ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5529/2013

Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 1968/2012 din 3 iulie 2012, Tribunalul Bistrița-Năsăud, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția de necompetență materială, invocată de D.G.F.P. Bistrița-Năsăud și a declinat competența de soluționare a acțiunii în contencios administrativ și fiscal formulată de reclamanta SC E. SRL, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Bistrița-Năsăud, în favoarea Curții de Apel Cluj, secția de contencios administrativ și fiscal. Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că în speță este supus controlului de legalitate, pornind de la prevederile art. 218 C. proc.

fisc., un act administrativ fiscal prin care s-au stabilit taxe în valoare totală de 518.287 RON, reprezentând: 78.459 RON impozit pe profit, 46.423 RON accesorii aferente impozitului pe profit, 262.295 RON taxă pe valoare adăugată și 131.110 RON accesorii aferente TVA, iar suma pretins contestată, de doar 498.746 RON, rezultată prin scăderea sumei de 19.541 RON, ca urmare a achiesării la cele stabilite de ordonanța dată de organele penale în Dosarul nr. 403/P/2004, în realitate privește în întregime actul de impunere, deoarece vizează deopotrivă impozitul pe profit, TVA-ul și accesoriile aferente acestora.

Tribunalul a apreciat că, deși atunci când persoana care se consideră vătămată nu contestă în întregime obligația stabilită prin actul administrativ atacat, pragul valoric are în vedere numai suma în litigiu (contestată), iar nu cuantumul total al debitelor stabilite prin actul respectiv, acesta nu este cazul în speța de față, câtă vreme se pune problema stabilirii cuantumului real al impozitelor și taxelor datorate - impozit pe profit, TVA-ul și accesoriile acestora, contestându-se în întregime obligația stabilită prin actul administrativ atacat.

Prin Sentința civilă nr. 790/2012 din 30 octombrie 2012 Curtea de Apel Cluj, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale a Curții de Apel, invocată de reclamanta SC E. SRL Rebrișoara, a declinat competența de soluționare a prezentei cauze în favoarea Tribunalului Bistrița-Năsăud, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului.

Pentru a hotărî astfel, Curtea a reținut că prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bistrița-Năsăud reclamanta SC E. SRL a solicitat instanței anularea Deciziei nr. 5 din 26 ianuarie 2012 emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice Bistrița-Năsăud, anularea Deciziei de impunere nr. 819 din 21 august 2006, precum și a actului de executare silită, adoptate în baza deciziei de restituire a sumelor reținute în mod nelegal de Direcția Generală a Finanțelor Publice și că prin precizarea de acțiune înregistrată pe rolul Tribunalului Bistrița-Năsăud reclamanta a solicitat anularea Deciziei nr. 5 din 26 ianuarie 2012 și a Deciziei de impunere nr. 819 din 28 iunie 2012 în partea ce privește pretinsa creanță fiscală în cuantum de 498.746 RON, din suma totală de 518.287 RON stabilită prin Decizia de impunere nr. 819 din 21 august 2006. A mai reținut Curtea că din modul de redactare al art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 rezultă că acesta se referă expres la litigii ce privesc taxe, impozite, contribuții, datorii vamale și accesorii ale acestora, iar cele a căror cuantum este de până la 500.000 RON se soluționează în fond de Tribunal, precum și faptul că, atunci când persoana vătămată nu contestă în întregime obligația stabilită prin actul administrativ atacat, pragul valoric avut în vedere privește numai suma contestată, iar nu cuantumul total al debitelor stabilite.

Raportat la cele expuse, la principiul disponibilității procesului civil, instanța, în baza art. 137, 158, 159 C. proc. civ., art. 10 din Legea nr. 554/2004 a admis excepția necompetenței materiale a Curții de Apel, invocată de reclamanta SC E. SRL Rebrișoara și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bistrița-Năsăud, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Constatându-se ivit conflictul negativ de competență reglementat de art. 20 pct. 2 C. proc. civ., văzând și dispozițiile art. 22 alin. (3) și (5) C. proc. civ., Curtea a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție pentru pronunțarea unui regulator de competență. Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanță competentă să soluționeze conflictul, conform art. 22 alin. (3) și (5) C. proc.

civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bistrița-Năsăud, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Pentru a ajunge la această soluție, Înalta Curte a avut în vedere faptul că în cauza de față reclamanta a solicitat, prin cererea de chemare în judecată, anularea Deciziei nr. 5 din 26 ianuarie 2012, emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice Bistrița-Năsăud în soluționarea contestației formulate de societatea reclamantă împotriva Deciziei de impunere nr. 819 din 21 august 2006, precum și anularea acesteia din urmă și restituirea sumelor reținute nelegal.

Ulterior, la data de 4 mai 2012, contestatoarea și-a precizat acțiunea în sensul anulării Deciziei nr. 5 din 26 ianuarie 2012 emisă de către intimata Direcția Generală a Finanțelor Publice Bistrița-Năsăud în soluționarea contestației formulată împotriva Deciziei de impunere nr. 819 din 21 august 2006, în partea ce privește pretinsa creanță fiscală în cuantum de 498.746 RON, cu motivarea că în soluționarea Dosarului penal nr. 403/P/2004 s-a administrat un vast material probatoriu, inclusiv un raport de expertiză contabilă, iar prin ordonanța Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud, pronunțată în data de 12 decembrie 2007, s-a concluzionat că „prejudiciul total este de 19.541 RON și a fost achitat de către SC E. SRL Rebrișoara cu O.P.

nr. a din 6 iunie 2007 și nr. b din 6 iunie 2007 la Trezoreria Năsăud”. A arătat contestatoarea că, astfel, creanța bugetară stabilită în urma efectuării cercetărilor penale privitoare la Decizia de impunere nr. 819/2006 a fost stabilită în mod definitiv la suma de 19.541 RON, sumă ce a fost achitată din creanța totală stabilită prin Decizia de impunere nr. 819/2006, rămânând în discuție suma de 498.746 RON. Ca atare, a solicitat anularea finalmente a Deciziei de impunere nr. 819/2006 în partea ce privește pretinsa creanță bugetară contestată în cuantum de 498.746 RON, sens în care a apreciat că Tribunalului Bistrița-Năsăud îi revine competența materială de soluționare, date fiind prevederile art. 10 din Legea nr. 554/20004.

Înalta Curte constată faptul că din întreg probatoriul administrat în cauză rezultă că societatea a înțeles să conteste Decizia nr. 819/2006 doar cu privire la măsura de respingere ca neîntemeiată a contestației pentru suma totală de 498.746 RON.

Față de situația de fapt expusă anterior, Înalta Curte constată că speță urmează a fi soluționat un litigiu fiscal care are ca obiect cererea de anulare a unor acte administrativ-fiscale, fiind aplicabile în materie de competență prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora: „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 RON se soluționează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 RON, se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel”.

În interpretarea și aplicarea normelor de competență cuprinse la art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în jurisprudența Instanței Supreme s-a reținut cu caracter unitar că aceste dispoziții instituie două criterii de determinare a competenței materiale a instanței de fond, după cum urmează: - criteriul poziționării în cadrul sistemului administrației publice (rangul autorității centrale sau locale) a autorității publice emitente a actului atacat; - criteriul valoric, stabilit pe baza cuantumului impozitului, taxei, contribuției sau datoriei vamale care face obiectul actului administrativ contestat. În cauza de față este aplicabil primul criteriu enunțat anterior.

Cu alte cuvinte, dacă litigiul are caracter fiscal, în sensul că privește taxe, impozite, contribuții, datorii vamale și accesorii ale acestora, competența se stabilește în funcție de valoarea debitului contestat, pragul instituit de lege pentru departajarea competenței tribunalului de cea a curții de apel fiind suma de 500.000 RON. În cauză, fiind vorba de un litigiu având ca obiect o creanță fiscală contestată în sumă de 498.746 RON, conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, competența materială a instanței de contencios administrativ revine secției de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Bistrița-Năsăud, competent și din punct de vedere teritorial potrivit art. 10 alin. (3) din aceeași lege.

În consecință, având în vedere considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 22 alin. (3) și (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Bistrița Năsăud, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta SC E. SRL Rebrișoara, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Bistrița-Năsăud, în favoarea Tribunalului Bistrița-Năsăud, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 31 mai 2013. Procesat de GGC - AS