ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2918/2009

Examinând recursul de față constată: Prin sentința penală nr. 147 din 24 martie 2009 Tribunalul Mehedinți, secția penală, au fost condamnați următorii inculpați: 1. N.A. (fiul lui V. și E.) și 2. C.E.M. (fiul lui M. și P.) la câte 1 an închisoare fiecare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 4 din Legea nr. 143/2000. În baza art. 86 1 C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a pedepsei aplicate inculpatului N.A. pe o durată de 3 ani conform art. 86 2 C. pen. În baza art. 86 3 C. pen. s-au stabilit măsurile de supraveghere cărora trebuie să se supună inculpatul pe durata termenului de încercare. S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 86 4 C. pen. În condițiile art. 71 C. pen.

s-au interzis inculpatului C.E.M. drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. S-a menținut starea de arest a inculpatului C.E.M. și s-a dedus din pedeapsă reținerea și arestarea preventivă de la 31 octombrie 2008 la zi. S-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului N.A. durata reținerii și arestării preventive de la 28 septembrie 2008 până la punerea în libertate în baza încheierii nr. 106 din 6 octombrie 2008 a Curții de Apel Craiova. Prin aceeași sentință s-a dispus, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., achitarea inculpaților N.A. și C.E.M. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza art. 17 din Legea nr. 143/2000 s-a confiscat cantitatea de 9,38 grame droguri, aflată în custodia Inspectoratului Poliției B.C.C.O. Craiova SCCO Mehedinți. Fiecare inculpat a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat. Prima instanță a reținut că inculpații au fost trimiși în judecată prin rechizitoriul nr. 36/D/P/2008 din 28 octombrie 2008 pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 2 alin. (1) și art. 4 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. În fapt, prin actul de sesizare a instanței, s-au reținut următoarele: 1.a) La data de 3 iunie 2008 inculpatul însoțit de C.I. a vândut colaboratorului sub acoperire un gram de hașiș cu suma de 50 euro.

Natura drogului a fost stabilită prin raportul de constatare științifică nr. 857358 din 9 iunie 2008. b) La data de 11 iunie 2008, în aceleași condiții inculpatul a vândut 2,98 grame hașiș cu suma de 150 euro, natura drogului fiind stabilită prin raportul de constatare științifică nr. 867428 din 17 iunie 2008. c) La data de 23 iunie 2008, inculpatul, însoțit de C.I., a vândut colaboratorului sub acoperire 2,69 grame hașiș cu suma de 100 euro, natura drogului fiind stabilită prin raportul de constatare științifică nr. 857510 din 30 iunie 2008. d) La data de 27 iunie 2008, inculpatul a vândut colaboratorului 2,70 grame hașiș cu suma de 100 euro, natura drogului fiind stabilită prin raportul de constatare științifică nr. 857574 din 8 iulie 2008. S-a reținut că inculpatul a vândut nemijlocit 9,38 grame de hașiș pentru suma totală de 400 euro, pentru primele trei tranzacții drogurile fiind procurate de la numiții S.M.

și M.C.B., față de care s-a disjuns urmărirea penală. e) În seara de 28 septembrie 2008, inculpatul N.A. a fost surprins în timp ce vindea persoanei sub acoperire hașiș cu suma de 100 euro. 2. La data de 3 octombrie 2008, cu ocazia percheziției efectuate la locuința inculpatului C.E.M. s-au descoperit fragmente vegetale puse la uscat, un top de foițe pentru țigări, fragmente vegetale de culoare brun-olive, și un ghiveci cu o plantă cannabis, pe care inculpatul l-a aruncat pe fereastră, precum și 51 kg masă vegetală cu privire la care a afirmat că provine dintr-o cultură de cânepă situată în comuna Punghina, județul Mehedinți. În urma analizelor specifice de laborator s-a stabilit că în domiciliul inculpatului au existat 0,82 grame cannabis – fragmente vegetale găsite la uscat și la presat, 0,27 gr.

cannabis – frunze din planta aruncată pe geam, 10.100 gr. cannabis aflate în cei 5 saci cu fragmente vegetale. Examinând probele administrate în cauză prima instanță a reținut următoarele: Urmărirea penală a vizat atât faptele inculpaților cât și ale făptuitorilor S.M.C. și M.C.B., probele administrate în primă fază evidențiind activitatea infracțională a făptuitorilor, iar nu a inculpaților trimiși în judecată, după cum rezultă din procesele verbale din 8 mai 2008 13 mai 2008 și 23 mai 2008 privitoare la cumpărarea a diferite cantități de hașiș de către colaboratorul poliției de la numiții S.M. și M.C.B. S-a mai reținut că în procesele verbale ulterioare s-au consumat acte de participare atât ale făptuitorilor cât și ale inculpaților.

Analizând conținutul proceselor verbale din 3 iunie 2008, 11 iunie 2008, 23 iunie 2008, 27 iunie 2008, 7 iulie 2008, 28 septembrie 2008 și procesul verbal de percheziție din 3 octombrie 2008 și al rapoartelor de constatare tehnico-științifică sub aspectul corespondenței între cantitățile de hașiș cumpărate de colaborator și cele prezentate pentru a se stabili natura și cantitatea, prima instanță a reținut că există contradicții evidente, respectiv că probele prezentate laboratorului sunt inferioare cantitativ celor reținute a fi fost obiectul tranzacțiilor, existând astfel dubiu cu privire la natura substanțelor tranzacționate. S-a reținut astfel că în procesul verbal din 28 septembrie 2008, s-a consemnat că s-au ridicat 2,02 gr.

de substanță, iar în raportul de constatare tehnico-științifică se atestă că s-a predat cantitatea de 1,97 gr. substanță, instanța constatând că nu există identitate între proba obținută cu ocazia flagrantului și cea atestată științific drept hașiș. S-a mai reținut că există contradicții și cu privire la identitatea persoanei care a purtat discuții telefonice cu investigatorul și colaboratorul poliției, în sensul că persoana care a utilizat postul telefonic a rămas neidentificată, numărul de telefon fiind indicat de făptuitorul S.M.F., fără ca acesta să precizeze că va fi folosit de N.A. Instanța a reținut de asemenea că, mai mult, în procesul verbal din 11 iunie 2008, s-a menționat apelarea de către colaboratorul poliției a aceluiași număr telefonic, dar s-a susținut că postul telefonic respectiv este utilizat atât de inculpatul N.A.

cât și de făptuitorul C.I., după care s-a menționat că aceștia doi și o persoană rămasă neidentificată s-au întâlnit cu colaboratorul, iar inculpatul N.A. i-a predat hașiș contra sumei de 150 euro. Din raportul de constatare tehnico-științifică rezultă însă că proba analizată provine de la C.I. și două persoane neidentificate printre care ulterior să se menționeze că proba provine de la numita C.M.A., ceea ce ridică serioase dubii cu privire la apartenența drogului. Totodată, pentru fapta din 23 iunie 2008 s-a reținut că în procesul-verbal se menționează întâlnirea dintre colaborator și inculpatul N.A. și înmânarea unei cantități de hașiș de către inculpat, dar în raportul de constatare tehnico-științifică se menționează că proba analizată provine de la numiții S.M.F.

și M.C.B. Instanța a mai reținut că, în același mod, pentru fapta din 27 iunie 2008, colaboratorul menționează în procesul-verbal că a cumpărat hașiș de la inculpatul N.A., iar în raportul de constatare tehnico-științifică s-a menționat că proba analizată provine de la numiții S.M.F. și M.C.B. În consecință prima instanță a concluzionat că au fost dovedite cu certitudine numai infracțiunile de cultivare și, respectiv, deținere de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept, fapte incriminate de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000. Referitor la infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, prima instanță a reținut că sunt incidente dispozițiile art. 10 lit. a) C. proc.

pen. și că se impune achitarea inculpaților în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. întrucât nu există probe certe cu privire la săvârșirea acestor infracțiuni, ci numai înscrisuri emanând de la lucrătorii de poliție, care sunt în contradicție cu datele ce rezultă din rapoartele de constatare tehnico-științifică, situație în care prezumția de nevinovăție nu a fost răsturnată. Împotriva sentinței au declarat apel D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Mehedinți și inculpatul C.E.M. În apelul declarat de procuror a fost criticată soluția de achitare a inculpaților pentru infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000. Inculpatul C.E.M. a solicitat reducerea cuantumului pedepsei la durata arestării preventive.

Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, prin Decizia penală nr. 122 din 27 mai 2009, a respins apelurile ca nefondate, a menținut starea de arest a inculpatului C.E.M., a dedus în continuare, la zi arestarea preventivă a acestuia și l-a obligat pe apelantul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat. În esență instanța de apel a reținut că soluția de achitare a inculpaților pentru infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 este corectă întrucât nu s-a dovedit, dincolo de orice îndoială, că cei doi inculpați au traficat droguri de risc, la dosar existând probe certe numai cu privire la săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.

S-a mai reținut că este nefondată critica inculpatului C.E.M., vizând greșita individualizare a pedepsei întrucât aceasta este orientată spre minimul special prevăzut de lege, participația sa concretă – deținerea de hașiș pentru consum propriu, în cantitate mare, justificând executarea pedepsei în detenție. Decizia a fost atacată cu recurs de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Craiova. Recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 385 9 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. susținându-se că nejustificat s-a apreciat că probele administrate în cauză nu sunt de natură a demonstra existența materială a infracțiunii prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 și în consecință greșit s-a dispus achitarea celor doi inculpați pentru această infracțiune.

Analizând actele dosarului, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat întrucât, din coroborarea probelor administrate în cauză, nu rezultă, dincolo de orice îndoială, că inculpații au comis infracțiunea de trafic de droguri de risc prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 și, în consecință, achitarea acestora nu este rezultatul comiterii unei grave erori de fapt de către instanță. Neconcordanțele dintre procesele-verbale întocmite de investigatorul sub acoperire și rapoartele de constatare tehnico-științifică referitoare la persoana de la care provin substanțele ce au fost examinate creează dubii cu privire la natura substanțelor provenind de la inculpatul N.A. astfel încât nu este cert dovedit că substanțele date de acesta erau droguri.

Tot astfel se constată că procesele-verbale din 3 iunie 2008, 11 iunie 2008, 23 iunie 2008, 27 iunie 2008, întocmite pe baza declarației colaboratorului sub acoperire, sunt confuze cu privire la identitatea și activitatea efectivă a traficantului de hașiș, acesta neindicându-l explicit pe inculpatul N.A. și menționându-l expres decât pe C.I. și referindu-se la unul sau doi tineri care nu au fost identificați. Cât privește fapta din 28 septembrie 2008 se constată că din probe rezultă că nu a avut loc o tranzacție de droguri între inculpat și colaboratorul sub acoperire, nefiind dovedit că inculpatul a primit vreo sumă de bani. Astfel, așa cum rezultă de altfel din procesul-verbal și din declarația martorului I.V., asistent care a văzut asupra inculpatului o bucată de substanță de culoare maro, asupra inculpatului s-au găsit doar 10 lei și nu suma de 100 euro pe care se pretinde că inculpatul ar fi primit-o ca preț al drogurilor.

Este de reținut că în procesul-verbal încheiat cu acea ocazie a fost consemnată declarația inculpatului că hașișul era destinat consumului propriu. Având în vedere toate aceste aspecte, Înalta Curte reține că există o serie de dubii cu privire la comiterea unor acțiuni de trafic de droguri de risc de către inculpatul N.A., iar acestea profită inculpatului, astfel încât soluția de achitare pronunțată este corectă. Se constată de asemenea că nu există probe din care să rezulte cu certitudine că drogurile găsite în domiciliul inculpatului C.E.M. erau destinate nu numai consumului propriu ci și traficării. Înalta Curte constată că în cauză nu s-a dovedit nici un act material de trafic de droguri iar simplul fapt că a fost găsită în locuința inculpatului o cantitate mare de cannabis este insuficient pentru a dovedi existența infracțiunii prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.

În mod evident, în raport cu dispozițiile art. 69 C. proc. pen., declarația olografă, în care inculpatul a afirmat că a vândut cannabis inculpatului N.A., nu poate fi avută în vedere ca mijloc de probă întrucât nu se coroborează cu fapte și împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente la dosar. Față de considerentele de mai sus și având în vedere că din examinarea cauzei nu rezultă existența vreunui caz de casare care să poată fi luat în considerare din oficiu, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat conform art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Se va deduce la zi durata arestării a inculpatului C.E.M.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Craiova împotriva Deciziei penale nr. 122 din 27 mai 2009 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, privind pe inculpații C.E.M. și N.A. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului C.E.M. durata reținerii și arestării preventive de la 3 octombrie 2008 la 7 septembrie 2009. Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales pentru inculpatul C.E.M., în sumă de 50 lei, se va plăti din fondul M.J.L.C. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 7 septembrie 2009.