ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4963/2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4963/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra

conflictului negativ de competență de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I.

Circumstanțele cauzei

1.

Obiectul litigiului

Prin

cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bistrița-Năsăud, secția a II-a

civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta S.C.

"C.P.E.R." S.R.L. a chemat în judecată pe pârâtele Administrația

Finanțelor Publice a Municipiului Bistrița și Direcția Generală a Finanțelor

Publice Bistrița-Năsăud, solicitând anularea Raportului de inspecție fiscală

nr. 1484 din 15 iulie 2008 încheiat de Serviciul de Inspecție Fiscală I din

cadrul AFP Bistrița - Activitatea de inspecție fiscală, anularea Deciziei de

impunere nr. 482 din 14 iulie 2008 emisă de aceeași autoritate privind

obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală,

anularea Dispoziției Serviciului Inspecție Fiscală - Persoane Juridice din

cadrul AFP Bistrița - Activitatea de Inspecție Fiscală nr. 566 din 08 iulie

2008 privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală, cu cheltuieli

de judecată.

În

motivarea acțiunii, reclamanta arată că, în urma inspecției fiscale desfășurate

în perioada 02 octombrie 2007 - 12 octombrie 2007 și 09 iunie 2008 - 08 iulie

2008, prin actele contestate au fost stabilite în sarcina societății

următoarele obligații suplimentare de plată: impozit pe profit - 196.407 RON;

impozit pe profit, dobânzi și penalități - 222.754 RON; TVA - 179.314 RON; TVA

dobânzi și penalități - 207.642 RON, în total suma de 806.117 RON.

Împotriva

actelor respective, societatea a formulat contestație în temeiul art. 205 C.

proc. fisc.

Organul

fiscal învestit cu soluționarea contestației a considerat că există indicii cu

privire la săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală și fals în înscrisuri

sub semnătură privată săvârșite de administratorul societății și a sesizat

organele de cercetare penală, iar, în temeiul art. 214 alin. (1) lit. a) C.

proc. fisc., a dispus suspendarea soluționării contestației.

Prin

Ordonanța pronunțată în dos. nr. 2385/P/2008 s-a dispus neînceperea urmăririi

penale față de administratorul societății, soluție care a fost menținută, atât

prin Ordonanța nr. 433/II/2/2010, cât și prin Sentința penală nr. 368/2011

pronunțată de Judecătoria Bistrița în dos. nr. 666/190/2011.

În

consecință, reclamanta arată că, în pofida soluției pronunțate sub aspectul

laturii penale, pârâta refuză în mod nejustificat soluționarea contestației

formulate.

Prin

precizarea de acțiune, reclamanta a arătat că, raportat la modificările

intervenite ulterior promovării acțiunii, solicită anularea Deciziei nr.

41/2011 prin care a fost soluționată contestația împotriva deciziei de

impunere, precum și a actelor subsecvente acesteia, respectiv a Deciziei de

impunere nr. 812 din 08 noiembrie 2011, a Dispoziției privind măsurile

stabilite de organele de inspecție fiscală nr. 528 din 02 noiembrie 2011 și a

Raportului de inspecție fiscală nr. 551 din 08 noiembrie 2011.

În

acest sens, reclamanta arată că, prin Decizia nr. 41/2011, a fost respinsă, ca

neîntemeiată, contestația formulată pentru suma de 133.871 RON reprezentând

TVA, a fost admisă contestația pentru suma de 45.443 RON reprezentând TVA,

fiind desființată parțial Decizia de impunere nr. 482/2008 pentru sumele de:

207.642 RON, reprezentând dobânzi și penalități aferente TVA; 196.407 RON,

reprezentând impozit pe profit; 222.756 RON, reprezentând dobânzi și penalități

aferente impozitului pe profit, urmând ca acestea să fie recalculate.

2.

Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență

2.1.

Prin Sentința nr. 2.390 din 25 septembrie 2012, Tribunalul Bistrița-Năsăud,

secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția

de necompetență materială a Tribunalului Bistrița-Năsăud, invocată de pârâta

DGFP Bistrița-Năsăud, și a declinat competența de soluționare a acțiunii în

favoarea Curții de Apel Cluj, secția a II-a de contencios administrativ și

fiscal.

Pentru

a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut următoarele:

Prin

Decizia de impunere nr. 482 din 14 iulie 2008 au fost stabilite în sarcina

reclamantei obligații fiscale suplimentare de plată în cuantum total de 806.117

RON, reprezentând: impozit pe profit - 196.407 RON, majorări de întârziere -

222.754 RON; TVA - 179.314 RON și majorări de întârziere -207.642 RON, aferente

perioadei 1 iulie 2002 - 8 iulie 2008.

Soluționarea

contestației formulate pe cale administrativă împotriva deciziei de impunere a

fost suspendată prin Decizia nr. 79 din 28 august 2008 emisă de Direcția

Generală a Finanțelor Publice Bistrița-Năsăud, până la pronunțarea unei soluții

definitive pe latura penală.

Ulterior,

întrucât s-a dispus încetarea urmăririi penale față de învinuitul M.A.L.,

aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ, pentru infracțiunea

prevăzută de art. 9 lit. c) din Legea nr. 241/2005 și scoaterea de sub urmărire

penală pentru infracțiunea prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen., fiind

reluată procedura de soluționare a contestației, prin Decizia nr. 41 din 08

septembrie 2011 a fost respinsă, ca neîntemeiată, contestația formulată pentru

suma de 133.871 RON reprezentând TVA, admiterea contestației pentru suma de 45.443

RON reprezentând TVA, desființarea parțială a Deciziei de impunere nr. 482/2008

pentru suma de 207.642 RON reprezentând dobânzi și penalități aferente TVA și

desființarea parțială a acestui act pentru suma de 196.407 RON reprezentând

impozit pe profit și suma de 222.756 RON reprezentând dobânzi și penalități

aferente impozitului pe profit, urmând ca acestea să fie recalculate.

Ulterior,

a fost emisă Decizia de impunere nr. 812 din 08 noiembrie 2011, precedată de

Dispoziția privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală nr. 528

din 02 noiembrie 2011 și Raportul de inspecție fiscală nr. 551 din 08 noiembrie

2011.

Reclamanta

a solicitat anularea actelor enumerate ca urmare a anulării Deciziei nr. 41 din

08 septembrie 2011, susținându-se că ar fi subsecvente acestei decizii,

situație în care apreciază că fiind vorba despre o sumă cuantificată sub

500.000 RON - impozit pe profit - 137.249 RON, majorări de întârziere - 169.787

RON și majorări de întârziere TVA - 152.940 RON, aferente perioadelor 1

ianuarie 2002 - 31 martie 2008; 25 iulie 2003 - 25 octombrie 2007, respectiv 25

septembrie 2002 - 25 octombrie 2007, competența revine tribunalului.

Considerând

că nu este vorba despre acte juridice subsecvente actului administrativ fiscal

atacat, care să fie susceptibile de anulare ca urmare a revocării actului

administrativ principal - respectiv Decizia nr. 41 din 08 septembrie 2011 prin

care a fost soluționată contestația formulată de reclamantă împotriva Deciziei

de impunere nr. 482 din 14 iulie 2008 - Decizia de impunere nr. 812 din 08

noiembrie 2011 privind noi obligații fiscale de plată stabilite în sarcina

reclamantei, intimata a solicitat disjungerea acestui nou capăt de cerere și

formarea unui nou dosar.

Prin

Încheierea din 18 septembrie 2012, tribunalul a dispus disjungerea, astfel că

obiectul prezentului dosar a rămas anularea Deciziei nr. 41 din 08 septembrie

2011 prin care a fost soluționată contestația formulată de reclamantă împotriva

Deciziei de impunere nr. 482 din 14 iulie 2008.

Întrucât

Decizia nr. 41 din 8 septembrie 2011 prin care a fost soluționată contestația

formulată de reclamantă împotriva Deciziei de impunere nr. 482 din 14 iulie

2008 este un act administrativ-fiscal prin care au fost stabilite în sarcina

societății obligații fiscale suplimentare de plată în cuantum total de 806.117

RON (impozit pe profit - 196.407 RON, majorări de întârziere - 222.754 RON; TVA

- 179.314 RON și majorări de întârziere - 207.642 RON, aferente perioadei 1

iulie 2002 - 8 iulie 2008), controlul instanței vizează situația de fapt și de

drept existentă la data emiterii deciziei, iar nu consecințele determinate de

emiterea actului în cauză, adică recalcularea unor sume, aspect realizat de

organele de control ulterior, prin Decizia de impunere nr. 812 din 08 noiembrie

2011, care, la rândul ei, este un act administrativ-fiscal distinct emis în

urma realizării unei noi inspecții fiscale efectuată în perioada 19 octombrie

2011- 2 noiembrie 2011.

Față

de cuantumul obligațiilor fiscale de plată analizate prin actul administrativ

fiscal contestat - 806.117 RON - raportat la dispozițiile art. 10 alin. (1) din

Legea nr. 554/2004 este întemeiată excepția de necompetență materială a

Tribunalului Bistrița-Năsăud, invocată de DGFP Bistrița-Năsăud, cu consecința

declinării competenței și înaintării dosarului la Curtea de Apel Cluj, secția

de contencios administrativ și fiscal.

2.2.

Învestită cu soluționarea cauzei prin declinare de competență, Curtea de Apel

Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin

Sentința nr. 937 din 28 noiembrie 2012, a admis excepția necompetenței

materiale invocată din oficiu, a declinat competența soluționării cauzei în

favoarea Tribunalului Bistrița-Năsăud, a constatat ivit conflictul negativ de

competență și a înaintat cauza la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru

pronunțarea regulatorului de competență.

Pentru

a pronunța această soluție, curtea de apel a reținut, în esență, următoarele:

Prin

precizarea inițială de acțiune se referă la anularea Deciziei nr. 41/2011, prin

care a fost admisă, în parte, contestația formulată de reclamantă și s-a dispus

o nouă reverificarea.

Prin

precizarea ulterioară de acțiune, s-a arătat că s-a procedat la punerea în

executare a deciziei printr-o nouă verificarea și actele emise sunt contestate

într-o nouă procedură ce nu face obiectul cauzei.

Astfel,

se observă că, raportat la decizia a cărei anulare se solicită, obiectul

litigiului îl constituie obligațiile fiscale sub limita de 500.00 RON.

În

consecință, raportat la dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

competența aparține Tribunalului Bistrița-Năsăud.

II.

Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență

1.

Argumente de fapt și de drept relevante

Înalta

Curte constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 20 alin. (1), art.

21, art. 22 alin. (3) C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de

competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale

incidente pricinii.

Potrivit

art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, "Litigiile privind actele

administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene,

precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale și

accesorii ale acestora, de până la 5 miliarde RON, se soluționează, în fond, de

tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise

sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc

taxe și impozite, contribuții, datorii vamale și accesorii ale acestora, mai

mari de 5 miliarde RON, se soluționează, în fond, de secțiile de contencios

administrativ și fiscal, ale curților de apel, dacă prin lege specială nu se

prevede altfel".

În

interpretarea și aplicarea dispozițiilor citate, în mod constant în

jurisprudență s-a reținut că prevederile respective stabilesc două criterii

pentru determinarea instanței competente, după cum actul administrativ

contestat are sau nu are caracter fiscal.

În

cazul actului administrativ nefiscal, competența materială se stabilește în

raport cu rangul local sau central al autorității emitente, litigiul urmând să

fie soluționat de tribunal, când actul atacat este emis de un o autoritate

publică locală, respectiv, de curtea de apel, când actul atacat este emis de o

autoritate publică centrală.

Dacă

obiectul litigiului îl formează un act administrativ-fiscal, competența

materială a instanței de contencios administrativ se stabilește în mod exclusiv

pe baza criteriului valoric, după cum actul contestat privește o valoare mai

mică sau egală ori mai mare de 500.000 RON.

În

cauză, în privința actelor ce formează obiectul acțiunii în contencios

administrativ se constată următoarele:

Așa

cum rezultă din expunerea lucrărilor dosarului, se reține că, prin precizarea

de acțiune depusă la data de 6 martie 2012, reclamanta S.C.

"C.P.E.R." S.R.L. a arătat că solicită anularea Deciziei nr. 41/2011

prin care a fost soluționată contestația societății, precum și a actelor

subsecvente acesteia, respectiv Decizia de impunere nr. 812 din 08 noiembrie

2011, a Dispoziției privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală

nr. 528 din 02 noiembrie 2011 și a Raportului de inspecție fiscală nr. 551 din

08 noiembrie 2011.

Prin

Încheierea din 18 septembrie 2012, Tribunalul Bistrița-Năsăud a dispus

disjungerea petitului având ca obiect anularea Deciziei de impunere nr. 812 din

08 noiembrie 2011, a Dispoziției de măsuri nr. 528 din 02 noiembrie 2011 și a

Raportului de inspecție fiscală nr. 551 din 08 noiembrie 2011 și formarea unui

nou dosar și a rămas în pronunțare cu privire la excepția necompetenței

materiale a tribunalului în soluționarea cererii de anulare a Deciziei nr. 41

din 08 septembrie 2011.

Rezultă,

astfel, că obiectul cauzei în care s-a ivit prezentul conflict negativ de

competență cu a cărui soluționare este învestită Înalta Curte de Casație și

Justiție îl reprezintă cererea de anulare a Deciziei nr. 41 din 08 septembrie

2011, prin care a fost soluționată contestația formată de societate împotriva

Deciziei de impunere nr. 482 din 14 iulie 2008.

Este

adevărat că, prin Decizia de impunere nr. 482 din 14 iulie 2008, au fost

stabilite în sarcina reclamantei obligații fiscale suplimentare de plată în

cuantum total de 806.117 RON, reprezentând: impozit pe profit - 196.407 RON,

majorări de întârziere - 222.754 RON; TVA - 179.314 RON și majorări de

întârziere - 207.642 RON, aferente perioadei 01 iulie 2002 - 8 iulie 2008.

Totodată,

însă, se constată că, prin Decizia nr. 41 din 08 septembrie 2011, a fost admisă

contestația formulată de S.C. "C.P.E.R." S.R.L. împotriva Deciziei de

impunere nr. 482 din 14 iulie 2008 și desființarea parțială a deciziei de

impunere pentru suma de 45.443 RON, reprezentând TVA, pentru suma de 207.642

RON, reprezentând dobânzi și penalități aferente TVA, pentru suma de 196.407

RON, reprezentând impozit pe profit, precum și pentru suma de 222.754 RON

reprezentând penalități aferente impozitului pe profit.

În

consecință, se reține că, prin soluționarea contestației, Decizia de impunere

nr. 482 din 14 iulie 2008 a fost desființată parțial pentru suma de 672.246 RON

din totalul de 806.117 RON, rezultând astfel că respectivul actul

administrativ-fiscal ce formează obiectul cauzei privește suma totală de

133.871 RON (diferența dintre suma totală stabilită inițial - 806.117 RON - și

suma totală desființată în calea contestației administrative - 672.246 RON).

Întrucât,

conform dispozițiilor art. 218 alin. (2) C. proc. fisc., obiectul acțiunii în

contencios administrativ îl formează decizia emisă în soluționarea contestației

(Decizia nr. 41/ din 08 septembrie 2011) și, subsecvent, decizia de impunere

(Decizia de impunere nr. 482 din 14 iulie 2008), ca act administrativ ce

produce efecte juridice fiscale, pentru aplicarea criteriul valoric de

determinare a instanței competente prevăzut de art. 10 alin. (1) din Legea nr.

554/2004, se ia în considerare cuantumul sumei prevăzute de decizia de impunere

determinat în urma soluționării contestației administrative.

În

consecință, în cauză fiind contestat un act administrativ-fiscal, prin

aplicarea criteriului valoric prevăzut de art. 10 alin. (1) din Legea nr.

554/2004, în raport de cuantumul sumei de 133.871 RON, prevăzută de Decizia de

impunere nr. 482 din 14 iulie 2008, astfel cum a fost modificată prin Decizia

nr. 41 din 08 septembrie 2011, Înalta Curte reține că aparține secției de

contencios administrativ și fiscal, a tribunalului competența de soluționare a

cauzei în primă instanță.

2.

Temeiul legal al regulatorului de competență

Având

în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 22 alin. (4) și (5) C. proc.

civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea

Tribunalului Bistrița-Năsăud, secția contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește

competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta S.C.

"C.P.E.R." S.R.L. în contradictoriu cu pârâtele Administrația

Finanțelor Publice a Municipiului Bistrița și Direcția Generală a Finanțelor

Publice Bistrița-Năsăud în favoarea Tribunalului Bistrița-Năsăud, secția

contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 11 aprilie 2013.

Procesat

de GGC - AM