ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3786/2003

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 161 din 23

august 2002, Tribunalul Buzău a respins cererea, privind schimbarea încadrării

juridice a faptei comise din tentativa la infracțiunea de omor, prevăzută de art.

20, raportat la art. 174 și art. 175 lit. c) C. pen., în infracțiunea de lovire

sau alte violențe, prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen. și a dispus

condamnarea inculpatului I.G. la pedeapsa de 2 ani închisoare și 2 ani

interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru

comiterea tentativei la infracțiunea de omor calificat, prevăzută și pedepsită

de art. 20, raportat la art. 174 și art. 175 lit. c) C. pen., cu aplicarea art.

74 și art. 76 din același cod.

A aplicat dispozițiile art. 71 și

art. 64 C. pen.

În baza art. 118 lit. b) C. pen., a

confiscat toporul corp-delict.

În baza prevederilor art. 350 C.

proc. pen., a menținut starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 C.

pen., a dedus din pedeapsa aplicată, timpul reținerii și al arestării

preventive de la 1 iulie 2002, la zi.

A luat act că partea vătămată I.I. nu

s-a constituit parte civilă.

A constatat că au fost achitate

cheltuielile de spitalizare în sumă de 1.039.967 lei, conform chitanței din 19

august 2002, către Spitalul Județean Buzău.

Inculpatul a fost obligat la plata

sumei de 1.000.000 lei, cheltuieli judiciare către stat din care, suma de

150.000 lei, onorariu apărător din oficiu.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a reținut, în esență că, la data de 1 iulie 2002 inculpatul a lovit pe

tatăl său, I.I. cu un topor în cap, cu intenția de a-l ucide.

Împotriva sentinței penale au

declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău și inculpatul.

În apelul parchetului hotărârea

primei instanțe a fost criticată pentru nelegalitate, întrucât pedeapsa

aplicată a fost stabilită în alte limite decât cele prevăzute de art. 76 alin.

(1) lit. b) C. pen. și pentru netemeinicie, constând în greșita reținere a

circumstanțelor atenuante, în favoarea inculpatului.

În apelul inculpatului I.G. s-a

arătat că circumstanțele atenuante au fost reținute corect, întrucât inculpatul

a recunoscut și regretat fapta comisă, lăsând la aprecierea instanței

soluționarea acestuia.

Curtea de Apel Ploiești, prin

decizia penală nr. 484 din 4 noiembrie 2002 a admis apelul declarat de

Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău, a desființat în parte sentința penală

atacată și înlăturând de la încadrarea juridică a infracțiunii dispozițiile art.

74 și art. 76 C. pen., a condamnat pe inculpatul I.G. la pedeapsa de 7 ani și 6

luni închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a)

și b) C. pen., pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor calificat,

prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 și art. 175 lit. c) C. pen.

A menținut restul dispozițiilor

hotărârii atacate.

A respins, ca nefondat, apelul

declarat de inculpat, împotriva aceleiași hotărâri.

A computat detenția preventivă a

inculpatului, de la 1 iulie 2002, la zi.

A obligat pe inculpatul – apelant la

plata sumei de 700.000 lei, cheltuieli judiciare către stat din care, suma de

300.000 lei reprezentând onorariu pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

În motivarea acestei soluții,

instanța de control judiciar a apreciat că față de agresivitatea de care a dat

dovadă inculpatul care, deși era în întreținerea părinților săi, refuza în mod

constant să-i ajute la muncile agricole, a luat un topor și l-a lovit pe tatăl

său, cu lama toporului de două ori în cap, iar când victima s-a întors i-a mai

aplicat o lovitură în zona umărului, ceea ce dovedește intenția acestuia de a-l

ucide, nu se justifică reținerea circumstanțelor atenuante.

În termenul legal, împotriva

deciziei penale a declarat recurs inculpatul I.G. care a solicitat

reindividualizarea pedepsei, în sensul de a fi redusă.

Recursul declarat este fondat, pentru

următoarele considerente:

Art. 72 C. pen., text de lege care

prevede criteriile generale de individualizare, înscrie că la stabilirea și

aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale a codului,

de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social

al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările, care

atenuează sau agravează răspunderea penală.

Pe de altă parte, art. 52 din

același cod, prevede că pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de

reeducare a condamnatului, scopul ei fiind prevenirea săvârșirii de noi

infracțiuni.

Instanța de control judiciar, în

procesul aplicării pedepsei, raportându-se la dispozițiile legale amintite, a

considerat pericolul social concret al faptei, acesta fiind grav întrucât a pus

în primejdie viața părții vătămate, împrejurările în care a fost săvârșită,

respectiv pe fondul unei stări conflictuale existente între inculpat și partea

vătămată I.I., tatăl său, însă nu a acordat suficientă semnificație juridică

unor date ținând de persoana inculpatului, tânăr, fără antecedente penale,

sincer pe parcursul fazelor procesului penal, recunoscând și regretând fapta

comisă.

Ori, aceste elemente, constituie

circumstanțe atenuante și în raport de ansamblul elementelor cauzei, trebuiau

considerate ca atare și a se aplica dispozițiile art. 74 și art. 76 C. pen.

Considerând că aspectul privind

individualizarea pedepsei constituie motivul, prevăzut de art. 385

9

alin.

(1) pct. 14 C. proc. pen., recursul declarat de inculpat este fondat și urmează

a se admite ca atare, în temeiul art. 385

15

pct. 2 lit. d) C. proc.

pen., a se casa decizia atacată numai cu privire la pedeapsa privativă de

libertate aplicată, se va face aplicarea dispozițiilor art. 74 și art. 76 C.

pen., reducându-se pedeapsa de la 7 ani și 6 luni închisoare, la 4 ani și 6

luni închisoare și se va deduce din pedeapsa aplicată, timpul reținerii și al

arestării preventive, de la 1 iulie 2002, la 16 septembrie 2003.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

inculpatul I.G., împotriva deciziei penale nr. 484 din 4 noiembrie 2002 a

Curții de Apel Ploiești.

Casează decizia atacată numai cu

privire la pedeapsa privativă de libertate aplicată, pe care, prin reținerea în

favoarea inculpatului a circumstanțelor atenuante, prevăzute de art. 74 C. pen.,

o reduce de la 7 ani și 6 luni închisoare, la 4 ani și 6 luni închisoare,

conform art. 76 C. pen.

Deduce din pedeapsa aplicată, timpul

reținerii și al arestării preventive de la 1 iulie 2002, la 16 septembrie 2003.

Pronunțată în ședință publică, azi

16 septembrie 2003.