ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3269/2005
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3269/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 303 din 17 noiembrie 2004 a Tribunalului Sibiu, inculpatul S.M. a fost condamnat pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 alin. (1) și (2) și art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., la pedeapsa de 8 ani închisoare și interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani. S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menținut starea de arest preventiv a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsă prevenția de la 30 martie 2004, la zi.
În baza art. 14, raportat la art. 346 C. proc. pen., coroborat cu art. 998 C. civ., inculpatul a fost obligat la plata către partea civilă D.A. a sumelor de 14.700.000 lei cu titlu de despăgubiri civile și 200.000.000 lei cu titlu de daune morale. Inculpatul a fost obligat și la plata sumei de 6.484.374 lei cu dobânda legală către C.A.S. a județului Sibiu reprezentând contravaloarea cheltuielilor de spitalizare. Acțiunea civilă a Spitalului Clinic Județean Sibiu a fost respinsă. În baza art. 118 lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea bâtei proprietatea inculpatului, folosită la săvârșirea infracțiunii. În baza art. 193 C. proc. pen., inculpatul a fost obligat să plătească părții civile suma de 5.000.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare reprezentând onorariul avocatului.
În baza art. 191 C. proc. pen., inculpatul a fost obligat și la plata către stat a cheltuielilor judiciare în sumă de 4.000.000 lei din care 800.000 lei reprezintă onorariul apărătorului din oficiu. S-a reținut că, în ziua de 29 martie 2004, orele 20,30, inculpatul S.M. s-a întâlnit la intrarea în satul Hașag, județul Sibiu, cu partea vătămată și martora O.E. Aflat în stare de ebrietate, inculpatul s-a postat în fața martorei, blocându-i deplasarea; la solicitarea părții vătămate de a avea un comportament civilizat, inculpatul a răspuns lovindu-l puternic cu bâta în cap. După ce partea vătămată s-a ridicat de la pământ și s-a îndepărtat de la locul faptei, inculpatul a urmărit-o și a continuat să-i aplice lovituri.
Partea vătămată D.A. a suferit un traumatism cranio-cerebral acut deschis, fractură liniară temporo-parietală dreapta și un masiv hematom extradural care au impus internarea sa și supunerea unei intervenții chirurgicale. Leziunile traumatice suferite au necesitat 40-50 zile de îngrijiri medicale și i-au pus viața în primejdie (raport de constatare medico-legală nr. 232/II/a/17 din 30 martie 2004 al Serviciului de medicină legală județean Sibiu). Situația de fapt și vinovăția inculpatului au fost stabilite pe baza materialului probator administrat în cauză: proces-verbal de sesizare din oficiu, acte medico-legale, declarațiile martorilor O.E., V.F.T., V.C.I., P.D., B.D., B.T., declarațiile inculpatului care a susținut că regretă fapta comisă.
Curtea de Apel Alba Iulia, prin decizia penală nr. 52/ A din 22 februarie 2005, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat, menținând starea de arest a acestuia și deducând prevenția la zi. Apelantul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 1.200.000 lei și a cheltuielilor judiciare efectuate de partea civilă intimată D.A. în sumă de 2.000.000 lei. Instanța de control judiciar a apreciat că motivele de apel invocate de inculpat privind greșita individualizare a pedepsei aplicate și nereținerea prevederilor art. 73 lit. b) C. pen., sunt neîntemeiate. Împotriva acestei decizii penale a declarat recurs inculpatul S.M. care, reiterând motivele susținute în apel, a solicitat admiterea căii de atac, casarea hotărârilor pronunțate și reducerea cuantumului pedepsei aplicate.
Temeiul juridic al recursului îl constituie dispozițiile art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen. Examinând recursul, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acesta nu este fondat. Individualizarea pedepsei aplicate inculpatului S.M. s-a făcut în concordanță cu prevederile art. 72 C. pen. Instanța de judecată a aplicat o pedeapsă orientată spre minimul special prevăzut de lege pentru infracțiunea săvârșită, coroborându-se criteriile generale de individualizare referitoare atât la pericolul social concret al infracțiunii săvârșite, cât și cele referitoare la persoana inculpatului. Curtea constată că, prin cuantumul său, pedeapsa aplicată inculpatului S.M. este în măsură să asigure realizarea scopului preventiv-educativ stabilit de articolul 52 C. pen.
și să conducă la resocializarea făptuitorului. Din nici o probă a dosarului nu rezultă că reacția violentă de agresare a părții vătămate de către inculpat a fost generată de conduita acesteia, astfel că în cauză nu este posibilă aplicarea prevederilor art. 73 lit. b) C. pen., privind circumstanța atenuantă a provocării. Pentru aceste considerente și constatând din oficiu că nu există alte motive de casare, Curtea urmează să respingă, ca nefondat, recursul inculpatului. Timpul reținerii și arestării preventive se va deduce din durata pedepsei aplicate de la 30 martie 2004, la zi. Recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat. Văzând dispozițiile art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.
pen., art. 385 17 alin. (4) C. proc. pen. și art. 88 C. pen., art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.M. împotriva deciziei penale nr. 52 din 22 februarie 2005 a Curții de Apel Alba Iulia. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reținerii și arestării preventive de la 30 martie 2004 la 25 mai 2005. Obligă pe recurent să plătească statului suma de 1.200.000 lei cheltuieli judiciare. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 25 mai 2005.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.