ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2870/2003

CURTEA SUPREĂ DE JUSTIȚIE

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 129/ P din 25 iulie 2002, Tribunalul Neamț, a condamnat pe inculpatul C.G. la: - 4 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru tentativă la infracțiunea de omor, prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. și art. 74 alin. (1) lit. c) și art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. Pe durata executării pedepsei, conform art. 71 C. pen., inculpatului i-a fost interzis exercițiul drepturilor, prevăzute de art. 64 C. pen. În temeiul art. 350 C. proc. pen., a fost menținută starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen., din pedeapsa aplicată inculpatului s-a dedus durata arestării preventive de la 29 octombrie 2001, la zi.

S-a luat act că partea vătămată D.M. nu s-a constituit parte civilă. În baza art. 118 lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpat a unui cuțit, corp delict. Prin aceeași sentință, inculpatul a fost obligat să plătească: - Spitalului municipal Roman, suma de 6.303.638 lei, cu titlu de cheltuieli de spitalizare; - Serviciului de ambulanță județean Neamț, suma de 120.0476 lei, cu titlu de cheltuieli de transport; - statului, suma de 7.000.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare. S-a dispus ca suma de 300.000 lei, reprezentând onorariul avocatului desemnat, pentru apărarea din oficiu a inculpatului să fie plătită către Baroul de avocați Piatra - Neamț, din fondul Ministerului Justiției, suma fiind inclusă în cuantumul cheltuielilor judiciare.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut, în fapt, următoarele: Inculpatul C.G., întreține relații de concubinaj, de peste 10 ani de zile, cu numita D.L., relație din care au rezultat un număr de cinci copii. Un timp, cei doi au locuit în comuna Horia, într-o casă moștenită de inculpat de la mama sa. La începutul lunii iunie 2001, inculpatul a înstrăinat locuința, pe bază de chitanță sub semnătură privată, părții vătămate D.M., contra sumei de 1.000.000 lei. La data de 14 octombrie 2001, inculpatul s-a mutat în municipiul Roman, la fratele concubinei sale, numitul D.C. În ziua de 27 octombrie 2001, inculpatul, împreună cu concubina s-au hotărât să se mute într-un alt loc, motiv pentru care D.L.

a plecat să caute o căruță, pentru a transporta bunurile. În acest timp, la inculpatul rămas singur, a venit partea vătămată D.M. căruia inculpatul i-a adus reproșuri, constând în aceea că i-ar fi sustras unele bunuri personale, din locuința din comuna Horia, cu toate că i-a vândut casa la un preț mic. Pe fondul nemulțumirii exprimate față de partea vătămată, inculpatul a luat un cuțit de bucătărie de pe masă, cu care i-a aplicat o lovitură în zona abdominală. Imediat după săvârșirea faptei a fost anunțat serviciul de ambulanță care a transportat pe victimă la Spitalul municipal Roman, unde i-au fost acordate îngrijirile medicale de specialitate. Raportul de constatare medico-legală întocmit în cauză, a concluzionat că numitul D.M.

a prezentat o plagă abdominală cu secțiune de mezenter, plagă intestinală și hemiperitoneu masiv, produse posibil prin lovirea activă a abdomenului cu obiect înțepător tăios și că leziunile necesită 30 – 36 zile de îngrijiri medicale, dacă nu survin complicații. S-a mai precizat că gravitatea leziunilor a pus în pericol viața victimei. Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamț și inculpatul C.G. Prin apelul declarat, Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamț a criticat hotărârea primei instanțe cu privire la greșita individualizare a pedepsei aplicată inculpatului, pe care o consideră prea blândă, în raport cu gravitatea faptei comise, de datele ce caracterizează persoana acestuia care este recidivist, precum și la greșita confiscare a cuțitului corp-delict de la inculpat, deoarece acesta nu era al său.

Inculpatul a criticat aceeași hotărâre cu privire la omisiunea de a se reține în favoarea sa circumstanța atenuantă a provocării, deoarece fapta a fost comisă datorită comportării inculpatului, a reținerii, precum și la pedeapsa aplicată pe care o consideră prea severă, solicitând reducerea acesteia. Curtea de Apel Bacău, prin decizia penală nr. 390 din 21 noiembrie 2002, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamț, a desființat hotărârea primei instanțe și rejudecând cauza, a decis: - înlăturarea circumstanțelor atenuante reținute în favoarea inculpatului și majorarea pedepsei la 5 ani și 6 luni închisoare; - înlăturarea măsurii confiscării speciale a cuțitului corp-delict.

Prin aceeași decizie a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatului C.G. împotriva aceleiași hotărâri. S-a dedus, în continuare, durata arestării preventive a inculpatului de la 25 iulie 2002, la zi. Au fost menținute celelalte dispoziții ale hotărârii atacate. Inculpatul a fost obligat să plătească statului suma de 500.000 lei cheltuieli judiciare. În motivarea acestei decizii, instanța de apel a arătat că, analizând actele și lucrările de la dosar, se constată că apelul declarat de parchet este fondat, iar cel declarat de inculpat, dimpotrivă, nefondat. Referitor la apelul declarat de inculpat, s-a arătat că, din moment ce din probele de la dosar, nu rezultă că partea vătămată se face culpabilă de comiterea vreunuia din actele arătate în art. 73 lit. b) C. pen., de natură a produce în psihicul său o puternică tulburare, reținerea în favoarea sa a circumstanței atenuante a provocării, nu este posibilă.

S-a mai arătat că nici critica privind greșita individualizare a pedepsei nu este fondată, având în vedere gravitatea faptei comise cât și datele ce țin de persoana inculpatului, care are antecedente penale, fiind recidivist. Referitor la apelul declarat de parchet, s-a arătat că acesta este fondat sub aspectul ambelor critici formulate.

1. Cu privire la prima critică și anume, greșita individualizare a pedepsei, în sensul că aceasta este prea blândă, s-a arătat că, având în vedere pericolul social al faptei și consecințele, pe care aceasta le-a avut asupra sănătății victimei, astfel cum rezultă din actul medico-legal întocmit în cauză, cât și datele ce caracterizează persoana inculpatului, care este recidivist, reținerea în favoarea acestuia de circumstanțe atenuante nu se justifică și pe cale de consecință, se impune a fi înlăturate, iar pedeapsa majorată în limitele stabilite de textul incriminator, cu respectarea prevederilor art. 72 C. pen., urmând a se ține seama de dozarea acesteia, de relațiile existente între părți, mobilul faptelor și împrejurarea că inculpatul are cinci copii minori și a regretat cele întâmplate.

2. Referitor la cea de a doua critică și anume, greșita confiscare a cuțitului corp-delict, s-a arătat că din moment ce art. 118 lit. b) C. pen., text ce constituie temeiul juridic al acestei măsuri cere ca bunul supus confiscării să aparțină făptuitorului, condiție care nu este îndeplinită în cauză, confiscarea cuțitului care aparținea unei alte persoane, este greșită și pe cale de consecință se impune a fi înlăturată. Împotriva deciziei pronunțată de curtea de apel a declarat recurs inculpatul C.G., pe care a criticat-o sub aspectul greșitei individualizări a pedepsei, în sensul că, nejustificat au fost înlăturate circumstanțele atenuante, reținute în favoarea sa de prima instanță, solicitând casarea deciziei atacate, respingerea apelului declarat de parchet pe acest temei și menținerea hotărârii primei instanțe sub aspectul tratamentului juridic aplicat, respectiv, al pedepsei ce urmează să o execute.

Recursul declarat de inculpat este nefondat. Analizând actele și lucrările de la dosar se constată că, în cauză, s-a reținut o corectă situație de fapt, conformă cu probele administrate și că fapta a fost încadrată în textele de lege corespunzătoare. Cât privește pedeapsa aplicată, se constată că în mod justificat instanța de apel, în apelul declarat de parchet, a înlăturat circumstanțele atenuante reținute de prima instanță, în acest sens elocvente fiind împrejurările cum sunt cele privind gravitatea faptei comise și consecințele ei asupra sănătății victimei, la care se adaugă și datele ce caracterizează persoana inculpatului, care are statutul de recidivist, acest din urmă aspect ducând la concluzia, că atingerea scopului arătat în art. 52 C. pen., nu se poate realiza decât prin aplicarea unei pedepse mai severe și implicit, înlăturarea circumstanțelor atenuante.

Și în aceste condiții, nu se poate spune că pedeapsa aplicată inculpatului de instanța de apel este severă, fiind stabilită la 5 ani și 6 luni închisoare, la dozarea acesteia ținându-se seama de faptul că acesta are în întreținere un număr de cinci copii minori, a recunoscut și regretat fapta, fără însă ca în contextul dat, aceste împrejurări să poată fi reținute cu titlu de circumstanțe atenuante. În consecință, constatând că pedeapsa aplicată inculpatului C.G. de către instanța de apel a fost just individualizată, având în vedere și faptul că, verificând decizia atacată în raport cu prevederile art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen. nu se identifică și existența unor alte motive, care analizate din oficiu să ducă la casare, urmează a se constata că recursul declarat în cauză este nefondat, și a fi respins ca atare în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen. și a se dispune în conformitate cu dispozitivul prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.G., împotriva deciziei penale nr. 390 din 21 noiembrie 2002 a Curții de Apel Bacău. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 29 octombrie 2001, la 17 iunie 2003. Obligă pe recurent la plata sumei de 1.300.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Pronunțată în ședință publică, azi 17 iunie 2003 .