ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 682/2025

Ședința publică din data de 15 octombrie 2025

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin încheierea din data de 22 septembrie 2025 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2025, s-au respins cererile de sesizare a Curții Constituționale formulate de recurenții-inculpați A., B. și C., constatând ca fiind inadmisibilă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 435 din C. proc. pen.

Pentru a dispune astfel, instanța a reținut că referitor la prima condiție, respectiv calitatea de parte a autorilor excepției, se constată că aceasta este îndeplinită. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de unele dintre părțile din proces (inculpații A., C.) în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanță învestită cu soluționarea cererilor de recurs în casație formulate de inculpați împotriva deciziei penale nr. 312/A/27.11.2018, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea din 19.12.2018, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală, în dosarul nr. x/2012.

În ceea ce privește cea de-a doua condiție, respectiv ca actul normativ criticat să fie un act de reglementare primară care trebuie să fie în vigoare la momentul sesizării, Înalta Curte constată că și această condiție este îndeplinită. Astfel, excepția de neconstituționalitate vizează dispoziții din Legea nr. 135/2010 (C. proc. pen., în vigoare de la 01.02.2014), respectiv art. 435 din C. proc. pen.

Referitor la condiția ca textul de lege criticat să nu fi fost anterior declarat neconstituțional, se constată neîndoielnic îndeplinită și această exigență.

În ceea ce privește condiția referitoare la legătura normei contestate cu soluționarea cauzei, Înalta Curte constată că este necesar a fi realizată o analiză în concret, prin raportare la interesul specific al celor care au invocat excepția și înrâurirea pe care dispoziția legală considerată neconstituțională o are în speță, astfel încât decizia Curții Constituționale în soluționarea excepției să fie de natură a produce un efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul principal.

Așadar, legătura dintre normele legale pretins contrare Constituției și soluția ce ar putea fi dată cauzei implică o analiză prealabilă a două aspecte: aplicabilitatea dispozițiilor în speță și necesitatea invocării excepției în vederea restabilirii stării de legalitate.

În ceea ce-i privește pe recurenții-inculpați A. și C., instanța supremă a avut în vedere că, anterior, prin decizia penală nr. 13/RC/15.01.2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală, în dosarul nr. x/2019, au fost respinse, ca nefondate, alte cereri de recurs în casație formulate de aceiași inculpați împotriva aceleiași hotărâri, respectiv împotriva deciziei penale nr. 312/A din data de 27 noiembrie 2018 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală, în dosarul nr. x/2012.

Analizând condițiile prevăzute de art. 434-438 din C. proc. pen., instanța supremă a constatat inadmisibilitatea cererilor de recurs în casație formulate de inculpații A. și C., având în vedere dispozițiile art. 438 alin. (3) din C. proc. pen. care prevăd că în cazul în care cererea de recurs în casație a fost respinsă, partea sau procurorul care a declarat recursul în casație nu mai poate formula o nouă cerere împotriva aceleiași hotărâri, indiferent de motivul invocat.

Prin urmare, în raport cu această soluție și având în vedere statuările Curții Constituționale, Înalta Curte a constatat că în cauză nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, întrucât excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 435 din C. proc. pen. a fost invocată într-o cauză inadmisibilă.

******

Împotriva acestei încheieri au declarat recurs, în termen legal, inculpații A. și C..

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, sub nr. x/2025/a1.1.

Prin motivele de recurs formulate, inculpații A. și C. au solicitat admiterea recursului și sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 435 din C. proc. pen., în conformitate cu dispozițiile art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 raportat la dispozițiile art. 1 alin. (3) și (5), art. 16 alin. (1) și (2), art. 21, dar și art. 147 din Constituția României, republicată.

Maniera profund discriminatorie pe care o utilizează judecătorul de filtru în analiza pe care o face, este una de natură a îngrădi accesul la justiție al recurenților, care nu au avut suficientă "intuiție" încât să anticipeze că se va declara neconstituțională o normă. În plus, s-a arătat că acest mod de interpretare a normei procesual penale este per se unul discriminatoriu, bazat pe argumente conjuncturale, absolut aleatorii, lipsite de logică juridică.

Examinând recursul formulat de inculpații A. și C. împotriva încheierii din data de 22 septembrie 2025 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2025, Înalta Curte constată că este nefondat, urmând a-l respinge, pentru următoarele considerente:

În cauză, în mod judicios, prima instanță, examinând îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege privind admisibilitatea cererii de sesizare invocată de inculpații A. și C., a constatat că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 435 din C. proc. pen., nu respectă condițiile reglementate de art. 29 din Legea nr. 47/1992.

Din perspectiva condițiilor de admisibilitate a unei cereri de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate, art. 29 din Legea nr. 47/1992, privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, prevede că aceasta trebuie să fie ridicată în fața instanțelor de judecată, la solicitarea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanță ori de procuror, în cauzele în care participă; să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare; să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale și să aibă legătură cu soluționarea cauzei, în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

Din redactarea art. 29 din Legea nr. 47/1992, privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, rezultă că instanța realizează o verificare sub aspectul respectării condițiilor legale în care excepția de neconstituționalitate, ca incident procedural, poate fi folosită, care nu echivalează cu o analiză a conformității prevederii atacate cu Constituția și nici cu soluționarea de către instanță a unui aspect de contencios constituțional, întrucât instanța nu statuează asupra temeiniciei excepției, ci numai asupra admisibilității acesteia.

Analiza îndeplinirii cumulative a condițiilor prevăzute de Legea nr. 47/1992 nu trebuie, însă, să se realizeze formal. Ca orice mijloc procedural, excepția de neconstituționalitate nu poate fi utilizată decât în scopul și cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituționalității unei dispoziții legale care are legătură cu soluționarea cauzei.

În consecință, în cadrul examenului de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate instanța trebuie să analizeze, implicit, și corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.

Înalta Curte subliniază că, pentru a fi admisibilă și a crea obligația trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituțională, dispoziția legală a cărei neconstituționalitate se cere a fi constatată trebuie să producă un efect real, concret, asupra soluției ce se va pronunța în cauză. Legătura dintre norma ce face obiectul excepției și soluționarea cauzei este, prin urmare, o condiție de admisibilitate pentru sesizarea Curții Constituționale. Mai exact, această condiție presupune ca norma invocată să orienteze soluția din cauză.

În acest sens, Înalta Curte reamintește că, însăși Curtea Constituțională a României, prin decizia nr. 385 din 04 iunie 2019 (publicată în Monitorul Oficial nr. 862 din 25 octombrie 2019), a stabilit că "legătura cu soluționarea cauzei" presupune atât aplicarea textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și necesitatea invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiții ce trebuie îndeplinite cumulativ pentru a fi satisfăcute exigențele pe care le impun dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.

În opinia recurenților inculpați dispozițiile legale criticate, anterior menționate, nu sunt compatibile cu dispozițiile constituționale prevăzute de art. 16 alin. (1), (2), art. 21 din Constituție, privind egalitatea în drepturi și accesul liber la justiție.

În acest context, Înalta Curte constată că prin excepția invocată nu se formulează veritabile critici de neconstituționalitate și, indiferent de soluția ce ar fi pronunțată asupra excepției de neconstituționalitate, decizia Curții Constituționale va produce efecte numai pentru viitor și nu va produce niciun efect într-o cauză inadmisibilă, anterior fiind respinse alte cereri de recurs în casație formulate de aceiași inculpați împotriva aceleiași hotărâri atacate.

Analizând condițiile prevăzute de art. 434-438 din C. proc. pen., instanța supremă a constatat inadmisibilitatea cererilor de recurs în casație formulate de inculpații A. și C., având în vedere dispozițiile art. 438 alin. (3) din C. proc. pen. care prevăd că în cazul în care cererea de recurs în casație a fost respinsă, partea sau procurorul care a declarat recursul în casație nu mai poate formula o nouă cerere împotriva aceleiași hotărâri, indiferent de motivul invocat.

Prin urmare, în raport cu această soluție, cu statuările Curții Constituționale și cu cele reținute prin încheierea recurată, Înalta Curte constată că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, respectiv, în cauză nu este îndeplinită condiția referitoare la "legătura" normei contestate cu soluția ce ar putea fi dată în cauză, în planul componentei privind necesitatea invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate.

În concret, ceea ce se urmărește prin intermediul excepției invocate nu este înlăturarea vreunei neconcordanțe a textului de lege prevăzut de art. 435 din C. proc. pen. cu Constituția, ci modificarea și completarea acestuia, prin recunoașterea unui nou termen de declarare a recursului în casație de 30 de zile care începe să curgă de la data publicării în Monitorul Oficial al României, la data de 11.04.2025, a deciziei nr. 50/2025 din 18.02.2025 pronunțate de Curtea Constituțională referitoare la admiterea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., după ce anterior au fost respinse, ca nefondate, alte cereri de recurs în casație formulate de aceiași inculpați împotriva aceleiași hotărâri.

Prin urmare, în mod întemeiat în cauză, s-a reținut că prin excepția invocată nu se formulează veritabile critici de neconstituționalitate, ci se susțin aspecte care țin de modificarea sau completarea legislativă a unui text de lege, atribut care revine doar puterii legislative, nu și Curții Constituționale, care nu poate modifica, adăuga sau abroga prevederi legale.

Potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului.

Și în jurisprudența sa, Curtea Constituțională a arătat că nu își poate asuma rolul de a crea, de a abroga sau de a modifica o normă juridică spre a îndeplini rolul de legislator pozitiv, ceea ce înseamnă că nu se poate substitui legiuitorului, întrucât ar contraveni prevederilor art. 61 alin. (1) din Constituție, potrivit cărora "Parlamentul este (...) unica autoritate legiuitoare a țării" (Decizia nr. 136 din data de 3 martie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 494 din 12 mai 2021).

Prin urmare, se constată că excepția de neconstituționalitate invocată de recurenți nu îndeplinește condițiile cerute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, întrucât nu se formulează o critică propriu-zisă de neconstituționalitate a textului de lege, respectiv art. 435 din C. proc. pen.

Pentru aceste considerente, constatând că încheierea atacată este legală și temeinică și că remediul procedural al excepției de neconstituționalitate nu a fost folosit de către recurenți în scopul și finalitatea sa, respectiv pentru armonizarea prevederilor legale considerate neconstituționale cu legea fundamentală, Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, recursul formulat de inculpații A. și C. împotriva încheierii din data de 22 septembrie 2025 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2025.

Față de soluția dispusă, în baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurenții inculpați la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de inculpații A. și C. împotriva încheierii din data de 22 septembrie 2025 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2025.

Obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 octombrie 2025.