ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4627/2005

Asupra contestației în anulare de

față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

SC L. SRL Jud. Timiș, a formulat

cerere de contestație la executare, în contradictoriu cu B.D.F. SA Timișoara

(devenită ulterior E.B. SRL), prin care a solicitat ca prețul rezultat din

vânzarea la licitație (în cadrul procedurii execuționale) a activului F.Z.R. de

1.584.000.000 ROL, să fie distribuită astfel:

- 200.670.830 lei creditoarei B.D.F.;

- diferența de 1.383.429.470 ROL să

revină debitoarei contestatoare urmând totodată ca banca să fie obligată la

restituirea acestei sume încasată pe nedrept, precum și la plata dobânzilor

aferente de 246.002.036 lei pentru perioada 1 iulie 1995 - 30 mai 1996.

În motivarea cererii contestatoarea

a arătat că activul menționat a fost vândut la licitație – (dosarul execuțional

nr. 246/1995 al Tribunalului Timiș), la cererea creditoarei B.D.F. pentru

realizarea creanței datorată în baza contractului de credit din 15 martie 1993,

însă creanța în întregul său (inclusiv dobânzile datorate este de doar

200.670.830 lei), astfel că restul din prețul încasat a fost însușit pe nedrept

și urmează a fi restituit debitoarei.

În fața instanței investită cu

soluționarea contestației SC B.P. Timișoara a formulat cerere de intervenție în

interes propriu, solicitând la rândul său ca din prețul obținut la vânzare, să

i se atribuie suma de 109.883.883 lei, diferență dintr-o creanță totală de

230.283.883 lei, stabilită prin sentința nr. 692/1994 a Tribunalului Timiș,

irevocabilă.

B.D.F. a solicitat respingerea atât

a contestației cât și a cererii de intervenție.

Prin sentința nr. 188/PI/1998 Tribunalul

Timiș a admis contestația și cererea de intervenție astfel cum au fost

formulate.

Prin decizia nr. 783/A/1998 Curtea

de Apel Timișoara a desființat sentința tribunalului și a dispus trimiterea

cauzei spre rejudecare la tribunal, cauza a fost soluționată fără ca procedura

de citare cu intimata creditoare (la convocarea pentru efectuarea expertizei)

să fi fost legal îndeplinită.

Prin sentința nr. 437/PI/2000

Tribunalul Timiș a admis atât acțiunea principală (contestație) cât și cererea

de intervenție și a fost obligată B.D.F. la plata sumelor solicitate.

Curtea de Apel Timișoara a respins

apelurile formulate de B.D.F. și contestatoare prin decizia nr. 475/2000,

ulterior desființată prin decizia nr. 3050/2001 a fostei Curți Supreme de

Justiție pentru necompetență materială în judecarea fondului și a trimis cauza

spre competentă soluționare Judecătoriei Timișoara.

Judecătoria prin sentința nr. 652

din 27 ianuarie 2003 a respins atât contestația cât și cererea de intervenție

cu motivarea că B.D.F. s-a aflat în procedura falimentului și sumele respective

cerute de contestatoare și intervenientă nu pot fi acordate potrivit art. 37

din Legea nr. 64/1995.

Ulterior prin decizia nr. 479/ RCA

din 28 mai 2003 Tribunalul Timiș, ca instanță de recurs, a admis recursurile

contestatoarei și respectiv intervenientei, a modificat sentința, a admis pe

fond ambele cereri și a dispus distribuirea prețului astfel:

- 347.341.930 lei în favoarea E.B.

SA, credit nerambursat și dobânzi, 109.883.833 lei intervenientei și a obligat

E.B. SA să restituie către contestatoare 1.126.774.237 lei precum și

246.002.046 lei dobânzi, ambele sume reactualizate.

Împotriva acestei ultime hotărâri

(irevocabilă) procurorul general a formulat recurs în anulare în temeiul art. 330

pct. 2 C. proc. civ., în vigoare la acea dată prin care a criticat-o susținând

că:

- prin cererea introdusă de

contestatoare s-a depășit sfera instituției contestației la executare prin

depășirea limitelor de admisibilitate a acestei acțiuni în speță putându-se exercita

o acțiune de drept comun.

Prin decizia nr. 1894 din 17 martie

2005, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr.

1401/2003 recursul în anulare a fost admis, a fost modificată decizia nr. 379/2003

a Tribunalului Timiș în sensul că au fost respinse recursurile declarate de

contestatoare și de intervenientă. S-au aplicat dispozițiile art. 404 și art. 311

alin. (2) C. proc. civ. dispunându-se întoarcerea executării și restabilirea

situației anterioare cu privire la suma de 12.000.000.000 ROL. Împotriva

deciziei irevocabile a Înaltei Curți de Casație și Justiție (chiar dacă a

indicat greșit numărul ei) contestatoarea SC L. SRL a formulat contestație în

anulare întemeiată pe art. 318 C. proc. civ.

S-au invocat în cuprinsul

contestației mai multe „erori materiale” săvârșite de instanță cu prilejul

judecării recursului în anulare și anume:

- semnarea recursului în anulare de

către o persoană fără calitate, fără ca instanța să observe neregularitatea;

- s-a pronunțat suspendarea

executării fără a fi fost formulată cerere în acest sens;

- s-a dispus de asemenea întoarcerea

executării fără a se fi formulat cerere.

Prin întâmpinare s-a solicitat de

către intimata E.B. SA respingerea contestației ca inadmisibilă, iar pe fond ca

neîntemeiată.

Curtea va examina cu prevalență

excepția inadmisibilității contestației în anulare pe care o va admite pentru

următoarele considerente care nu mai fac necesară examinarea celorlalte motive

ale contestației.

Potrivit dispozițiilor art. 318

alin. (1) C. proc. civ. (temeiul de drept al contestației în anulare formulată

în prezenta cauză) „Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu

contestație, când dezlegarea dată este rezultatul greșelii materiale sau când

instanța respingând recursul sau admițându-l numai în pare, a omis din greșeală

să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare”.

După cum este de observat hotărârea

atacată nu face parte din hotărârile la care se referă art. 318 C. proc. civ.:

Ea nu a fost pronunțată în recurs, ci în recursul în anulare cale extraordinară

de atac (în prezent desființată) reglementată, la data promovării recursului în

anulare de procurorul general, de art. 330 și urm. C. proc. civ., ca o cale de

atac la îndemâna procurorului general pentru îndreptarea hotărârilor

irevocabile în anumite cazuri expres prevăzute de lege.

Ori fiind o cale de atac cu o

configurație juridică aparte, având ca titular pe procurorul general este de la

sine înțeles ca hotărârile pronunțate în soluționarea sa nu mai pot fi atacate

pe calea unor contestații sau revizuiri (căi extraordinare de retractare)

accesibile părților. Pe lângă înfrângerea principiului stabilității

raporturilor juridice astfel soluționate nu-i pot fi accesibile părții căi de

atac neprevăzute de lege căci în nici una din variantele legislative prin care

s-a reglementat acest recurs (contestație în anulare) începând cu anul 1948 nu

s-a prevăzut posibilitatea atacării hotărârilor pronunțate în această cale de

atac.

Față de considerentele ce preced,

Înalta Curte de Casație și Justiție,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anularea

deciziei nr. 1897 din 17 martie 2005, pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția comercială, în dosar nr. 1401/2003 formulată de contestatoarea

SC L. SRL, cu sediul ales la avocat G.P., ca inadmisibilă.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință publică,

astăzi 11 octombrie 2005.