Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 28.02.2006
respins

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 819/2006

HOTĂRÂRE
28.02.2006
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 819/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 6 decembrie 2004, reclamanta SC A. SA, sucursala Maramureș a formulat, în contradictoriu cu SC S. SA și SC Z.N.R.C. SRL, o contestație la executare prin poprire a sentinței civile nr. 98 din 7 februarie 2001 a Tribunalului Maramureș, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 819 din 2 martie 2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, poprire înființată de B.E.J. V.G., în dosarul execuțional nr. 182/2004. Prin sentința nr. 49 din 24 ianuarie 2005, Tribunalul Maramureș a respins contestația în anulare la titlu. Curtea de Apel Cluj, prin decizia civilă nr. 146 din 25 aprilie 2005, a anulat ca insuficient timbrat apelul declarat de contestatoare.

Împotriva acestei din urmă hotărâri judecătorești, contestatoarea a declarat recurs, susținând că a achitat taxa de timbru pentru fond și apel în sumă totală de 2.415.000 lei cu O.P. din 21 aprilie 2005, situație în care solicită admiterea contestației sale la executare așa cum a fost formulată. Recursul este nefondat pentru cele ce se vor arăta în continuare. Din verificarea lucrărilor dosarului, rezultă că deși contestatoarea a fost citată cu mențiunea de a depune taxa de timbru aferentă apelului său, aceasta nu a dat curs obligației sale legale de timbrare a cererii așa cum prevăd dispozițiile Legii nr. 146/1997, privind taxele judiciare de timbru și O.G. nr. 32/1995, privind timbrul judiciar, cu modificările ulterioare.

În acest caz, corect instanța de apel a procedat la aplicațiunea dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 menționată mai sus și a dispus anularea apelului contestatoarei, ca insuficient timbrat. Faptul că, după pronunțare contestatoarea ar fi expediat o copie xerox a unei dispoziții de plată, prin care afirmă că a timbrat fondul și apelul cauzei, nu este de natură a schimba soluția instanței, căruia nu i se poate reproșa neexaminarea acestei dovezi, întrucât apelanta trebuia să prezinte originalul dispoziției de plată a taxei de timbru. În consecință, se constată că motivele recurentei-contestatoare nu întrunesc condițiile art. 304 C. proc. civ., situație în care recursul se privește ca nefondat și va fi respins ca atare.

D E C I D E Respinge recursul declarat de contestatoarea SC A. SA, sucursala Maramureș, împotriva deciziei nr. 146 din 25 aprilie 2005 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 28 februarie 2006.

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2004-05-04
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1601/2004
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea nr. 2937 din 6 noiembrie 2003, dată în Camera de consiliu, Tribunalul Maramureș, a admis cererea formulată de reclamanta, SC C.K. SRL, împ
ÎCCJ 2003-01-28
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 389/2003
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 13 iulie 2000, reclamanta SC M. SA Lugoj a chemat în judecată pe pârâta SC T.T. SA pentru a fi obligată la plata sumei de 240.542.487 lei, preț
ÎCCJ 2006-03-28
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1210/2006
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la 16 decembrie 2004, reclamanta A.F. S.A. a cerut obligarea pârâtă SC T. SRL la eliberarea ușii de acces la grupul social și să p
ÎCCJ 2006-03-02
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 891/2006
Asupra contestației în anulare de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia nr. 3340 din 2 iunie 2005, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială a anulat, ca netimbrat, recursul declarat de p
ÎCCJ 2004-10-13
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3602/2004
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 2957 din 10 noiembrie 2003, Tribunalul Maramureș, secția comercială, a respins acțiunea formulată de reclamanta SC M.A.R. SA împo
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă