ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 891/2006
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 891/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)
Asupra contestației în anulare de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia nr. 3340 din 2 iunie 2005, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială a anulat, ca netimbrat, recursul declarat de pârâta SC F. SRL Timișoara, împotriva deciziei nr. 151 din 8 februarie 2005 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială. La data de 22 iunie 2005 SC F. SRL a formulat contestație în anulare împotriva deciziei nr. 3340 din 2 iunie 2005 susținând că această hotărâre a fost dată cu încălcarea dreptului la apărare al contestatoarei și că are la bază o greșeală materială a instanței de recurs prin neluarea în considerare a realizării timbrajului, făcând incidente dispozițiile art. 318 C. proc.
civ. Contestația va fi respinsă pentru următoarele considerente: Din examinarea lucrărilor dosarului prin prisma motivelor contestației și a dispozițiilor art. 318 C. proc. civ., rezultă că instanța de recurs în mod corect a apreciat actul juridic dedus judecății, anulând apelul ca netimbrat. În cauză nu s-a comis nici o eroare materială a instanței ca să fie incidente dispozițiile art. 318 C. proc. civ., întrucât pentru termenul din 2 iunie 2005 recurenta pârâtă a fost citată cu mențiunea de a achita suma de 37.000 lei taxă judiciară de timbru și 1.500 lei timbru judiciar. Înalta Curte constatând la termenul stabilit din 2 iunie 2005 că recurenta nu și-a îndeplinit obligația de plată a taxelor de timbru care primează oricăror altor cereri formulate de recurentă, a aplicat în cauză sancțiunea prevăzută de art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997.
Pentru cele ce preced, Înalta Curte, va respinge contestația în anulare formulată de SC F. SRL.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de SC F. SRL Timișoara, împotriva deciziei nr. 3340 din 2 iunie 2005 a Curții Supreme de Justiție. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 2 martie 2006.
Rețeaua de citări a acestei cauze
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.