ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 99/2017 din 18 aprilie 2017, Curtea de Apel Craiova, secția penală, și pentru cauze cu minori, printre altele, a hotărât următoarele:

În baza art. 386 alin. (1) C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptelor inculpatului A. din infracțiunile prev. de art. 48 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. și art. 5 din C. pen. și art. 322 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. și art. 5 din C. pen. ambele cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen. în infracțiunile prev. de art. 26 C. pen. de la 1969 rap. la art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. de la 1969 și art. 5 din C. pen. și infracțiunea prev. de art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. de la 1969, art. 5 din C. pen., ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. de la 1969.

În temeiul art. 26 C. pen. de la 1969 rap. la art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. de la 1969, art. 5 din C. pen. a condamnat pe inculpatul A., la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de spălare a banilor în formă continuată.

În temeiul art. 71 C. pen. de la 1969, a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) (dreptul de a exercita profesia de avocat) C. pen. de la 1969, pe durata executării pedepsei.

În temeiul art. 65 alin. (2) din C. pen. de la 1969, a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b, c (dreptul de a exercita profesia de avocat) din C. pen. de la 1969, pe o durată de 3 ani.

În temeiul art. 290 C. pen. de la 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. de la 1969 și art. 5 din C. pen., a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

În temeiul art. 71 C. pen. de la 1969, a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. de la 1969 pe durata executării pedepsei.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. de la 1969, a contopit pedepsele aplicate inculpatului A. în prezenta cauză urmând ca inculpatul A. să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare.

În temeiul art. 71 C. pen. de la 1969, a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) (dreptul de a exercita profesia de avocat) C. pen. de la 1969 pe durata executării pedepsei.

În temeiul art. 65 alin. (2) din C. pen. de la 1969, a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b), c) (dreptul de a exercita profesia de avocat) din C. pen. de la 1969, pe o durată de 3 ani.

În temeiul art. 88 alin. (1) C. pen. de la 1969, a scăzut din pedeapsă durata reținerii din data de 05.11.2014 până la data de 06.11.2014.

Împotriva Sentinței penale nr. 99/2017 din 18 aprilie 2017 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, au declarat apel, printre alții, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, precum și inculpatul care interesează prezenta cauză, respectiv A.

Prin Decizia penală nr. 285/A din data de 31 octombrie 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2014 s-a dispus, printre altele, admiterea apelurilor declarate de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, A. împotriva Sentinței nr. 99/2017 din 18 aprilie 2017 a Curții de Apel Craiova, secția penală, și pentru cauze cu minori.

În privința inculpatului A., s-a descontopit pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare și pedeapsa complementară de 3 ani a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b, c (dreptul de a exercita profesia de avocat) din C. pen. de la 1969 aplicate prin sentința penală apelată în pedepsele componente pe care le-a repus în individualitatea lor, astfel:

- pedeapsa de 4 ani închisoare și pedeapsa complementară de 3 ani a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b, c (dreptul de a exercita profesia de avocat) din C. pen. de la 1969, aplicate pentru săvârșirea infracțiunii de spălarea banilor în formă continuată, prev. de art. 26 C. pen. de la 1969 rap. la art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002;

- pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 C. pen. de la 1969.

În temeiul art. 396 alin. (6) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) teza I C. proc. pen., cu referire la art. 122 alin. (1) lit. d) C. pen. de la 1969 rap. la art. 124 C. pen. de la 1969, s-a încetat procesul penal față de inculpatul A., pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 C. pen. de la 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. de la 1969 și art. 5 din C. pen.

S-a menținut pedeapsa de 4 ani închisoare și pedeapsa complementară de 3 ani a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b, c (dreptul de a exercita profesia de avocat) din C. pen. de la 1969, aplicate inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunii de spălare a banilor în formă continuată, prev. art. 26 C. pen. de la 1969 rap. la art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. de la 1969 și art. 5 din C. pen., urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 4 ani închisoare și pedeapsa complementară de 3 ani a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b, c (dreptul de a exercita profesia de avocat) din C. pen. de la 1969.

În temeiul art. 71 C. pen. de la 1969, s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) (dreptul de a exercita profesia de avocat) C. pen. de la 1969 pe durata executării pedepsei.

În temeiul art. 88 alin. (1) C. pen. de la 1969, s-a scăzut din pedeapsă durata reținerii din data de 05.11.2014 până la data de 06.11.2014.

Împotriva Deciziei penale nr. 285/A din data de 31 octombrie 2018 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2014, au formulat contestație în anulare, contestatorii A., B. și C.

Prin Decizia nr. 235/A din 08 iulie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2019, s-au respins, ca nefondate, contestațiile în anulare formulate de contestatorii A., B. și C. împotriva Deciziei penale nr. 285/A din data de 31 octombrie 2018 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2014.

Au fost obligați contestatorii la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Onorariile cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu pentru contestatori au rămas în sarcina statului.

Împotriva acestei hotărâri, a formulat revizuire, revizuentul A.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, sub nr. x/2022.

Prin motivele formulate, revizuentul A. a invocat motivul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. f) raportat la alin. (3) C. proc. pen., apreciind că hotărârea pronunțată este întemeiată pe o prevedere legală declarată neconstituțională la data judecății, fapt confirmat deopotrivă de Decizia 297/2018 și Decizia 358/2022 a Curții Constituționale, solicitând încetarea procesului penal în raport de comiterea complicității la infracțiunea de spălarea banilor, întrucât a intervenit prescripția răspunderii penale.

S-a arătat că prezenta revizuire privește exclusiv motivul prevăzut de art. 426 lit. b) C. proc. pen., respectiv solicitarea încetării procesului penal, în temeiul art. 16 lit. f) C. proc. pen., întrucât existau probe cu privire la împlinirea termenului general al prescripției penale.

Cererea de revizuire privește greșita aplicare a prescripției răspunderii penale prin Sentința 235/A pronunțată la data de 08.07.2019 în dosarul nr. x/2019 având ca obiect contestație în anulare, decizie care e contrară celor conținute în Decizia 297/26.04.2018, dar și din decizia 358/26.05.2022.

La 25.06.2018, s-a publicat în Monitorul Oficial, Decizia nr. 297/2018 a a Curții Constituționale, prin care s-a admis o excepție de neconstituționalitate și s-a stabilit că "soluția legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripției răspunderii penale prin îndeplinirea "oricărui act de procedură în cauză", din cuprinsul dispozițiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., este neconstituțională".

Din perspectiva Deciziei 358/2022 a a Curții Constituționale, care nu este una interpretativă, astfel încât prevederea oricărui act de procedură în cauză și-a încetat orice efect juridic, fiind scoasă din dreptul pozitiv, întrucât nici Parlamentul și nici Guvernul nu au modificat prevederile art. 155 C. pen. până la data de 08.08.2018, când a expirat termenul prevăzut de art. 147 din Constituție. În egală măsură, întrucât vizează o normă de drept substanțial, decizia a Curții Constituționale constituie o lege penală mai favorabilă în sensul art. 5 C. pen., deci în cauză trebuie să se constate că, în data de 19 februarie 2018, s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale în raport de infracțiunea de complicitate la spălarea banilor.

Instanța de contencios constituțional a arătat prin motivarea Deciziei 358/2022 că, în esență, actuala decizie de neconstituționalitate nu este altceva decât o confirmare a modului în care trebuia abordată Decizia 297/2018 și o confirmare a faptului că este o mai bună abordare a dreptului constituțional al celor care lucrează cu legea. În esență, hotărârea a stabilit următoarele:

- din anul 2018 soluția legislativă din cuprinsul art. 155 alin. (1) C. pen. este neconstituțională, generând astfel obligații în sarcina legiuitorului de a găsi o soluție în acord cu criticile de neconstituționalitate, statuate în cele 45 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial a deciziei;

- legiuitorul nu și-a îndeplinit această obligație în cele 45 de zile și a generat un viciu de neconstituționalitate mai grav;

- din 2018 legiuitorul a ignorat efectele Deciziei obligatorii 297/2018.

- lipsa de interpretare corectă a efectelor Deciziei 297/2018 a făcut ca timp de 4 ani (din 2018 - prezent) să nu existe o soluție legislativă în baza căreia să opereze instituția cursului prescripției răspunderii penale.

- legiuitorul nu trebuie să țină cont de cele 45 zile de la publicarea în Monitorul Oficial al României a deciziei din 26.05.2022, întrucât obligația sa de a reglementa instituția întreruperii răspunderii prescripției penale este în vigoare de la momentul publicării Deciziei 297/2018 (Decizia din 26.05.2022 are doar un rol confirmativ a deciziei amintite).

În atare condiții, începerea cursului prescripției este fără dubiu data comiterii actelor materiale reținute drept fapte de complicitate la spălarea banilor, ultimul act material fiind în 19.02.2010.

Art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 prevede aceea că " constituie infracțiunea de spălare a banilor și se pedepsește cu închisoarea de la 3 la 10 ani: b) ascunderea ori disimularea adevăratei naturi a provenienței, a situării, a dispoziției, a circulației sau a proprietății bunurilor ori a drepturilor asupra acestora, cunoscând că bunurile provin din săvârșirea de infracțiuni."

Cum în cauză sunt aplicabile disp. art. 154 alin. (1) lit. c), termenul general de prescripție fiind de 8 ani când legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa mai mare de 5 dar care nu depășește 10 de ani.

Alin. (2) arată în mod expres că termenele încep să curgă de la data săvârșirii infracțiunii, astfel că la data pronunțării soluției de condamnare, era împlinit termenul general de prescripție al răspunderii penale, astfel că în mod greșit a mai fost pronunțată o soluție de condamnare pentru complicitatea la infracțiunea de spălarea banilor, în condiția în care termenul general de prescripție era îndeplinit, iar potrivit Deciziei nr. 297/2018 a Curții Constituționale, instanța trebuia sa constate îndeplinirea termenului general de prescripție, fapt de natură să oprească pronunțarea unei hotărâri de condamnare.

Situația descrisă întrunește elementele prev. de art. 453 alin. (1) lit. f) și alin. (3), căci condamnarea menținută prin decizie s-a întemeiat pe o prevedere legală ce a fost declarată neconstituțională după ce hotărârea a devenit definitivă, în situația în care consecințele încălcării constituționale continuă să se producă și nu pot fi remediate până la verificarea incidenței cauzei de încetare a procesului penal.

Astfel, a apreciat că este întemeiată cererea de revizuire formulată și a solicitat să se constate incidența prescripției penale pentru faptele de complicitate la spălare a banilor pentru care a fost pronunțată Decizia 235/A din 8.07.2019 în dosarul x prin care a fost menținută Decizia 285/A din 31.10.2018 pronunțată de ICCJ în dosarul nr. x/2014, decizie prin care se menținea pedeapsa aplicată prin Sentința penală nr. 99/18.04.2017 a Curții de Apel Craiova.

S-a susținut împlinirea termenului general de prescripție la data de 19.02.2018, în condițiile îndeplinirii termenului general de prescripție, întrucât erau incidente cauze de încetare a procesului penal.

Pentru aceste motive, a solicitat admiterea cererii de revizuire și constatarea ca împlinit a termenului general de prescripție pentru infracțiunea de complicitate la spălarea banilor, înlăturând atât pedeapsa, cât și interdicțiile aplicate.

Prin memoriul transmis ulterior la dosar, s-a solicitat ca în analiza cererii să se înlăture eventualele apărări ale Parchetului conținute în Nota x/2022 din 10.06.2022, încuviințând în probațiune, înscrisuri, respectiv Decizia penală nr. 350/A/22.06.2022 pronunțată de Curtea de Apel Oradea.

S-a concluzionat că Decizia nr. 297/2018 a Curții Constituționale, confirmată de Decizia 358/2022 a Curții Constituționale, a lipsit de orice efect juridic cauza de întrerupere a cursului prescripției răspunderii penale constând în efectuarea unui act de procedură.

Pentru aceste considerente, a solicitat admiterea cererii de revizuire și să se constate incidența prescripției penale pentru faptele de complicitate la spălare a banilor pentru care a fost pronunțată decizia 235/A din 8.07.2019, în dosarul nr. x/2019 prin care a fost menținută decizia 285/A din 31.10.2018 pronunțată de ICCJ în dosarul nr. x/2014, decizie prin care s-a menținut pedeapsa aplicată prin Sentința penală nr. 99/18.04.2017 a Curții de Apel Craiova.

Astfel, ca urmare a admiterii cererii de revizuire să se constate greșita soluție prin care Înalta Curte de Casație și Justiție a respins contestația în anulare, menținând efectele deciziei ICCJ prin care au fost păstrate pedepsele aplicate prin sentința pronunțată de Curtea de Apel Craiova, în condițiile îndeplinirii termenului general de prescripție, întrucât erau incidente cauze de încetare a procesului penal.

Pentru aceste motive, a solicitat admiterea cererii de revizuire și, ca urmare a efectelor obligatorii conjugate ale deciziei 358/2022 raportate la decizia 297/2018, să se constate ca împlinit termenul general de prescripție pentru infracțiunea de complicitate la spălarea banilor, înlăturând atât pedeapsa, cât și interdicțiile aplicate.

Prin încheierea din 21 septembrie 2022, constatând că cererea a fost formulată de revizuent, prin apărător ales, că motivul pe care se sprijină este reglementat de art. 453 lit. f) din C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 459 alin. (3) din C. proc. pen., a admis, în principiu, cererea de revizuire declarată de revizuentul A. împotriva Deciziei nr. 235/A din 08 iulie 2019, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2019.

S-a stabilit termen pentru judecarea pe fond a cererii de revizuire la data de 2 noiembrie 2022.

Prin notele scrise, transmise, prin email, la data de 1.11.2022, revizuentul A. a solicitat să se constate că, la data pronunțării deciziei 285/A/31.10.2018, în apel, era împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale, în raport de ultimul act material al infracțiunii de complicitate la spălare a banilor în formă continuată, reprezentat de contractul de cesiune creanță nr. x/19.02.2010, astfel că, sub acest aspect, a apreciat ca fiind admisibilă pe fond cererea de revizuire.

Din această perspectivă, a considerat că este greșită starea de fapt reținută de instanța ce a judecat contestația în anulare în sensul că activitatea specifică infracțiunii de spălare de bani s-ar fi epuizat prin încheierea contractului de vânzare-cumpărare nr. x/22.06.2012. Cu raportare la acestea, a subliniat că ultimul act material al infracțiunii de complicitate la spălare a banilor în formă continuată este reprezentat de contractul de cesiune creanță nr. x/19.02.2010.

Revizuentul a mai precizat că Deciziile 297/2018, respectiv 358/2022 a Curții Constituționale reprezintă lege penală mai favorabilă în sensul art. 5 C. pen., potrivit și Deciziei 67 pronunțată de ICCJ - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală în data de 25.10.2022, în dosarul nr. x/2022, prevederea "oricărui act de procedură în cauză" și-a încetat orice efect juridic, fiind scoasă din dreptul pozitiv, cât și faptul că nici Parlamentul și nici Guvernul nu au modificat prevederile art. 155 până la data de 08 august 2018 la care a expirat termenul prevăzut de art. 147 din Constituție.

Pentru aceste motive, a solicitat să se constate că în cauză, cu raportare la ultimul act material contractul nr. x/19.02.2010, în luna februarie 2018 s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale.

Examinând revizuirea formulată de A. împotriva Deciziei nr. 235/A din 08 iulie 2019, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2019, în baza actelor și lucrărilor dosarului și în raport cu criticile formulate, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, pentru următoarele considerente:

Așa cum rezultă din dispozițiile art. 452 și urm. din C. proc. pen., revizuirea reprezintă o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată împotriva hotărârilor judecătorești definitive pronunțate de instanțele penale, prin care s-a rezolvat fondul cauzei, doar pentru motivele expres reglementate de legiuitor. În jurisprudență și doctrină s-a reținut că, fiind o cale de atac de retractare, revizuirea permite instanței să revină asupra propriei hotărâri, iar, în același timp, având caracterul unei căi de atac de fapt, prin intermediul său sunt constatate și înlăturate erorile judiciare în rezolvarea cauzelor penale.

Revizuentul A. și-a întemeiat cererea de revizuire pe dispozițiile art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.

Conform art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., revizuirea cu privire la latura penală poate fi cerută când hotărârea a cărei retractare se solicită s-a întemeiat pe o prevedere legală care, după ce respectiva hotărâre a devenit definitivă, a fost declarată neconstituțională ca urmare a admiterii unei excepții de neconstituționalitate ridicate în acea cauză, în situația în care consecințele încălcării dispoziției constituționale continuă să se producă și nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunțate.

Referitor la acest motiv de revizuire, Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 126 din 03 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 185 din 11 martie 2016 a reținut că, "în situația cauzelor care nu se mai află pe rolul instanțelor judecătorești la momentul publicării deciziei de admitere, fiind vorba despre un raport juridic epuizat - facta praeterita -, partea nu mai poate solicita aplicarea respectivei decizii, aceasta neputând constitui un temei legal pentru o acțiune în justiție, întrucât, în caz contrar, consecința ar fi extinderea efectelor ei pentru trecut" (parag. 25). Aceasta deoarece, "din momentul introducerii cererii în instanță și până la soluționarea definitivă a cauzei, norma incidentă a beneficiat de o prezumție de constituționalitate care nu poate fi răsturnată decât ulterior pronunțării hotărârii prin care s-a tranșat în mod definitiv litigiul" (parag. 27).

Ca urmare, prin decizia mai sus amintită s-a statuat că posibilitatea de a beneficia de efectele deciziei de admitere a Curții Constituționale este circumscrisă doar sferei persoanelor care au declanșat acest control, anterior momentului publicării deciziei, în condițiile prevăzute de lege. Astfel, s-a reținut că "o decizie de constatare a neconstituționalității unei prevederi legale trebuie să profite, în formularea căii de atac a revizuirii, numai acelei categorii de justițiabili care a invocat excepția de neconstituționalitate în cauze soluționate definitiv până la publicarea în Monitorul Oficial a deciziei prin care se constată neconstituționalitatea, precum și autorilor aceleiași excepții, invocate anterior publicării deciziei Curții, în alte cauze, soluționate definitiv, acest lucru impunându-se prin nevoia de ordine și stabilitate juridică "(parag. 33).

Din această perspectivă, se observă că în cauza având ca obiect contestația în anulare formulată de către contestatorul A. împotriva Deciziei penale nr. 285/A din data de 31 octombrie 2018 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2014, la termenul din 26 iunie 2019, contestatorul A. a solicitat sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 155 alin. (1) C. pen., apreciind ca fiind îndeplinite condițiile prevăzute în art. 29 din Legea nr. 47/1992 și că textul legal contravine prevederilor art. 61 alin. (1), art. 146 lit. d) și respectiv art. 23 alin. (12) coroborat cu art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituția României.

Prin încheierea din 26 iunie 2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2019, a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 155 alin. (1) C. pen., invocată de contestatorul A.

Înalta Curte de Casație și Justiție reține că, prin Decizia nr. 358 din 26 mai 2022 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., publicată în Monitorul Oficial nr. 565 din 09.06.2022, invocată de revizuent ca lege penală mai favorabilă, s-a constatat neconstituționalitatea dispozițiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., reținându-se că norma supusă controlului de constituționalitatea nu este susceptibilă de o aplicare clară și previzibilă în absența intervenției legiuitorului (parag. 60, 75). Curtea Constituțională a reținut că "lipsa de intervenție a legiuitorului în cazul pronunțării unor decizii de admitere (indiferent de tipologia acestora) și implicațiile acestei pasivități, îndeosebi în materie penală, au determinat nașterea unei practici judiciare ce tinde la adoptarea unei soluții de suplinire a competențelor legiuitorului, prin identificarea ansamblului legislativ și aplicarea acestuia, de multe ori prin analogie, la cazul dat. Astfel, încercarea organelor judiciare, justificată de neîndeplinirea de către legiuitor a obligației constituționale prevăzute de art. 147 alin. (1) și (4) din Constituție, de a da un efect normei în forma rămasă după pronunțarea deciziei Curții Constituționale duce de multe ori la o aplicare neunitară a acestei norme" (parag. 53) și "identificarea cazurilor de întrerupere a cursului prescripției răspunderii penale a rămas o operațiune realizată de către organul judiciar, ajungându-se la o nouă situație lipsită de claritate și previzibilitate, situație ce a determinat inclusiv aplicarea diferită la situații similare a dispozițiilor criticate (fapt confirmat prin constatarea de către Înalta Curte de Casație și Justiție a existenței unei practici neunitare). Astfel, lipsa de intervenție a legiuitorului a determinat în sarcina organului judiciar necesitatea de a se subsi acestuia prin conturarea cadrului normativ aplicabil în situația întreruperii cursului prescripției răspunderii penale și, implicit, aplicarea legii penale prin analogie" (parag. 70).

Referitor la efectele deciziilor Curții Constituționale, într-o jurisprudență constantă s-a arătat că prin eliminarea unei dispoziții sau a unei părți dintr-o dispoziție legală ca efect al deciziei de constatare a neconstituționalității ei, lipsa reglementării în materia respectivă sau norma parțială rămasă în vigoare poate intra în domeniul de aplicare a legii penale mai favorabile.

În dreptul intern, principiul legii penale mai favorabile este prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituția României și de art. 5 și art. 6 din C. pen.

Potrivit art. 5 alin. (1) și (2) din C. pen., principiul legii penale mai favorabile este aplicabil actelor normative, prevederilor acestora care au fost declarate neconstituționale, dacă în timpul când s-au aflat în vigoare au cuprins dispoziții penale mai favorabile. În mod simetric, dacă o normă favorabilă declarată neconstituțională poate ultraactiva, la rândul său o normă care devine mai favorabilă în urma unei decizii de constatare a neconstituționalității ei (integral sau parțial) va putea retroactiva în baza principiului legii penale mai favorabile.

Așadar, normele referitoare la întreruperea cursului prescripției sunt norme de drept penal material (substanțial) supuse din perspectiva aplicării lor în timp principiului activității legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepția dispozițiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituție și art. 5 din C. pen.

În raport cu aspectele care rezultă din jurisprudența CEDO, principiul aplicării legii penale mai favorabile este aplicabil tuturor dispozițiilor cu caracter penal cuprinsă în legi organice, ordonanțe de urgență sau alte acte normative care la data adoptării lor aveau putere de lege și este una dintre garanțiile care însoțesc interdicția retroactivității legii penale mai severe.

În egală măsură, în contextul examinării instituției prescripției răspunderii penale, nu pot fi combinate în cauzele pendinte dispozițiile art. 155 alin. (1) C. pen. în forma anterioară Deciziei Curții Constituționale nr. 297/2018, prin considerarea că actul de procedură a produs un efect întreruptiv al cursului prescripției, cu dispozițiile art. 155 alin. (1) din C. pen. ulterioare publicării deciziei menționate, care înlătură un asemenea efect după cum s-a arătat prin Decizia Curții Constituționale nr. 358/2022, întrucât ar însemna ca organele judiciare să aplice două acte normative referitoare la aceeași instituție juridică, exercitând un atribut care nu le revine și intrând în sfera de competență constituțională a legiuitorului.

Revine fiecărei instanțe de judecată învestită cu soluționarea cauzelor pendinte să determine caracterul mai favorabil sau nu a dispozițiilor legale incidente în raport cu particularitățile fiecărei situații în parte, respectând însă cerințele ce decurg din interdicția generării unei lex tertia.

În cauză, în raport cu situația juridică a inculpatului A., instanța de apel, prin Decizia penală nr. 285/A din data de 31 octombrie 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2014, a aplicat legea penală mai favorabilă veche și a condamnat inculpatul A. (revizuentul din prezenta cauză) la pedeapsa de 4 ani închisoare și pedeapsa complementară de 3 ani a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b, c (dreptul de a exercita profesia de avocat) din C. pen. de la 1969, aplicate pentru săvârșirea infracțiunii de spălarea banilor în formă continuată, prev. de art. 26 C. pen. de la 1969 rap. la art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. de la 1969 și art. 5 din C. pen.

În aceste condiții, în cazul revizuentului A., instanța de apel a considerat că activitatea specifică infracțiunii de spălarea banilor, în formă continuată, prev. de art. 26 C. pen. din 1969 rap. la art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 și art. 5 din C. pen., este C. pen. de la 1969 ca fiind lege penală mai favorabilă.

Deopotrivă, s-a constatat că instanța de apel a verificat incidența, în cauză, a Deciziei nr. 297/2018 a Curții Constituționale, considerând că actele de procedură îndeplinite anterior publicării în Monitorul Oficial al României a Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 a Curții Constituționale, au condus la întreruperea cursului prescripției răspunderii penale, deoarece sunt dintre cele care, potrivit legii, trebuiau comunicate suspectului sau inculpatului.

Referitor la decizia atacată în contestația în anulare formulată de contestatorul A., Înalta Curte constată că legea veche (C. pen. din 1969) a fost reținută ca lege penală mai favorabilă. Prin urmare, în procedura revizuirii nu se poate analiza temeinicia aplicării în speță a vechii legi, ca lege penală mai favorabilă, întrucât s-ar aduce atingere autorității de lucru judecat.

În acest context, din perspectiva raporturilor juridice soluționate definitiv anterior publicării deciziei menționate, unul dintre elementele fundamentale ale supremației dreptului este principiul securității raporturilor juridice, care prevede, printre altele, ca soluția dată în mod definitiv oricărui litigiu de către instanțe să nu mai poată fi supusă rejudecării (Hotărârea din 28 octombrie 1999, pronunțată în Cauza Brumărescu împotriva României, parag. 61). Instanțele superioare nu trebuie să își folosească dreptul de reformare decât pentru a corecta erorile de fapt sau de drept și erorile judiciare, și nu pentru a proceda la o nouă analiză. Totodată, acestui principiu nu i se poate aduce derogare decât dacă o impun motive substanțiale și imperioase (Hotărârea din 7 iulie 2009, pronunțată în Cauza Stanca Popescu împotriva României, parag. 99, și Hotărârea din 24 iulie 2003, pronunțată în Cauza Ryabykh împotriva Rusiei, parag. 52)".

Pe de altă parte, stabilirea legii penale mai favorabile nu poate face obiectul cenzurii în revizuire, întrucât nu se încadrează în niciunul dintre cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 453 din C. proc. pen.

Mai mult, efectele Deciziei nr. 358/2022 a Curții Constituționale care se referă la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 155 alin. (1) din C. pen. și vizează deci noul C. pen. nu sunt aplicabile în cauza de față în care s-a stabilit ca lege penală mai favorabilă, legea veche.

Astfel, motivele invocate nu pot constitui temeiuri legale care să permită revizuirea hotărârii atacate și să nu afecteze securitatea raporturilor juridice și nici nu pot fi extinse efectele Deciziei nr. 358/2022 a Curții Constituționale pentru motivele mai sus arătate, cu unicul scop de a obține prin reexaminarea unei hotărâri definitive și executorii o reanalizare a cauzei și o nouă hotărâre în privința revizuentului. În concluzie, Înalta Curte reține că motivele invocate de revizuent nu constituie împrejurări care să justifice reformarea hotărârii atacate.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 462 alin. (4) din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondată, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva Deciziei nr. 235/A din data de 08 iulie 2019, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2019

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga revizuentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva Deciziei nr. 235/A din data de 08 iulie 2019, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2019.

Obligă revizuentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică, astăzi, 14 noiembrie 2022.

GGC - ED