ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6448/2005

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6448/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursului de față,

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 136/ P din

11 iulie 2005, pronunțată de Tribunalul Neamț

Prin sentința penală nr. 136/ P din

11 iulie 2005, pronunțată de Tribunalul Neamț, în dosarul nr. 1253/P/2004, în

temeiul art. 334 C. proc. pen., a fost schimbată încadrarea juridică dată

faptei comise de inculpatul I.G., din infracțiunea de tentativă de omor

calificat, prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 – art. 175 lit.

i) C. pen., în infracțiunea de vătămare corporală prevăzută de art. 181 alin.

(1) C. pen.

În temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) C.

proc. pen., raportat la art. 10 alin. (1) lit. h) C. proc. pen., s-a dispus

încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului I.G. zis P., pentru

săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală, prevăzută de art. 181 alin. (1) C.

pen., prin împăcarea inculpatului cu partea vătămată B.P.

În conformitate cu art. 14 C. proc.

pen., raportat la art. 998 C. civ., și art. 106 din O.U.G. nr. 150/2002,

inculpatul a fost obligat să plătească C.S.S. Neamț, suma de 9.269.140 lei,

reprezentând cheltuieli de spitalizare.

S-a luat act că partea vătămată B.P.

nu s-a constituit parte civilă.

În baza art. 192 alin. (1) pct. 2 lit.

b) C. proc. pen., părțile au fost obligate fiecare să plătească statului câte

4.000.000 lei, reprezentând cheltuieli judiciare către stat, în care s-a inclus

și onorariul de avocat din oficiu, în sumă de 400.000 lei.

Pentru a pronunța această hotărâre,

prima instanță a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe

lângă Tribunalul Neamț, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului I.G., pentru

săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor calificat, prevăzută de art. 20 C.

pen., raportat la art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen., fapta acestuia constând

în aceea că la data de 8 aprilie 2004, pe fondul unui conflict între partea

vătămată B.P. pe de o parte și B.E. și A.C. pe de altă parte, a intervenit în

acest conflict, a luat scândura pe care o folosea ca banchetă la căruța sa, și

dorind să-l lovească pe A.C. în zona capului, a lovit-o pe concubina sa B.P.,

cauzându-i leziuni vindecabile în 55-58 zile de îngrijiri medicale.

În baza probatoriului administrat în

cauză, respectiv procesul verbal de cercetare la fața locului, fotografiile

judiciare, raportul de constatare medico-legală, foaia de observație clinică și

biletele de ieșire din spital, declarațiile părții vătămate B.P., declarațiile

martorilor F.T., B.M., A.I. și A.C., din declarațiile inculpatului, instanța de

fond a reținut că fapta s-a produs în următoarele împrejurări:

În ziua de 8 aprilie 2004,

inculpatul I.G. împreună cu concubina sa, partea vătămată B.P., au mers, cu

căruța, să macine porumb la moara instalată în fostul sediu al C.A.P. Răucești,

județul Neamț.

Potrivit declarațiilor martorei F.T.,

administratorul morii, martorei B.E., a părții vătămate B.M. (P.) și a

inculpatului, în timp ce inculpatul și concubina sa se aflau în localul morii,

au venit B.E., sora lui B.P. și concubinul acesteia, A.C.

Între partea vătămată B.P. și

martorul A.C., a început o ceartă violentă, pentru motivul că B.P. i-a reproșat

acestuia comportamentul său violent, față de sora sa, B.E. La intervenția

martorei F.T., administratorul morii, aceștia au părăsit localul morii și au

continuat să se certe în drum spre casă, mergând de o parte și de alta a

căruței inculpatului.

Din declarațiile acestora, mai puțin

a martorului A.C., rezultă că I.G. se afla singur pe o latură a căruței, în

timp ce ceilalți trei, respectiv A.C., B.E. și B.P., se aflau pe cealaltă

latură a căruței și se certau între ei. La un moment dat, constatând că B.P.

încearcă să o ajute pe sora ei B.E. să urce în căruță, iar A.C. se opunea,

încercând să o convingă să meargă cu el acasă, ceea ce a creat o altercație

violentă între ei, inculpatul I.G. a luat scândura de la căruță, care era

folosită ca banchetă și a aruncat-o în direcția lui A.C.

Potrivit declarației inculpatului,

acesta nu a avut intenția să-l lovească pe A.C. în zona capului, direcția

loviturii fiind îndreptată spre mijlocul corpului acestuia. Cu atât mai puțin

nu a existat intenția inculpatului de a lovi pe concubina sa, B.P. în regiunea

capului și nici într-o altă zonă a corpului acesteia. Este fără nici o îndoială

stabilit că în momentul când inculpatul a aruncat cu scândura de la căruță,

acesta se afla singur pe o latură a căruței și toți ceilalți implicați în

altercație se aflau pe cealaltă latură a căruței. Aceste împrejurări reținute

mai sus sunt susținute și prin declarațiile părții vătămate B.P. și a martorei B.E.,

mai puțin declarația martorului A.C. Acesta, atât în declarațiile luate la

urmărirea penală cât și în declarația luată în instanță, cu vădită

rea-credință, prin contrazicere cu declarațiile celorlalți, a susținut că împreună

cu concubina sa B.P., s-au despărțit de inculpatul I.G. și partea vătămată B.P.,

imediat ce au plecat de la moară și că între ei nu a existat nici un fel de

conflict.

Poziția evident nesinceră a acestui

martor se explică numai prin dorința sa de a evita orice culpabilizare în

legătură cu modul în care s-a derulat conflictul în jurul căruței în

intersecția cu drumul spre fostul S.M.A. Răucești.

Reținând și declarația martorului

asistent la procedura reconstituirii și analizând fotografiile judiciare

efectuate în urmărirea penală, instanța de fond a constatat că procesul verbal

de cercetare la fața locului din data de 11 mai și declarațiile martorilor

asistenți nu pot fi valorificate în cauză din punct de vedere probatoriu,

pentru că reconstituirea s-a făcut fără aducerea căruței la locul faptei. Ori,

în lipsa căruței, nu s-a putut stabili nici un fel de poziționare a inculpatului,

a părții vătămate și a celor doi martori, așa cum se aflau în momentul când

inculpatul a aruncat scândura în direcția lui A.C.

În aceste condiții din consemnările

procesului verbal de reconstituire nu s-a putut stabili intenția de lovire a

inculpatului, fiind valorificate declarațiile luate la urmărirea penală și

cercetarea judecătorească precum și prezumțiile care se pot desprinde din

desfășurarea cronologică a faptelor.

Astfel, s-a constatat că nu există

nici o probă în acuzarea care să ateste că inculpatul a aruncat scândura în

direcția în care A.C. să fie lovit în zona capului. Reținând declarațiile

inculpatului și ale părții vătămate audiată la instanță, în condițiile art. 83 C.

proc. pen., a rezultat că în momentul aruncării scândurii, A.C. care a fost

inițial vizat de către inculpat s-a ferit, astfel că, pe traiectoria scândurii

s-a interpus de o manieră absolut imprevizibilă pentru inculpat, partea

vătămată B.P. Înălțimea diferită a acestei persoane față de cea a martorului A.C.

și poziționarea lor cu totul diferită în latura căruței, într-o logică firească

a faptelor, a făcut ca partea vătămată să primească lovitura în zona capului,

împrejurare pe care inculpatul nu a prevăzut-o și nici nu a putut-o prevedea în

contextul și cronologia împrejurărilor analizate anterior.

S-a reținut, astfel, lipsa oricărei

intenții a inculpatului de a lovi pe martorul A.C., cel inițial vizat, în zona

capului. Cu atât mai puțin, a existat această intenție față de concubina sa, B.P.,

cu care are o relație stabilă și de bună înțelegere timp de mai mulți ani,

relație din care a rezultat doi copii minori.

Vinovăția presupune, în primul rând

o acțiune sau o omisiune voluntară a subiectului. Dacă subiectul nu a voit

fapta comisă, în sensul de a pune în primejdie viața victimei, rezultatul care

s-a produs în cauză nu-i poate fi imputat, și deoarece nu există vinovăția

specifică laturii subiective, este exclusă și incidența dispozițiilor art. 20 C.

pen., raportat la art. 174 și art. 175 lit. i) C. pen., ca încadrare juridică a

faptei ce s-a reținut în sarcina inculpatului.

De asemenea, împrejurările stabilite

anterior, exclud și încadrarea juridică a faptei în dispozițiile art. 182 alin.

(2) C. pen., respectiv săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală gravă,

considerându-se că fapta de lovire a inculpatului a pus în primejdie viața

părții vătămate, rezultat care să-i fie imputat în formă de vinovăție a

intenției depășite. În acest sens a fost analizată în raport cu circumstanțele

cauzei, componența praeterintenției, a rezultatului mai grav decât simpla

lovire aflată inițial în reprezentarea inculpatului, respectiv punerea în

primejdie a vieții părții vătămate, față de care autorul lovirii trebuie să se

afle în culpă (cu previziune sau neglijență).

Față de considerentele anterioare,

privind lipsa oricărei posibilități de prevedere a inculpatului, în raport cu

modul imprevizibil în care concubina sa s-a interpus pe traiectoria scândurii,

s-a exclus culpa cu previziune (ușurință) ca o componentă a praeterintenției.

În aceeași măsură, însă, nu se poate imputa inculpatului nici culpa în forma

neglijenței, în sensul manifestării diligenței necesare spre a cunoaște și

evita urmările acțiunii sale, în circumstanțele stabilite ale cauzei.

Astfel, în condițiile concrete în

care a acționat inculpatul, raportat fiind la diligența medie a unui om

obișnuit, nu putea să-și dea seama de întreg lanțul cauzal care a permis

lovirea concubinei sale în zona capului, mai ales față de intenția sa inițială

de a aplica o simplă corecție martorului A.C., care prin comportamentul său a

întreținut starea de conflict în jurul căruței.

Din moment ce inculpatul nu a

prevăzut rezultatul mai grav, al lovirii în zona capului a concubinei sale, și

nici nu se poate reține o culpă prin neglijență în forma unei minime diligențe

de care ar fi putut dispune în împrejurările date pentru a putea anticipa o

asemenea eventualitate, fapta inculpatului s-a apreciat că are caracterul unei

infracțiuni intenționate, dar numai în raport de rezultatul pe care l-a putut

avea în reprezentarea sa, respectiv producerea de leziuni prin lovire, care

potrivit raportului de expertiză medico-legală efectuat în cercetarea

judecătorească, au necesitat 50-55 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.

Aceasta a condus la încadrarea juridică

a faptei de lovire săvârșită de către inculpat în infracțiunea de vătămare

corporală, prevăzută de art. 181 alin. (1) C. pen., prin schimbarea încadrării

juridice din infracțiunea de omor prevăzut de art. 20 C. pen., raportat la art.

174 – art. 175 lit. i) C. pen.

Reținând această încadrare juridică,

respectiv infracțiunea de vătămare corporală, în condițiile art. 11 pct. 2 lit.

b) C. proc. pen., art. 10 alin. (1) lit. h) C. proc. pen., și art. 181 alin.

(3) C. pen., s-a dispus încetarea procesului penal împotriva inculpatului I.G.,

pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 181 alin. (1) C. pen., luând

act de declarația de împăcare și părții vătămate B.P., luată în ședință publică

la termenul din 7 iulie 2005.

Împotriva sentinței penale nr. 136/ P

din 11 iulie 2005 a Tribunalului Neamț, a declarat apel în termen numai

parchetul de pe lângă această instanță.

Hotărârea pronunțată a fost

criticată ca fiind nelegală și netemeinică, deoarece în mod greșit a fost

schimbată încadrarea juridică a faptei din tentativă de omor calificat,

prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen.,

în infracțiunea de vătămare corporală, prevăzută de art. 181 alin. (2) C. pen.

Inculpatul a fost trimis în judecată

pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la infracțiunea de omor calificat,

reținându-se, că la data de 8 aprilie 2004, pe fondul unei stări conflictuale

spontane, acesta a luat bancheta din lemn din căruța pe lângă care se deplasa

și a aruncat-o cu putere spre A.C., cu intenția de a-l lovi pe acesta în cap.

A.C. a sesizat la timp intenția

inculpatului, s-a ferit, iar lovitura a fost receptată de către concubina

inculpatului B.P. aflată în apropiere.

Urmare a agresiunii, partea vătămată

B.P. a suferit un T.C.C. cu fractură cominutivă cu înfundare temporo parietală

stânga, hematom subdural cronic, ce a necesitat intervenția chirurgicală de

evacuare, leziuni care, potrivit constatărilor medico-legale, au necesitat

55-58 zile de îngrijiri medicale și au pus în primejdie viața acesteia.

Totodată, în actul medico-legal se

concluzionează că la data agresiunii victima B.P. era gravidă cu o sarcină în

luna a III-a în evoluție, sarcina fiind întreruptă prin chiuretaj, datorită

traumatismului cranio-cerebral.

Situația de fapt de mai sus, este

confirmată de probatoriul administrat în cauză și a fost reținută de către

instanță, apreciindu-se însă, în mod greșit, lipsa vinovăției inculpatului, în

sensul că acesta nu a avut intenția de a lovi pe martorul A.C. în zona capului

și de a-i cauza acestuia leziuni majore.

Concluziile instanței sunt nereale,

nejustificate și nu au nici un fel de acoperire în planul ansamblului probator.

Este stabilit cu certitudine că

inculpatul a intenționat să-l lovească pe A.C. în cap, lovitura aplicată fiind

de mare intensitate, obiectul folosit (scândura) fiind apt de a produce leziuni

majore în zona vizată (capul) fiind vitală pentru menținerea vieții.

Pe aceste considerente, chiar dacă

inculpatul nu a urmărit, a acceptat posibilitatea producerii lui, confirmarea

acestei susțineri reprezentând-o chiar leziunile grave care au pus în primejdie

viața victimei.

Vinovăția inculpatului nu este

exclusă ca urmare a faptului că din eroare lovitura a fost receptată de către o

altă persoană decât cea vizată.

Toate cele de mai sus conduc la

concluzia certă că ne aflăm în fața unei infracțiuni de tentativă de omor și nu

a unei infracțiuni de vătămare corporală, așa cum în mod greșit a apreciat

instanța de fond.

Curtea de Apel Bacău, secția penală,

prin decizia nr. 284 din 6 septembrie 2005, a respins apelul procurorului, ca

nefondat, cu motivarea că instanța de fond a reținut o situație de fapt

corectă, iar schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de tentativă la

omor în infracțiunea de vătămare corporală este justificată.

S-a arătat că în raport de situația

de fapt reținută, rezultă cu certitudine că inculpatul nu a intenționat să-l

ucidă pe A.C., acționând cu intenție indirectă și cu atât mai puțin nu a

existat intenția de a o lovi pe concubina sa B.P., în regiunea capului sau într-o

altă zonă a corpului.

În desfășurarea altercației,

datorită poziției părților, a înălțimii diferite dintre martorul A.C. și cele

două femei aflate în apropierea sa, nu s-a putut dovedi că inculpatul aruncând

scândura, a vizat capul lui A.C. și cu atât mai puțin ținând seama de poziția

celor trei în latura opusă a căruței, lovirea în cap a concubinei nu putea fi

prevăzută și nici acceptată de inculpat.

S-a motivat că împrejurările în care

s-a produs evenimentul, exclud încadrarea juridică a faptei în dispozițiile art.

182 alin. (2) C. pen., așa cum corect a reținut prima instanță, deoarece

inculpatul nu a avut posibilitatea să prevadă modul imprevizibil în care

concubina sa s-a interpus pe traiectoria scândurii și deci se exclude și culpa

cu previziune ca o componentă a praeterintenției.

Împotriva deciziei a declarat recurs

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău pentru motivul de casare prevăzut de

art. 385

9

pct. 17 C. proc. pen.

S-a motivat că atât la urmărirea

penală cât și în cursul cercetării judecătorești s-a probat faptul că

inculpatul a reacționat cu violență urmare conflictului cu A.C., în sensul că a

aruncat cu o scândură în direcția în care se afla acesta, urmărind să-l

lovească în zona capului. Faptul că acesta a realizat pericolul și s-a ferit,

iar lovitura a fost primită de B.P., concubina inculpatului, nu exclude

răspunderea sa pentru fapta comisă.

Legea încriminează fapta de a ucide

o persoană (în speță în forma tentativei) oricare ar fi rațiunea. Eroarea

făptuitorului asupra identității victimei nu are însă o semnificație. Nu influențează

răspunderea autorului, uciderea altei persoane decât cea vizată ca urmare a

unui concurs de împrejurări care au făcut ca o altă persoană să se interpună

între autor și victimă, suportând lovitura destinată acesteia. În practica

judiciară se reține cu regularitate (ca o prezumție relativă) intenția de a

omorî la persoana care lovește victima cu instrumente apte de a ucide în

regiuni vitale ale corpului și cu intensitate.

Aprofundându-se cercetarea

judecătorească, în sensul că s-a dispus efectuarea unei expertize medico-legale

la I.M.L. Iași, s-a stabilit că partea vătămată a prezentat traumatism

cranio-cerebral cu fractură cominutivă cu înfundare temporo-parietală stânga,

hematom subdural, ce a necesitat tratament chirurgical. Leziunile au necesitat

50-55 zile de îngrijiri medicale, pentru vindecare, și au pus în primejdie

viața victimei.

Sub acest aspect se consideră că

ambele instanțe au interpretat greșit probatoriul administrat, apreciind greșit

că inculpatul a comis infracțiunea de vătămare corporală prevăzută de art. 181 alin.

(1) C. pen., pentru care este posibilă împăcarea părților.

Din moment ce inculpatul a lovit

victima cu un instrument apt a-i suprima viața, cu intensitate, într-o regiune

vitală a corpului, a prevăzut rezultatul letal și l-a acceptat. Se impune,

deci, casarea deciziei și sentinței și condamnarea inculpatului pentru

săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat prevăzută de art. 20

raportat la art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen.

Recursul nu este fondat.

Din cuprinsul actelor și lucrărilor

aflate la dosarul cauzei se constată că instanțele au reținut o situație de

fapt corectă, iar încadrarea juridică dată faptei săvârșite de inculpatul I.G.

este cea legală.

Din probele administrate rezultă că

între partea vătămată B.P. și martorul A.C. a izbucnit o ceartă violentă pentru

că motivul că femeia i-a reproșat acestuia comportamentul violent față de sora

sa B.E. La intervenția administratorului morii, martora F.T. cei doi au părăsit

localul morii și au continuat să se certe pe drumul înspre casă, mergând de o

parte și de alta a căruței inculpatului. Este stabilit că la un moment dat

partea vătămată a încercat să-și ajute sora B.E. să urce în căruță iar concubinul

acesteia martorul A.C. s-a opus, urmând să o convingă să meargă cu el acasă,

ceea ce a creat o altercație violentă. În acest moment inculpatul I.G., aflat

de cealaltă parte a căruței a luat scândura, folosită drept banchetă și a

aruncat-o în direcția martorului. Martorul s-a ferit iar scândura, în zborul ei

a lovit-o în cap pa concubina inculpatului.

Desfășurarea evenimentului este

descrisă identic de inculpat, partea vătămată și sora acesteia B.E. și negată

de martorul A.C. care a susținut că după plecarea de la moară, între ei nu a

existat nici un conflict și că inculpatul și-a lovit concubina cu scândura după

ce s-au despărțit de ei. Declarația singulară nesusținută de probe a fost

înlăturată motivat de prima instanță, având în vedere conduita martorului și

dorința sa de a evita orice culpabilizare în legătură cu modul în care s-a

derulat conflictul în jurul căruței.

Așa cum a declarat inculpatul,

acesta a aruncat scândura înspre martor cu intenția de a-l liniști și de a-i

aplica o corecție și nicidecum cu intenția de a-l lovi în cap și eventual de

a-l ucide, astfel ca să se poată reține intenția indirectă.

Cu atât mai puțin nu a existat

intenția inculpatului de a o lovi pe concubina sa B.P. în regiunea capului sau

într-o altă zonă a corpului.

Partea vătămată a fost lovită de scândura

în zbor, la cap, împrejurare pe care inculpatul nu a prevăzut-o și nici nu a

putut s-o prevadă în raport de poziționarea celor trei și de interpunerea de o

manieră absolut imprevizibilă a părții vătămate.

Așa fiind, în mod corect s-a reținut

că fapta inculpatului are caracterul unei infracțiuni intenționate, dar numai

în raport de rezultatul pe care l-a putut avea reprezentarea sa, respectiv

producerea unei leziuni prin lovire martorului A.C., leziune suferită de partea

vătămată prin deviere și care, conform raportului de expertiză medico-legală

efectuat în cauză a necesitat 50-55 zile de îngrijiri medicale.

Ținând seama de modul în care s-a

produs lovirea părții vătămate, instanțele au motivat convingător că

circumstanțele cauzei exclud și încadrarea juridică a faptei în dispozițiile art.

182 alin. (2) C. pen.

Așa fiind, urmează ca recursul

parchetului să fie respins în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C.

proc. pen., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău împotriva deciziei

penale nr. 284 din 6 septembrie 2005 a Curții de Apel Bacău, privind pe

inculpatul I.G.

Onorariul de avocat pentru apărarea

din oficiu a intimatului inculpat, în sumă de 100 RON, se va plăti din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

15 noiembrie 2005.