ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2918/2009

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2918/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Examinând recursul de față

constată:

Prin sentința penală nr. 147 din 24 martie 2009

Tribunalul Mehedinți, secția penală, au fost condamnați următorii inculpați:

și

la câte 1 an închisoare fiecare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art.

4 din Legea nr. 143/2000.

În baza art. 86

1

C.

pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a pedepsei aplicate inculpatului N.A.

pe o durată de 3 ani conform art. 86

2

C. pen.

În baza art. 86

3

C.

pen. s-au stabilit măsurile de supraveghere cărora trebuie să se supună

inculpatul pe durata termenului de încercare.

S-a atras atenția

inculpatului asupra dispozițiilor art. 86

4

C. pen.

În condițiile art. 71 C.

pen. s-au interzis inculpatului C.E.M. drepturile prevăzute de art. 64 alin.

(1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

S-a menținut starea de arest

a inculpatului C.E.M. și s-a dedus din pedeapsă reținerea și arestarea

preventivă de la 31 octombrie 2008 la zi.

S-a dedus din pedeapsa

aplicată inculpatului N.A. durata reținerii și arestării preventive de la 28

septembrie 2008 până la punerea în libertate în baza încheierii nr. 106 din 6

octombrie 2008 a Curții de Apel Craiova.

Prin aceeași sentință s-a

dispus, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc.

pen., achitarea inculpaților N.A. și C.E.M. pentru săvârșirea infracțiunii

prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin.

(2) C. pen.

În baza art. 17 din Legea nr.

143/2000 s-a confiscat cantitatea de 9,38 grame droguri, aflată în custodia

Inspectoratului Poliției B.C.C.O. Craiova SCCO Mehedinți.

Fiecare inculpat a fost

obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Prima instanță a reținut că

inculpații au fost trimiși în judecată prin rechizitoriul nr. 36/D/P/2008 din

28 octombrie 2008 pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 2 alin. (1)

și art. 4 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În fapt, prin actul de

sesizare a instanței, s-au reținut următoarele:

1.a) La data de 3 iunie 2008

inculpatul însoțit de C.I. a vândut colaboratorului sub acoperire un gram de

hașiș cu suma de 50 euro. Natura drogului a fost stabilită prin raportul de constatare

științifică nr. 857358 din 9 iunie 2008.

b) La data de 11 iunie 2008,

în aceleași condiții inculpatul a vândut 2,98 grame hașiș cu suma de 150 euro,

natura drogului fiind stabilită prin raportul de constatare științifică nr.

867428 din 17 iunie 2008.

c) La data de 23 iunie 2008,

inculpatul, însoțit de C.I., a vândut colaboratorului sub acoperire 2,69 grame

hașiș cu suma de 100 euro, natura drogului fiind stabilită prin raportul de

constatare științifică nr. 857510 din 30 iunie 2008.

d) La data de 27 iunie 2008,

inculpatul a vândut colaboratorului 2,70 grame hașiș cu suma de 100 euro,

natura drogului fiind stabilită prin raportul de constatare științifică nr.

857574 din 8 iulie 2008.

S-a reținut că inculpatul a

vândut nemijlocit 9,38 grame de hașiș pentru suma totală de 400 euro, pentru

primele trei tranzacții drogurile fiind procurate de la numiții S.M. și M.C.B.,

față de care s-a disjuns urmărirea penală.

e) În seara de 28 septembrie

2008, inculpatul N.A. a fost surprins în timp ce vindea persoanei sub acoperire

hașiș cu suma de 100 euro.

2008, cu ocazia percheziției efectuate la locuința inculpatului C.E.M. s-au

descoperit fragmente vegetale puse la uscat, un top de foițe pentru țigări,

fragmente vegetale de culoare brun-olive, și un ghiveci cu o plantă cannabis,

pe care inculpatul l-a aruncat pe fereastră, precum și 51 kg masă vegetală cu

privire la care a afirmat că provine dintr-o cultură de cânepă situată în comuna

Punghina, județul Mehedinți.

În urma analizelor specifice

de laborator s-a stabilit că în domiciliul inculpatului au existat 0,82 grame

cannabis – fragmente vegetale găsite la uscat și la presat, 0,27 gr. cannabis –

frunze din planta aruncată pe geam, 10.100 gr. cannabis aflate în cei 5 saci cu

fragmente vegetale.

Examinând probele

administrate în cauză prima instanță a reținut următoarele:

Urmărirea penală a vizat

atât faptele inculpaților cât și ale făptuitorilor S.M.C. și M.C.B., probele administrate

în primă fază evidențiind activitatea infracțională a făptuitorilor, iar nu a

inculpaților trimiși în judecată, după cum rezultă din procesele verbale din 8

mai 2008 13 mai 2008 și 23 mai 2008 privitoare la cumpărarea a diferite

cantități de hașiș de către colaboratorul poliției de la numiții S.M. și M.C.B.

S-a mai reținut că în

procesele verbale ulterioare s-au consumat acte de participare atât ale

făptuitorilor cât și ale inculpaților.

Analizând conținutul

proceselor verbale din 3 iunie 2008, 11 iunie 2008, 23 iunie 2008, 27 iunie

2008, 7 iulie 2008, 28 septembrie 2008 și procesul verbal de percheziție din 3

octombrie 2008 și al rapoartelor de constatare tehnico-științifică sub aspectul

corespondenței între cantitățile de hașiș cumpărate de colaborator și cele

prezentate pentru a se stabili natura și cantitatea, prima instanță a reținut

că există contradicții evidente, respectiv că probele prezentate laboratorului

sunt inferioare cantitativ celor reținute a fi fost obiectul tranzacțiilor,

existând astfel dubiu cu privire la natura substanțelor tranzacționate.

S-a reținut astfel că în

procesul verbal din 28 septembrie 2008, s-a consemnat că s-au ridicat 2,02 gr.

de substanță, iar în raportul de constatare tehnico-științifică se atestă că

s-a predat cantitatea de 1,97 gr. substanță, instanța constatând că nu există

identitate între proba obținută cu ocazia flagrantului și cea atestată

științific drept hașiș.

S-a mai reținut că există

contradicții și cu privire la identitatea persoanei care a purtat discuții

telefonice cu investigatorul și colaboratorul poliției, în sensul că persoana care

a utilizat postul telefonic a rămas neidentificată, numărul de telefon fiind

indicat de făptuitorul S.M.F., fără ca acesta să precizeze că va fi folosit de

N.A.

Instanța a reținut de

asemenea că, mai mult, în procesul verbal din 11 iunie 2008, s-a menționat

apelarea de către colaboratorul poliției a aceluiași număr telefonic, dar s-a

susținut că postul telefonic respectiv este utilizat atât de inculpatul N.A. cât

și de făptuitorul C.I., după care s-a menționat că aceștia doi și o persoană

rămasă neidentificată s-au întâlnit cu colaboratorul, iar inculpatul N.A. i-a

predat hașiș contra sumei de 150 euro. Din raportul de constatare

tehnico-științifică rezultă însă că proba analizată provine de la C.I. și două

persoane neidentificate printre care ulterior să se menționeze că proba provine

de la numita C.M.A., ceea ce ridică serioase dubii cu privire la apartenența

drogului.

Totodată, pentru fapta din

23 iunie 2008 s-a reținut că în procesul-verbal se menționează întâlnirea

dintre colaborator și inculpatul N.A. și înmânarea unei cantități de hașiș de

către inculpat, dar în raportul de constatare tehnico-științifică se

menționează că proba analizată provine de la numiții S.M.F. și M.C.B.

Instanța a mai reținut că,

în același mod, pentru fapta din 27 iunie 2008, colaboratorul menționează în

procesul-verbal că a cumpărat hașiș de la inculpatul N.A., iar în raportul de

constatare tehnico-științifică s-a menționat că proba analizată provine de la numiții

S.M.F. și M.C.B.

În consecință prima instanță

a concluzionat că au fost dovedite cu certitudine numai infracțiunile de

cultivare și, respectiv, deținere de droguri de risc pentru consum propriu,

fără drept, fapte incriminate de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.

Referitor la infracțiunea

prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, prima instanță a reținut

că sunt incidente dispozițiile art. 10 lit. a) C. proc. pen. și că se impune

achitarea inculpaților în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. întrucât

nu există probe certe cu privire la săvârșirea acestor infracțiuni, ci numai

înscrisuri emanând de la lucrătorii de poliție, care sunt în contradicție cu

datele ce rezultă din rapoartele de constatare tehnico-științifică, situație în

care prezumția de nevinovăție nu a fost răsturnată.

Împotriva sentinței au

declarat apel D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Mehedinți și inculpatul C.E.M.

În apelul declarat de

procuror a fost criticată soluția de achitare a inculpaților pentru

infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.

Inculpatul C.E.M. a

solicitat reducerea cuantumului pedepsei la durata arestării preventive.

Curtea de Apel Craiova, secția

penală și pentru cauze cu minori, prin Decizia penală nr. 122 din 27 mai 2009,

a respins apelurile ca nefondate, a menținut starea de arest a inculpatului C.E.M.,

a dedus în continuare, la zi arestarea preventivă a acestuia și l-a obligat pe

apelantul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

În esență instanța de apel a

reținut că soluția de achitare a inculpaților pentru infracțiunea prevăzută de art.

2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 este corectă întrucât nu s-a dovedit,

dincolo de orice îndoială, că cei doi inculpați au traficat droguri de risc, la

dosar existând probe certe numai cu privire la săvârșirea infracțiunii

prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.

S-a mai reținut că este

nefondată critica inculpatului C.E.M., vizând greșita individualizare a

pedepsei întrucât aceasta este orientată spre minimul special prevăzut de lege,

participația sa concretă – deținerea de hașiș pentru consum propriu, în

cantitate mare, justificând executarea pedepsei în detenție.

Decizia a fost atacată cu

recurs de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.I.I.C.O.T.

– Biroul Teritorial Craiova.

Recursul a fost întemeiat pe

dispozițiile art. 385

9

alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. susținându-se

că nejustificat s-a apreciat că probele administrate în cauză nu sunt de natură

a demonstra existența materială a infracțiunii prevăzută de art. 2 alin. (1)

din Legea nr. 143/2000 și în consecință greșit s-a dispus achitarea celor doi

inculpați pentru această infracțiune.

Analizând actele dosarului,

Înalta Curte constată că recursul nu este fondat întrucât, din coroborarea

probelor administrate în cauză, nu rezultă, dincolo de orice îndoială, că

inculpații au comis infracțiunea de trafic de droguri de risc prevăzută de art.

2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 și, în consecință, achitarea acestora nu

este rezultatul comiterii unei grave erori de fapt de către instanță.

Neconcordanțele dintre

procesele-verbale întocmite de investigatorul sub acoperire și rapoartele de

constatare tehnico-științifică referitoare la persoana de la care provin

substanțele ce au fost examinate creează dubii cu privire la natura substanțelor

provenind de la inculpatul N.A. astfel încât nu este cert dovedit că substanțele

date de acesta erau droguri.

Tot astfel se constată că

procesele-verbale din 3 iunie 2008, 11 iunie 2008, 23 iunie 2008, 27 iunie

2008, întocmite pe baza declarației colaboratorului sub acoperire, sunt confuze

cu privire la identitatea și activitatea efectivă a traficantului de hașiș,

acesta neindicându-l explicit pe inculpatul N.A. și menționându-l expres decât

pe C.I. și referindu-se la unul sau doi tineri care nu au fost identificați.

Cât privește fapta din 28

septembrie 2008 se constată că din probe rezultă că nu a avut loc o tranzacție

de droguri între inculpat și colaboratorul sub acoperire, nefiind dovedit că

inculpatul a primit vreo sumă de bani. Astfel, așa cum rezultă de altfel din

procesul-verbal și din declarația martorului I.V., asistent care a văzut asupra

inculpatului o bucată de substanță de culoare maro, asupra inculpatului s-au

găsit doar 10 lei și nu suma de 100 euro pe care se pretinde că inculpatul ar

fi primit-o ca preț al drogurilor.

Este de reținut că în

procesul-verbal încheiat cu acea ocazie a fost consemnată declarația

inculpatului că hașișul era destinat consumului propriu.

Având în vedere toate aceste

aspecte, Înalta Curte reține că există o serie de dubii cu privire la comiterea

unor acțiuni de trafic de droguri de risc de către inculpatul N.A., iar acestea

profită inculpatului, astfel încât soluția de achitare pronunțată este corectă.

Se constată de asemenea că

nu există probe din care să rezulte cu certitudine că drogurile găsite în

domiciliul inculpatului C.E.M. erau destinate nu numai consumului propriu ci și

traficării.

Înalta Curte constată că în

cauză nu s-a dovedit nici un act material de trafic de droguri iar simplul fapt

că a fost găsită în locuința inculpatului o cantitate mare de cannabis este

insuficient pentru a dovedi existența infracțiunii prevăzută de art. 2 alin.

(1) din Legea nr. 143/2000.

În mod evident, în raport cu

dispozițiile art. 69 C. proc. pen., declarația olografă, în care inculpatul a

afirmat că a vândut cannabis inculpatului N.A., nu poate fi avută în vedere ca

mijloc de probă întrucât nu se coroborează cu fapte și împrejurări ce rezultă

din ansamblul probelor existente la dosar.

Față de considerentele de

mai sus și având în vedere că din examinarea cauzei nu rezultă existența

vreunui caz de casare care să poată fi luat în considerare din oficiu, Înalta

Curte va respinge recursul ca nefondat conform art. 385

15

pct. 1 lit.

b) C. proc. pen.

Se va deduce la zi durata

arestării a inculpatului C.E.M.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

– D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Craiova împotriva Deciziei penale nr. 122

din 27 mai 2009 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru

cauze cu minori, privind pe inculpații C.E.M. și N.A.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului C.E.M. durata reținerii și arestării preventive de la 3 octombrie

2008 la 7 septembrie 2009.

Onorariul parțial cuvenit

apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales pentru

inculpatul C.E.M., în sumă de 50 lei, se va plăti din fondul M.J.L.C.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 7 septembrie 2009.