păstrarea banilor furați. A motivat, de asemenea că, potrivit art. 63 C. proc. pen., probele nu au valoare mai dinainte stabilită. Instanța apelului a reținut că în cauză există și alte probe care relevă vinovăția inculpaților cum sunt: procesul-verbal de cercetare la fața locului, declarațiile martorilor S.I.F. și G.N., procesul-verbal de prezentare pentru recunoaștere, procesul-verbal de confruntare din 1 iulie 2006. Împotriva deciziei au declarat recurs inculpații U.E.A.

și M.C.I. Ambii inculpați au susținut că în cauză, există cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen., constând în eroarea gravă a instanței de apel care a reținut participarea inculpaților la comiterea infracțiunii de tâlhărie. Că în mod temeinic Tribunalul Alba a motivat în sentință că probele efectuate în cursul urmăririi penale nu servesc ca temei al condamnării ci doar de trimitere în judecată, instanța fiind obligată a le verifica și cenzura. În subsidiar, în motivele scrise față de inculpatul M.C. s-a solicitat dacă se va aprecia că acesta l-a ajutat pe inculpatul U.E. să-și asigure scăparea, se face aplicarea art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen. și a se reduce pedeapsa aplicată prin recunoașterea unor circumstanțe atenuante și suspendarea executării pedepsei.

În susținerea orală a recursurilor s-a solicitat în principal, achitarea ambilor inculpați și în subsidiar, reindividualizarea pedepselor. Recursurile nu sunt fondate. Potrivit art. 63 alin. (1) C. proc. pen., constituie probă, orice element de fapt care servește la constatarea existenței sau inexistenței unei infracțiuni, la identificarea persoanei care a săvârșit-o și la cunoașterea împrejurărilor necesare pentru soluționarea cauzei. Din probele administrate în cauză rezultă că, în ziua de 30 iunie 2006, inculpații însoțiți de M.G.M. și M.G., acestea două rude cu M.C., și-au făcut apariția în municipiul Alba Iulia, fiind în trecere spre municipiul Deva și venind, susțin ei din orașul Negrești Oaș, unde fuseseră în vizită.

Mai susțin că, în mod cu totul întâmplător, plimbându-se, au întâlnit în municipiul Alba Iulia pe P.D., inițial și el învinuit în cauză. Este necontestat de inculpați și martori că în jurul orei 15,00 cu toții au intrat în magazinul SC M. SRL care comercializează materiale de construcție. Față de evoluția ulterioară a evenimentelor relevate de probele administrate, Curtea consideră important a reține ca circumstanțe reale împrejurarea notorie că magazinele cu materiale de construcții comercializează bunuri de valoare ridicată, realizând încasări substanțiale, că inculpații erau în trecere prin municipiul Alba Iulia, ei domiciliind în municipiul Deva unde există magazine de desfacere similare.

Mai reține în raport de împrejurarea că nu erau pregătiți să transporte uși, gresie sau alte materiale grele și voluminoase dintr-o localitatea în alta și nu au făcut dovada că aveau la ei sume de bani care să le permită a procura pe căi legale astfel de bunuri, că inculpații nu justifică scopul declarat de ei referitor la vizitarea magazinului, acela de a achiziționa mărfuri. Date relevante în a determina caracterul „vizitei” pe care inculpații, însoțitoarele lor și P.S.D. rezultă și din fișele de cazier judiciar de la dos. urm. pen. Din examinarea acestora rezultă că toate aceste cinci persoane au cazierele încărcate de antecedente penale referitoare la infracțiuni contra patrimoniului. Toate aceste împrejurări creează serioase îndoieli că grupul de persoane din care făceau parte cei doi inculpați au intrat în magazin cu scopul declarat de ei de a cumpăra materiale de construcție, eventual uși.

Este, de asemenea, revelatoare pentru determinarea scopului inculpaților, împrejurarea că s-au preocupat să țină de vorbă cele două vânzătoare S.M. și B.S., asaltându-le cu întrebări conform declarațiilor acestora. Aceste circumstanțe sunt elemente de fapt de natura celor prevăzute în art. 63 alin. (1) C. proc. pen., capabile să determine raționamentul că, încă de la început inculpații au intrat în magazin cu intenția manifestă de a sustrage banii din încasări după o strategie bine prestabilită. Din declarațiile martorei S.M. date atât în cursul urmăririi penale cât și în cursul judecății, rezultă că l-a văzut pe inculpatul U.E.A. imediat după ce acesta a sustras banii din încasări din sertarul casieriei, ascunzându-i în buzunar și că la încercarea ei de a recupera paguba a fost izbită de un panou și trântită la pământ de acesta.

Mai rezultă din aceste declarații că inculpații împreună cu cele două femei și P.D. au acționat ca un grup organizat care a părăsit în grabă magazinul. Referitor la martora B.S., aceasta a arătat constant în declarațiile de la urmărirea penală că atunci când a încercat să sară în ajutorul colegei sale S.M. a fost bruscată violent (împinsă) de inculpatul M.C. care avea o cicatrice vizibilă pe brațul drept și care anterior încercase să-i distragă atenția prin întrebări insistente cu privire la mărfurile expuse. Confruntată cu inculpatul, martora a susținut cu tărie că aceasta a fost situația de fapt pe care a perceput-o direct. Mai mult, cu ocazia acelei confruntări desfășurate în prezența avocatului ales al inculpatului M.C., acesta nu a avut nici o explicație la aceste susțineri.

Faptul că, ulterior la cercetarea judecătorească martora a revenit la aceste declarații fără o motivație serioasă, nu justifică înlăturarea de către instanța fondului a declarațiilor de la urmărirea penală ale acestei martore ca lipsite de relevanță atâta vreme cât potrivit art. 63 alin. (2) C. proc. pen., probele nu au o valoare mai dinainte stabilită. Potrivit aceluiași text, instanța trebuie să facă aprecierea acestei probe în urma tuturor probelor administrate și a împrejurărilor rezultate din dosarul cauzei, ceea ce în mod evident instanța fondului nu a realizat. Declarațiile celor două vânzătoare care au fost agresate de inculpați, și au participat în proces ca martore, se circumscriu în mod legal în limitele art. 82 C. proc.

pen., potrivit cărora persoana vătămată poate fi ascultată ca martor dacă nu e constituită parte civilă sau nu participă în proces ca parte vătămată. Pe de altă parte, referindu-se la implicarea inculpatului M.C. în comiterea faptelor, instanța fondului a citat exact din dispozițiile art. 200 C. proc. pen., potrivit cărora urmărirea penală are ca obiect strângerea de probe pentru a se aprecia dacă este sau nu cazul să se dispună trimiterea în judecată. În mod greșit a apreciat însă că aceste probe nu pot fi avute în vedere la condamnare. Astfel, potrivit art. 63 C. proc. pen., referitor la probe și aprecierea lor „constituie probă orice element de fapt care servește la constatarea existenței sau inexistenței unei infracțiuni, la identificarea persoanei care a săvârșit-o și la cunoașterea împrejurărilor necesare pentru justa soluționare a cauzei.

Probele nu au valoare mai dinainte stabilită. Aprecierea fiecărei probe se face de organele de urmărire penală sau de instanța de judecată în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului.” Față de prevederea legală că probele nu au valoare mai dinainte stabilită, instanța de judecată este obligată să aibă în vedere deopotrivă la stabilirea situației de fapt și a vinovăției, atât probele legal administrate în cursul urmăririi penale cât și cele de la cercetarea judecătorească, cu observația că potrivit art. 66 alin. (2) C. proc. pen., în cazul când există probe de vinovăție, învinuitul sau inculpatul are dreptul să probeze lipsa lor de temeinicie. Or, din examinarea dosarului cauzei, așa cum s-a arătat, rezultă că în cursul urmăririi penale martora B.S.

a susținut constant că inculpatul M.C. a împins-o atunci când a sărit s-o ajute pe S.M. la recuperarea banilor furați de inculpatul U.E.A. Astfel, la confruntarea cu martora, efectuată în prezența avocatului ales, inculpatul M.C. nu a negat această împrejurare. Prin urmare, în mod corect instanța apelului a apreciat că instanța de fond a reținut o stare de fapt greșită prin înlăturarea unor probe legal administrate care dovedesc că inculpații au comis în coautorat o infracțiune de tâlhărie prin împărțirea sarcinilor după un plan prestabilit. Încadrarea juridică dată faptelor de instanța de apel este legală și temeinică. Pedepsele aplicate inculpaților sunt situate la limita minimă prevăzută de lege și în lipsa unor circumstanțe atenuante, coborârea pedepselor ar fi nelegală.

Or, din examinarea cazierelor judiciare ale inculpaților rezultă că anterior acestor fapte ei au mai comis infracțiuni contra patrimoniului. Pe de altă parte au avut în permanență o atitudine necooperantă și au negat existența faptelor pentru care sunt judecați, lipsindu-se de posibilitatea aplicării prevederilor art. 74 lit. a), b) și c) C. pen., referitoare la circumstanțele atenuante judiciare. Așa fiind, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea va respinge recursurile inculpaților pe care-i va obliga la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații U.E.A. și M.C.I. împotriva deciziei penale nr. 75/ A din 23 mai 2007 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală. Obligă recurenții inculpați la plata sumelor de câte 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 7 martie 2008.