ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 646/2025

Ședința publică din data de 01 octombrie 2025

Deliberând asupra recursului declarat de recurentul A. împotriva încheierii din data de 18 iunie 2025 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2019, constată următoarele:

Prin încheierea din data de 18 iunie 2025, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 435 C. proc. pen., formulată de recurentul-inculpat A..

Pentru a dispune astfel, Înalta Curte a reținut, în esență, că nu este îndeplinită condiția referitoare la "legătura" normei contestate cu soluția ce ar putea fi dată în cauză, în planul componentei privind necesitatea invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate.

Astfel, s-a apreciat că, în realitate prin demersul întreprins, recurentul aduce în discuție o pretinsă soluție legislativă care nu a fost cuprinsă în textul legal criticat, solicitând, de fapt, modificarea și completarea dispoziției legale ce formează obiectul excepției, de o manieră care să-i fie favorabilă în cauză, astfel încât recursul în casație să fie declarat în anumite situații și ulterior termenului de 30 de zile de la data comunicării deciziei instanței de apel, prin instituirea unui termen distinct de exercitare a recursului în casație întemeiat pe cazul prevăzut la art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen.

În acest context, s-a subliniat că a accepta susținerea autorului excepției de neconstituționalitate ar echivala cu subrogarea Curții Constituționale în sfera de competență a legiuitorului, încălcându-se astfel disp. art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 potrivit cărora "Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului".

De asemenea, s-a subliniat că aspectele invocate nu se constituie în chestiuni de ordin prejudicial care să fie date în competența jurisdicției constituționale, ci țin de politica legislativă ce revine în competența exclusivă a Parlamentului.

În fine, s-a reținut că decizia nr. 50 din 18 februarie 2025 a Curții Constituționale, prin care a fost reconfigurat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., nu este aplicabilă recurentului inculpat A., având în vedere că hotărârea recurată a rămas definitivă la data de 30 iulie 2021, iar deciziile Curții Constituționale nu se aplică retroactiv.

Împotriva încheierii din data de 18 iunie 2025, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în dosarul nr. x/2019, a declarat recurs recurentul A., în termenul prevăzut de lege, în care a arătat că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de dispozițiile art. 29 alin. (1) și (3) din Legea nr. 47/1992, sens în care, prin raportare la art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, fiind repartizată aleatoriu Completului 1 pentru termenul de judecată din data de 01 octombrie 2025.

Examinând recursul formulat de recurentul A. împotriva încheierii din data de 18 iunie 2025, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în dosarul nr. x/2019, Înalta Curte constată că este nefondat, urmând a-l respinge, în considerarea următoarelor argumente:

Obiectul prezentei căi de atac îl reprezintă verificarea aprecierii instanței cu privire la soluția de respingere pe care aceasta a adoptat-o prin raportare la cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 435 C. proc. pen., motivată de neîndeplinirea condițiilor de admisibilitate.

Înalta Curte reține că, pentru a putea învesti în mod legal instanța de control constituțional, instanța de judecată în fața căreia s-a invocat excepția de neconstituționalitate verifică următoarele: calitatea de parte în proces a autorului excepției; dacă actul normativ criticat este un act de reglementare primară care trebuie să fie în vigoare la momentul sesizării; condiția ca actul normativ să fie unul relevant în cauza pendinte, respectiv să aibă legătură cu soluționarea cauzei și condiția ca legea sau ordonanța ori dispoziția criticată să nu fi fost constatată ca fiind neconstituțională printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Procedând la o nouă reexaminare a celor patru condiții anterior menționate, Înalta Curte constată următoarele:

Referitor la prima condiție, respectiv calitatea de parte a autorului excepției, aceasta este îndeplinită. Astfel, excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de una dintre părțile din proces (recurentul A.) în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanță învestită cu soluționarea cererii de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei nr. 914 din data de 30 iulie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2019.

În ceea ce privește cea de-a doua condiție, respectiv ca actul normativ criticat să fie un act de reglementare primară care trebuie să fie în vigoare la momentul sesizării, Înalta Curte constată că și această condiție este îndeplinită. Astfel, excepția de neconstituționalitate vizează dispoziții din Legea nr. 135/2010 (C. proc. pen., în vigoare de la 01.02.2014), respectiv art. 435 C. proc. pen.

Referitor la cea de-a patra condiție, respectiv ca textele de lege criticate să nu fi fost anterior declarate neconstituționale, se constată îndeplinită și această exigență.

Pe de altă parte, Înalta Curte apreciază că nu este îndeplinită condiția ca actul normativ să fie unul relevant în cauza pendinte, respectiv să aibă legătură cu soluționarea cauzei, în planul componentei privind necesitatea invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate.

În acest sens, dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale prevăd că instanța de contencios constituțional "decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei [...]".

Instituirea regulilor de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești, deci și reglementarea căilor de atac, este de competența exclusivă a legiuitorului. Acesta este sensul art. 129 din Constituție, text care face referire la "condițiile legii", atunci când reglementează exercitarea căilor de atac, ca de altfel și al art. 126 alin. (2) din Constituție, care, referindu-se la competența instanțelor judecătorești și la procedura de judecată, stabilește că acestea "sunt prevăzute numai de lege".

Potrivit art. 435 C. proc. pen. recursul în casație poate fi introdus de către părți sau procuror în termen de 30 de zile de la data comunicării deciziei instanței de apel.

Momentul a quo al termenului de declarare a recursului în casație îl reprezintă data comunicării deciziei instanței de apel, procedură care se întocmește atât față de procuror, cât și față de părți.

Curtea Constituțională prin Decizia nr. 891/2006, publicată în Monitorul Oficial nr. 54 din 24.01.2007, a statuat că dreptul de acces la justiție nu este un drept absolut, orice restricție fiind admisă atât timp cât nu se aduce atingere dreptului de acces la un tribunal în substanța sa, statul dispunând în acest sens de o marjă de apreciere (în acest sens Decizia Curții Constituționale nr. 879/2015, publicată în Monitorul Oficial nr. 179 din 10.03.2016, paragraf 14). Curtea Constituțională s-a pronunțat în mod constant că accesul liber la justiție nu înseamnă că acesta trebuie asigurat la toate structurile judecătorești și la toate căile de atac, deoarece competența și căile de atac sunt stabilite exclusiv de legiuitor, care poate institui reguli deosebite, în considerarea unor situații deosebite (Decizia nr. 99/2000, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 389 din 21 august 2000; Decizia nr. 66/2001, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 169 din 04 aprilie 2001).

Astfel, referitor la pretinsa neconstituționalitate a dispozițiilor prevăzute de art. 435 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că, prin invocarea excepției de față, recurentul tinde, practic, la obținerea unei modificări legislative, care să aibă drept consecință considerarea ca exercitat în termen a recursului în casație declarat ulterior expirării termenului de 30 de zile de la data comunicării deciziei instanței de apel, ca urmare a deciziei Curții Constituționale nr. 50/2025 prin care au fost declarate neconstituționale dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen. care nu permiteau inculpatului să declare recurs în casație în cazul în care în mod greșit nu s-a dispus o soluție de încetare a procesului penal.

Or, aceste aspecte nu intră sub incidența controlului de constituționalitate, întrucât modificarea textelor de lege este atributul exclusiv al legiuitorului.

Modificarea ulterioară a dispozițiilor art. 438 pct. 8 C. proc. pen., urmare a deciziei Curții Constituționale nr. 50/2025 nu extinde termenul general de 30 de zile de declarare a recursului în casție.

Prin urmare, recursul în casție nu poate fi declarat ulterior expirării termenului de 30 de zile, ci doar de către părțile care au formulat cererea sau invocă dreptul în termenul legal. În acest fel este respectat principiul legalității și sunt garantate stabilitatea și previzibilitatea raporturilor juridice.

Modificarea sau completarea normei legale reprezintă o atribuție care nu este conferită Curții Constituționale, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 potrivit cărora "Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului".

În consecință, este evident că solicitarea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate arătată nu a fost determinată de o contradicție concretă a textului criticat pentru neconstituționalitate cu prevederile legii fundamentale, ci este o încercare de a transfera, în mod artificial, competența exclusivă a Parlamentului, unica autoritate legiuitoare, potrivit art. 61 alin. (1) din Constituția României, în sarcina instanței de contencios constituțional.

În ceea ce privește practica judiciară invocată de către recurent, respectiv încheierea pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 12.06.2025, în dosarul nr. x/2025 prin care s-a dispus sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art. 435 C. proc. pen., Înalta Curte subliniază că, deși în prezenta cauză se apreciază inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor legale mai sus menționate, în ipoteza admiterii de către instanța de contencios constituțional a excepției de neconstituiționalitate invocată într-un alt dosar, recurentul din prezenta cauză (care, la rândul său, a invocat excepția de neconstituționalite a acelorași dispoziții legale), va beneficia de un remediu procesual pentru cauza pendinte în care dispozițiile considerate neconstituționale au fost aplicate.

Pentru aceste considerente, reținând că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 435 C. proc. pen. este contrară dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul A. împotriva încheierii din data de 18 iunie 2025 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2019.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., având în vedere că se află în culpă procesuală, îl va obliga recurent la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul A. împotriva încheierii din data de 18 iunie 2025 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2019.

Obligă recurentul la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 01 octombrie 2025.