ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4627/2005

Asupra contestației în anulare de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: SC L. SRL Jud. Timiș, a formulat cerere de contestație la executare, în contradictoriu cu B.D.F. SA Timișoara (devenită ulterior E.B. SRL), prin care a solicitat ca prețul rezultat din vânzarea la licitație (în cadrul procedurii execuționale) a activului F.Z.R. de 1.584.000.000 ROL, să fie distribuită astfel: - 200.670.830 lei creditoarei B.D.F.; - diferența de 1.383.429.470 ROL să revină debitoarei contestatoare urmând totodată ca banca să fie obligată la restituirea acestei sume încasată pe nedrept, precum și la plata dobânzilor aferente de 246.002.036 lei pentru perioada 1 iulie 1995 - 30 mai 1996. În motivarea cererii contestatoarea a arătat că activul menționat a fost vândut la licitație – (dosarul execuțional nr. 246/1995 al Tribunalului Timiș), la cererea creditoarei B.D.F.

pentru realizarea creanței datorată în baza contractului de credit din 15 martie 1993, însă creanța în întregul său (inclusiv dobânzile datorate este de doar 200.670.830 lei), astfel că restul din prețul încasat a fost însușit pe nedrept și urmează a fi restituit debitoarei. În fața instanței investită cu soluționarea contestației SC B.P. Timișoara a formulat cerere de intervenție în interes propriu, solicitând la rândul său ca din prețul obținut la vânzare, să i se atribuie suma de 109.883.883 lei, diferență dintr-o creanță totală de 230.283.883 lei, stabilită prin sentința nr. 692/1994 a Tribunalului Timiș, irevocabilă. B.D.F. a solicitat respingerea atât a contestației cât și a cererii de intervenție.

Prin sentința nr. 188/PI/1998 Tribunalul Timiș a admis contestația și cererea de intervenție astfel cum au fost formulate. Prin decizia nr. 783/A/1998 Curtea de Apel Timișoara a desființat sentința tribunalului și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la tribunal, cauza a fost soluționată fără ca procedura de citare cu intimata creditoare (la convocarea pentru efectuarea expertizei) să fi fost legal îndeplinită. Prin sentința nr. 437/PI/2000 Tribunalul Timiș a admis atât acțiunea principală (contestație) cât și cererea de intervenție și a fost obligată B.D.F. la plata sumelor solicitate. Curtea de Apel Timișoara a respins apelurile formulate de B.D.F. și contestatoare prin decizia nr. 475/2000, ulterior desființată prin decizia nr. 3050/2001 a fostei Curți Supreme de Justiție pentru necompetență materială în judecarea fondului și a trimis cauza spre competentă soluționare Judecătoriei Timișoara.

Judecătoria prin sentința nr. 652 din 27 ianuarie 2003 a respins atât contestația cât și cererea de intervenție cu motivarea că B.D.F. s-a aflat în procedura falimentului și sumele respective cerute de contestatoare și intervenientă nu pot fi acordate potrivit art. 37 din Legea nr. 64/1995. Ulterior prin decizia nr. 479/ RCA din 28 mai 2003 Tribunalul Timiș, ca instanță de recurs, a admis recursurile contestatoarei și respectiv intervenientei, a modificat sentința, a admis pe fond ambele cereri și a dispus distribuirea prețului astfel: - 347.341.930 lei în favoarea E.B. SA, credit nerambursat și dobânzi, 109.883.833 lei intervenientei și a obligat E.B. SA să restituie către contestatoare 1.126.774.237 lei precum și 246.002.046 lei dobânzi, ambele sume reactualizate.

Împotriva acestei ultime hotărâri (irevocabilă) procurorul general a formulat recurs în anulare în temeiul art. 330 pct. 2 C. proc. civ., în vigoare la acea dată prin care a criticat-o susținând că: - prin cererea introdusă de contestatoare s-a depășit sfera instituției contestației la executare prin depășirea limitelor de admisibilitate a acestei acțiuni în speță putându-se exercita o acțiune de drept comun. Prin decizia nr. 1894 din 17 martie 2005, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. 1401/2003 recursul în anulare a fost admis, a fost modificată decizia nr. 379/2003 a Tribunalului Timiș în sensul că au fost respinse recursurile declarate de contestatoare și de intervenientă.

S-au aplicat dispozițiile art. 404 și art. 311 alin. (2) C. proc. civ. dispunându-se întoarcerea executării și restabilirea situației anterioare cu privire la suma de 12.000.000.000 ROL. Împotriva deciziei irevocabile a Înaltei Curți de Casație și Justiție (chiar dacă a indicat greșit numărul ei) contestatoarea SC L. SRL a formulat contestație în anulare întemeiată pe art. 318 C. proc. civ. S-au invocat în cuprinsul contestației mai multe „erori materiale” săvârșite de instanță cu prilejul judecării recursului în anulare și anume: - semnarea recursului în anulare de către o persoană fără calitate, fără ca instanța să observe neregularitatea; - s-a pronunțat suspendarea executării fără a fi fost formulată cerere în acest sens; - s-a dispus de asemenea întoarcerea executării fără a se fi formulat cerere.

Prin întâmpinare s-a solicitat de către intimata E.B. SA respingerea contestației ca inadmisibilă, iar pe fond ca neîntemeiată. Curtea va examina cu prevalență excepția inadmisibilității contestației în anulare pe care o va admite pentru următoarele considerente care nu mai fac necesară examinarea celorlalte motive ale contestației. Potrivit dispozițiilor art. 318 alin. (1) C. proc. civ. (temeiul de drept al contestației în anulare formulată în prezenta cauză) „Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație, când dezlegarea dată este rezultatul greșelii materiale sau când instanța respingând recursul sau admițându-l numai în pare, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare”.

După cum este de observat hotărârea atacată nu face parte din hotărârile la care se referă art. 318 C. proc. civ.: Ea nu a fost pronunțată în recurs, ci în recursul în anulare cale extraordinară de atac (în prezent desființată) reglementată, la data promovării recursului în anulare de procurorul general, de art. 330 și urm. C. proc. civ., ca o cale de atac la îndemâna procurorului general pentru îndreptarea hotărârilor irevocabile în anumite cazuri expres prevăzute de lege. Ori fiind o cale de atac cu o configurație juridică aparte, având ca titular pe procurorul general este de la sine înțeles ca hotărârile pronunțate în soluționarea sa nu mai pot fi atacate pe calea unor contestații sau revizuiri (căi extraordinare de retractare) accesibile părților.

Pe lângă înfrângerea principiului stabilității raporturilor juridice astfel soluționate nu-i pot fi accesibile părții căi de atac neprevăzute de lege căci în nici una din variantele legislative prin care s-a reglementat acest recurs (contestație în anulare) începând cu anul 1948 nu s-a prevăzut posibilitatea atacării hotărârilor pronunțate în această cale de atac. Față de considerentele ce preced, Înalta Curte de Casație și Justiție,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anularea deciziei nr. 1897 din 17 martie 2005, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, în dosar nr. 1401/2003 formulată de contestatoarea SC L. SRL, cu sediul ales la avocat G.P., ca inadmisibilă. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 11 octombrie 2005.