ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 500/2006

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 137/ P din

13 iulie 2005, pronunțată de Tribunalul Neamț, în dosarul nr. 351/P/2005,

inculpatul

U.N.C.

a fost

condamnat, la o pedeapsă de 7 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea

infracțiunii de tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 20 C. pen.,

raportat la art. 174 – art. 175 lit. c) și i) C. pen. și la 3 ani pedeapsă complimentară

a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

I s-a interzis inculpatului

exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen., în condițiile și pe

durata arătată în art. 71 alin. (2) C. pen.

A fost obligat inculpatul să

plătească părții civile U.T.C. suma de 3.300 lei daune materiale, 3.000 lei

daune morale și o contribuție periodică lunară de 40 lei, începând cu data de

13 iunie 2004 și până la încetarea stării de nevoie.

A fost obligat inculpatul să achite

C.A.S. Bacău suma de 13.441,73 lei, actualizată la data executării.

Inculpatul U.N.C. a fost obligat să

plătească părții civile U.T.C. 250 lei cheltuieli judiciare, iar statului suma

de 700 lei, cu același titlu.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța de fond a reținut că, în ziua de 13 iunie 2004, partea vătămată U.T.C.,

care locuiește în satul Frumoasă, s-a deplasat cu bicicleta în com. Tazlău,

jud. Neamț la fratele său, tatăl inculpatului, U.N., pentru a-l invita la nunta

fiicei sale.

Partea vătămată și fratele său au

mers la barul din comună și au consumat băuturi alcoolice, U.N. rămânând la bar

în timp ce partea vătămată a mers să mai anunțe și alte rude.

În jurul orelor 16,00, partea

vătămată a revenit la bar și împreună cu fratele său au mai consumat o sticlă

de vin, așezându-se la o masă aflată pe terasă, unde a venit și inculpatul.

Acesta din urmă a afirmat că va face

bani și va pleca în Italia, nu înainte însă de a da foc la toate bunurile

părinților săi.

Partea vătămată auzind afirmațiile

inculpatului l-a certat pe acesta, motiv pentru care a izbucnit un conflict

între cei doi, inculpatul lovind victima cu pumnul în față, ceea ce a

determinat căderea acestuia, după care a continuat să-l lovească cu picioarele

în abdomen.

Reușind să se ridice partea vătămată

a încercat să-l lovească și el pe inculpat cu o sticlă care i-a fost însă luată

din mână de martorul M.C.D.

Inculpatul a lovit din nou pe partea

vătămată cu capul în zona feței după care a plecat, în timp ce victima a fost

dusă de către fratele său la domiciliul lui situat în apropierea barului, unde

partea vătămată a rămas, culcându-se într-o bucătărie.

Peste noapte inculpatul a venit la

domiciliul părinților săi și întâlnindu-o pe partea vătămată a agresat-o din

nou, lovind-o cu capul în zona feței, iar după ce a căzut a continuat să o

lovească cu picioarele peste corp.

Partea vătămată a reușit să scape și

să intre în camera în care dormea, însă inculpatul a urmat-o și a lovit-o din

nou.

În încercarea de a se apăra partea

vătămată a luat un cuțit, fiind însă deposedată de acesta, de U.E., mama inculpatului,

care a anunțat și organele de poliție.

În ziua următoare datorită

leziunilor suferite, partea vătămată nu  s-a mai putut deplasa singură spre

domiciliul său, astfel că fratele acestuia U.N. a transportat-o cu căruța în

comuna Balcani unde au ajuns spre seară, deoarece pe drum cei doi au mai oprit

pe la baruri, consumând băuturi alcoolice.

În ziua de 15 iunie 2004, partea

vătămată a fost transportată la spital și internată cu diagnosticul de

politraumatism obiectivat prin traumatism cranio-facial, necroze parcelare

hemifacies stâng operat, traumatism abdominal, peritonită generalizată, necroză

și hematom ileal, leziuni ce au necesitat 70-80 zile îngrijiri medicale și care

au pus în primejdie viața victimei.

Partea vătămată s-a constituit parte

civilă cu suma de 66 milioane lei daune materiale din care inculpatul i-a

achitat suma de 30 milioane lei și 100 milioane lei daune morale, solicitând și

plata unei prestații periodice în raport de gradul de invaliditate stabilit.

Împotriva sentinței penale a

declarat apel inculpatul, numai sub aspectul laturii penale, criticând

hotărârea pentru greșita încadrare juridică a faptei susținând că fapta pe care

a comis-o este aceea de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 alin.

(1) C. pen., și nu tentativă la omor calificat pentru care greșit a fost

condamnat, neexistând intenția de a ucide.

A mai susținut apelantul că a fost

provocat de partea vătămată care a intervenit în conflictul care avea loc între

inculpat și tatăl său, partea vătămată încercând să-l lovească ci o sticlă, iar

ulterior în timp ce se afla la domiciliul său, partea vătămată a încercat din

nou să-l lovească cu un cuțit.

Instanța de apel a respins, ca

nefondat, apelul inculpatului reținând că din actele și lucrările dosarului

rezultă fără dubii că la data de 13 iunie 2004, într-un loc public inculpatul

i-a aplicat părții vătămate care este unchiul său mai multe lovituri, actele de

violență repetându-se și la domiciliul inculpatului.

S-a mai reținut că leziunile

traumatice au fost produse prin loviri active, repetate, cu obiect contondent,

au necesitat pentru vindecare 70-80 zile îngrijiri medicale și au pus în

primejdie viața victimei.

Expertiza medico-legală efectuată în

cauză a infirmat susținerile inculpatului în sensul că leziunile victimei ar fi

fost rezultatul căderii acesteia din căruță, în concluziile actului medical menționându-se

că este foarte puțin probabil provocarea leziunilor respective prin căderea din

căruță.

S-a apreciat de către instanța de

apel că lovirea repetată a victimei cu pumnii, picioarele și capul în zone

vitale ale corpului și punerea în primejdie a vieții acesteia realizează

conținutul infracțiunii de tentativă la omor calificat, cum corect a reținut

prima instanță, faptă comisă cu intenție indirectă.

Cât privește scuza provocării s-a

constatat că din probele administrate în cauză nu a rezultat că inculpatul ar

fi comis infracțiunea sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții determinată

de partea vătămată, iar pedeapsa aplicată a fost corect individualizată în

concordanță cu criteriile prevăzute de art. 72 C. pen.

Împotriva deciziei instanței de apel

a declarat recurs inculpatul care a criticat-o pentru nelegalitate și

netemeinicie, reiterând motivele invocate în apel, respectiv greșita încadrare

juridică a faptei săvârșite, omisiunea reținerii scuzei provocării în favoarea

inculpatului și a circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. b) și c) C.

pen.

A susținut recurentul că nu a avut

nici un moment intenția de a ucide pe partea vătămată, aceasta din urmă fiind

cea care l-a provocat, într-o primă fază încercând să-l lovească cu o sticlă,

iar mai apoi cu un cuțit.

Recursul declarat de inculpat nu

este întemeiat.

Fapta acestuia, de a aplica în mai

multe rânduri unchiului său multiple lovituri cu pumnul, picioarele și capul în

zone vitale ale corpului provocându-i leziuni traumatice care au necesitat

70-80 zile îngrijiri medicale, punându-i în primejdie viața constituie

tentativă la infracțiunea de omor calificat, deoarece din modul în care a acționat

rezultă că inculpatul a acceptat posibilitatea morții victimei, deși nu a

urmărit acest rezultat.

Așa fiind, cererea inculpatului

recurent de a se schimba încadrarea juridică a faptei în infracțiunea de

vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 C. pen., nu poate fi primită, ca

dealtfel nici apărarea inculpatului în sensul că ar fi comis fapta în stare de

provocare.

Probele administrate în cauză nu au

confirmat această susținere.

Împrejurarea că victima, unchiului

inculpatului, persoană învârstă, a apostrofat inculpatul pentru afirmațiile

făcute cu privire la intenția sa de a da foc casei părinților, nu justifică riposta

deosebit de violentă a inculpatului.

Inculpatul după ce a lovit victima

și aceasta a căzut la sol, a continuat să o lovească cu picioarele, acțiuni

care s-au repetat și ulterior, după ce partea vătămată a fost transportată de

fratele său (tatăl inculpatului) la domiciliul acesteia.

Relațiile conflictuale dintre

inculpat și victimă nu pot fundamenta concluzia existenței provocării, chiar

dacă ele sugerează momentul de încordare și enervare, condițiile prevăzute de art.

73 lit. b) C. pen., fiind precis reglementate de legiuitor, în sensul că

tulburarea sub imperiul căreia inculpatul săvârșește fapta trebuie să fie

puternică și determinată de acțiuni concrete și clar definite prin lege,

întreprinse de victimă.

În cauză însă apostrofarea

inculpatului de către victimă nu are semnificația juridică a unei provocări în

sensul prevăzut de art. 73 lit. b) C. pen., iar înarmarea acesteia cu o sticlă,

iar ulterior cu un cuțit (obiecte găsite la întâmplare) în încercarea de a se

apăra de loviturile inculpatului și de a-l lovi la rândul său pentru a stopa

agresiunea nu constituie acte de provocare care să-i fi produs o tulburare

puternică inculpatului.

Este evident că în seria actelor de

violență inițiativa a aparținut inculpatului, partea vătămată încercând să

reacționeze la violențele exercitate asupra sa, condiții în care nu poate fi

vorba de o provocare care să-i confere inculpatului beneficiul circumstanței

atenuante a scuzei provocării.

În ce privește cererea recurentului

inculpat de a se reține în favoarea sa circumstanțe atenuante prevăzute de art.

74 C. pen. Înalta Curte apreciază că nu se justifică recunoașterea acestor

circumstanțe în cauză, inculpatul deși infractor primar, a avut o poziție

procesuală nesinceră, și nu a rezultat că ar fi depus stăruință pentru a înlătura

rezultatul infracțiunii comise, care datorită intervenției altor persoane nu a

avut ca urmare moartea victimei.

Pentru aceste considerente, Înalta

Curte apreciază că recursul declarat de inculpat este nefondat astfel că îl va

respinge, ca atare, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., hotărârile instanței de fond și de apel fiind corecte, atât sub aspectul

încadrării juridice a faptei comise de inculpat cât și a pedepsei aplicate

acestuia, situată la limita minimă prevăzută de textul de lege încriminator.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin.

(2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul U.N.C. împotriva deciziei penale nr. 313 din 27

septembrie 2005 a Curții de Apel Bacău, secția penală.

Obligă pe recurent la plata

cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 120 RON (1.200.000 lei).

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

26 ianuarie 2006.